Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

„…zice o veche vorbă populară care, evident, se referă la implicaţiile activităţii celui care a trecut prin meseria asta fără să se fi lipit ceva de el, cum ar fi dragostea faţă de animalele de care, teoretic, ar fi avut grijă în calitate de cioban! Pentru că a fi cioban la oi înseamnă, mai întâi, să iubeşti această specie şi să interacţionezi cu nevoile speciale pe care le are un angajat în domeniul acesta“, îmi spunea domnul Marcel Andrei, mare iubitor de oi şi capre, fermier, deci, dar şi mijlocitor al politicii care ar trebui duse în acest sector cu mare adâncime sufletească pentru poporul român al cărui destin mioritic enervează la un moment dat.
Preşedinte al Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine, cunoaşte ciobanul dedicat acestei meserii şi după modul în care merge în urma turmei sale. Dacă ar trebui să-ţi alegi angajaţii de la stână după criteriul acesta, spune interlocutorul nostru, rişti să rămâi fără ciobani, atât de puţini oameni sunt mânaţi către ciobănie de dragostea faţă de o meserie apă­rută pe lume deodată cu românii.
De altfel, nu întâmplător, unii asociază ciobănitul cu indivizii care prin fapte antisociale fac „deliciul” programelor de ştiri de diverse televiziuni mari amatoare de audienţe maxime şi total dezinteresate de destinul tragic al crescătorului de animale de pe la noi. Portretul ciobanului ce mişună prin media vizuală, cu mici excepţii, este cel al unui tip periculos şi care se ascunde la câte o stână tocmai pentru că este căutat pentru nu ştiu ce fapte neconforme cu regulile de convieţuire dintre oameni.
Ce am aflat, după ce am stat de vorbă cu Marcel Andrei şi cu mulţi ciobani care au vorbit cu mult curaj despre tema pe care am îndrăznit s-o pun în discuţie la una dintre emisiunile mele, îmi confirmă bănuielile pe care le-am sugerat de la începutul acestui articol, cum că ciobănia pierde teren şi aici în favoarea… străinătăţii.
Da, aţi citit bine, există ciobani români în străinătate care muncesc, pentru 1.200 de euro pe lună, la oile străinilor, în condiţii civilizate, cu duş la stână şi într-un program bine pus la punct – după ora 19,00 nimeni nu mai munceşte, oameni şi oi, dorm dar, atenţie, odată cu românii la stânile de care vorbim, apărate de garduri electrice noaptea, au pătruns şi lupii cu două picioare. De, obiceiuri dobândite, zice-se, în spaţiul balcanic! Sigur, nu peste tot se întâmplă aşa ceva, dar este de ajuns să se întâmple undeva, o dată, ca să se ducă vorba ca de popă tuns.
Dar de ce pleacă ciobanii dincolo, să concluzionăm?! Poate pentru că păşunile României sunt închiriate băieţilor deştepţi care au văzut oi, capre, vaci din tren şi s-au trezit brusc cu cheful de a pune de o afacere în domeniu; gândiţi-vă, subvenţiile sunt direcţionate către utilizatorii suprafeţelor pe care pasc oile, pentru asta s-au adresat stăpânilor de pajişti şi păşuni, primarilor, adică, şi care au intuit şi ei că este rost de ceva bănişori şi, prin închiriere, subînchiriere i-au îndepărtat pe adevăraţii crescători de animale de locurile acestea.
Vasilica GHIŢĂ ENE
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 15, 1-15 AUGUST 2012