Patriotul și fostul disident basarabean Valeriu GRAUR a încetat din viață, sambata, 15 septembrie, la Bucuresti, in urma unei boli nemiloase.
Valeriu Graur a fost unul dintre luptătorii Frontului Naţional Patriotic din Basarabia, organizație conspirativă antisovietică şi anticomunistă, ce a activat în anii ’60-70 ai secolului trecut în URSS. Din organizație au mai facut parte Alexandru Usatiuc-Bulgăre, Gheorghe Ghimpu, Alexandru Şoltoianu și alții.
În lupta lor, patrioții basarabeni au încercat să găsească sprijin în România. Cu acest prilej, în iunie 1970, Alexandru Usatiuc-Bulgăre s-a deplasat la București și a cerut audiență la Nicolae Ceaușescu. După ce „conducătorul” a refuzat să-l primească, acesta i-a expediat scrisoarea prin poștă. (Scrisoarea se află în calitate de corp delict în dosarul penal instrumentat contra celor nominalizați care se păstrează în arhiva SIS.)
Documentul denunța politica de deznaţionalizare a românilor basarabeni practicată de autorităţile sovietice, prin limitarea limbii române și rusificarea forțată, falsificarea istoriei, închiderea şcolilor şi bisericilor româneşti şi multe altele. Ceauşescu însă a trimis scrisoarea pe adresa șefului KGB din URSS, Andropov, astfel deconspirându-i pe luptători.
În urma denunțului ceaușist, cei patru au fost arestați și condamnaţi la ani grei de închisoare: Alexandru Usatiuc – 7 ani de lagăr de muncă forţată și 5 ani de deportare în Siberia, Alexandru Şoltoianu – 6 ani de lagăr şi 5 ani deportare, Gheorghe Ghimpu -6 ani de lagăr și Valeriu Graur – 4 ani privațiune de libertate.
După decesul lui Valeriu Graur, singurul fost membru al Frontului Naţional Patriotic în viață este Alexandru Șoltoianu, care locuiește la Moscova și va sosi toamna curentă la Chișinău.
Valeriu Graur s-a născut la 23 decembrie 1940 în or. Reni, Ucraina (Basarabia de Sud). La vârsta de 6 luni (13 iunie 1941) a fost deportat împreună cu părinții în Siberia. În ultimii ani ai vieții sale a trăit la București.