Basarabia: când o s-o cunoaștem, când o s-o iubim?
În luna lui cuptor, când năduful şi arşiţa pun stăpânire deplină pe pământul Moldovei, ne amintim cu amărăciune că ţara lui Ştefan cel Mare avea peste 250 de km de litoral la Marea Neagră; tot malul stâng al Dunării, de la Reni şi până la vărsarea fluviului în mare, alte peste 200 km, erau tot ale noastre, iar sus, nordul Bucovinei, furat de vecinii de la Est, ne făcea stăpâni pe o parte nespus de frumoasă din Munţii Carpaţi.
În vara lui 1944, „eliberatorii ne-au eliberat de Patria- Mumă, de Dunăre, Marea Neagră şi Munţii Carpaţi”. Astfel am fost (eliberaţi) jefuiţi ziua în amiaza mare de peste 20 de mii de km pătraţi din teritoriul naţional şi am ajuns să nu avem nici Mare, nici Dunăre, nici Munte, în schimb îi avem pe Voronin, Tkaciuc,Dodon şi Stati, care ne scriu istoria şi se dau urmaşii pur-sânge ai Voievodului Ştefan. Oricum, pe ei nu îi interesează nici Marea Neagră, nici Dunărea, nici Carpaţii, fiindcă în luna lui cuptor, când arşiţa te doboară, ei se gândesc la Moldova de la Karlo-Vivary, Miami, Malta, Corsica sau Cipru. Aşa fac adevăraţii „statalişti moldoveni”: apără „statalitatea moldovenească” de peste hotare, din cele mai somptuoase vile, hoteluri sau palate de pe litoralul Adriaticii sau Mediteranei. Iar poporul care îi iubeşte, să tragă sapa pe căldură sau, dacă a agonisit un bănuţ pentru odihnă, să stea cu orele la rând la vama ucraineană pentru ca să se răcorească 2-3 zile pe litoralul moldovenesc dăruit de Stalin Ucrainei.
Zic acestea ca o replică la intenţiile unor „experţi” de a marginaliza şi arunca studierea istoriei naţionale, de a o menţine doar opţional la examenele de bacalaureat, de a o rescrie şi falsifica după modelul Stati-Stepaniuc. Moldovenii, de la 1812, rând pe rând au fost „eliberaţi” de tot ce le-a aparţinut prin moştenire, prin drept natural şi istoric, au fost „eliberaţi” de strămoşi, de părinţi, de fraţi şi surori, de Mare, Dunăre şi Munte, de satul natal, de limba maternă, de tot ce aveau mai sfânt. La ce bun moldoveanul să cunoască istoria naţională? Mai bine să zacă în ignoranţă, să tragă sapa şi să bată mătănii de recunoştinţă «fratelui mai mare» care a avut grijă să-i fure Ţara, să-i şteargă memoria, să-i schimbe identitatea şi părinţii, să-i schimonosească limba şi istoria, să-i spele creierii, să-l lipseacă de adevăr şi de orice demnitate.
„Fratele mai mare” ştie prea bine că dragostea de Neam şi Țară izvorăşte din istoria naţională, că orice popor care începe să-şi cunoască trecutul adevărat aruncă la gunoi manualele false scrise de străini şi mankurţi, se ridică în picioare şi îşi îndreaptă coloana vertebrală, îşi cucereşte libertatea şi demnitatea. Amintindu-mi de marele Eminescu, le spun ce li s-a mai spus: încă nu s-a născut şi nici nu se va naşte rusul care să ne închidă gura, când e vorba de istoria adevărată a neamului românesc. Istoria noastră o vom studia în orice condiţii: legale sau nelegale, în şcoală sau în afara şcolii, în familie sau orfelinat, acasă sau în stradă, pe întuneric sau pe lumină. Zadarnic încercaţi să opriţi zorii de zi şi răsăritul soarelui: nici slugile, nici stăpânii nu pot opri accesul moldovenilor spre istoria românilor.
Fiindcă noi, moldovenii, să fie clar pentru totdeauna, suntem os din osul Ţării, suntem, dacă vreţi, sigiliul de rezistenţă al unui neam martir. Timpul vostru – al slugilor şi stăpânilor – s-a dus pe apa sâmbetei. Nu reînvie morţii. Vom aduna din cenuşă şi scrum, din umilinţă şi batjocură, filă cu filă din istoria noastră pe care aţi urât-o şi ars-o, vom aduna dincolo de veninul vostru, adevărul despre noi şi vom scrie cel mai frumos manual de dragoste de neam şi ţară. Şi copiii, şi nepoţii noştri (poate şi ai voştri) vor cunoaşte adevărul despre Moldova ruptă din trupul Ţării şi vor hotărî pe ce drum să meargă în secolul al XXI – lea.
CIA – PARTEA ÎNTUNECATĂ A POLITICII EXTERNE A LUI EISENHOWER
de Ted Snider
În 17 ianuarie 1961, la sfârșitul celui de-al doilea mandat, președintele Dwight Eisenhower a “încercat” să retragă intervențiile militare americane în alte țări, avertizând cu privire la complexul industrial militar. dar el nu a aplicat aceeași reținere a intervențiilor sub acoperire ale CIA în alte țări – intervenții sub acoperire pentru care a muncit din greu pentru a le proteja și a le păstra secrete față de congres și de public.
În 1956, când senatorul Mike Mansfield a propus ca CIA să țină congresul la curent cu activitățile sale, Eisenhower știa că CIA va avea mari probleme dacă congresul ar afla secretele sale cele mai profunde. deci, el a hotarat că „proiectul de lege al lui Mansfield va fi trecut doar peste trupul meu mort”.
În timpul etapelor inițiale ale războiului rece, națiunile occidentale – cele aliniate cu Statele Unite – s-au confruntat cu blocul estic – cele aliniate cu URSS, națiunile în mare parte nealiniate a ceea ce a ajuns să fie cunoscut sub numele de lumea a treia au fost lăsate destul de mult singure, atâta timp cât i-au ținut pe comuniști suficient în control: o toleranță cunoscută sub numele de „axioma Jakarta” după paradigma indoneziană.
In 1953, această politică s-a schimbat. Washingtonul a decis că simpla ținere sub control a comunismului nu mai este o acreditare pentru toleranță. țările din lumea a treia au trebuit să se alinieze în mod clar cu Statele Unite. în metoda Jakarta, Vincent Blevins explică faptul că „noua regulă… a fost că guvernele neutre au fost potențiali dușmani, iar Washingtonul ar putea decide dacă și când o națiune independentă din lumea a treia a fost insuficient anticomunistă”. odată cu aceasta, a început epoca loviturilor de stat CIA.
Eisenhower a fost cel care a luat această decizie.prima țară care a fost judecată și condamnată în conformitate cu doctrina Eisenhower a fost Iranul: o decizie ale cărei reverberații se resimt și astăzi. dar primul premier ales democratic al Iranului, Mohammad Mosaddeq, nu a căzut pentru că era comunist. în timp ce oficialii britanici și americani au jucat public amenințarea comunistă, potrivit lui Ervand Abrahamian, un expert de frunte în lovitura de stat din 1953, în particular, ei știau mai bine. departamentul de stat american și ministerul britanic de externe au convenit că „nu există niciun element de incitare a Rusiei” și că Iranul „nu ar trebui să fie văzut în primul rând ca parte a problemei imediate a „războiului rece” pe termen scurt”. CIA a evaluat că guvernul Mosaddeq „are capacitatea de a lua măsuri represive eficiente pentru a verifica partidul comunist care nu va fi capabil să obțină controlul asupra guvernului.”
Problema în Iran nu a fost comunismul, ci neutralismul și naționalismul. în 1951, Mosaddeq a fost adus la putere pe un val de naționalism care s-a gândit să salveze petrolul Iranului de Marea Britanie, astfel încât poporul iranian, și nu acționarii companiei petroliere anglo-iraniene deținute de britanici, să poată beneficia de profiturile sale. Mosaddeq s-a decis imediat pentru a naționaliza petrolul Iranului și, în aprilie 1951, parlamentul iranian a aprobat proiectul de lege privind naționalizarea. Mosaddeq a fost ales prim-ministru și a promulgat proiectul de lege în luna următoare.
Asta a fost prea mult pentru britanici. ei au blocat cu un embargo zdrobitor Iranul și au trimis nave de război pentru a-l pune în aplicare. nu insa suficient pentru a face presiuni asupra poporului iranian pentru a-l răsturna pe Mosaddeq. Britanicii au tot încercat dar nu au reușit. iar când Mosaddeq a răspuns prin inchiderea ambasadei britanice de la Teheran și expulzarea diplomaților săi, spionii marii britanii au fost alungați cu ei. Anglia nu a mai avut pe nimeni în Iran pentru a-l răsturna pe Mosaddeq.
Deci, s-au uitat spre America. deși președintele Truman a luat în considerare demiterea Mosaddeq, potrivit lui Abrahamian, acest lucru nu s-a întâmplat în cele din urmă până la administrația Eisenhower.
La 11 iulie 1953, Eisenhower a dat aprobarea prezidențială pentru operațiunea Ajax, prima lovitură de stat CIA, iar Mosaddeq a fost înlăturat de la putere. Această lovitură de stat a început un val istoric care a dus la suferința poporului iranian sub dictatura șahului, curmata de revoluția iraniană din 1979 și luarea de ostatici(spioni) a ambasadei americane. Înainte de a se prăbuși pe pozitiile de astăzi și a ajunge la actuala oprire a acordului nuclear JCPOA din 2015, Iranul a reusit sa aibe realizari remarcabile in deomeniul stiintific si cultural-ethnic care sa ajuta intarirea departamentului de aparare.
Multe dintre necazurile de astăzi sunt urmarea deciziilor lui Eisenhower
Eisenhower a dat prima lovitură de stat CIA în Iran, apoi a dat primele lovituri de stat CIA în America Latină. și, așa cum se vede în Cuba, Venezuela, Bolivia, Haiti și alte țări din America Latină și bazinul Caraibilor, efectele acestei orientări de politică externă sunt încă resimțite și astăzi.
La fel ca Mosaddeq din Iran, Jacobo Arbenz din Guatemala a vrut ca propriul său popor să beneficieze de averea propriei țări. el a preluat de la United Fruit, care deținea aproximativ 20% din terenul din țara sa și l-a redistribuit. el a reglementat, de asemenea, marile companii americane din Guatemala. în 1954, Eisenhower a ordonat CIA să-l răstoarne pe Arbenz și, la sfârșitul lunii iunie a aceluiași an, a reușit.
Țara din America Latină sau Caraibe cea mai pomenita în știrile de astăzi este Cuba. politica ostilă a SUA față de Cuba este de obicei urmărită de la administrația Kennedy incoace. dar, aceasta politica s-a născut în timpul anilor Eisenhower.
Embargoul american asupra Cubei a intrat în blocare totala din ordinul lui Kennedy în februarie 1962. dar ușile au început să se închidă deja în septembrie 1960, când Eisenhower a interzis toate exporturile către Cuba, cu excepția alimentelor și medicamentelor. deci, embargoul, începe de la Eisenhower.
La fel și Golful Porcilor. deși, din nou, de obicei este o lovitura atribuită lui Kennedy, în mai 1960 Eisenhower a aprobat o acțiune sub acoperire asupra lui Castro. În octombrie 1959, Eisenhower a „aprobat măsuri”, potrivit expertului CIA John Prados, care au dus la „un război secret”. Eisenhower, și nu Kennedy, a fost cel care a autorizat planul de invazie a Cubei care se va maturiza în Golful Porcilor. „nu există nici o îndoială că planul CIA revizuit s-a ridicat la o invazie”, potrivit lui Prados. „Dwight D. Eisenhower, nu John F. Kennedy, deține responsabilitatea acolo.” planul CIA de a invada Cuba este datat 6 decembrie 1960. Kennedy avea să fie inaugurat patruzeci și cinci de zile mai târziu.
Aceste acțiuni ale lui Eisenhower au semănat semințele pentru embargoul și politicile de schimbare a regimului care încă au loc in relațiile SUA cu Cuba si astăzi.
În timp ce Eisenhower a redus oarecum intervenția militară americană în alte țări, el a dat frâu liber in schimb operațiunilor acoperite/secrete CIA– care ar fi cam 170, în timpul celor două mandate sale – cand s-a intervenit în alte țări și care rezonează si acum la 61 de ani după ce a emis discursul său de adio celebru și avertismentul său cu privire la excesele potențiale ale complexului industrial militar.
Sursa: https://responsiblestatecraft.org/2021/08/12/the-dark-side-of-eisenhowers-foreign-policy
Traducerea CD
Recunosc, imi place dragostea de neam si tzara marturisite de dl Alecu Renita, Chiar ma emotioneaza. Se simte ca scrie cu dragoste din sufletul dansului.