Fostul premier Adrian Năstase a comentat, marți, într-o postare pe blogul său, plecarea lui Adrian Zuckerman din postul de ambasador al SUA la București, spunând că nu crede că l-a respectat cineva pentru atitudinea lui partizană, „cu excepția lui Iohannis și, poate, a lui Dâncu”.

„Stirea a cazut ca un traznet. Ambasadorul american Adrian Zuckerman ne paraseste dupa doar un an de mandat la Bucuresti. Numit politic, fara a cunoaste reguli elementare ale diplomatiei si curtoaziei, el s-a comportat in Romania intr-un mod sfidator, amestecandu-se in alegeri, pronuntandu-se public in chestiuni de politica interna. Nu cred ca l-a respectat cineva pentru atitudinea lui partizana – cu exceptia lui Iohannis si, poate, a lui Dancu.

Mi-am adus aminte de Alan Green jr., ambasador politic, om de afaceri si sponsor al presedintelui Bush, trimis la Bucuresti inainte de 1989 pentru o sinecura linistita. A venit Revolutia si ambasadorul Green a fost complet depasit de situatie. Din fericire, ceilalti membri ai ambasadei erau adevarati profesionisti.

Nu cred ca ati citit cartea mea „Lumea, americanii si noi” sau editia a doua, „Romanian-American Relationship. My Contribution” (cred ca amandoua pot fi citite pe sectiunea „carti” a blogului meu). Am analizat acolo toti ambasadorii americani trimisi la Bucuresti dupa Revolutie. Majoritatea numiti politic. Incapabili sa inteleaga nevoia de demnitate a romanilor. Interesati de „business”. Folosind mantrele celebre – „drepturile omului”, „drepturile minoritatilor”, „statul de drept”, „democratia”, „valorile si principiile occidentale”. Urmarind sa puna in conducerea tarii marionete.

Cred, in continuare, ca relatia noastra cu SUA este vitala dar sper ca americanii vor putea dovedi in viitor respectul cuvenit pentru Romania trimitand un ambasador constient de misiunea lui”, a scris Năstase.

*

Nota redacției: Pe vremea lui Năstase prim-ministru am avut parte de un ambasador american mai ciudat: Michael Guest, ins cu năravuri nu prea compatibile cu țara în care fusese numit. Am considerat că este o mare greșeală numirea sa ca ambasador într-o țară cuviincioasă ca România. Am publicat pe această temă un text care s-a bucurat de o largă publicitate datorită lui Sorin Roșca Stănescu, care a publicat scrisoarea mea pe prima pagină din „Ziua” sa, imediat ce s-a aflat urâta veste.

Mai apoi, cu un grup mai larg de semnatari, ne-am adresat direct președintelui american și i-am făcut cunoscut protestul nostru, precum și comportamentul aberant al ambasadorului, care, după câteva luni de prestație diplomatică, făcuse pe cei în cunoștință de cauză să scornească un nume nou ambasadei SUA: „Pink Embassy”. Mi s-au alăturat în expedierea scrisorii respective persoane deosbit de serioase. Îi menționez în primul rând pe Aurel Șeitan și Matei Boilă.

Scrisoarea noastră nu a rămas fără efect, ci am primit un răspuns, un răspuns cu totul neașteptat: ni s-a comunicat că partea americană trimisese la București o listă cu trei persoane care erau avute în vedere să fie ambasadori în România, iar guvernanții români, în frunte cu primul ministru, erau invitați să aleagă ei cine să fie viitorul ambasador. Iar primul nostru ministru pe cine a pus măgăreaț? Pe îndărătnicul de Michael Guest!

Drept care, domnule Năstase, poate ne explicați măcar acum ce v-a atras la Michael Guest? Căci Departamentul de Stat a făcut celor trei candidați o prezentare amănunțită, menționând toate calitățile mai deosebite ale fiecăruia. Inclusiv mențiunea apartennței la vreo minoritate sexuală, acolo unde era cazul. Cazul lui Michael Guest. Intervenția fostului nostru prim ministru mă pune pe gânduri: oare ce a scris Adrian Năstase despre Michael Guest în cartea sa dedicată ambasadorilor SUA postdecembriști?

Voi reveni