“Am crescut ca ardelean, în Ardeal, și am fost învățat să țin la acest lucru și să îl socotesc un element esențial al identității mele.”

Si eu, cu adausul ca eu nu numai am crescut ci m-am si nascut ardelean. Ardealul este pentru mine cel mai scump loc de pe pamant si nu l-as schimba pentru restul intregii planete. Si eu ma mandresc cu calitatile provinciei mele natale, nu insa la concurenta cu celelalte tinuturi romanesti ci in armonie cu ele.
“Obisnuința scrisului destul de veche și de puternică” in provincia mea este un atu care imi lumineaza judecata si nu mi-o intuneca. Astfel, eu, cat de ardelean sunt, stiu ca prima scrisoare in limba romana a fost facuta la Campulung, iar primele tiparituri in limba romana Coresi le-a realizat la Targoviste. Asa ca si celelalte provincii romanesti au “obișnuința scrisului destul de veche și de puternică”, iar a te preface ca nu o vezi esti descalificat ca ardelean si identificat drept mankurt.
Eu mai stiu ca pentru pastrarea identitatii mele le sunt dator mai multora: moldoveanului Stefan pentru ca mi-a ctitorit biserici episcopale la Vad si Feleac, olteanului Mihai pentru ca mi-a intemeiar Mitropolie la Alba Iulia, munteanului Constantin pentru ca mi-a ridicat biserica din Sambata de Sus cu ziduri atat de puternice incat nici tunurile lui Buccov nu au reusit sa le darame.
Tot nordul Olteniei si Munteniei, tot Baraganul, toata Dobrogea sunt pline ochi de sate compacte de ciobani ardeleni. Bunicii lui Eminescu au fugit din Ardeal in Moldova impreuna cu alte sate compacte de ardeleni. Cine crede ca au facut-o de vilegiatura sa se informeze de la domnu’ invatator Ion Creanga. Dansul stie de la bunicul sau, David Creanga, refugiat el insusi din Ardeal, ca tot acest exod de proportii biblice s-a facut din pricina “papistasiei”.
Asadar, in tot decursul istoriei, nu s-a inregistrat nici o migratie de populatie romaneasca de la sud la nord. (Cand un istoric ardelean se intreaba daca inaintasii lui “vor fi descălecat în Transilvania, venind din Muntenia, odată cu primii voievozi” dovedeste nu ignoranta, asa cum mimeaza, ci o criminala diversiune). Din Ardeal insa la sud si la est s-au petrecut continuu, de la descalicate pana la bunicii nostri.
Dar nu numai mocanii ardeleni aveau pe langa “obisnuinta scrisului” si obisnuinta fugii la fratii lor din Tara Romaneasca si Moldova. Si intelectualii deprinsesera acest obicei. Budai Deleanu nu si-a putut scrie capodopera de talie universala in Ardeal ci ascuns in Bucovina. Gheorghe Lazar nu a putut intemeia scoli romanesti la Sibiu ci la Bucuresti. Un adevarat savant cum a fost Stefan Micle a fost rectorul Universitatii din Iasi nu a celei din Cluj cum ar fi fost normal (si atunci cand noi, ca ardeleni, ne mandrim cu vechimea si nivelul Universitatii noastre uitam sa explicam cauza unor asemenea anomalii). Simion Barnutiu a fost profesor universitar tot la Iasi, asa cum Axente Sever, Papiu Ilarian si atatia si atatia altii la Bucuresti.
Asadar, Romania, cea de care unii s-au saturat, la auzul numelui careia unora li se apleaca, i-a oplosit pe bunicii si strabunicii nostri atunci cand le-a fost mai greu, cand erau amenintati cu disparitia, ca noi, ardelenii, sa existam pana azi.
Raspunsul? Niste naimiti ai “transilvanismului” vor ruperea Ardealului de la sanul Patriei-Mume si daruirea lui, ca in traficul de copii, unei mame vitrege, de parca el ar fi uitat ce a patimit de la acea sinistra mastihoaie de sub calcaiul careia a scapat nu asa de demult.
Dragostea noastra pentru Ardeal e una adevarata numai atunci cand are in vedere Ardealul cel adevarat. Cand se adreseaza unui Ardeal contrafacut, dichisit multicultural, pomadat sa nu i se vada ranile milenare, nu e decat o oribila minciuna.