A face sluj

Borg

Pana la a doua, hai sa ne amintim de prima.

Articolul de faţă este menit a readuce în atenţie o problemă pe care politicienii de doi bani ai României tot o scot în faţă atunci când se simt slabi, crezând că dacă fac anumite slujuri către Israel li se vor ierta propriile prostii sau laşităţi. Primul care a adus problema înapoierii plăţilor pentru evreii plecaţi din România a fost băsescu, în perioada în care era ţinut la Cotroceni contra voinţei poporului, graţie securiştilor şi unor ticăloşi din Vestul Europei care, pentru asta, şi-au luat bani cu vârf şi îndesat. Prin scamatoria făcută băsescu credea că va scăpa de problemele pe care şi le crease singur. Evident că nu s-a întâmplat asta. Apoi a urmat Dragnea. Nu ştiu ce aştepta în condiţiile în care avea 70% din Parlament. La fel a constatat şi el pe propria-i piele că evreii nu-ţi vindecă impotenţa şi că, mai mult, ceea ce credea el că reprezintă o mare problemă, pentru evrei de fapt nu era nicio problemă. Apoi au venit băieţii de galerie ai lui George Simion care s-au gândit să-şi rezolve acuzaţiile de antisemitism cu acţiuni absolut aberante(plăţi de despăgubiri, de pensii, oferirea de cetăţenii s.a.m.d.). Întrucât cea mai mare parte a politicienilor sunt efectiv inculţi, neavând habar de istoria recentă sau de realităţile statului Israel, readuc în atenţie evenimenul numit „vânzarea evreilor”. Care, după cum veţi înţelege, n-a fost tocmai o vânzare(cel puţin în ceea ce-l priveşte pe Ceauşescu!).
În anul 1948 se fondează statul Israel, care-şi începe istoria cu o problemă majoră: numărul de evrei din noul stat era mai mic decât cel al arabilor. De asemenea, micuţul stat este înconjurat de populaţii arabe, aflate de-a lungul timpului într-o situaţie de stăpânire faţă de populaţia evreiască. Era cât se poate de clar că viaţa micuţului stat era ameninţată de realitatea din teren, mai ales în condiţiile în care înfiinţarea sa a fost destul de greoaie. Ei bine, având în vedere situaţia din teren, în loc să se plângă de „nedreptatea istoriei”, evreii s-au apucat vertiginos de treabă. Cunoscând bine zonele populate cu evrei, au început să desfăşoare acţiuni concrete de mutare a evreilor în teritoriul Israelului. Nu vă gândiţi că era o operaţiune simplă. În ciuda banior puşi la bătaie, era o misiune aproape imposibilă. Cine s-ar pune pe drumuri ca să meargă într-o zonă deşertică, unde nişte aventurieri semi-romantici spuneau că vor construi o ţară? Cred că e clar pentru oricine de dimensiunea provocării.

Aşa a început o aventură care are la mijloc agenţi secreţi israelieni, manipulând geamantane cu bani şi discutând cu oficiali ai statelor în care erau evrei. Un exemplu: în 1950, premierul irakian Tewfiq Sawidi primeşte o şpagă consistentă pentru a permite mutarea a 120 000 de evrei din Irak în Israel. Şpaga este dată sub forma plăţii unor servicii fictive către firma de turism a premierului irakian. De asemenea, agenţii israelieni dau atacul în Estul Europei unde aveau ca parteneri de discuţie proaspetele guverne comuniste. Atât nivelul de decizie al Partidelor Comuniste locale, cât şi cel al aparatului superior de stat erau împânizite de evrei impuşi de URSS după Război. De aceea, discuţiile sunt destul de uşor de demarat. Însă, chiar şi aşa, conducerile comuniste cer beneficii pentru a putea lăsa evreii să plece. Contra evreilor, Israelul cumpără arme din Cehia şi maşini-unelte din Polonia. Însă în Ungaria, Bulgaria şi România, agenţilor israelieni li se cer de la obraz bani pentru fiecare emigrant evreu. Bulgarii au cerut între 30$ şi 350$ pe fiecare evreu. Ungurii însă au sărit calul, cerând 1000$, o sumă imensă pentru acea vreme. Sumă pe care Israelul a plătit-o fără să crâcnească! Românii au solicitat 100$ pe cap de evreu şi aşa s-a produs prima emigraţie în masă. Unele susrse spun că atunci au plecat 300 000 de evrei din România, însă cifra pare mai mică decât ceea ce e acceptat acum(vezi imaginea cu emigraţia totală).

Aşa cum am mai spus, cererile de despăgubire nu erau aberante, în condiţiile în care o asemenea migraţie de populaţie produce distorsiuni economice majore. Asta în condiţiile în care România era după un război devastator şi avea nevoie să-şi refacă economia distrusă nu doar de război, ci şi de birurile pe care am fost obligaţi să le plătim URSS-ului. De asemenea, după cum bine puteţi înţelege, totul se desfăşura într-un context extrem de transparent. Şi, în timp ce în unele state se mergea pe mită la toate nivelele(ajunseseră să beneficieze şi simplii poliţai de mita evreilor implicaţi în operaţiune), în Estul Europei banii s-au încasat transparent de către stat. În urma acestei prime tranşe de imigraţie, în unele state(precum Irak sau Yemen) evreii au dispărut cu desăvârşire. Însă, statul Israel avea nevoie în continuare de populaţie.

Războiul de Şase Zile din 1967 aduce o răcire a relaţiilor dintre statele comuniste membre ale Pactului de la Varşovia cu statul Israel. Motivul? Israelul începe să adopte ideologia vestică, abandonând ideologia iniţială colectivist-socialistă(vezi kibutz-urile, element central al ideologiei socialist-sioniste), fapt care deschide o râpă „de netrecut” între Israel şi comunişii cu „lumina de la Moscova”. Doar că în România preşedinte era Nicolae Ceauşescu. Acesta, adept al „neamestecului în treburile interne” ducea o politică de independenţă faţă de Moscova. Ei bine, aşa se face că România este singura ţară din Estul Europei care nu rupe relaţiile cu statul Israel. Mai mult, la Bucureşti acţionează un agent special de top al Mossadului, Dan Shaike. Pe numele său adevărat Yeshaiahu Trachtemberg, Dan este un veteran al Războiului, paraşutat de britanici în saptele fruntului nazist din Balcani şi unul dintre puţinii supravieţuitori al acelei acţiuni nebuneşti. E un bun cunoscător al mentalităţilor balcanice, iar după Războiul Mondial se alătură lui Shaul Avigur, fondatorul Comunităţii de Informaţii israeliene. Scopul? Aparent unul imposibil: pe de o parte aducerea de evrei în teritoriul proaspătului stat, iar pe de altă parte achiziţia de arme în vederea apărării teritoriului. Suntem însă imediat după ce operaţiunea iniţială fusese încununată de succes în războiul din 1967. Ideea e că Israelul avea nevoie în continuare de populaţie. Şi cine ar merge acolo, în condiţiile în care abia începea seria de confruntări cu vecinii săi arabi?

Dan Shaike reuşeşte imposibilul şi-i cucereşte încrederea lui Ceauşescu. Acesta permite emigrarea evreilor, însă solicită bani pentru fiecare evreu, în funcţie de nivelul studiilor. Ceauşescu i-a comunicat ferm lui Dan că cetăţenii care părăsesc România trebuie să achite contravaloarea studiilor. Astfel, pentru medici sau ingineri, statul Israel plătea mai mult(erau cei mai scumpi) decât pentru cei cu studii primare. După ce s-au înţeles, Ceauşescu i-a permis lui Dan să activeze reţeaua evreiască pentru a face „publicitate noii oportunităţi”. Poate că ar trebui să amintim că în această operaţiune nu au plecat doar evrei, ci şi români sau alte naţionalităţi care făceau parte din familii mixte. În final s-a ajuns ca în Israel să emigreze în acea tranşă în jur de 120 000 de evrei. Dan Shaike susţine că s-au plătit cam 60 milioane, ceea ce înseamnă că statul Israel a dat cam 500$ pentru fiecare evreu, adică jumătate din suma plătită cu două decenii mai devreme Ungariei!!! Iată mecanismul prin care evreii români au ajuns în Israel.

Israelul a fost foarte mulţumit de cooperarea cu Ceauşescu. Acesta este motivul pentru care a trimis specialişti militari în România pentru a ajuta armata(în special în ceea ce priveşte mentenanţa şi modernizarea tancurilor sovietice). Un alt contract răsunător a fost cel de cooperare cu companiile industriei aerospaţiale israeliene care-au ajutat România să-şi dezvolte o industrie independentă de Moscova. De asemenea, Israelul a importat din România multe produse de care nu avea neapărată nevoie. Ca să nu mai vorbim de liniile de credit acordate de băncile israeliene sau de susţinerea României pentru acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate de către SUA.

Puteţi înţelege limpede că aşa-zisa operaţiune de „vânzare” a evreilor a fost una care, la momentul respectiv, a ajutat teribil Israelul. De asemenea, evreii au fost extrem de mulţumiţi de cooperarea cu Ceauşescu deoarece şi-au pus în aplicare planul de ţară. Analfabetismul politicienilor noştri face ca ei să perceapă respectiva operaţiune ca fiind una negativă, în condiţiile în care ea a fost una cât se poate de pozitivă pentru Israel. De asemenea, pentru oamenii politici din Israel, propunerile românilor nu doar că sunt de neînţeles, dar sunt interpretate contrar. Asta spune multe despre prostia alor noştri care, din dorinţa de slugărire cât mai umilă ajung la penibil.

Mai am un punct. E un idiot care mă înjură pe motiv că „plăţile făcute de Israel erau necesare deoarece evreii nu erau lăsaţi să iasă din ţară”! Comentariul său arată cât de mare e cretinismul în rândul tefeleilor actuali. Evident că nu erau lăsaţi să iasă din ţară, analfabetule! Asta era situaţia de atunci nu din România, ci din tot lagărul socialist. Şi nu doar evreii nu erau lăsaţi să iasă din ţară, ci toţi locuitorii, indiferent de naţionalitate. Mulţi dintre conaţionalii noştri priveau cu jind la evreii cărora li se permitea să plece din ţară. Nu mai vorbesc de cei din localităţile transilvane care asistau la plecarea saşilor în Germania – alt program prin care Ceauşescu a încasat bani la buget şi care le-a îmbunătăţit nemţilor balanţa demografică. Păi dacă atunci s-ar fi făcut un program de emigrare destinat românilor, probabilitatea ca România să se golească era extrem de mare. De altfel, se vede dezastrul demografic produs după Revoluţie de deschiderea graniţelor. Ce habar au tinerii de acum de chinul prin care treceau cei care doreau să fugă din ţară? Cei mai mulţi îşi încercau norocul în Iugoslavia, dar şi acolo trebuia să te descurci să o tranzitezi cât mai repede deoarece, dacă te prindeau, riscai să fii trimis înapoi. Iar la trecerea ilegală a frontierei, dacă te prindeau era o probabilitate destul de mică să scapi cu viaţă. Şi chiar dacă scăpai, oricum înfundai puşcăria!

Pun aici punct acestui capitol al istoriei noastre recente cu speranţa de a-i fi luminat pe mulţi în ceea ce priveşet aşa-zisul program de vânzarea evreilor. E foarte important să înţelegem că aşa-zisa vânzare s-a petrecut într-un context istoric în care s-au plătit bani serioşi pentru evrei şi, mai mult, că România a fost printre ţările care au încasat un preţ mediu din această tranzacţie. De asemenea, programul demarat după 1967 a ajutat teribil statul Israel şi acesta este motivul pentru care românii sunt a doua ţară de origine a evreilor din Israel. Mă rog, asta ar fi trebuit să ne ajute în condiţiile în care am am fi avut politicieni competenţi. Doar că România a avut la putere după Revoluţie doar idioţi de două parale a căror minte încă n-a depăşit nivelul opincii Cizmarului!

Articol de Dan Diaconu.