Fwd: Fw: Adrian Severin despre Zuckermann……
Mesaje primite
x

Lucretia Eugenia Brezeanu
6 apr. 2020, 23:22 (acum 12 ore)
către bcc: eu

.

https://www.stiripesurse.ro/adrian-severin-atac-dur-la-ambasadorul-sua-la-bucuresti-face-politica-altcuiva-decat-a-casei-albe-romania-are-nevoie-de-canale-alternative-sa-comunice-cu-sua_1449675.html

severin
Pandemia de SARS-CoV-2 nu este doar o problema medicală care va duce la o gravă criză economică pe tot globul. Este din ce în ce mai mult și o ciocnire politică de proporții… dacă ne uităm la ciocnirile oficiale și și mai mult la cele informale. De jocul acestor ciocniri nu a fot scutit nici Bucureștiul. Adrian Severin, fost ministru de externe și fost europarlamentar face o analiză a două declarații date cam în același timp de doi oficiali cu același rang, cel de ambasadori, la Beijing… respectiv la București: domnii Adrian Zuckermann și Terry Branstand. Tema: COVID-19 și cooperarea chinezo – americană.

Vezi și: IRONIA lui Vasile Astărăstoae: Mă aștept ca în curând un decedat într-un accident de circulație, dacă va fi testat pozitiv, să se spună că a murit de COVID-19

Dacă Terry Branstand, ambasadorul SUA în Republica Populară Chineză, laudă eforturile Chinei în lupta împotriva noului tip de coronavirus și evidențiază bunele relații dintre cele două țări și laudă efoturile de a transporta cât mai repede materiale sanitare din China spre SUA, la București, Adrian Zuckermann, ambasadorul SUA în România acuza China că se folosește de drama europenilor pentru a aduce măști de protecție ”de marcă Huawei” deghizate în donații umanitare și îi avertiza pe oficialii români că acesta este comportament comunist chinezesc și să aibă grijă că unei companii care practică așa ceva nu i se poate încredința securitatea națională a României (n.r.referire evidentă la o eventuală participare a Huawei la contruirea rețelei 5G în România).

Adrian Severin analizează declarațiile celo doi și concluzionează printr-un atac dur la Adrian Zuckermann, ambasadorul SUA la București, despre care susține că ”dl. Zuckermann face politica altcuiva decât a Casei Albe, care l-a trimis în România, fiind conștient de asta – din interese personale sau ca ostatec al dubiosului personal al ambasadei americane de la București – ori fiind exploatat în orb, are mai puțină importanță. Fapt este că dacă dorim să comunicăm cu SUA, trebuie să căutăm canale alternative celui formal. Ceea ce este foarte inconfortabil.”

Iată analiza lui Adrian Severin pentru Cotidianul.ro:

În aceste zile de luptă generalizată cu pandemia Covid 19, doi ambasadori americani, cel de la București și cel de la Beijing, au făcut declarații publice. Cum SUA este partener strategic al României, mesajele reprezentanților ei nu pot fi ignorate pe malurile Dâmboviței. În mod surprinzător ele merg în direcții diametral opuse. Oare de ce?

VORBEȘTE WASHINGTONUL!

Ambasadorul unui stat este acreditat pe lângă autoritățile altui stat pentru a facilita comunicarea dintre statul acreditant și statul acreditar, cu scopul ca relațiile acestora să fie cât mai substanțiale, mai stabile, mai predictibile, mai raționale și mai pozitive. Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice dintre state (1961), la care sunt parte atât România cât și SUA, reglementează precis cadrul în care se pot mișca și exprima trimișii diplomatici. Printre altele, acest act normativ de drept internațional instituie obligația diplomaților de „a nu se amesteca în afacerile interne ale statului” în care se bucură de ospitalitate (art. 41.1).

Având cunoștință, desigur, de aceste reguli, domnul Adrian Zuckermann, ambasadorul SUA la București (fost avocat la New York), bun vorbitor de limbă română, a făcut următoarea declarație publică pe data de 1 aprilie anul curent:

„Din păcate, prădătorii și actorii negativi încă pândesc în aceste vremuri de vulnerabilitate. Rusia și China au încercat să folosească această oportunitate pentru a răspândi minciuni despre Statele Unite, România, COVID-19 și comportamentul propriilor guverne. Faptul că Partidul Comunist Chinez se folosește de moartea a mii de europeni pentru a înmâna măști de marcă Huawei deghizate în donații umanitare, este inadmisibil. I-am avertizat pe prietenii mei români şi înainte, și o voi face şi acum: aceasta este o companie căreia nu i se poate încredinţa securitatea dumneavoastră națională și care vă va pune în pericol libertatea. Comportamentul de înșelăciune, confuzie și lipsa de transparență a Partidului Comunist Chinez a venit cu un preț mortal pentru întreaga lume. Această pandemie în care ne aflăm subliniază importanța transparenței în ceea ce privește sănătatea umană, buna guvernanță și economia globală. Când informația este restricționată, consecințele sunt devastatoare. Ca urmare a mușamalizării de către Partidul Comunist Chinez, experții chinezi și internaționali au ratat o fereastră critică pentru a limita izbucnirea acestui virus în China și pentru a opri răspândirea sa globală. Acelora dintre noi care poartă cicatricile comunismului nu trebuie să li se amintească preţul plătit în vieţi omeneşti pentru minciunile comuniste.” (1 aprilie 2020)

Cu numai două zile după această ziditoare zicere, a vorbit, de la Beijing, și domnul Terry Branstand, ambasadorul SUA în Republica Populară Chineză (fost guvernator al statului Iowa), care, în numele aceluiași stat, a spus următoarele:

„Săptămâna trecută, președintele Trump și președintele Xi au avut o convorbire telefonică foarte bună și productivă cu privire la pandemia COVID-19. În weekend, am vorbit cu vice-ministrul de externe, Zheng Zeguang, despre eforturile comune ale țărilor noastre în combaterea COVID-19. Am subliniat că acum este momentul să așteptăm cu răbdare și am transmis aprecierea pentru eforturile chineze de a ajuta guvernul nostru prin exportul de materiale medicale necesare în Statele Unite. Ambasada SUA a depus deja mari eforturi pentru a aduce companiile americane și chineze împreună ca să răspundă nevoilor imediate ale Statele Unite, din ce în ce mai mari, de echipamente de protecție personală. Lucrăm îndeaproape cu oficialii guvernamentali chinezi pentru a facilita expedierea acestor livrări din China. Nici o țară nu poate lupta împotriva acestei pandemii de una singură și sunt sigur că țările noastre vor continua să găsească modalități de a coopera pentru a combate acest inamic comun care amenință viața tuturor.(…) Mergând mai departe împreună știu că vom trece de aceste momente dificile.” (3 aprilie 2020)

Doi ambasadori, acționând în numele unui singur stat, au emis două mesaje diametral opuse. Nu trebuie să fii un mare analist politic spre a-ți da seama de aceasta.

UN AMESTEC ÎN AFACERILE EXTERNE ALE ROMÂNIEI

Dacă rechizitoriul ambasadorului Zuckermann s-ar fi limitat să aibă ca țintă doar filiala companiei chineze Huawei în România, criticând implicit faptul că guvernul român permite acesteia să desfășoare activități comerciale pe teritoriul său, în condiții de liberă concurență, gestul ar fi putut fi privit ca un amestec în afacerile interne ale statului român. Trimisul SUA ar fi avut, eventual, scuza că prin declarația comună a Președinților Trump și Iohannis, dată publicității în 2019 cu prilejul vizitei celui din urmă la Washington, acesta se angajase, deși fără nici o valoare juridică, să elimine amintita companie chineză de pe piața românească.

Domnul Zuckermann a socotit potrivit, însă, să atace de pe teritoriul românesc și din postura de trimis al Americii pe lângă guvernul român, politica generală a unui stat terț de care România nu este legată numai prin relații diplomatice și tradiții de cooperare lipsite de orice tensiuni, ci mai ales de interese strategice impuse de o geografie ce nu poate fi nici modificată nici ignorată.

În treacăt fie zis, un plus de transparență a autorităților chineze ar fi putut probabil permite luarea unor măsuri, în alte părți ale lumii, care să asigure diminuarea efectelor contagiunii; numai că, și așa, Occidentul euro-atlantic era deja la curent cu dezastrul din Wuhan cu câteva luni înainte ca virusul Corona să îi bată la ușă, iar guvernele respective nu numai că nu au făcut nimic remarcabil ca să pregătească administrarea dezastrului, dar au și încercat să îi minimalizeze gravitatea. Ceea ce dovedește că secretomania nu este monopolul Chinei. Oricum aceasta nu este treaba ambasadorului american la București.

Atacul acestuia la adresa unui stat terț, la rândul său parte a Convenției de la Viena, pune diplomația românească într-o situație mai mult decât delicată. China nu are cum chema la ordine un diplomat al SUA acreditat la București, dar este îndreptățită să aștepte reacția României în aplicarea dreptului internațional.

Mi-i imaginez pe foștii mei colaboratori de la MAE căutând o ieșire care să împace interesele și parteneriatele noastre strategice de la vest cu cele de la est, precum și flexibilitatea fără margini a conducerii politice a statului român, cu dreptul internațional și setea de demnitate a populației.

Gândul mă duce, totodată, și la analiștii politici de la MAE și SIE, care trebuie să deslușească misterul diferenței uriașe între acuzele vituperante anti chineze ale ambasadorului american de la București și expresiile de gratitudine și spirit de cooperare în relațiile americano-chineze ale ambasadorului american de la Beijing. Fără o explicație – pe care poate fi chemat la MAE să o dea chiar ambasadorul Zuckermann – va fi greu de conceput o poziție utilă a României în raporturile cu partenerul strategic american, în lunile care urmează.

POLITICI PARALELE, JOC LA DOUĂ CAPETE, IMPOZIT PE SERVILISM SAU PURĂ INCOMPETENȚĂ?

Cea mai simplă explicație ar fi cea a incompetenței. Conflictul mesajelor americane ar fi rezultatul amatorismului proverbial al dlui Adrian Zuckerman.

O asemenea concluzie este prea facilă și extrem de convenabilă pentru a fi reținută. Ar fi, de fapt, o autoamăgire.

O altă ipoteză ar explica diferența de limbaj, dar și de mesaj, a celor doi ambasadori americani prin împrejurarea că ceea ce este admis la București – adică permanenta încălcare a uzanțelor diplomatice și a convențiilor internaționale – nu este permis la Beijing. Dacă dl. Brandstand și-ar fi îngăduit libertățile dlui Zuckerman, probabil că la această oră s-ar fi aflat deja în carantină la Washington sau în autoizolare la Des Moines (capitala statului Iowa).

Fără îndoială lucrurile așa stau, dar a reduce totul la plata impozitului perceput românilor pentru servilismul cronic al conducătorilor lor este prea puțin.

Astfel ajungem la varianta potrivit căreia am avea de a face cu două politici externe americane – una la București și alta la Beijing. Cum un stat nu poate avea două politici externe în același timp, înseamnă că cei doi ambasadori reprezintă, în realitate, două state. Cel de la Beijing este, cel mai probabil, adevăratul ambasador al SUA, întrucât mesajul său coincide și cu ultimele declarații publice ale Președintelui Donald Trump, care a mulțumit Chinei pentru ajutor. Cel de la București este ambasadorul altcuiva.

Al cui? Posibil, al „statului subteran” american, globalist și antidemocratic. Posibil, al plutocraței globale, al corporațiilor care nu vor să se împiedice de concurența chineză pe piața română. Posibil, al Rusiei care, aflată într-o fază de îngheț al relațiilor cu România, nu ar fi avantajată de o prea mare apropiere a acesteia de aliatul său chinez. Posibil chiar al Chinei, care practică o diplomație subtilă și știe că asemenea ieșiri, puse, inevitabil, pe seama diplomației americane, vor irita opinia publică românească inspirându-i o reacție americano-sceptică și, prin recoșeu, filo-chineză. Reacție necesară pentru a contracara și nebunia unor inițiative absurde precum aceea a unui deputat PNL care, urând, potrivit propriei sale declarații, „din toată ființa lui” comunismul (în legătură cu care nu are nici o experiență personală), propune scoaterea, prin lege, a Chinei, pe motive ideologice (sic!), din economia românească, pentru zece ani; desigur, spre folosul nemeritat al firmelor occidentale.

Că dl. Zuckermann face politica altcuiva decât a Casei Albe, care l-a trimis în România, fiind conștient de asta – din interese personale sau ca ostatec al dubiosului personal al ambasadei americane de la București – ori fiind exploatat în orb, are mai puțină importanță. Fapt este că dacă dorim să comunicăm cu SUA, trebuie să căutăm canale alternative celui formal. Ceea ce este foarte inconfortabil.

Mai există însă și o altă dezlegare a șaradei celor doi ambasadori. Este posibil să avem de a face cu unica politică a SUA, care este, însă, concepută la două capete.

Pe de o parte, încearcă să țină relațiile bilaterale cu China la un nivel de cordialitate apt a amâna ceasul tranșării rivalităților obiective dintre ele, respectiv dintre primele două puteri globale ale momentului. În acest sens lucrează ambasadorul Brandstand la Beijing.

Pe de altă parte, vrea să oprească accesul Chinei în Europa orientală și centrală, sens în care are nevoie să împingă România într-un raport de ostilitate cu Beijingul, în pofida propriilor noastre interese strategice. În acest sens lucrează ambasadorul Zuckermann la București.

Această ultimă variantă este și cea mai periculoasă întrucât pune în lumină existența unui conflict esențial de interese în cadrul parteneriatului strategic româno-american.

Desigur că acest parteneriat (al cărui inițiator am fost eu însumi în 1997) este esențial pentru sistemul de securitate națională a României. Sistemul nu se poate reduce, însă la el. Aceasta cu atât mai mult cu cât însuși Președintele Trump ne transmite că pune America înainte de orice altceva / altcineva și ne încurajează cu zicala „ajută-te singur și Dumnezeu te va ajuta!”.

Când SUA se retrage din teatrele de operații situate în apropierea României (în Orientul Mijlociu extins) și totodată escaladează tensiunile cu principalii actori vest-europeni, împreună cu care românii se găsesc în UE și care, la rândul lor, așează America printre principalele amenințări, alături din Rusia și China, a miza totul pe cartea americană înseamnă să repetăm erorile politicii externe românești interbelice ce ne-au dus la prăbușirea hotarelor în 1940. De aceea va trebui să spunem lămurit interlocutorilor americani că nu este înțelept să forțeze nota alianței noastre cerându-ne să ne dovedim loialitatea față de ei, care altminteri este încă reală și sinceră, prin ostilitatea arătată altora, și impunându-ne să punem toate ouăle într-un singur coș. Nici cea mai frumoasă fată nu poate oferi mai mult decât are, spune un proverb franțuzesc, în timp ce noi românii obișnuim să ne avertizăm aliații prea pretențioși cu zicala potrivit căreia nemulțumitului i se ia darul.

Diplomației românești îi vor trebui multă abilitate dar și mult caracter, multă flexibilitate dar și multă fermitate, multă prudență dar și mult curaj, pentru a rezolva această ecuație de politică externă cu extrem de multe necunoscute. Nu este simplu, dar nici imposibil.