Unul dintre comentatorii de bază ai acestui blog face o trimitere la acest distih, destul de cunoascut: „Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul!” Și lasă să se înțeleagă că sensul adânc al acestei spuse din bătrâni nu este oricui accesibil…
Vârsta pe care o am – destul de înaintată, mi-a oferit prilejul să asist la nașterea acestei „zicători”. Autorul ei este Alecu Popovici, autor a numeroase piese de teatru pentru copii. El însuși era un fel de copil, în ciuda vârstei și a gabaritului. Un om cumsecade, era redactor șef adjunct la revista „Teatru”. Îi datorez o întâmplare din care am făcut învățătură de minte. Îl tot căutam pe la redacție să-mi publice nu mai țin minte ce „încercare juvenilă”, uneori îl găseam, alteori nu. Eram conștient că riscam să devin agasant, așa că într-o bună zi nu m-am mirat prea tare când i-am auzit vocea dincolo de ușa biroului, iar secretara sa mi-a spus că domnul Popovici nu a sosit încă la redacție! Să revin mai târziu… Am înțeles că omul s-a săturat de mutra mea, de pretențiile mele literare etc., și că n-are chef să stea de vorbă cu mine! Unul dintre sutele care asaltau redacțiile revidtelor literare!
Așa că am făcut stânga-mprejur, decis să nu mai calc pe acolo!… Aveam două posibilități: să cobor de la etajul trei pe jos sau să iau liftul. De regulă, la coborîre, nu prea iau liftul. De data aceea însă am rămas pe etaj, așteptând să prind liftul. După mai multe rateuri, liftul a oprit și la etajul meu, iar din lift a ieșit însăși vocea cunoscută, a lui Alecu Popovici.
Așadar, mă înșelasem. Vocea auzită era a altcuiva! Puteam să jur că auzisem vocea lui Alecu Popovici, inconfundabilă, ca orice voce! Puteam să jur și la Tribunal, dacă ar fi fost cazul și aș fi jurat strâmb! De atunci, m-am învățat minte și nu mă grăbesc să trag concluzii pripite, mai ales atunci când sunt defavorabile cuiva! Las loc poentru cazul că „eu n-am înțeles bine”! N-am înțțeles, n-am auzit bine, n-am văzut ca lumea etc.
Nu știu dacă în discuția care a urmat – probabil că cu altă ocazie, l-am întrebat despre titlul piesei al cărei afiș era și în biroul său: ce sens are vorba asta, afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul? S-a amuzat, căci multă lume-i punea această întrebare. Mi-a răspuns: niciun sens! Este o joacă de copii, cu împerecheri de cuvinte cât mai absurde, numai să rimeze! În genul suprarealiștilor interbelici!
E o joacă așadar! În spiritul folclorului infantil, unde apar multe asemenea aranjamente, fără altă pretenție decât aceea de a servi unei anumite stări de spirit, spiritului ludic, cum îi zic specialiștii.
Așadar să nu ne căznim să găsim vreun sens adânc acestei succesiuni de cuvinte. Orice analiză, minim logică, pune în evidență lipsa de sens a acestei fraze! Or, chiar asta s-a urmărit: lipsa de sens!…
Cu ani în urmă, un lingvist, Noam Chomsky dacă nu mă înșel, ca să demonstreze deosebirea dintre gramaticalitate și semnificație a imaginat o propoziție corectă gramatical, dar total lipsită de sens. Acea propoziție suna aproximativ așa, în traducere românească: „incolorele idei verzi dorm cu furie”. Propoziție corectă din punct de vedere gramatical, dar fără sens. După câțiva ani, un poet – al cărui nume nu l-am reținut, anglofon, a scris o poezie care se încheia cu versul „incolorele idei verzi dorm cu furie”. Iar de data aceasta propoziția avea și sens!…
Așa este croită mintea omenească, antrenată să dea un sens fiecărui enunț. Alecu Popovici, ca și mai cunoscutul Chomsky, au vrut să producă un enunț lipsit de sens! Omul, trăitor în centrul unui univers de semnificații și semne, nu acceptă așa ceva! Și încarcă cu semnificații – mai vagi sau mai precise, orice enunț! Foarte puțini ar recunoaște că n-au înțeles un enunț! Preferă să înțeleagă greșit decât să ceară explicații suplimentare.
Eu însă așa am aflat de la Alecu Popovici adevărul: am cerut explicații suplimentare și am aflat că nu era nimic de înțeles, altceva decât că nu era nimic de înțeles! Ceea ce este mai mult decât nimic…
Așadar, încercați să dați un sens frazei discutate, un sens care să decurgă din sensul cuvintelor împerecheate! Veți constata că nu puteți găsi acel sens! Nu pentru că e vorba de un sens adânc, ci pentru că autorul frazei s-a jucat! Iar unii l-au luat în serios! N-au știut de glumă!… Bietul Alecu Popovici, de la ce să i se tragă intrarea sa în eternitate?! Nemurirea sa!…
ion coja
L-ati evocat pe Alecu Popovici si mi l-am amintit pe scriitorul Mircea Santimbreanu, un copil mare si la propriu si la figurat. Mi-a fost profesor de istorie si la un moment dat, colaborator editorial.
Avea darul de a umple spatiul imaginar al tinerilor cu tot ce credea domnia sa ca poate construi un om frumos. Nicio lectie nu era fada.Spre pilda, la una din orele de istorie antica, ne-a recitat celebrele versuri:
„Un mort
Pe turnul din Pisa
Impletea ciorapi
Lumea canta „lili monero”,
Se sfarseste: trei la zero”
Si uite asa, dadea o tarcoala prin dadaism ,luxand programa scolara.
Vreau sa sper ca de oameni frumosi ca cei de care ne amintim aici, se vor bucura multe generatii de copii.
Deși nu prezintă importanță chestiunea țin să atrag atenția că mie îmi creează aversiune oamenii cărora le merge mintea dar nu le merge limba. Zicerea despre care discutați pare să fie produsul unui asemenea caz. Ideea spre care trimite este extrem de utilă dar modul cum o comunică este inadmisibil, descalificant din punct de vedere logico-lingvistic.
Sunt de acord cu aversiunea sugerată.
În privinţa „inadmisibilităţii” însă păcătuiţi prin însăşi modul de exprimare, practic negând ideea pe care o susţineţi.
Logica dvs. pare corectă dacă ar ţine cont că unii sunt „tari în limbă” iar alţii „slabi de minte”, fapt atât de comun dacă ar fi să privim doar la politicienii români.
Evident, nu poţi fi la nivel de excelenţă în toate domeniile, rareori gânditorii au egalat prin elocinţă calitatea logicii ori a viziunii lor politice, economice sau sociale.
Subiectul este important doar prin impactul comunicaţional care te îmbie la reflectare asupra realităţii imediate.
Puteţi argumenta introducerea cuvântului „descalificant” din opinia dvs.? Nu de alta dar vă plasează într-o zonă de preţiozitate care vă ….. „descalifică”.
Pentru DEM
Țineți neapărat să aveți dreptate! N-am nimic impotrivă, cu condiția sa-mi mai dați un text folcloric în care apare cuvîntul LEOPARD!
Orice proverb sau zicere populară are un sens! Zisa discutată nu are așa ceva! Perseverare…
….. diabolicum est”.
Nu ţin să am dreptate, dimpotrivă mă bucur dacă cineva îmi poate aduce un argument prin care dovedeşte că am greşit iar eu cu această ocazie mai aflu sau mai corectez ceva.
Argumentul dvs. (Leopardul) este subţire. Poveştile moşilor pe lângă care am crescut sunt mai credibile, neologismele îşi au meritele lor, cultura este dinamică.
Important nu este autorul, Alecu Popovici mi-a încântat copilăria cu teatrul radiofonic pe care îl ascultam la cutia vorbitoare numită difuzor de radioficare, ci expresia în sine atât de actuală în prezent.
Din opiniile, şi de ce nu, din polemicile de pe forumul dvs., toţi românii au de câştigat, însă pe ansamblu vom pierde ca NAŢIUNE dacă nu vom contracara propaganda deşănţată a televiziunilor „libere” (comerciale) prin care banii duşmanilor României sunt mai eficienţi decât gloanţele.
Acesta este motivul unic pentru care am invocat expresia ce dă titlul de mai sus.
Cuvântul dă viaţă, cuvântul distruge, CUVÂNTUL reprezintă informaţia care conduce procesul şi evoluţia lumii.
Vă mulţumesc, nu este important să am dreptate, important este doar ce facem pentru interesul general.
Fie chiar polemizând.
„Pe de altă parte, și aceasta ar putea constitui o probă privind vechimea proverbelor, leii au trăit în Europa, și în țara noastră, pînă în epoca romană.”
[…]
„La noi în țară, oase de leu s-au găsit la Baia de Fier și în alte locuri. În folclorul românesc apare pielea de leu. […] Referitor la acest subiect, vezi și Istvan Voros, Resturi de leu din neoliticul tîrziu și epoca bronzului în bazinul carpatic, „Folia Archaeologica”, XXIV, Budapesta 1983, 16 p.”
(Gabriel Gheorghe, Proverbele românești și proverbele lumii romanice, Editura Albatros, 1986, pg 22)
…
Fișa 217 din cartea amintită:
1. Leul după urmă se cunoaște
2. După unghii se cunoaște leul.
Excelent comentariu!
Omul cât trăieşte învaţă, iată am mai aflat ceva, şi eu şi cred că nici Maestrul Coja nu ştia despre acestea.
Încă o dată se dovedeşte valabil proverbul, „Când doi se ceartă, al treilea câştigă, iar când doi se înţeleg, CÂŞTIGĂ TOATĂ LUMEA”
Mulţumesc, Călin!
Un exemplu de forumism de calitate.
Mi-aş permite să completez, cu permisiunea onorabilului domn profesor, că viaţa dincolo de ceea ce credem că ştim este cu mult mai profundă.
Nu neg, este posibil ca autorul să fie Alecu Popovici, dar prefer să acord acest verset unui anonciator anonim din grupurile de nomazi care poposeau cu „lanţurile, barcile şi curiozităţile de tot felul” pe la periferiile oraşelor sau în oboarele şi pieţele localităţilor unde îndeobşte se adună negustorii independenţi.
Aşadar, zicala să tot aibă şapte-opt decenii din moment ce moşii cu care am copilărit se amuzau şi ne amuzau cu asemenea ziceri şi cum era pe vremuri…..
Sensul în care am folosit expresia este la vedere, bine înţeles şi trebuie considerat ca atare.
Este adevărat, nu de puţine ori vedem ceea ce vrem sau alţii vor să credem, iar eu am subliniat şi accentuez această manevră asupra psihicului, condiţionarea prin abuzarea simţurilor noastre.
Aşa cum dresăm un câine, la fel de bine suntem la rândul nostru dresaţi, ştiinţa actuală este o dogmă în faţa căreia ne vom supune precum înaintaşii în faţa religiei.
Îmi cer scuze că trebuie să repet uneori banalităţi sau platitudini pentru mulţi dintre cititori dar sunt destui care nu pot crede că educaţia copiilor noştri se bazează pe minciună şi imorală, acţiuni petrecute chiar sub ochii noştri pentru care uneori chiar plătim sume mari.
Ceea ce se petrece în prezent vom înţelege abia după ce vom trece „dincolo de gard” adică atunci când va veni „mintea românului de pe urmă”.
Îmi pare rău Maestre, nu Alecu Popovici este autorul, el doar a preluat, autorul este anonim dar poporul a asimilat metafora deoarece sintetizează mecanismul naturii umane, curiozitatea şi aparenţa a tot ceea ce atrage.