La două zile dupa ce în URSS și în lume ziua de 7 noiembrie 1989 a fost sărbătorită așa cum a fost sărbătorită – ca vai de lume, adică! – printre altele aflu de la un coleg că la Moscova mulțimile ar fi defilat sub lozinca Proletari din toate țările, iertați-ne !… Pare să fie o anecdotă ! Cel care mi-o spune este însă convins că așa s-a și întâmplat ! De ce nu ?!… Oricum, am impresia că aflu în această simplă schimbare de predicat expresia – cea mai succintă și în același timp cea mai potrivită – a evenimentelor ce se succed de câțiva ani în lumea « comunistă ». Tâlcul acestora mi se pare a fi cel mai bine prins în ideea că URSS (sau proletariatul rus ori Armata Roșie) care ani de zile s-a amăgit și ne-a amăgit că se află în avangarda omenirii, are acum motive, pentru cât s-a înțelat și ne-a înșelat, pentru cât ne-a mințit și s-a mințit pe sine, să-și ceară iertare, să-și facă mea culpa, deci. Să-și facă și harakiri ?… Rămâne de văzut.
Vinovăția sovietică este greu de evaluat acum când ne aflăm în toiul evenimentelor declanșate de conștiința acestei vinovății. Punând răul înainte, imaginându-ne consecințele cele mai reprobabile, vom spune că vinovăția sovieticilor este în primul rând față de însăși lozinca parafrazată : Proletari din toate țările, uniți-vă !… adică față de ideea comunistă. Anume, dincolo de orice dispută teoretică, ideea comunistă iese definitiv compromisă de « experimentul sovietic », implicit cel est-european. Această eventualitate mi se pare a fi consecința cea mai gravă din mulțimea de consecințe dureroase a celor 72 de ani de construcție a socialismului sovietic, bolșevic.
De ce mi se pare atât de gravă această consecință ? De ce considerăm ca pe o mare și ireparabilă pagubă pentru omenire faptul că prin cele petrecute de la 7 noiembrie 1917 încoace s-a compromis ideea comunistă ? De ce considerăm inadmisibil ca omenirea să abandoneze ideea comunistă ?
Căci – se pare- aici am ajuns : omenirea e pe punctul de a abandona ideea comunistă !
…Nutrim aceste gânduri întrucât, spre deosebire de toți cu care am avut ocazia să comentez evenimentele și stările « din lumea comunistă » , colegi sau prieteni, membri sau nu ai partidului comunist, noi nu confundăm trei lucruri ce mi se par extrem de deosebite :
1. Realitatea bolșevica, stalinistă, sovietică,
2. Teoria marxist (-leninistă)
3. Ideea comunistă
Cruda și disperanta realitate bolșevică, resimțită de aproape jumătate din omenire, reprezintă o cale înfundată a istoriei. Pe drumul deschis la 7 noiembrie 1917 omenirea nu mai are nimic de câștigat. Poate doar experiență. Și când zic astfel s-ar părea că glumesc, dar am și multă dreptate, căci într-adevăr s-a adunat astfel o experiență uriașă, omul și-a vădit în acești ani chipuri și înfățișări pe care nu le-am fi crezut a fi ale sale. Oare enorma suferință cu care s-a adunat această experiență, și însăși această experiență, să nu mai fie ele bune decât pentru gestul renunțării la idealul comunist ? Nu este cumva un preț prea mare ?
Considerăm că realitatea bolșevica, stalinistă, sovietică, nu este decât unul din chipurile posibile ale teoriei marxiste, leniniste. Înfățișarea acestei variante a fost determinată de o serie de accidente, de întâmplări, câteva din ele de-a dreptul nefirești, care au făcut-o să înscrie în istoria lumii capitolul posibil cel mai sângeros. Starea de înapoiere economică, socială și spirituală a Rusiei, imensitatea acesteia, caracterul « terorist » al revoluției, caracterul nefiresc al statului sovietic – întemeiat pe principiul suveranității ruse asupra celorlalte națiuni, personalitatea diabolică a lui Stalin (dar și a altor tovarăși ai acestuia , în frunte cu Lenin însuși), toate acestea și încă multe altele făceau din Rusia anilor 1917 statul european cel mai puțin potrivit pentru a experimenta teoria marxistă a unui stat al proletariatului.
Se pare chiar că Marx și-a construit ipoteza unei asemenea societăți având în vedere una din țările apusene, o Anglia sau o Germania, iar nicidecum Rusia unde proletariatul abia începea să capete conștiința existenței sale.
Nu este un efort de imaginație prea mare ca să ne dăm seama că altfel, cu totul altfel, ar fi arătat un comunism vest-european ! Sau care, înainte de a fi rusesc, ar fi fost est-european.
Oricum, 1917 ca dată de debut a unui stat socialist pare să fie un început prematur chiar și pentru Europa de Vest.
De asemenea, teoria marxistă pare indubitabil că a avut o imensă neșansă : aceea de a i se încerca aplicarea în condițiile cele mai improprii, mai neprielnice.
Eșecul bolșevic, de aceea, nu poate fi considerat neapărat ca eșecul marxismului. Este doar o încercare nereușită. Iar acest insucces decurge mai curând dintr-o serie de condiționări istorice, și mult mai putin din slăbiciunile teoriei, slăbiciuni care, firește, există, ele s-au făcut vădite pe parcursul experimentării și sunt, credem, remediabile.
Cu atât mai puțin întemeiate sunt motivele de a pune în discuție ideea comunistă. Alte teorii deja există și mai ales sunt așteptate să apară, prin valorificarea experienței căpătate în anii de așa-zisă « construcție comunistă » în URSS.
Puțin, foarte puțin, din realitatea sovietică reprezintă o concretizare a teoriei marxiste, la fel cum și această teorie, la rândul ei, nu slujește decât parțial ideea comunistă…
Cum însă intenția noastră nu este să facem o analiză critică a marxismului, ci doar să dovedim greșeala celor ce odată cu bolșevismul sunt gata să condamne și ideea comunistă, ne vom referi cu precădere la acestea două : realitatea sovietică și ideea comunistă, aflate într-o contradicție aproape totală. Foarte puține lucruri din realitatea sovietică decurg cu necesitate din ideea comunistă.
Mă voi mărgini la câteva exemple: atitudinea bolșevicilor față de religie, îndeosebi față de creștinism. Mi-a fost întotdeauna de neînțeles adversitatea bolșevicilor față de religie. Ateismul lor, deseori extrem de primitiv, nu are nici o legatură cu ideea comunistă, idee care se înfrățește în multe cu religia creștină. În mod esențial, amândouă au resimțit aceeași nevoie, a unui om nou, a edificării interioare a ființei umane.
Pare deci de la sine înțeles ca pe viitor, într-o societate ce va încerca să se organizeze dupa ideea comunistă, religia să nu mai fie prigonită, ci cointeresată să participe la edificarea unei lumi mai bune.
Cel mult se va pune problema ca, distingând între religie și biserică, comuniștii să ajute – iar nu să oblige, biserica a se „reforma”, în concordanță cât mai mare cu propria religie, cu menirea acesteia, cu scopul acesteia: salvarea sufletelor noastre și a omenirii înseși prin întruchiparea omului nou.
La fel, teza dictaturii, fie ea și a proletariatului, reprezintă o evidentă greșeală de strategie politică. În general, despre proletariat s-au acreditat câteva idei false și s-a ignorat adevărul esențial: nimeni nu e proletar de voie, ci de nevoie, neavând încotro. În mod obișnuit, proletarul jinduiește să devină el însuși patron, mai devreme sau mai târziu. Rapiditatea cu care din rândurile proletariatului s-a ridicat noua burghezie proletară din țările așa-zis „comuniste” are tocmai această explicație.
Ideea comunistă este trădată prin „dictatura proletariatului”! Stricto sensu ideea de dictatura proletariatului este un nou sens. În condițiile în care proletariatul este clasa socială cea mai numeroasă, devine absurd să numești dictatură conducerea societății de către gruparea umană majoritară! Desigur, în realitate este vorba de o dictatură dar nicidecum a proletariatului, ci a unui grup uzurpator și demagogic.
Nu mult mai întemeiată este și teza „luptei de clasa”. În omenire, în societate, functionează o sumedenie de temeiuri pe care oamenii se solidarizează între ei: rasiale, naționale, religioase inclusiv cele stârnite de rezultatul unui meci de fotbal. Vor exista în lume și conflicte de clasă, dar și de data aceasta vom face aceeași observație: poziția claselor angajate în conflict este net diferită față de celelalte conflicte: în conflictul dintre rase sau dintre două cete de „microbiști” fiecare ține să rămână el însuși. În conflictul de clasă sunt angajate două părți: una privilegiată și alta geloasă pe privilegiile celeilalte, râvnindu-le. Contestatarii, luați fiecare în parte, mai curând s-ar mulțumi cu posibilitatea de a accede în clasa contestată. O societate bine organizată pe principiul inegalității sociale va fi o societate care va oferi (1) motive de satisfacție pentru cei ce nu-și pot părăsi clasa socială și (2) posibilitatea unei circulații, îndeosebi de jos în sus, între clase.
Se poate spune că societatea vest-europeană și nord-americană au reușit să creeze această „armonie” socială, întemeiată în principal pe nădejdea că nimănui nu-i este interzisă ascensiunea la un strat social superior. Fiecare trăiește cu nădejdea că până la urmă „va da lovitura”!
Ascensiunea socială ți-o poate asigura și îndemanarea la tenis, talentul de fotbalist ori de cântăreț, boxul, precum și o mulțime de îndeletniciri ilegale, de pe urma cărora îmbogățindu-te, parvii în partea de sus a topului social. Această circulație pe verticala socială dă societății occidentale acel aer simpatic și atrăgător îndeosebi pentru tineretul dornic de a se afirma (= a parveni pe plan social) cât mai repede.
Conflictele între clase se ivesc în măsura în care aceste clase devin impenetrabile, atât din afară cât și dinăuntru. Adică atunci când nu există posibilitatea nici pentru a urca într-o clasă superioară, nici pentru a-ți părăsi propria clasă pentru alta, mai convenabilă. Democrația și liberalismul occidental au tocmai această menire: de a nu răpi nimănui nădejdea unui succes social strălucitor. De îndată ce această nădejde dispare, atmosfera devine tot mai încărcată, mai tensionată, favorabilă izbucnirii unei „revoluții”.
Lupta de clasă nu este nici motorul dezvoltării sociale, nici inevitabil legată de ideea comunistă. Dimpotrivă, o trădeaza și ea.
Ce rămâne atunci din ideea comunistă? În ce mai constă ea daca e înstrăinată cu totul de ateism, de dictatura proletară ori de lupta dintre clase?
Ion Coja
POST SCRIPTUM 2011
Cele de mai sus au fost scrise în toamna anului 1989, „la două zile după ce în URSS și în lume ziua de 7 noiembrie 1989 a fost sărbătorită așa cum a fost sărbătorită”. Recitind aceste însemnări făcute înainte de 22 decembrie 1989 îmi dau seama că ele nu alcătuiesc un text încheiat, că aveam de gând să dau și un răspuns întrebării cu care acele însemnări mă cercetau în primul rând pe mine, autorul lor. Ce răspuns aș fi dat? Cred că asta nu mai contează așa de mult decât pentru mine, din curiozitatea de a recompune traiectul unei evoluții. Pentru alții ar avea importanță ce răspuns pot să dau azi aceleiași întrebări: ce rămâne din ideea comunistă? Ce mai rămâne din ea daca o înstrăinăm cu totul de ateism, de dictatura proletariatului ori de lupta de clasă?
Las pentru altă dată răspunsul al cărui sens, cu plus sau minus, se deduce din însuși faptul că am considerat oportună publicarea celor de mai sus. Deocamdată nu am a face decât o completare, o completare extrem de utilă azi cand ideea comunistă este reînviată sub zidurile Kremlinului și „amenință” pacea și stabilitatea lumii odată cu proiectul refacerii hotarelor marii Uniuni Sovietice. Completarea pe care o fac este un citat din D.Caracostea (în „Revista Fundațiilor Regale”, 1941, 8-9, p.289) care sună așa: „Oriunde o idee s-a împământenit în Rusia, aceasta s-a săvârșit printr-o lipsă de măsură care conținea în sine prăbușirea.”
O ultimă precizare: însemnările mele din toamna acelui an fatidic 1989 nu aveau titlu. Titlul l-am pus deunăzi, când am regăsit acele foi rătăcite prin sertare.
Ceausescu in 1973 a fost invitat sa faca parte din Trilaterala,de catre Bilderberg insusi si printul Bernard,adica de catre cei mai puternici ai vremii.Daca era Monarhie,Romania era invitata sa faca alianta doar cu Suedia ori Anglia(care nu o data ne-a bombardat tara).
Ce facem atunci? ne punem azi un monarh,doar ca sa scapam de Basescu,si doar ca asa vrea Felix de la Antena3? sau ne cladim un viitor,cu un presedinte puternic,ori cu un Rege care nu a intors armele catre propria tampla la 23 august 1944?
Adevarul este ca majoritatea specialistiilor,ingineriilor,tehnicieniilor,parintii nostrii,au fost membrii PCR in 1989,cand existau 4 milioane de romani inscrisi.Ce facem? ii impuscam pe toti,cand majoritatea au fost inocenti,dar in acelasi timp ii iertam pe toti minoritarii din anii 50?
CEAUSESCU a fost mult mai apropiat de puterea mondiala,mult mai puternic decat a fost regele Mihai in exil,sau chiar si in timpul ,,domniei,, cand a facut jocul lui Stalin.
Azi, G 20 si G8 sunt republici,s-a tot dezbatut monarhie-republica.Ei bine, azi totate tariile puternice sunt republici.Asta nu inseamna ca trebuie sa avem un presedinte slab,asta inseamna ca Monarhia poate salva Tara,doar atunci cand nu va mai fi inconjurata de masonerie,holocaustologi http://www.princeradublog.ro/atitudini/michael-shafir-2/ si asa mai departe!
Si primele modele de rachete au explodat.Au fost niste esecuri.Nimeni n-a dedus de aici ca ideea de racheta trebuie abandonata.
Am de facut două mici comentariu la cele scrise de dl MOSHE JON
1. Cand Eminescu spune că „religia (este) o frază de dînșii inventată” nu exprimă o parere personală, ci reproduce o idee din arsenalul ideologic al proletarului, al comunistului, dacă vreți. Poemul Împărat și Proletar trebuie citit până la capăt. În manual se dădea, din păcate, numai prima parte, discursul Proletarului, ca și când Eminescu și-ar fi prezentat în acel text ideile proprii. Îndeosebi partea 3-a din poem ne edifică asupra credințelor politice ale lui Eminescu.
2. E prima oară când aflu că unii ar avea această părere, anume că ar trebui să-mi cer iertare pentru că am fost membru PCR. Stranie și ușor neroadă idee. Omul trebuie judecat pentru faptele sale, iar ce am făptuit eu ca membru PCR nu poate fi decat un motiv de satisfacție pentru mine. În general și de cele mai multe ori, apartenența cuiva la un popor, la o organizație, la o clasă socială sau la un grup profesional nu poate fi apreciată, în sine, nici pozitiv, nici negativ. De fiecare dată trebuie să judecăm faptele acelei persoane, atitudinea sa față de problemele cu care s-a confruntat etc. Nu poți să spui nici măcar despre toți pușcăriașii că sunt de evitat, știm bine că au existat condamnați pe nedrept în toate închisorile din lume! Au fost oameni condamnați la moarte deplin nevinovați! Cine mă judecă și mă condamnă că am fost membru PCR, îl rog s-o facă deschis, asumându-și identitatea și prezentând motivele, capetele de acuzație. Voi răspunde fără să ascund nimic, căci, din păcate pentru unii, nu am ce ascunde. Mea culpa!
100 sau 200 sunt numere fatidice.
1989 s-a intamplat la 200 de ani de la revolutia franceza.
1917 s-a intamplat la 200 de ani de la infiintarea primei(primelor) loji masonice in Anglia.
Toate evenimentele trecute au fost si sunt experimente. Eu zic ca spre binele oamenilor. Si cei care le fac tot asa vor spune. Unele experimente mai dau in unele faze chix, dar ele merg inainte imperturbabil. Nu stiu cum, dar asa este. Cel mai bine este sa nu te opui ca te amoara aia. Asa cum s-au opus legionarii si partizanii din munti la bolsevism. Uite ca bolsevismul a cazut dar nici noi nu mai avem mai avem legionari sau patrioti luminati care sa ne lumineze calea astazi. Romanii patrioti, nationalisti, prea isi dau viata pentru tara si popor. Dumnezeu le-a dat-o s-o pastreze si s-o valorifice pentru neamul lor, mai ales daca sunt luminati pentru ca noi, oamenii de rand sa invatam ce si cum. Atatea spirite au fost asasinate(Iorga, Madgearu, Goga, etc). NU era mai bine sa fi trait cat de mult si sa imprastie lumina ? A nu te opune nu inseamna ca esti las ci ca ai credinta in Dumnezeu ca mai devreme sau mai tarziu va face dreptate. Putini oameni au credinta. Credinta este cand crezi nu cand te duci si pupi icoane.
Comunismul n-a disparut. Si nici nu va disparea. Va lua noi si noi forme. Si ne vom chinui pana cand vom intelege ca pentru cei multi socialismu este mult mai bun decat capitalismul feroce implementat de Ion Iliescu in 1989. Ma si mir ca unii nu observa ca inca mai sunt tari comuniste precum China, Coreea de Nord, Vietnam, Cuba(vecin cu SUA si SUA nu misca in front : Nu vi se pare ciudat ? Mie mi se pare). Adica se duce SUA la mii de km departare(Afganistan, Iraque, Libia,…) si nu se duce peste drum in Cuba. Foarte ciudat, nu ?
Ca si Dl Coja eu ma intrebam de ce sunt comunistii asa blegi si nu-i incurajeaza pe crestini. Ca si Marx, evreii comunisti stiau care-i treaba cu crestinismul. De fapt stiu care-i treaba cu crestinismul toti evreii, chiar daca unii mai accepta sa treaca la crestinism cand se casatoresc(de dragul sotului sau sotiei) sau altii cand isi pierd sotia. Chiar Marele Eminescu ne-a spus ca religia este o fraza de dansii inventata. Cum poti sa-l iubesti pe Eminescu si sa fii si habotnic in acelasi timp ?
Inainte de 1989 nu-i intelegeam pe capii bolsevicilor cand „franau” accesul la religie. Acum ii inteleg, aplicau principiul lucrului interzis : cu cat ei faceau mai multa propaganda ateista, cu atat populatia simpla se atasa de biserica. Si cum bolsevicii aveau sub stapanire biserica si mai ales pe cea ortodoxa(pentru ca dupa caderea orasului Constantinopole centrul religios ortodox s-a mutat treptat, treptat in imperiul tarist), puteau astfel sa manevreze prin cler masele. Asa se explica de ce la noi i-au desfiintat pe greco-catolici in 1948 si i-au incorporat la ortodocsi pentru ca pe ortodocsi ii puteau manipula. Nu stiu prin ce metode si chiar nu ma intereseaza. Nu stiu insa daca bolsevicii mai au aceeasi penetrabilitate in biserica ortodoxa ca inainte de 1989. Viata va arata acest lucru.
Pentru cine stie prea putin marxism, in teoria lor se mentioneaza ca daca dezvoltarea fortelor de productie nu mai concorda cu dezvoltarea relatiilor de productie si acestea devin o frana, ele trebuie schimbate. Fortele de productie pe plan mondial au evoluat spectaculos(realizari si cuceriri in spatiu, in IT, in medicina, mecanica, electronica, biologie, etc) si relatiile de productie bolsevice constituiau o frana evidenta. Si comunistii, mai ales cei reformisti, au procedat la schimbarea continutului relatiilor de productie(inclusiv a formelor de proprietate). In tarile civilizate precum Ungaria, Cehia, Polonia, etc, acest lucru s-a petrecut pasnic. In altele, mai putin educate si culturalizete s-au platit polite sangeroase pretextand schimbarea, practicandu-se vendeta, precum in tarile inapoiate din Africa, Asia si chiar in America latina.
PS-1. Daca ma intrebau pe mine eu n-as fi facut praf proprietatea de stat si cea cooperatista cum au facut astia.
PS-2. Nu inteleg de ce pretind unii ca Dl Coja sa-si ceara scuze ca a fost membru de partid. Ce, dansul a venit cu tancurile sovietice si l-a implementat in Rom^nia ? Dansul a inventat comunismul ? Daca i s-a cerut sa fie membru de partid credeti ca in acele timpuri te putei opune ? Daca se opunea si ajungea pe la Aiud si azi nu mai exista, era bine pentru poporul rom^n ? Cine mai lupta pentru noi azi daca nu erau unii ca dansul ? Dar ce, a dat cuiva in cap ca membru de partid, a bagat abuziv lumea la inchisoare, a tras in revolutionari din toate pozitiile cum au tras teroristii securistiin popor(i-a vazut si Dl Iliescu), i-a maltratat pe detinuti, a interzis dansul cuiva sa mearga la biserica, i-a dat afara din servici pe oameni cum ne dau astia afara zicand ca este somaj ? A redus salariile si pensiile cum le reduc astia ? Nimic din toate acestea si atunci de ce ?
Intervin mereu fara succes cand citesc randuri ca cele ale dlui Ion Coja care mereu face comentarii in care lipsec doua lucruri firesti pentru unul ca dansul care a TRAIT ACELA si ACESTE aceste timpuri si nu de putine ori a fost chiar implicat activ…in a le sustine…!?
Iar acum apare ca o FECIOARA si comenteaza in loc sa /cele 2 lucruri firesti/:
1.Nu isi cere scuze ca vinovat implicat in toti anii sai in TEHNICA „UBI BENE IBI PATRIA” si al 2lea dece NU INTRA IN LUPTA PREZENTAND SOLUTII si CONTINUA SA STEA PE TUSA…!>
Ce sa mai asteptam dela altii, cand noi ce mai putem face ceva, STAM PE TUSA…si pentru un pumn de arginti ramanem doar LUPTATORI cu gura…
Aristide Buzuloiu acelas roman solitar…
DACA SUNTCENZURAT ,CONSIDER CA NU ARE ROST SA MAI FAC VREUN COMENTARIU.SA AUZIM DE BINE.
Domnule Coja nu va mai faceti probleme cu soarta comunisnului (fie el si reformat si imbunatatit) pentru ca el provine ca si asa-zisa democratie din aceeasi radacina a politicii de globalizare a Ilumunatilor.
Concurenta si piata libera capitalista sint un fel de lupta de calsa in domeniul economic. Cistiga intotdeaun marile companii multinationale,care-si dau mina intr-un fel de „proletari din toate tarile uniti-va ” intors pe dos.
Astazi nu se mai unesc proletarii pentru a pune mina pe misloacele de productie.
Astazi misloacele de productie de comert si finante sint in mina unui grup de presiune economica, ce isi impune fara scrupule conditiile peste capetele guvernelor si parlamentelor ,facind din state simpli executanti ai unor ordine doar sugerate.(vezi FMI si asazisele noastre tratative cu ei)
In comunism statele erau investite cu putere deplina in domeniul politic, economic, financiar si militar .
Ele erau prea puternice si erau contraproductive in procesul de globalizare.
Acum statele vor trebui sa renunte la prerogativele lor firesti si sa le treaca in mina unor organisme supranationale ,unele legitime (ONU ,consiliul Europei ,Parlementul European),altele nelegitine si nedemocratice (Grupul Bilderberg, G8,Consiliul de reletii externe, Comisia trilaterala etc)
Poate ca actuala criza pe care o parcurgem vine sa forjeze tocmai in acest sens statele mai indaratnice.
Traim un experiment .Al doilea dupa cel comunist.Poate va reusi(ceea ce ma indoiesc) ,poate nu va reusi!!
In ambele cazuri costurile vor fi imense in vieti irosite si chinuite si pierdute!!
40 de ani am fost un cobai al comunismului si de peste 20 de ani sint un cobai al capitalismului globalizator.
Cu ce am gresit noi domnule profesor Coja pentru ca viata noastra sa se scurga intre doua experimente ,amindoua nereusite ,fara ca nimeni sa ne intrebe daca dorim acest lucru??!!