Autor: Mircea Cărtărescu
Într-un sondaj recent preluat de Tourism Review, Bucureştiul a fost votat cea mai urâtă capitală din Uniunea Europeană. De asemenea, în clasamentul Mercer, care ia în considerare treizeci şi nouă de criterii (criminalitatea, poluarea, accesul la apă curentă, canalizarea, electricitatea, transportul public etc.) capitala noastră ocupă locul 109 din 110 oraşe europene monitorizate. Lucrul acesta m-a întristat, deşi nu pot să nu recunosc realitatea acestor stări de fapt.
E adevărat, Bucureştiul nu e un oraş „european”, e murdar şi poluat, clădirile lui sunt ori străvechi, nerenovate şi care stau să cadă, ori blocuri muncitoreşti cu balcoanele ruginite. Mai curând decât să-l comparăm cu Budapesta sau Praga – ca să nu mai vorbim de marile capitale apusene – cred că locul său e undeva lângă Ankara sau, poate, Cairo. Instabilitatea solului, a istoriei şi-a vremurilor l-au făcut ceea ce este azi: aglomerare informă de bizarerii arhitecturale sub ceruri palide şi prăfoase.
M-am născut şi am trăit în acest oraş, îi cunosc bine feţele multiple, contrastante, paradoxale. Oricine primeşte oaspeţi străini şi vrea să le arate Bucureştiul ştie că până să ajungă la locurile „frumoase”, impresionante, care dau bine în albume (doar în albume are şi bietul nostru oraş o faţă onorabilă), îşi va conduce oaspeţii printr-un peisaj postapocaliptic. Străinii, obişnuiţi cu locuri aseptice, curate şi corecte, tind să nu vadă cu adevărat aici decât hidoşenia reală a cutărui colţ de stradă cu o clădire-n ruine, un cerşetor şi-un câine vagabond ghemuit la picioarele lui. În zadar le arăţi palatul CEC-ului, mânăstirea Stavropoleos, degeaba îi duci la Ateneu şi la Palatul Regal, la Capşa sau în Cişmigiu. Enclavele cu vile arătoase, umbrite de arbori seculari din Cotroceni sau de la Şosea nu-i impresionează. Străinii fac poze tot cerşetorilor, tot câinilor vagabonzi, tot calcanelor cu burlane strâmbe şi scoabe pe zidul netencuit. Te grăbesc să ajungeţi mai repede la Casa Poporului, în faţa căreia fluieră admirativ. Şi bulevardul Victoria Socialismului le stârneşte un fel de fascinaţie: ce arhitectură interesantă, ce de citate postmoderne…
Da, Bucureştiul e urât, neîngrijit, transformat în betoane mâncate de vreme şi-n fiare vechi de comunism şi „tranziţie”. Da, e poluat şi plin de praf. Am văzut aproape toate capitalele europene: Bucureştiul nu se compară cu niciuna dintre ele. Asta nu mă-mpiedică însă să-l iubesc şi, prin această iubire adevărată şi statornică, să-l văd altfel decât îl pot vedea străinii care se joacă de-a clasamentele. Bucureştiul nu e un muzeu, e un loc viu. Mizer, dar viu. E o ruină, dar nimic nu se compară cu melancolia ruinelor. Eu, personal, n-am nevoie de frumuseţi în jurul meu, ci de locuri care să-mi stârnească amintiri, să-mi mişte viaţa interioară, să-mi anime visele.
Bucureştiul e jegos, are găuri în asfalt, zidurile lui sunt pline de afişe jerpelite, dar serile de vară, acele seri despre care se zice că se întorc din vremuri vechi, cum scria Mateiu Caragiale, serile cu miros de tei sau de salcâm, n-ai să le întâlneşti în altă parte.
Nu te vei plimba nici la Paris, nici la Copenhaga, nici la Bratislava prin nopţile fierbinţi în care casele vechi, pline de atlaşi, gorgone şi măşti de ghips se cojesc aşa cum năpârlesc reptilele şi crustaceii. Am trăit ani întregi la Amsterdam, la Viena, la Berlin, oraşe incomparabile din toate cele treizeci şi nouă de criterii cu Bucureştiul. Există însă şi al patruzecilea criteriu: poezia. Care nu înseamnă nici curăţenie, nici corectitudine, nici minuni arhitectonice. Poezia unui oraş e sentimentul de apartenenţă, de concreştere organică a minţii tale din substanţa lui. E amintirea „celui mai frumos oraş din lume”, aşa cum toţi ne-am văzut locul natal când am fost copii. Eu „simt” Bucureştiul cum nu pot simţi nici un alt loc de pe lume, e oraşul meu personal, în care trăiesc nu ca un turist, ci ca un visător cu ochii deschişi.
Suntem martorii şi victimele unor vremuri oribile, al căror sfârşit nu se întrevede. Aproape că nu e zi în care să nu mă blestem că nu am plecat la timp din ţara asta care-şi devorează zilnic locuitorii. Acum mă gândesc că poate ceea ce m-a oprit mereu să-mi iau lumea-n cap a fost tocmai nostalgia serilor bucureştene în care am stat deatâtea ori la vreo grădiniţă, în umbra caselor negustoreşti ruinate, cu puţinii, dar dragii mei prieteni. Orele acelea de zăbavă orientală, în mireasmă de tei, nu se pot compara cu nimic şi nu mi le poate lua nimeni.
Mircea Caratarascu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici sunt asa-zisii oameni de spirit inrobiti de fasinatia puterii, atrasi de functii caldute.Au dat ei ce au dat in planul culturii-daca si acolo or fi facut-o cu simtde raspundere si acum tac. Sunt catelusii lui Basescu si n-au macar,,minima moralia,, sa-l apere pe colegul Andrei Marga, facut la modul cel mai grobian ,, brontozaur,, de Basescu insusi.
N-oi fi eu in masura sa-i judec pe ei,dar ceva tot vad:le lipseste coloana vertebrala si merg pe principiul ca totul e ok in aceasta tara,adica,,,Ei sunt mici, nu stiu nimic, tata-n pod jupoaie oaia!,,
„PS. Ca si Paunescu, Mircea Cartarescu are un har, un talent deosebit de a-si asterne gandurile pe hartie sau pe site-uri.”
Mai, omule, du-te la medic daca ii bagi pe maestrul Paunescu si licheaua de Cartarescu la un loc!
Cartarescu, alt jegos, uite cine s-a gasit sa scrie despre Bucuresti…
Bravo ,, mosu „!
Am uitat sa muncim.
Asteptam pomana de la UE si modele ,,suedeze”.Nu vedem ca ne-au napadit ,,buruienile” si politica si ograzile.
Fara EDUCATIE n-o scoatem la capat.
EDUCATIE, MUNCA, ONOARE!
Cred si eu ca se simte bine in Bucuresti si in Romania. Probabil se simte superior fata de „pleava” de 80% din populatia acestei tari care n-are alt „merit” decat ca este ostracizata ca a facut holocaust cu evreii si tziganii. Probabil ca se simte impacat, linistit ca pleava este la picioarele lui si a altora rugandu-se sa fie iertata de crimele holocaustului pe care unii mai curajosi indraznesc sa zica ca nu le-ar fi facut.
PS. Ca si Paunescu, Mircea Cartarescu are un har, un talent deosebit de a-si asterne gandurile pe hartie sau pe site-uri.
Da ai dreptate Cartarescule , un Port la Rasarit !, eterna intoarcere !!??
Mizeria este fascinanta, hipnotizanta, aiurizanta, halucinanta, deci te face dependent de ea.
Predici un modus vivendi apartinind speciei suine !? ca argument la poezia locurilor !!??
Depinde de tine daca ai ceva creier si inteligenta sa schimbi nostalgiile astea coprolitice in ceva adevarat, in Bucurestiul cel adevarat , fara excesele grav schizofrene ale unor parti din Westul citadin.
Dar faptele vorbesc( prin definitie si au nproba timpului !!totusi) si schimbarea se va face cu altii , absolut cu alti „altii”decit Basestii si alte hahalere si jeguri din acestea din care este 99,99% compusa fruntea Romaniei .
Lasind la o parte prozodia ta abulico plingacioasa vreau sa-ti aduc aminte ca : omul sfinteste locul. Mai tii minte!? Sau la Amsterdam ai uitat si cele mai simple lucruri, uitind ca „simplul”este singura definitie a genialului.
Cartarescule stii tu cum arata Bucurestiul la sfirsitul anilor ’60 inceput ’70. Daca nu stii , desigur nu stii , ca nu erai, iar acum vad ca nu esti de loc , atunci scrii prostii si te imbeti cu vorbe goale !?
Iar despre actuala „poezie” a citadinului bucurestean ca argument , vad ca ai o definite circumscrisa numai intr-un domeniu strimt si aberant tradus axiomatic „modului neo-Mitica” tafnos-neuropatic asezonat cu un duios si bleg infatilism de onirism delirant.
Este valabil pentru intreaga Romanie. Acesti indivizi care s-au catarat in varful piramidei sociale prin furt si talharii,au impresia ca banii murdari pe care ii au tin loc si de inteligenta sau simt gospodaresc. „ROMANIA NU SUCE LIPSA DE PROGRAME,DUCE LIPSA DE OAMENI!” a spus Horia Sima si a avut dreptate si peste tim,sau mai concret spus in Romania nu s-a schimbat nimic de cel putin 150 de ani !
Tocmai de aceea suntem pe locul 109 din cele 110 orase monitorizate, pentruca doar vism cu ochii deschisi, fara insa ca sa punem osul la munca. „OMUL SFINTESTE LOCUL!”, este o zicala a noastra pe care fiecare roman am aflat-o de la parintii nostrii, inca din frageda copilarie.
Noi romanii, mai toti, suntem un fel de „Brinza buna in burduf de ciine”. Degeaba suntem frumosi la chip, sanatosi la minte si la trup, primitori, dar nu muncim suficient si cum trebuie. Nu ne educam mai deloc, astfel ca sa dezvoltam cimpul imaginatiei mintii lucrative, spre a ne creia o atmosfera imbietoare de viata. Noi suntem invidiosi, iar atunci cind vecinul realizeza ceva mai dihai, noi il pismuim si-l boicotam gata sa-i distrugem frumoasa realizare.
Noua ne place sa visam. Dar aceasta starea de somnolenta care ne criaza momente de visare, cu conotatii de poiezie, nu tine nici de foame si nici de cald. AAAAAAAA…ne mai place insa, ca sa bem o bere la gradinita, dar multa, multa bere (potae chiar si tuica)toata ziua si toata noaptea fara ca sa se mai termine cu aceasta starea de visare si de poiezie.
Parerea mea umila, este ca de aceea suntem ultimii din lume, iar Bucurestiul se apropie de aceeasi pozitie.
DECE? Oare cunostem careva dintre noi raspunsul?…..Sau il stim cu totii?
Orele acelea de zăbavă orientală, în mireasmă de tei, nu se pot compara cu nimic şi nu mi le poate lua nimeni.
Domnule Coja, serile acelea de care vorbiti nu o se vi le ia nimeni, caci nu se va gasi nimeni sa le doreasca… inteleg ce vreti sa spuneti, probabil ca si eu as fi incercat sa spun acelasi lucru daca as fi ramas acolo, (sau poate as fi fost mai lucid in identificarea conditiei mele) e patetic, e hilar, e infantil, e jenanat, e un romanism tipic.
E acelasi refren al unei poezii absurde, pe care mi-o repeta prietenii mei ramasi inca in Romania: Da dar voi acolo nu aveti cultura din Romania…si ei sracii nu au vazut Carnegie Hall decit in poze…
Eu nu am parasit aceasta tara pentru ca mi-ar lipsi spiritualitatea ei.Avem oameni valorosi care inca traiesc aici si pe care ii putem intalni, auzi :profesori, actori regizori, istorici. Politicul, actuala putere a adus Bucurestiul si Romania la coada Europei. Nu investesc in nimic,nu-i intreseaza decat profitul lor personal. Ne mai intrebam de ce Bucurestiul a ajuns o ruina? Si de ce avem nostalgii cand am putea sa luam atitudine…
Nimeni nu o face. Au mai ramas cativa care vorbesc zadarnic si care nu sunt auziti.
Ne mai raman decat niste refugii:teatrele si amfiteatrele, oamenii de spirit care rar apar sau care nu sunt lasati sa apara si de care ne e dor. Sa faca si ei precum Octavian Paler, care nu mai este, dar care incerca sa trezeasca lumea la realitate.
Stroie Florenta Catalina