Mourons pour des idées, d’accord, mais de mort lente („Să murim pentru idei, de acord, dar de o moarte lentă”) – Georges Brassens

În sfârşit, ziariştii de toate obedienţele, sociologii, intelectualii publici, toate televiziunile au de lucru foarte serios. Protocoalele dintre SRI (Serviciul Român de Informaţii) şi justiţia presupus independentă (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul General, Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară, Departamentul Naţional Anticorupţie) vor fi analizate, pe drept cuvânt, pe toate feţele. Dar încă n-am auzit mai nimic despre sutele de ofiţeri acoperiţi din justiţie, procurori dar şi judecători, despre care se tot şopteşte pe la colţuri, prin birouri ferite că ar constitui o unitate secretă. Aceşti acoperiţi au asigurat, de fapt, funcţionarea protocoalelor, ei există dinainte de protocoale şi continuă să lucreze şi azi. Mai ales la DNA, dar şi la ÎCCJ, şi la DNA Ploieşti, la DNA Oradea sau DNA Braşov, şi, mai mult sau mai puţin, peste tot, în toată ţara. Cine va mai reuşi să ne convingă că aceste zvonuri sunt doar intoxicări ale justiţiabililor sau ale „corupţilor” ?

Dar pe lângă protocoalele SRI cu justiţia mai sunt şi altele. SRI ar fi impus şi semnat 64 de astfel de protocoale. Adică, parafrazând, Securitatea e în toate cele ce sunt şi în cele ce mâine vor râde la soare. Un astfel de protocol a fost semnat şi cu Ministerul Culturii şi odiosul protocol e încă activ. Pentru ce ? Pentru că turnătorii noştri sunt mai buni decât turnătorii lor ? Sau ca să sprijinim financiar proiectele turnătorilor noştri, legal acoperiţi, pentru că de ei avem noi nevoie ? Sau să crape, să moară proiectele celor care se cred independenţi de noi ?

În contextul vindicativ în care ne găsim, n-ar fi rău să ne întrebăm dacă „intelectualii lui Băsescu” au prestat pe bază de protocoale, cu finanţări grase şi diverse la cheie, sau au prestat pentru că au văzut în Traian Băsescu marele salvator de dreapta, prooccidental al nefericitei noastre naţiuni. „Intelectualii lui Băsescu” (de fapt, „fripturiştii lui Băsescu”, care şi-au arogat cu nesimţire titlul de „boieri ai minţii” – „boierii minţii” au fost Nicolae Bălcescu, Costache Negri, Vasile Alecsandri, Ion Ghica, paşoptiştii) au servit pe „protocoale” individuale sau colective, pe unităţi de producţie ? Sunt, au fost protocoalele băsiste foarte diferite de „protocoalele” din vremea lui Ceauşescu ? Au semnat, de exemplu, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu vreun protocol ca să fie atât de patetici, de disciplinaţi şi amorali, atât de propagandişti ? Au putut ei pleca la burse în Germania, sprijiniţi de Constantin Noica, fără nici un protocol ? Aurel I. Rogojan, în volumul „Fereastra serviciilor secrete”, spune că lucrurile au stat altfel. Oare cei care au plecat spre Vest, pe jos spre Ungaria sau înot peste Dunăre în Iugoslavia, nu ar fi semnat şi ei orice fel de protocoale ca să scape din raiul comunist ? N-ar trebui inventat şi un CNSAS pentru epoca de tablă (nu de aur) Băsescu ?

România pare pornită, în sfârşit, pe drumul recâştigării demnităţii ei, a unei foarte parţiale independenţe şi suveranităţi. Dar ne vor permite principalii noştri parteneri strategici, SUA (prin NATO) şi Germania (prin UE), să pornim pe drumul unei minime şi autentice democraţii ? Vor înţelege ei că vremea dictaturilor de felul celei a lui Pinochet în Chile e revolută ? Şi că vaporeanul Traian Băsescu, mizerabil camionagiu de mare, un fidel executant, pe post de Pinochet în Europa de Est, a fost un dezastru până şi pentru partenerii noştri ? Instalarea la Casa Albă a noului şi neobişnuitului preşedinte Donald Trump a dat speranţe românilor. Vor fi aceste speranţe confirmate ?

Deocamdataă, Traian Băsescu nu a fost arestat şi nici măcar chemat la Parchet sau Poliţie. Şi nici George Cristian Maior, semnatar, alături de Florian Coldea şi Laura Codruţa Kövesi, al protocoalelor neconstituţionale care impun dictatura noii Securităţi, nu a fost rechemat de la post, din Washington. La fel cum ambasadorul american nu a fost încă înlocuit cu unul care să aducă suflul nou al unei altfel de politici americane la Bucureşti, cea a administraţiei Trump.

Deşi prin Klaus Iohannis şi falsul tehnocrat Dacian Cioloş s-a continuat epoca securistică şi nedemocratică Băsescu, adevărata societate civilă din România (iar nu cea în soldă), după ce a fost marginalizată, injuriată, discreditată un deceniu şi jumătate, pare că s-a trezit. E greu de crezut că mai poate fi readormită. Şi asta e o veste superbă pentru România ! Ca o lumânare de Paşti. Ca o Înviere.

*

Nota redacției: „Pe ce te bazezi?”