Stimate domnule profesor doctor Ion Coja,
Când aveţi niţel timp liber la dispoziţie, vă rog să vizionaţi filmul documentar intitulat “Adevăratul [Vladimir] Putin”, film care este disponibil la URL-ul indicat mai jos:
https://www.youtube.com/watch?v=ER-c3Zx-hKM
După vizionare, vă rog să vă gândiţi dacă merită, sau nu, să găzduiţi link-ul către filmul în discuţie, într-o viitoare postare pe Blogul dumneavoastră. Postare însoţită şi de un scurt comentariu personal. Eventual, consideraţi această nouă postare ca o completare a postării din data de 10 oct. 2013, postare intitulată “Cine eşti dumneata, tavariş PUTIN? Al cui eşti?”
Important: filmul a fost tradus în limba română.
Postarea preconizată, sau măcar menţionarea existenţei acestui film documentar, socotesc eu că va avea darul de a spulbera îndoielile celor care continuă să vă considere “un agent de influenţă rus” – sprjinit logistic, în mod discret, de un obscur cerc de rusofili autohtoni.
În definitiv, şi tov. [gradu’] Băsescu Braunovici este spion rus (omul ruşilor); deşi toată lumea îl consideră “pro-american” şi filosemit. (Căci, dacă n-ar fi, nu s-ar povesti…)
Vă mulţumesc.-
***
Notă: Am primit pe site comentariul de mai sus. Somat, am mers la filmul despre Putin, nu l-am văzut decât la început, vreo două-trei minute, și am pus filmul pe site, pe prima pagină! Puteam să-l pun și fără să știu dacă filmul îl laudă sau ba pe Putin!…
Mă grăbesc să examinez ipoteza Coja, agent de influență rus! De ce n-ar fi valabilă? Sau altfel de agent! Al Altora! Unii mă bănuiesc că aș fi al Mossadului!… În clasa a 8-a treceam drept agent „anglo-american”! Pentru că aveam o cămașă cu epoleți!…
Din păcate, am fost așa de prost încât am refuzat în sinea mea să învăț rusește, iar mai apoi engleza, căci era „limba ocupantului”! Ce am prins din cele două limbi a fost un soi de nivel inevitabil!…
De ruși, e drept, ca și de adevărații americani, cei la care mă gândeam când îi așteptam să vină, îmi pare rău de tot că sunt pe cale de a dispărea din istorie. Și rușii, și americanii!
La începutul filmului despre Putin, un ins spune despre ruși că „suntem pe cale de dispariție, vom dispărea ca mamuții!” Același lucru se poate spune și despre americanii aceia pe care merita să-i aștepți! Nu cei care au venit, după 1990!
Tragedia rușilor, care sunt pe cale de a deveni minoritari în Rusia, poate stârni satisfacție printre români, mai ales în Basarabia și Bucovina! Dar bucuria asta ar putea fi proastă! Da, rușii au risipit, au cheltuit efective rusești importante încercând să rusifice Basarabia sau țările baltice ori Caucazul! Iar Rusia propriu-zisă s-a deșertat de ruși, sate și orașe întregi s-au depopulat în acest fel, iar în locul rușilor s-au infiltrat asiaticii de toate soiurile! Și văd în asta că-i bate Dumnezeu! Că și-o merită!… După cum s-au purtat în Basarabia, în Caucaz…
Dar mai știu că marea hemoragie care a secătuit ființa rusească sunt zecile de milioane de ruși uciși de Marea „Revoluție” din 1917, de instaurarea bolșevismului, de războiul civil, de teroarea bolșevică, de al II-lea Război Mondial, evenimente în care nu poți să nu vezi răzbunarea kazară!… Nu știu atâta istorie ca să pricep de unde atâta ură la evreii din Rusia împotriva rușilor?! Dar știu destulă ca să constat care au fost efectele acestei vrăjmășii neînduplecate!…
Da, îi căinez pe rușii ruși și m-aș face agent de influență al acestor ruși, dar nu în România! Ci mai curând în Rusia, unde se mai poate face ce e de făcut pentru salvarea rușilor! A rușilor! Nu a Rusiei!
La fel, m-aș face agent de influență nu pentru SUA, ci pentru americani, acei americani care, în proiectul divin, trebuiau să ne învețe pe toți democrația!… Unde mai sunt acei americani? N-au rezistat victoriei din al II-lea război mondial și sunt și ei pe cale de dispariție! Iar dacă-i crezi pe cei care reclamă cu durere și indignare acest proces istoric, pe un David Duke & comp., va fi să te miri că și aceștia dau vina tot pe evrei!… Pe unii evrei!…
Chiar în clipa de față m-aș face agent de influență sau de alt soi, al oricui, nu numai al rușilor! Mi-nchipui că meseria sau slujba asta se plătește bine! Căci umblând pe căile cinstei și ale onoarei, pe care am călcat până acum, nu m-am ales decât cu asta: bănuiala unor zevzeci că aș fi colonel de securitate, agent Mossad, agent de influență rus, mâine, probabil, maghiar…
Zilele trecute, întâlnindu-mă, ca un făcut, cu mai mulți colegi de facultate sau de liceu, am constatat că fiecare dintre ei a ieșit la pensie cu o rentă viageră binișor mai mare ca a subsemnatului… Nu știam la ce mi-ar folosi această constatare, când neplăcută, când amuzantă! Haz de necazul altuia!… Azi, de la comentatorul de pe site, am aflat la ce mi-ar folosi o pensie atât de mică. Cine mă mai bănuiește de una și de alta, să vină să-i arăt talonul de pensie!… Argument irefutabil! Invincibile argumentum!, cum zicea cronicarul cantemiresc! Nici Iliescu nu cred că este mai „sărac și curat” decât subsemnatul…
Așadar, nu sunt! Nu sunt nici una, nici alta sau ailalta! Dar, la o adică, dacă se ivește ocazia, și dacă e adevărat că se plătește boierește pentru asemenea slujbă, intru în soldă și la tovarășul dracul să vă ia pe toți, de proști ce sunteți, că-i lumea plină de voi și numai pe voi nu vă atinge curba demografică alarmant de descendentă: pe proști și pe ticăloși! Vă merge tare bine… Nu mă primiți și pe mine?
Ion Coja
25.01.2014
domnule ion coja,privind din perspectiva unui patriot convins ,adica eu,daca observati, ceva nu convinge pe cititori de ceia ce dumneavoastra afirmati cu tarie ca ati fi,un autentic si loial patriot.daca nu santeti oricum o faceti bine de tot si nu trebuie sa va suparati,daca santeti un patriot convins atunci de ce sa va enervati ca nu convingeti,care.i scopul.vedeti culmea culmilor ,inainte sa va citesc situl aveam putine cunostinte despre ce inseamna romanitatea in adevaratul sens si valoarea ei inestimabila,a prins propagandada. ca sa conclud, in romania pana n.o sa ne avem ca fratii si romanismul sa fie prioritate absoluta si interes national,ca securistii si parvenitii si infiltratii asta n.o s.o poata face si or sa iasa in evidenta precum lepra ,n.o sa mearga nimic bine.SI HAI ROMANIA MARE CA ACUS O PUNEM DE.O UNIRE,IUUUUHAAAAAI MAI!
Acum este nevoie, mai mult ca oricand, de unitate. de unitate in Hristos. Dar aceasta nu poate fi realizata decit de conducatori patrioti, ortodocsi, care sa uneasca natiunea in Hristos. Apoi toate natiunile ortodoxe sa fie unite si sa colaboreze pentru aceasta unitate in Hristos, singura care poate salva lumea de plaga anticristica iudeomasonica din occidentul apostat.
dar mai intai, pentru a face asa ceva, trebuie sa ne descoperim pe noi insine, in duh ortodox, sa traim ortodoxia, sa traim Sfanta Evanghelie..apoi se va trezi si familia noastra, apoi si comunitatea locala, satul nostru, orasul nostru, apoi poporul nostru…numai atunci vom reusi sa inlaturam parazitii, uscaturile, strainii din natiunea noastra, care au venit in chip viclean ca lupii paznici la oi! numai atunci vom reusi sa fim uniti, si sa avem conducatori cu adevarat patrioti !
Asa sa ne ajute Dumnezeu !
Mie-mi pare rau ca nu sunteti legionar, domnule Coja, am fi avut nevoie de o persoana ca domnia voastra!
BASESCU PROMITE EVREILOR RESTITUIRI.DAR CAND VOR RESTITUI EVREII CEEA CE AU FURAT ROMANILOR ?
Preşedintele României, Traian Băsescu, a promis într-un interviu pentru ziarul israelian Israel Hayom că într-un deceniu statul român va restitui toate proprietăţile naţionalizate ale evreilor, relatează Agerpres.
„Trebuie amintit faptul că nu doar proprietăţile evreilor au fost naţionalizate, ci ale tuturor românilor. În pofida dificultăţilor birocratice, am restituit deja aproape 20% din proprietăţi persoanelor îndreptăţite şi pot să promit că într-un deceniu vom ajunge la 100%. Oricine poate demonstra că a fost proprietar va primi compensaţia potrivită”, a declarat Băsescu, citat de Israel Hayom.
În cazurile în care retrocedarea proprietăţii este imposibilă, proprietarul va fi compensat într-unul din cele două moduri posibile — cu bani sau cu un alt teren”, adaugă el.
Traian Băsescu notează în interviul acordat ziarului israelian, legat de subiectul restituirii proprietăţilor confiscate în regimul comunist, că România este „singura ţară fostă comunistă care face eforturi şi doreşte restabilirea proprietăţilor care le-au fost luate oamenilor”.
Si aici ungurii au fost mai destepti; retrocedarile la ei sunt pana la mximum de $100.000
Pana la o suma NIMIC din PAMANT sau CLADIRI.Io zic ca trebuie sa invatam de la ei de la evrei de la toti de unde avem de invatat.La noi ESCROCII SI RAHATII de dupa 89 dau pe banda rulanta ce NU ar trebuii sa dea maghiarimii si evreiilor.In final ROMANII o sa isi ia boceluta si o sa plece din propia-i lor tara aceasta fiimd impartiota intre unguri,evrei,tigani astia cu discriminarea si alte bau bauri .POPORUL E COMPLICE CACI POPORUL ISI VOATEAZA ALESII.
Va referiti la arhive ? Sau la proprietatile insusite prin excrocherie ? va rgo, fiti mai explicit !
Niciodata,nimic !
De asta suntem convinsi !
Buna dimineata si incep multumindu-i celui mai concis, profund ADEVARAT comentator,dl. COSTACHE MIRCEA [ pe care l-as ruga sa-l pot cunoaste..]ale carui adevarate si concise cuvinte le citez: 1.”NIMIC NU ESTE INTAMPLATOR”2.”NIMIC nu ESTE FARA DUMNEZEU ” si-mi permit sa mai adaog: 3.Asistam la accelerarea LUPTEI in care de milenii omenirea se zbate,NU doar cea cu cazarii..etc.,CI INTRE CREATORII DIVINI ai tuturor vazutelor si nevazutelor si SATANA..: intre BINE si rau, adevar si minciuna…etc.
4.Iar noi,cei din teritoriul ROMANIEI MARI SI si al DACILOR LIBERI ai caror urmasi suntem, a intrat in faza prefinala.. Cu noi si toti oamenii locuitori pe pamant si poate nu numai,sunt incredintat putem fi, adevaratul popor ales.. Un neinsemnat muritor…Aristide Buzuloiu
Cel mai mult ma bucura libertatea de exprimare a fiecaruia si libertatea data de administratorul site-ului.
Cel mai mult ma pune pe ganduri slaba putere de pricepere si intelegere din partea multora.
Cel mai mult cred cu tarie ca „Nimic nu este intamplator” „Nimic nu este fara Dumnezeu” si asa stand lucrurile nimeni din cei ce au facut si fac rau poporului ROMAN nu scapa de pedeapsa celui ce iubeste acest popor
ce se arata in acest film nu este totul sau este prea putin. rusii sant prea aroganti sa admita rahatul in care se afla.se cred buricul pamantului. situatia in Rusia este mult mai drastica. acum inca mai au petrol si gaze pe care le vand,intrucat asta este sursa lor principal de venit, dar imaginati-va ce va fi dupa ce aceste se vor inputina sau se vor termina de-a binelea.
mai aveti energie sa va faceti shamanSIBERIEAN? BINE CA MAI EXISTA ACESTI OAMENI INCA PE PAMINT. INTERESELE OCULTE NU POT SA-I REDUCA LA TACERE CA PE CEI DIN PERU.
deci aveti mai multe variante si veti fi OMUL PAMINTULUI,NICI AL AMERICANILOR NICI AL RUSILOR.DESPRE KHAZARI NICI NU E CAZUL, AIA SINT AI LUI ISUS.
Da, am şi eu ceva de spus aici şi, sincer să fiu, puţin îmi pasă ce vor crede unii şi alţii. Mă consider ca fiind ultimul legionar din Legiunea Căpitanului, pentrucă, fiind fost cel mai tânăr din’tre toţi Camarazii mei care m-au adoptat în Mşcare,Ei au trecut în Legiunea Eternă şi eu, vreau nu vreau, sunt pe acelaşi drum, dar, cel puţin, eu ştiu unde voi ajunge…
Dar acum, să revenim la subiectul articolului de mai sus…
Nefiind trecut prin bolşevizarea prezisă de CĂPITAN în anul 1937, eu am avut în EXIL, ca profesori, oameni mari, MARI care astăzi ar fi consideraţi, din punct de vedere, IUDEO-MASONIC-DEMOCRAT, „criminali de război, terorişti, rasişti, antisemiţi, şi tot felul de „neplăcuţi” socetăţilor care ne „stăpânesc” astăzi sub marea prostie care nu se poate numii azi mai mult decât o dictatură jidovească!!!… Dacă nu vă place,!? Îmi pare rău, dar n’am ce face!!!.
Nu sunt un idiot care să nu văd realitatea că, astăzi, MONGRELIZAREA rasei albe este rapid încurajată pe toate „canalele culturale”
şi, orice protest uman, este acuzat de toate relele din lume şi, ca să nu lungesc vorba prea mult şi, conştient că voi fi şi eu acuzat de a fi fascist, sau nazist, văzând şi, observând cu atenţie situaţi din
Rusia, am ajuns la concluzia că Rusia, va fi ţara care va salva RASA ALBĂ… Germania,
fiind o ţară, „încă ocupată” nu are niciun drept de a protesta contra mongrelizării care astăzi este încurajată şi”foarte vizibil practicată în lumea albă, care, nimeni nu îndrăzneşte să de o alarmă de panică, că ne pierdem rasa, care se „întunecă” rapid, dar în Rusia, rusul nu acceptă coloraţi şi: BRAVO LOR, iar voi, care aţi acceptat democraţia americană!!!
TREZIŢI-VĂ BLEGILOR: „America nu mai este ameriuca visurilor noastre copilăreşti!!!
„NOI JIDANII CONDUCEM AMERICA ŞI AMERICANII O ŞTIE.” Dacă nu ştiţi că asta a fost declarată de ARIEL SHARON la 3 Octombrie 2001, înseamnă că nu ştiţi pe ce lume trăiţi…
DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE DIN SOMNUL CEL DE MOARTE!!!…
Vasdile Guian-Tamburus
Domnule draga,
Va imbratisez virtual din Canada unde am sosit cu multi, multi ani in urma si de unde abia astept sa plec si sa ma intorc in tara (…).
Ceea ce spuneti dumneavoastra este ceea ce gindesc si eu! Societatea Americana „McDonald-izata” NU va iesi curind in strada, deoarece sint spalati pe creiere de cel putin o suta de ani!; dar NU este imposibil!
Ceea ce inteleg mai putini romani este faptul ca USA NU ne-a ajutat cind noi aveam nevoie de ei, ci cind ei au avut nevoie de noi pentru extinderea Lacustelor Mondiale in Europa; sau a Ocultei Mondiale (sper in continuare „retrograde”!)
Cred in continuare ca revoltele din Ucraina (inclusiv in regiunea Cernauti!; poate luam inapoi nordul Bucovinei, cit si cele trei judete din sudul Basarabiei; NU spre raul Ucrainei, ci pentru dreptul nostru istoric asupra acestor paminturi)NU se mai poate opri! Cred ca este un bulgare de zapada care se va rostogoli si va creste in dimensiuni spre Moscova! spre folosul poporului rus! Mai cred ca fibra rusului authentic – asa primitiv cum il mai consideram noi – va exploda si NU va mai fi prea intelegator cu crima KHAZARILOR impotriva ultimului lor tar si a familiei acestuia, cit si cu aproape 100 de ani de comunism khazaro – „evreiesc”! Si DA! Daca rusii o vor face-o, atunci si restul Europei o va face! Mai ales natiunile mai mici intii!
Acesti jidani primitive au crezut ca internetul ar putea sa-i favorizeze doar pe ei! fara – probabil – sa gindeasca ca este sursa cea mai importanta de informare corecta a populatiei planetei! Americanii Anglo-Saxoni – multi dintre ei – au descoperit UNEALTA: calculatorul si internetul (descoperit la CERN in Elvetia / Franta / Europa; dar asta este alta poveste); asa ca rusii sint cei mai indreptatiti sa-i scoata din istorie pe acesti primitive talmudici! care se cred si „evrei” si „mai alesii” lui Dumnezeu!
Alta solutie NU cred ca exista! Daca masa critca de rusi se formeaza in citiva ani, atunci ei vor intelege si vor actiona pentru propria lor aparare!
Acesti BEZMETICI care (sint cam 16 milioane in lume cu tot cu evreii adevarati sefarzi; evrei sefarzi care NU-I recunosc – in totalitate – ca evrei pe khazarii sionisti!) detin cam 75% din finanta mondiala (NU ca au fost asa destepti ca au facut-o; ci asa de banditi ca au transferat-o la ei!)…
In bani lichizi se pare ca sint pe piata mondiala cam 100.000 de miliarde de dolari! Dar USA are LIPSA deja un intreg PIB cam de 14.000 de miliarde de dolari; din care cam 10.000 de miliarde de doalri sint in China (care cumpara Africa de un timp!)…
Bancile jidanesti din USA (care se cheama de aiurea „Federal Reserves; ca sa dea impresia ca guvernul USA le controleaza) pot sa „fabrice” acesti bani peste noapte care se duc pe planeta IN INTERIORUL celor 100.000 de miliade existenti ca o reducere a valorii dolarului pentru toti care folosesc dolarii jidanilor! (…)
————————————-
In concluzie se pare ca singura sansa a salvarii rasei albe si a crestinismului sint rusii si popoarele crestine din granitile ei; inclusiv Ucraina!
Multumesc pentru atentie!
PS. USA, dupa parerea mea este TERMINATA! Terminata mai ales de jidani si de faptul ca anglo-saxonii le-au permis de-a lungul secolelor prea multe favoruri si concesii! Toti presedintii care au incercat sa-i inlature, au fost impuscati! Khazarii / Sionistii mondiali sint o organizatie mafiota – aproape la vedere – care trebuie anihilata pina chip-urile vor fi scoase pe piata de Motorola sau alte companii „americane”.
Cu toata admiratia si stima, as vrea, daca imi permiteti, sa ma solidarizez spuselor dumneavoastra. Eu sunt mai tanar dar nu stiti cata putere si curaj ne dati prin actiunile dvs.Va multumim dumneavoastra si Domnului Profesor Coja!
Doamne’ajuta!
…tara este a voastra si acum – ca niciodata – sinteti la vedere in sensul ca e mai greu sa va bage prin puscarii fara sa stie o lume intreaga!
Daca NU faceti NIMIC, latul de git vi se va stringe an de an si la batrinete va va parea rau ca n-ati facut nimic sa va recapatati tara (…)
Tot ce trebuie sa faci este sa-ti constientizezi prietenii, familia si sa fii active pe internet si oriunde poti!
Eu o fac demult desi sint foarte departe de tara pentru ca asa simt ca trebuie…
Aveţi grijă ce vă doriţi!
Dacă aţi vorbit serios, atunci, probabil că se va găsi cineva care să vă trimită o „ofertă de colaborare”! Poate chiar au să vă primească, ciolovecii, în slujba lor, domnule profesor Ion Coja! Dar cred că mai întâi va trebui să învăţaţi, cât de cât, limba rusă. :)
În rest, argumentul pe care l-aţi invocat (din păcate, cu stângăcie) – acela referitor la valoarea pensiei pe care o primiţi din partea statului român -, cam nu prea este de natură să-i convingă pe ponegritorii domniei voastre.
Dacă aceşti detractori vor afirma, la fel ca despre unul din inamicii dumneavoastră – l-am numit pe dr. Corneliu Vadim Tudor -, că primiţi „donaţii” în anumite conturi secrete, din străinătate, atunci lumea chiar va începe să le dea crezare!
Eu, nefiind agent al Fiscului, şi nici detectiv, aş fi preferat să comentaţi filmul la care am făcut referire. O fi adevărat, sau n-o fi adevărat, ce se susţine în acel film? La o adică, având în vedere că tov. Vladimir Putin controlează (indirect) cam tot ce mişcă, în Rusia, în materie de mass-media, nu m-aş mira ca şi acel film, departe de a constitui un documentar „realmente demascator”, să fi fost postat chiar cu acordul „ţarului”. În definitiv, nu-l incriminează prea mult. Iar informaţiile pe care le prezintă autorii filmului, sunt, cu toatele, publice.
Altcumva… „De unde atâta ură la evreii din Rusia împotriva ruşilor?!” Un posibil răspuns găsiţi aici:
http://www.desteptarea.ro/lenin-un-monstru-inca-venerat/
În rest, fiţi mai puţin pripit; căci ştiţi cum se spune: Qui s’excuse s’accuse… Or dumneavoastră aţi sărit – „ca ars”! -, să vă „dezvinovăţiţi”…
Da, am sărit ca ars, a fost prima oară când mi se spunea prostia respectivă! Și mi se spunea și atât de prostește! Ca și chestia cu cel care se scuză… Să rămână atunci așa cum ați zis! Sunteți mulțumit? M-ați prins cu ocaua mică! Felicitări! Sunteți tare!
Și nu vă faceți griji pentru mine: m-am interesat și am aflat că am depășit vârsta la care se mai fac angajări! Poate că data viitoare… În altă viață!
Nimic nou sub soare (adica ce era de asteptat).
Cititi, ve rog, http://basarabialiterara.com.md/?p=14254
precum si alte site-uri in domeniu.
Cand rusii vor avea un conducator rus, atunci putem vorbi despre natia rusa.
„…evenimente în care nu poți să nu vezi răzbunarea kazară!… Nu știu atâta istorie ca să pricep de unde atâta ură la evreii din Rusia împotriva rușilor?!”
Nici eu nu sint istoric, insa am crezut mult timp ca ura khazarilor (care isi spun „evrei”) din Rusia, se datoreaza faptului ca atit rusii cit si suedezii (cam prin secolul al IX lea) au distrus si desfiintat practic Imeperiul Khazar (…) si ca incet dar sigur au „lucrat” la distrugerea Imperiului Rus, pina au pus mina pe putere in 1917!; 85% dintre conducatorii URSS la formarea acestuia erau KHAZARI, asa cum a afirmat nu demult chiar Putin (totusi trecuse cam 1000 de ani).
OK! Sa zicem ca s-au razbunat pe rusi; dar ce-au avut cu tarile din estul Europei de au implementat prin forta armata comunismul bolsevic!?
Singura explicatie logica pare a fi DISTRUGEREA CRESTINISMULUI de catre aceste hoarde primitive – KHAZARE (neam turcic dupa cum clar demonstreaza si Paul Goma), care trecind la iudaism, urmeaza parca si dur Talmusdul si religia mozaica! Se cred si mai „alesi” decit evreii sefarzi! (…)
Acest film ar trebui vazut de toti romanii! Este incredibil cita similitudine este intre ceea ce se intimpla la ei cu ceea ce se intimpla si in Romania! Parca sint actiuni similare care se petrec in acelasi timp si dupa un program / plan prestabilit. Aceeasi problem comune!
Acest lucru imi sugereaza ca la distrugerea crestinismului atit in Europa cit si in noul imperiu rus, se lucreaza dupa acelasi plan si papusarii mondiali sint unici: Oculta Retrograda Mondiala (cum observase cu multi ani in urma si Pavel Corut).
Domnule profesor,cum este la tovarasii rusi asa este si la noi,nu este nici-o diferenta.Toti care ajung la putere cauta sa insele sa jecmaneasca,sa fure fara a da socoteala cuiva.Aceasta pentru ca la noi nu este nici democratie si nici capitalism,este pura hotie! Pe cand eram in scoala primara auzeam de la oamenii mai mari ca s-au intalnit la o conferinta internationala trei grupuri de oameni,din tari diferite,unul roman,unul german si unul rusesc.Aprecierea fiecaruia despre celalalt era;romanul reprezenta o banda de hoti,neamtul reprezenta o fabrica iar rusul,un cor!Am vizionat filmul acesta si cred ca este adevarat,poate ca Putin s-a inspirat de la noi si de la UE.Cand nu o sa mai fie presedinte pleaca in Germania si pe rusii ii lasa vorbind singuri.Acest film il voi transmite la toti cunoscutii.Vizionare placuta!
In filmul documentar ” Mincinosul putin”, inlocuind putin cu basescu, nu mai avem nevoie sa-l vizionam, deoarece l-am „trait” aici in tara noastra Romania. Deci, manipularea evreiasca este aceiasi peste tot in lume, sunt previzibili, mai bine spus; „tehnicile” de manipulare evreiesti sunt vechi de mii de ani, „ei” doar le „adapteaza” acestor timpuri! Tot evreii au o zicala, {prosteasca bineinteles}; „Unde sunt multi prosti, acolo se traieste bine!” Aceasta zicala am auzit-o, cand „urmaream” postul otv, a spus-o tudor barbu si el se „lauda” ca a fost „scolit” tot de un evreu.
Domnule Profesor,
Ne naştem singuri, suntem unici, murim singuri, nu mâncăm şi nu suntem fericiţi pentru alţii, fiecare ne ducem treimea.
Nu pot crede sau accepta această clătinare a convingerilor şi nici nu cred că veţi da cinstea pe ruşinea unui statut de vândut.
Chiar dacă aveţi atâta cultură cât să eclipsaţi un stadion olimpic, mai aveţi multe de aflat. Cum ar fi „treimea”.
Fiecare dintre noi suntem rezultanta acţiunii a trei componente fundamentale, VIAŢA, MUNCA, SATISFACŢIA, inseparabile şi fără de care existenţa fiecăruia ar fi un nonsens.
Sunteţi ca orice alt român crescut creştineşte un epigon al patimilor christice. Vă duceţi „crucea” convingerilor şi sunteţi un intelectual autentic, patriot şi luminator. Rămâneţi aşa, nu puteţi fi altceva.
Vă trebuie banii pe care îi au „colegii” dvs.?
V-aţi întrebat însă câţi dintre „colegii” cu bani îşi doresc dacă nu faima, cel puţin personalitatea Dvs.?
Eu cred că nu!
Pactul cu „Mefisto” este pe viaţă iar valoarea Dvs. nu poate fi plătită cu toţi banii din lume.
Eu unul, nu vă cred!
Interesant!
Mata esti securistul care transferi informatiile la SRI? Vad ca numai „interesant” spui!
Sa-ti spun eu ce este si mai interesant!
Daca vrei sa afli cum se numea familia MRU (Mihai Razvan Ungureanu) cu o generatie in urma si intrebi – ca orice cetatean care ar vrea sa afle informatii publice – ti se va raspunde ca este „SECRET”; de „stat” intreb eu?
Matale l-au auzit pe „marele academician” – un fel de Mihail Roller mai nou – cind au fost manifestatiile in Bucuresti pentru fugarirea Lacustelor Mondiale de la Roasia Montan si apoi de la Pungesti?
Ei bine – din memorie – „academicianul” nostrum (care se pare ca este cumnat cu Ilici KGB) a afirmat:
„Ne mai trebuie acum o figura carismatica precum Corneliu Zelea Codreanu, sa intelegem ca miscarea legionara inca exista…” (am citat aproximativ)…
Iaca de ce le e frica Lacustelor Mondiale! de o miscare sfinta, nationalista si crestineasca care sa-si apere TARA si NEAMUL!
Bleaah si lui Cap de Cauciuc si lui „Interesant”!
PS. Parinti! Nu mai faceti copii la betie in plina batjocora fata de Dumnezeu! pentru ca veti face doar cozi de topor si bicisnici!; precum primul tradator cunoscut in istorie – si apropiat a lui Decebal – Bicilis!…in Engleza se pune: „son of a bitch” si inca „mother fucker”; inseamna cam acelasi lucru!
De fapt idiotul a spus „…fereasca Dumnezeu sa mai apara o figura charismatica precum Corneliu Zelea Codreanu!…”
Asa este! Multumesc!