A fi sau a nu fi istoric…

Se spune popa, zicalele vin din popor, nu de la elita.
Nu spuneam ca Djuvara nu a avut studii, pt ca nu orice absolvent de facultate de istorie este si istoric. Spuneam ca nu a studiat documentele din arhive.
Ca sa scrii despre istoria unei tari, cele mai multe documente le gasesti in acea tara; si daca te duci in arhivele Vaticanului, tot nu e suficient pt a scrie despre noi; cele mai multe si importante documente se gasesc aici, la emitent; nu ca trebuie neglijate cele externe, dar fara cele de aici mai greu.
A plecat din tara in 44 cand avea 28 de ani si s-a intors dupa 90 cand avea 74 de ani. In toata perioada asta nu a vazut un document din arhivele romanesti iar cand a venit a inceput sa scrie carti pa banda rulanta despre istoria noastra. Cam deplasat.
Conform declaratiei sale, a locuit in Niger 30 de ani; si acolo a studiat tot istoria noastra?
Nu-i contest pregatirea intelectuala sau bunul simt, educatia; dar nu a fost istoric.
Probabil ca stii ca a scris despre Basarabi ca au fost cumani.
Ultima oara cand am urmarit subiectul, se facusera teste ADN pe linie materna pe oasele Basarabilor de la Curtea de Arges si s-a demonstrat ca au fost romani. Intelegi?
Iata ce spunea marele, de data asta marele, istoric Ioan Aurel Pop, ca sa intelegi ce importanta are studiul arhivelor noastre atunci cand scrii despre istoria romanilor – citat aproximativ pt ca era in cadrul unui interviu: Dl Boia spune ca nu au existat capitulatii, dar cum sa nu existe cand eu le-am vazut cu ochii mei?!
Intelegi diferenta dintre a scrie dupa alte carti sau dupa ureche si a scrie dupa documente?
Si ca sa nu lungim vorba, uite parerile a doi mari istorici romani:
Ioan Aurel Pop despre Neagu Djuvara
„Teoria cumană reiterată de domnul Neagu Djuvara ridică foarte mari
semne de întrebare pentru orice specialist. Or, domnul Djuvara nu este
un specialist în domeniul Evului Mediu și nu cunoaşte toate implicaţiile
evoluţiei secolelor XI-XIV din istoria noastră…Formarea Țării Românești, proces derulat pe parcursul mai multor secole, porneşte din mai multe nuclee de putere, dintre care trei sau patru sunt foarte importante.
Unul este Țara Făgărașului, cu problema descălecatului de la nord de munţi, foarte greu de lămurit integral în această fază a cercetărilor, altul este Oltenia sau, mai exact, Țara Severinului, în legătură cu care trebuie amintit un alt nucleu politic, anume cel al Țării Hațegului, din sud-vestul
Transilvaniei istorice. Un alt nucleu este Muntenia din zona Argeș-Câmpulung. În toate aceste locuri s-au format „dinastii” locale de voievozi, între care se cunosc mai bine cele din nucleele oltean (Litovoi I, Litovoi al II-lea și Bărbat) și muntean (Seneslau, Tihomir sau Thocomerius, Basarab). Despre voievozii din secolul al XIII-lea din Făgăraș și Hațeg știm foarte puțin, dar ei au existat cu siguranță. Onomastica și toponimia din Țara Hațegului sunt pline de nume precum Bărbat și Litovoi, iar Negru Vodă are în Făgăraș o rezonanță aparte.
La un moment dat, în prima parte a secolului al XIII-lea,voievozii olteni erau cei mai importanți, fiind și în legături cu Ungaria și cu Occidentul în general. În alt moment, greu de precizat acum, centrul puterii s-a mutat la est de Olt, în Muntenia, unde s-a produs și trecerea grupului din Făgăraș (format, desigur, din români de credință bizantină, dar și din „papistaşi”, adică din credincioşi de rit latin), condus de Negru Vodă. Primele cronici(!!! acele documente pe care trebuia sa le studieze si Neagu Djuvara – nota mea) ale Ţării Româneşti afirmă clar că Basarabii din estul Oltului (aflați acum pe nucleul lui Seneslau) i s-au închinat lui Negru Vodă coborât (descălecat) din Făgăraş. Exceptând bisericile din reşedinţele de la Curtea de Argeş şi Câmpulung, principalele ctitorii ale primilor domni ai Ţării Româneşti, Vladislav, Radu, Dan şi Mircea sunt situate, în mod interesant, fie pe linia Oltului, fie în dreapta ei, la Cotmeana, Cozia,Vodiţa ori la Tismana. Este greu de crezut că Thocomerius, tatăl lui Basarab, a fost Negru Vodă (IPOTEZA domnului Djuvara) şi că a venit din Făgăraş, nu de la vest de Olt, cel puţin la momentul formării „uniunii de pe Olt” (dintre Oltenia, adică partea estică a Banatului de Severin, şi Muntenia, ancorată între centrele de putere argeşene şi Câmpulung).

Ioan Aurel Pop despre Boia
„Îi reproșez faptul că din dorința de câștig facil, de simpatie din
partea unui public neavizat, el falsifică istoria, datele istorice.
Pleacă de la niște argumente care sunt în inferioritate, ca număr, nu
pot demonstra voința majorității, cu alte cuvinte, culege argumente pro
domo. Iar în istorie poți să găsești argumente pentru orice idee, însă
dacă generalizezi falsifici prin metodă proastă. Metodele istoricului
sunt verificate, ele trebuie aplicate. El a și declarat că nu aplică
metodele istorice pentru că ar fi depășite…Nu știe să
citească un document în latină, slavonă, greacă. Toată expertiza lui
istorică vine din sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului
al XX-lea. Nu e un istoric al timpurilor de demult, preia de la unii și
de la alții.”

Ioan Scurtu despre cei doi:
„După 1989 s-a dezvoltat, în România, un foarte puternic şi agresiv
curent antinaţional, promovat de o seamă de intelectuali de o valoare cu
totul relativă – ei se laudă între ei, se socotesc mari învăţaţi, mari
savanţi – care, după opinia mea, sunt mituiţi ca să aibă o asemenea
atitudine, să susţină, spre exemplu, că istoria românilor este o succesiune de mituri, că ea nu are nimic pozitiv şi demn de valorificat,
că istoricii, chiar dacă este vorba de Xenopol, de Iorga, de Giurescu,
de Oţetea, au mitizat istoria, au creat personalităţi şi episoade pozitive, când, în realitate, românii au fost un popor în bătaia vântului, la periferia istoriei ş.a.m.d.
Punctul meu de vedere este că aceşti intelectuali sunt plătiţi! Pentru
că altfel nu se poate explica faptul că o carte de duzină, care nu se
bazează pe niciun fel de documente, cum este cartea lui Lucian Boia – Istorie şi mit în conştiinţa românească – a fost tradusă în diverse limbi străine, lăudată, circulată şi scoasă în nu ştiu câte ediţii, în timp ce replica pe care academicianul Ion Aurel Pop – Istoria, adevărurile şi miturile -care este o replică substanţială, mai masivă, din punct de vedere al numărului de pagini, chiar decât cartea lui Boia – nu s-a bucurat de aceeaşi popularizare, deşi Ion Aurel Pop analizează, pagină cu pagină, aberaţiile promovate de Boia în cartea lui.
Alături de Lucian Boia se află Neagu Djuvara care, deşi nu este istoric,
se prezintă ca istoric, permiţându-şi tot felul de elucubraţii, care
mai de care mai fantasmagorice, pe care Editura Humanitas – fosta
Editură Politică – le promovează cu dezinvoltură. Pentru cine nu ştie,
Editura Politică era la vremea respectivă cea mai bine dotată din punct
de vedere tehnic, avea rezerve valutare – pentru că tipărea operele lui
Ceauşescu în limbi de circulaţie internaţională. Ea a fost dăruită de
ministrul Culturii, Pleşu, amicului său Liiceanu. Fără niciun ban!? S-a
şi publicat textul prin care se încredinţează editura domnului Liiceanu.
Cei doi fiind, nu-i aşa, dizidenţi, cum se susţine în Jurnalul de la Păltiniş… Dar, despre asta poate vom mai avea prilejul să discutăm.”