daca oamenii pot trai fara a fi condusi, inseamna ca fiecare e liber sa faca orice (adica, vorbim aici de Libertatea fireasca, normala care vine de la Dumnezeu) dar asta se intampla in relatia Parinte-Fiu, in familie, pentru ca intervine Dragostea care uneste familia si da substanta relatiei Parinte-Fiu. Aceasta stare e cea fireasca, naturala pe care Bunul Dumnezeu a creat-o.
Atunci cand cadem din aceasta stare si vrem mai mult de la parinti, sa ne ofere ceea ce ei nu pot da, sau chiar sa le luam locul, atunci intervine ura si dezbinarea, dispare relatia fireasca si se instaureaza relatia stapan, domn, conducator-supus, subaltern, sclav…pentru a pastra echilibru, pentru a pastra ordinea fireasca a universului.
asadar, in aceasta lume desarta, nedreapta, corupta de „pofta ochiului, pofta trupului si trufia vietii”, daca nu avem legi, conducere, cadem in iadul cel mai de jos….”adinc pe adinc cheama”… tocmai din cauza ca am refuzat relatia fireasca, naturala de dragoste parinte-fiu, adica e vorba de caderea din prima treapta cauzata de mandria nefireasca, care sapa ca un vierme la temelia Dragostei si spune „vreau sa fiu si eu ca Tatal, vreau sa-i ocup locul chiar….” in clipa aceia cadem in adinc, in adancul urii, pentru ca „adanc pe adanc cheama”….si….pentru ca Dragostea Parintelui e nemasurata, pentru a opri chemarea adancului, intervine Unitatea de Familie care vazand grozavia intamplata striga intelept : „sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte”….si mai mult decat atit, Parintele vazand razvratirea fiilor, trimite pe Fiul Sau, Mantuitorul-Salvatorul, tot din nemasurata Dragoste….
Uciderea Fiului iubit pe Sf. Cruce de catre razvratiti, pentru ai lua locul in nebunia lor, demonstreaza necesitatea relatiei conducator-supus, tocmai pentru a atenua putin din cadere, pentru a fi „civilizati”, pentru a nu cadea mai jos decat animalele….si a acorda sansa reala de Salvare, Parinteasca de Salvare (de asta data prin suferinta Sf Cruci) a sarmanului om amagit de desartaciunea lumeasca „pofta ochiului, pofta trupului, si trufia vietii” ….si a nu cadea in capcana „salvarii” de catre un fals conducator-salvator, tocmai datorita anarhiei….
Astazi e o zi mare! Nationalismul european a inregistrat o victorie uriasa! Crezuta-m mai intai ca germanii vor fi fruncea, cu partidul lor AfD, dar in ciuda succeselor lor, au ajuns doar pe la 15 % la nivel national. Am sperat ca vestea buna va veni din Franta, de unde au venit mereu semnalele de innoire (1789, 1848) dar „Reactiunea”, vorba lui Carageale, s-a opus. Era gata gata sa vina, prin reusita austriecilor, dar si aici nationalistii au fost blocati in extremis. Oricum, obstructiile nu pot reusi la nesfarsit. Si a fost dat molcomilor englezi sa sparga gheata! (Deci, se adevereste inca odata vorba ca sa te fereasca Dumnezeu de palitura mutului!) Englezii au votat, in ciuda tuturor, iesirea din UE.
De azi am sa port la palarie steguletul Marii Britanii.
Relația tata-fiu pe care o descrii fie din punct de vedere biblic sau mistic/ spiritual fie din punct de vedere al omului ( ceea ce e destul de natural ca fiul sa ia locul tatălui sau … poate crea ura sau dezbinare doar in cazul ca fiul o ia la alte cărări oferindu-si trupul ca sclav ai lumii modernă sau daca luam in calcul ca tatăl sau nu-s cedează rolul de mascul dominant adică sa fie el in fruntea unei familii).
Iar daca ne rezumam la relația divina/mistica … unde tatăl încearcă sa aibă grija de fii săi cat si de fiice , isi trimite pe „unicul” fiul sau ca sa-i aducă pe calea cea dreapta dar este omorât ( cum este descris in biblie), pentru ca fiii ai pamântului sunt conduși de pofte necurate ( pai , totuși ceva nu se leagă).
Deci , tu vii si ne spui ca omul trebuie sa aibă un D-zeu ( de cineva de care sa-i fie frica…. iar asta s-a văzut mult mai bine accentuat după apariția creștinismului …ca înainte unul putea sa aibă 10 zei , cum de altfel si acuma mulți au idoli si temeri in lucruri lumești sau cele divine/cerești ; din neștiința sau din cauza îndobitocirii a oamenilor . Frica joaca un rol important in a supune oamenii , in a crea supuși si stapâni , de a crea o lume dominata de nelegiutori ai principilor morale pentru ai seca pe oameni de rând de ce înseamnă demnitate si onoare ( ce înseamnă sa nu apleci in fata nimănui si niciodată ) si mai important de atat tu ești propriul tău salvator si nu aștepta ca altcineva sa te salveze iar tu așteptând ca un mielușel neavând tărie de a reacționa.
Asta , e totul ce s-a creat de doua milenii încoace sau si mai bine ( unde omul liber de la început era constrâns sa renunțe la demnitate si onoare transformându-se încet intr-un sclav lipsit de valori morale )!
nu. eu nu spun ca omul are nevoie de un Dumnezeu de care sa-i fie frica, eu spun ca omul se regaseste in Dumnezeu in relatia de dragoste Parinte-Fiu. numai atunci cand omul, s-a indepartat de Dumnezeu, a intervenit relatia de frica stapan-supus. In absenta acestor doua trepte, a acestor doua stari, starea cereasca, cea de sus, desavarsita si starea lumeasca, intervine starea anarhica, cauzata de contestarea Adevarului si Dragostei Parintesti din cauza mandriei, ceea ce provoaca caderea in iad, starea de jos din adanc, adancul urii fara sfarsit…adanc pe adanc cheama….pentru ca, ce este iadul? marele scriitor rus Feodor Mihailovici Dostoievski, il defineste atit de clar : iadul este suferinta de a nu mai putea sa iubesti !
de aceea noi aici santem in starea de stapan-supus, pentru a lupta sa ne ridicam la starea cea de sus, la relatia de Dragoste Parinte-Fiu, penttu ca Dumnezeu este Dragoste, iar omul in starea aceasta lumeasca stapan-supus e parte din Dumnezeu, creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, dupa duh.
ordinea, echilibrul, in acesta stare lumeasca, umana, este dupa cum a spus Mantuitorul Iisus Hristos atunci cand a fost ispitit de farisei : „Daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.” adica sa dam lui Dumnezeu trupul si sufletul nostru pentru ca ale Lui sant, iar cezarului, stapanirii, statului, sa-i dam taxele, impozitele, pentru a asigura ordinea publica si siguranta persoanelor si a proprietatii….adica a asigura civilizatie…
Iata ce spune referitor la stapanire Sf Ap. Pavel in epistola catre Romani, cap 13 :
„1. Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite.
2. Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu. Iar cel ce se împotrivesc îşi vor lua osândă.
3. Căci dregătorii nu sunt frică pentru fapta bună, ci pentru cea rea. Voieşti, deci, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea.
4. Căci ea este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tău. Iar dacă faci rău, teme-te; căci nu în zadar poartă sabia; pentru că ea este slujitoare a lui Dumnezeu şi răzbunătoare a mâniei Lui, asupra celui ce săvârşeşte răul.
5. De aceea este nevoie să vă supuneţi, nu numai pentru mânie, ci şi pentru conştiinţă.
6. Că pentru aceasta plătiţi şi dări. Căci (dregătorii) sunt slujitorii lui Dumnezeu, stăruind în această slujire neîncetat.
7. Daţi deci tuturor cele ce sunteţi datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste.
8. Nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea.
9. Pentru că (poruncile): Să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu pofteşti… şi orice altă poruncă ar mai fi se cuprind în acest cuvânt: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
10. Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii.
11. Şi aceasta, fiindcă ştiţi în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă treziţi din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut.
12. Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.
13. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă;
14. Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte.”
ei….mie mi se pare ca a umbla in necuviinta, in betii si desfranari, in cearta si fapte de rusine, e mai mult apanajul unei stari anarhice, adica liberaliste, cu…drepturi si libertati….cu stat de „drept” si politica corecta…. decat a unei stari guvernata de relatia stapan-supus. Pentru ca ce inseamna adevarata Libertate : sa fii liber in Dumnezeu, in starea ta fireasca ! nu poti fi liber in dictatura pacatului, a viciului, CEEA CE TE BIRUIESTE ACEIA TE SI STAPANESTE ! deci pacatul ca norma de viata impus de statul de „drept”, de anarhie, reprezinta o contestare a Evangheliei, a VestiiBune, a deschiderii portilor raiului, o contestare a Dragostei si Adevarului, a adevaratei Revolutii a Omenirii de acum 2000 de ani !
asadar, a contesta in acesta lume starea de stapan-supus, prin a nu da lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu, prin a da cezarului ce este a lui Dumnezeu, inseamna a taia orice posibilitate de a te ridica la statura la care ai fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, si a cadea vijelios in iadul cel mai de jos….sa nu fie asta ! Doamne ajuta !
Ca sa nu ne sufoce prezentul, sa evadam un moment in trecut. Iata o poveste cu substrat nationalist ( chiar cu inflexiuni legionare, care ne aduc aminte de bataliile tineretului din Iasi, la gradina de rosii: vezi „Pentru Legionari” de Zelea Codreanu), petrecuta in Iesii lui Creanga, dar si cu tenta caragialiana, de lupta cu reactiunea. Limbajul colorat, arhaic, cu ortografie veche (am lasat totul cum a aparut in Gazeta de Transilvania, la Brasov, sub directiunea lui Iacob Muresanu, in nr. 9 din 31 ianuarie 1862), este incantator:
Asta tómna ministru Alesandru Cantacusinu propuse ad. Domnitoriului –- inaintarea directorului Verdeanu dela scol’a de fete la postulu de inspectoru – cá unulu ce a servitu fara macula 24 ani ca profesoru, si se se inlocuiésca prin o femee straina de natie si limba, care propunere o incuviintiéza Domnitoriulu. Verdéanu refusa acestu postu necroitu si neprevediutu in bugetu; Ministru dara ii respunde : Deorece D. Verdéanu sia datu dimisiunea din inspectoratu, se incuviintiéza si este liberu de orice insarcinare, cu acelu adausu, ca se iésa indata in 24 ore din scol’a centrala de fete, facundu locu nouei Directorice. In 29. Oct. reclama Verdéanu la Consiliulu scólei. (Care consiliu in puterea legiloru scolare este indatoritu a priveghé pazirea legiloru acestora.) Consiliulu se róga de ministru, că se respecteze § 170 din asiediementu, carele dîce: Directorulu scólei centrale de fete se va alege de consiliu dintre profesori insurati si inaintati in versta, si nascutu romanu, care pe lenga scintiele necesarie institutului acestuia, se fia cunoscutu din antecedentiele sale, cu portari morale esemplarie. – Ministrulu respunde in 3. Noemb. Nro 11901, ca in respunderea s’a trece alaturea cu § 170, si ast feliu Verdéanu a fostu scosu in capu de érna, fara casa fara midiulóce in suferintie forte mari. Consiliulu mai vré se cerce odata, se aduna; –inse se desbina im maioritate de 8 si minoritate de 5 membrii. Majoritatea au protestatu la incercarea asta cam energicu aratandu calcarea în picióre a legiloru, care garantéza inamovibilitatea profesoriloru, si declara, ca déca Ministrulu nu respecta acestu protestul, se voru retrage (cei 8) dela mai de parte conlucrare cu unul ministeriu, care nu respecteaza legile in vigóre. Minoritatea care era in principiu unita cu majoritatea, dar nu si in forme, declara ministrului ca nu inceteaza a conlucra, se róga totusi pentru restabilirea ordinei. Ministru face anafora la Domnitoriu pentru distituirea celoru 8 inşi I. Stratu, Alecsandrescu, Petrescu, Calinescu, Teodori, Emilianul Marsescu si Columbu, care nu se aprobéza, ci se indreptéza la consiliului de ministrii, inse nici de acesta nu se incuviintiéza; ministrulu cauta acuma nodu in papura la cei 8, cá sei trêntésca pe rendu cate unului dar fiindu ca acéstia fora consiliulu scólei nu se putea face, convóca pe cei 5 dein minoritate si pe alti doi, care erau absenti la desbaterile amintite, spre a forma consiliu. Aeestia refuséza sub pretestul, ca minoritatea nu pote tiené sesiuni. (Dupa serbatori indata da porunca la politia, că pe Verdéanu – care inca nu esise dein scól’a de fete – selu scótia cu totu calabaliculu in ulitia, daca in restimpu de 24 ore nu se muta de buna voie, dupa cumu i sau inconoscintiatu.) Acésta a interitatu pe intregul corpului profesoralu, si se convóca pe sine la o conferintia, unde sa compusu o adresa catra Domnitoriu si sa subscrisu de 27 insi (iara maioritatea) La predarea suplicei in mana principelui Cuza (in presentia ministrului) fura delegatii corpului profesoralu dojeniti de Domnitoriu, caci n’au padîtu form’a: a) caci au datu o suplica colectiva, si b) caci nu o au adresatu prin canalulu legalu, prin ministru. Delegatii corpului sau escusatu pentru aceste greseli, care inse au fost siliti ale comite a) ne esistandu consiliu b) pentru ca plangerea este in contra minis. si prin urmare se temé ca tanguirea nu va strabate la urechile Domnitoriului. Acesta le promite, ca va studié şi citi in suplica dein asediementului scolariu, vede ca cestiunea e grava pentru ministrulu, daca’i asia, si grava pentru profesori daca nui asia. Acésta se intempla in 6. Ianuariu. In 10 convoca minist, prin circulariu consiliului. Toti credému, ca scopulu ei este înpacarea lucruriloru, dar neam insielatu. Consiliulu era completu numai 3 lipséu. Ministru ca presiedinte deschide sedintia, si – acusa pe 3 profesori cu nisce inculpari mincinóse si nedemne de a se judeca, ba nici de a se reproba, Stratu cere cuventu si intréba: cui se adresédia acea acusare ? – Ministru: la consiliu. – Stratu: dar este consiliu? Ministru: (cu necasu) siedintia e deschisa: Stratu: Datimi voie se ve declaru, ca sedintia pote fi deschisa pentru Dta, inse pentru mine ca fostu membru alu consiliului, si care am subscrisu adres’a din urma catra ministeriu am declaratu ca: pana nu se voru restabili legile calcate in picióre de Ministeriu, me obtienu de a mai luă parte la conferintie, si prin urmare eu me retragu. Atunci toti s’au sculatu si au esitu din sala, lasandu pe ministru in confusiune nespusa. In 14. Ian. primescu cei 3 acusati, Columbu, Petrescu si Marzescu destituirea loru intarita de Domnulu Tierei, fara judecata, numai din arbitrariulu Ministrului. Luni 15. si Marti in 16. neamu datu 15 insi demisiunea timporara pana la restabilirea celoru calcate arbitrarminte in picióre. – Ce face inse ministru ? Teroriséza pe elevi, pe profesori etc. Elevii nu vreu a merge la prelegeri. Petrescu a fost directorulu internatului, in locui pune ministrulu pe G. Jonescu (popa); acesta amerintia elevii; elevii ilu fluerá, popa se plange, ministrulu vine si provoca pe elevi se ésa afara din colegiu, déca nu se supunu; elevii ii respundu: ba esi tu afara grecule, catiaonule, ca scol’a e romanésca si noi suntemu romani. Ministru demandă popii se arate pe capi. Popa respunde, ca toti suntu una. Ministru ii poruncesce : cu ori ce pretiu sei afle pe capii. Popa chiamá pe 3 elevii mici, si promitendule cate 3 galbini, ba si puîndui in mana copiiloru, ispitesce care suntu capii. – O minune ! – Acesti copii de 10–12 ani ilu batjocurescu: Nu ti rusine parente se ambli a ne corrupe pe noi, copii mici? – Fratiloru uitative la pop’a, care slujesce in biserica si ne invatia relegea, ce esemplu frumosu ne invatia, vré se ne mituiésca spre a vinde pe fratii nostrii. Atunci baietii au saritu la popa si batandulu, l’au alungatu afara. Popa alérga la ministru ; acesta vine, amerintia terribilu pe elevi cu politia si soldati. Elevii erá selu sfarame, dar ministrulu face pace promitiendu satisfacere. Elevii negotiéza: ceru scoterea Popei si readucerea lui Petrescu, reasiediarea tuturorul celoru scosi si dimisionati profesori. Ministru promite pe parola. Inse in locu de implinirea parolei, aduce politia, in frunte cu prefectulu. Acesta amerintia, elevii lu fluera, dar prefectulu asedîéza colegiului, opresce de ale da mancarea si incaldirea si asia au suferitul elevii pana astadi. Astadi vine ministru; elevii erau inversiunati, de si incunjurati de militie bine armata, si ei cu manile góle, protestéza si insulta pe ministru dîcundui cate batjocuri, Catiaonu, Fanariotu, Grecu cu masline si roscove etc. afara din scol’a romana, ca parintii si strabunii nostri au facut’o etc. etc. Atunci aduce tulumbele de focu si incepu a improsca in ferestrii, le spargu, spargu usi, navalescu soldatii cu armele pe baieti; elevii strica sobe si mobile, arunca cu caramizi si bucati de mobile in soldati, luptai grozava; sar cetatieni si se opunu la tulumbe; spargu cu securile porti (ca cu portile incuiete masacrau pe baieti) si asia erumpu elevii desperati cu hainele sfasiete raniti sangerandu pe ulitia strigandu ajutoriului umanitatii. Unulu dîce: fratiloru aideti la consulatului françezu se ne supunemu toti, ca sub guvernuli nostru nu mai avemu scutire. Unu altulu striga: ba nu fratiloru, stati la lupta; mai bine se murimu toti aici, decatu se ceremu ajutoriulu strainiloru, ca strainii ni le facu acestea. Pe cei raniti parte iau dusul in spitale, pe unii iau pusu colegii loru in ficare si au plecatul la palatu la ministrulu de interne. Glóta de elevi si poporu care i urmau se intalnescu pe ulitia cu min. de int. Jancu Canta; pe locu saru elevii in trasura acestuia; ilu amerintia, infaçiosindu pe raniti. Min. Canta era desperatu ca isi vede peirea, dar sosesce o compania de soldati si ocolescu se prinda pe elevi. Elevii si poporulu amerintia seriosu, si Canta poruncesce retragerea soldatilor. Unu oficieru scosese sabia la elevi, unu elevu ii dîse: ce vrei Dle, bravo viteazu, ca scote sabia asupra unoru copii nearmati. Turburarea a duratu pana séra, patrula ambla arestandu ne’ncetatu.
Intr’acestu timpu alu evenimenteloru insirate, au terorisatu si pe fetitiele din scola centrale. Dar fetitiele fragede s’au purtatu totu cu acea barbatia cá elevii. S’a fostu dusu si la ele ministru, unde, din per’a directoritiei, au destituatu pe doue pedagóge: Gavrilésca si Ciugulea. Elevele au strigatu in presenti’a ministrului: josu straina, afara cu ea; acéstai scóla romana, nu ne trebuie directoritia straina! – Vediendu minist. ca cu reu nu pote face a intorsu mantau’a, a inceputu a le mangaié si ale sarutá promitiendule satisfacerea prin reasiediarea lui Verdéanu. Atunci o copilitia de 9–10 ani ei dîce : nu ne trebuie nici Verdéanu nici nemtioe, ci unu profesorul batranu insuratu dar romanu, dupa § 170 din legile scolei. Ministru le promite totu, numai se se linisteasca si se merga la masa – fiindu tocma timpului mesei. Ministru le conduce la masa, siede, manca cu ele, dar de odata intra directoritia in sala prandiului, si elevele striga uni-sono: cei asta Dle ministru, asta ti e parola? Afara nemtiia, afara grecule; etc. si fetele au fugit tote afara din sala. Ministru aduce in data dorobanti si le asediéza, mai multi parinti vinu se’si iee fetele. O mama si chiama pe fies’a a casa, ea nu vré, mamai da o palma, dar” celelalte eleve intr’unu momentu iau sfasietu vualulu si tote vestmintele cocânei. Apoi au saritu, se dîce – la directoritia si o au batutu uritu, o au impinsu pe trepte in josu. Pe urma dorobantii au inceputu ale ridicá de mani de picióre pe eleve prin trasuri si ale transporta cu puterea din scola. Ulitiele gemu de patröle, aresteaza, cauta pela case; Cati si cine suntu arestati inca nu se scie. Unul profesorul si mai multi elevi suntu prinsi. Eu inca stau gata, ca unului ce miamu datu dimisia, se primescu in totu momentulu politia séu militia cá se me ridice. Opiniunile despre urdirea acestei revolte suntu diferite. Eata grecii ce ne facu. – A mea opiniune este impartita si adeca: Séu 1-iu fanariotii vreu se restórne pe Cuza si de acea au planuitu acésta revolta si o au totu mai acitiatu, cá se ia poporului parte si tocma acuma in momentele candu se se faca unirea. Séu 2-a fanariotii isi vedu peirea in scole si voru se le stinga.
Eu stau si ma gandesc cum este corect;
MI-S sau M-IS , pentru ca am auzit si termenul N-IS sau NI-S. adica IS din verbul este. corect poate ca era NI-IS si MI-IS.
Poate nea Coja ne lamureste.
Gramatica si Moldova ‘ii’ ca apa cu uleiul.