De la SURENA
. Deși nu pare important aș vrea să ne aplecam asupra unor principii. În primul rând nu trebuie să cădem în plasa perfida a „industriei holocaustului”, adică nu trebuie să avem în vedere noțiuni ca revizionism, negationism. Noi suntem interesați de aflarea unei cifre cât mai veridice a victimelor din populația de credință mozaica (Atenție la formulare!) care și-a pierdut viața în timpul celui de-al Doilea Război Mondial victime ale regimului nazist, fascist, hortyst și a principalilor responsabili. În al doilea rând trebuie să avem în vedere și acțiunile intreprinse în salvarea credincioșilor mozaici și numărul acestora. Acest aspect este foarte important pentru că deculpabilizeaza poporul german, italian, maghiar etc. de regimurile care au condus aceste țări. După Al Doilea Război Mondial principala vinovata a fost găsită Germania, respectiv partea apuseana. Pe măsură ce Germania și-a plătit vina cu miliarde de mărci către „reprezentantul legitim al evreilor” Israelul s-au cautat și găsit noi responsabili, dar nu chiar cei implicați cu adevărat, cum a fost Ungaria lui Horty. Astfel, dacă în anii 50-60-70-80 nu se pomenește de România constatăm că din anii 90 se încearcă responsabilizarea României la holocaust pe același nivel cu Germania. Mai mult se promovează teza că România a fost una dintre cele mai antisemite țări europene și se satanizeaza mișcarea legionară. Într-adevăr România s-a confruntat cu un antisemitism cu particularitatea că nu a fost unul politic (nu a existat o politică a statului român împotriva evreilor, nu s-au încurajat faptele antisociale), nu a fost unul segregationist (evreii nu au fost expulzați fin orașe, obligați să trăiască în ghetouri, excluși din universități), nu a fost unul religios (nu s-au distrus sinagogi – ce s-a întâmplat în timpul „puiului legionar” este un act al cărei origine nu a fost clar stabilită), nu a fost unul însoțit de pogromuri asupra populației evreiești. Antisemitismul nostru a fost mai mult un manifest de îngrijorare la creșterea alarmantă a numărului de imigranți evrei care au început să denaturează viața economica de la sate și orașe, a dus la o excludere a românilor din universități în dauna evreilor cu bani și la o neputință a clasei politice de a soluționa legal „chestiunea evreiască”. Adică de a expulza evreii care nu dețineau acte legale de ședere, nu cunoșteau limba română (era un număr îngrijorător de evrei care nu vorbeau românește), care comiteau infracțiuni (cămătaria, specula, extorcarea). Antisemitismul românesc a fost unul intelectual în care s-au implicat majoritatea intelectualilor români care prin prezentarea realității „chestiunii evreiești” îi trăgeau de mânecă și „de urechi” prin presă pe politicienii noștri care, la presiunea externă, se făceau că nu văd creșterea alarmantă a numărului de imigranți evrei (în >60 de ani vorbim de peste 1 milion) și problemele sociale apărute. Răscoală din 1907 după cum reiese din documentele vremii a fost generată și apoi instigata de evrei. |
Părerea lui Douglas Reed despre acele vremuri:
„Rumania is an attractive country and parts of it are lovely and its people appeal to me and life is pleasant there, but a little dangerous in these days for Gentiles because of the growth of the anti-Semitic movement.” (Insanity Fair, 1938)
Mai apoi înșiră cîteva victime ne-evreiești ale anti-semitismului legionar.
Dacă scoatem de la socoteală „Rebeliunea Legionară”, ce este cu cântec, cîți evrei a omorît Legiunea?
Era mai corect, daca tot vrem sa punem in aceeasi oala evreismul (desi e impropriu spus) si romanismul, sa folosim termenul, pentru ambele, de antisionism. Aici putem fi de acord ca atat evreii naturalizati cat si romanii erau pe aceeasi lungime de unda. Crestinismul romanesc actual, sadit pe credinta raspandita de Biblia evreiasca, nu putea fi antisemit. Putea fi si a fost antisionist. Cand s-o incrimina antisionismul mai vorbim de ceva anti la care ar fi aderat si romanii, ca toti europenii dealtfel. Si nu degeaba. Si da, putem alipi acestui anti si eticheta de bolsevic/comunist asimilata la inceputurile acestui flagel in Romania cu evreii, dar nu cei semiti, ci khazarii, deveniti sionisti mondialisti. Istoria ne-a dovedit ca acesta molima ne-a pus pe butuci si-apoi a sters-o englezeste cand le-a taiat Dej si Ceausescu craca si a epurat partidul si aparatul de stat de uscaturile lor. Cand le-a convenit sistemul au venit pe calare pe tancuri, cand nu le-a mai suras soarele de la rasarit si-au facut bagajele si-au umplut lumea schelalaind cat au fost ei de ostracizati si nedraptatiti si si-au retrimis odraslele la fel de bolsevice inapoi cand au schimbat macazul in 89. Era iar os de ros.
Din acest text lipsește ceva esențial: antisemitismul românesc cristalizat în sec. al XIX-lea, a dobândit în perioada interbelică un puternic caracter anti-bolșevic, „evreu” ajungând a fi sinonim cu „bolșevic/comunist”.
Este un raport al Direcției Generale a Poliției din 1938 către Ministrul de Interne în care se menționează că sionistii evrei din România sunt anticomuniști și respectă ordinea publică . Ziarul belgian Avenir Juif menționa că 10000 de evrei au părăsit Basarabia odată cu invazia sovietică și același ziar indica că în București se află 5000 de evrei care părăsisera Bucovina.
Este evident că evreii negustori, mici industriași, bancherii, evreii cu profesii liberale care își făcuseră un rost, care primiseră cetățenia și care nu erau nici sionisti și nici comuniști știau ce-i așteaptă așa că s-au refugiat în România. Nu erau tâmpiți să-și piardă banii de dragul comunismului. Deasemenea rapoartele Siguranței făceau o departajare clară inclusiv intre sionisti, neosionistii fiind considerați revizionistii.
O problemă prea puțin discutată de istografia noastră este sprijinul pe care România l-a oferit evreilor polonezi emigranți. După invadarea Poloniei de Germania și „eliberarea” de URSS un număr important de evrei polonezi au tranzitat România spre Constanța de unde au plecat fie în Palestina, fie în Marea Britanie și SUA.
Au fost și evrei care au trecut imediat de partea sovieticilor și s-au dedat la acțiuni reprobabile asupra administrației și armatei române în retragere. Aceste acțiuni au alimentat un antisemitism pe care, spre cinstea ei, Armata româna l-a stopat imediat. Marele Stat Major a interzis militarilor să întreprindă orice acțiune ostilă împotriva populației evreiești tocmai pentru că nu considera, așa cum considerați dvs. D-le Corvin, că evreii sunt comuniști.
Mareșalul Antonescu avea să declare că după eliberarea Basarabiei, când populația civilă cerea pedepsirea vinovaților, a hotărât să arate clemență față de evrei, exact ca în cazul legionarilor, pentru a nu pedepsi și evreii nevinovați care erau majoritari. Mareșalul Antonescu a dat dovadă de multă înțelepciune prin acest act care ar fi putut degenera într-un veritabil pogrom împotriva populației evreiești. Acest lucru, debasement, dovedește că românii nu puneau semnul egal între evrei și comuniști.
În concluzie ipoteză dvs. este greșită și alimentează „teoria” că România a fost o țară antisemita. O altă dovadă că românii nu puneau semnul egal între evreii și comuniști este faptul că Siguranța și cu Direcția Generala a Poliției ar fi trebuit să închidă toate fermele evreiești (sioniste) de la noi care pregăteau fermieri pentru Palestina. Din zecile de ferme, numai fermă „Masada” a făcut obiectul unei anchete sub suspiciunea că aici ar fi și evrei comuniști. Ancheta a dovedit că erau sionisti (nu neosionisti radicali) care nu aveau nicio treabă cu comunismul. În sfârșit, ultimul argument că românii nu puteau semnul egal între evrei și comuniști este faptul că, după pierderea Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța, populația evreiască refugiată din teritoriile românești ocupate, cetățeni români, a fost sprijinita și nu a fost victima anchetelor, discriminării ori violențelor,practic nu s-au făcut diferențieri intre refugiați. Bineînțeles că evreilor care doreau să părăsească România li se permitea acest lucru, dar numărul lor a fost redus. Ce argumente să mai aducem în sprijinul toleranței românești și ideii greșite că socoteau populația evreiască ca fiind în totalitate comunistă?
Poate ne spuneți, cu alte referințe decât cele din cartea de propagandă ”Pe marginea prăpastiei”, cum s-a manifestat ”clemența” lui Antonescu față de legionari. Din câte știu, clemența s-a manifestat prin condamnarea, de exemplu, a lui Radu Gyr la 12 ani de închisoare, prin condamnarea a aprox. 3000 de legionari (unii erau elevi de liceu), prin trimiterea legionarilor în linia întâi pe front. Așa clemență, mai rar.