Către Preşedintele SUA, dl George W. Bush / Către Senatul şi Congresul SUA / Către Departamentul de Stat al SUA,

Stimaţi domni,

Nu este pentru prima oară când mă adresez celor mai înalte instanţe politice din Statele Unite. Am mai făcut-o de câteva ori în ultimii 20 de ani (prima oară în 1985) şi de fiecare dată am fost încredinţat că pot fi de folos autorităţilor americane pentru a înţelege corect realităţile din România. Sunt bucuros să pot consemna că intervenţiile mele chiar au fost de folos câteodată, ultima oară anul trecut, când la Washington s-a luat decizia retragerii înainte de termen a ambasadorului Michael Guest. Am, de aceea, motive să sper, să fiu convins chiar, că veţi lua această scrisoare ca pe expresia unei atitudini amicale fată de SUA, faţă de idealurile şi tradiţia americană cea mai autentică.

Sunt convins, profund convins că pax americana, la care trage nădejde orice persoană îngrijorată şi preocupată de situaţia planetei noastre, se poate institui ca soluţie politică de lungă durată numai şi numai dacă această nouă ordine planetară se va instaura în respectul deplin şi necondiţionat al adevărului, al justiţiei.

Din această perspectivă, a adevărului şi a justiţiei, eu şi colegii mei, societatea românească, opinia publică, clasa politică şi mediile academice din România, preţuim în mod deosebit preocuparea guvernanţilor americani pentru (1) combaterea antisemitismului şi pentru (2) corecta evaluare a Holocaustului, a răspunderii faţă de victimele genocidului antievreiesc din anii 1939-1945.

Dat fiind că România, fără voia sa, a fost angrenată în cel de al II-lea Război Mondial, noi, românii, suntem interesaţi de corecta evaluare a tragicelor evenimente prin a căror însumare se constituie Holocaustul, pentru ca în felul acesta să putem stabili cât este de corectă acuzaţia că românii, autorităţile româneşti, au ucis sute de mii de evrei. Din păcate, autorităţile americane şi-au însuşit această acuzaţie la adresa românilor şi o promovează prin documente oficiale.

Noi, un grup de intelectuali şi de organizaţii non-guvernamentale, am formulat de-a lungul anilor unele rezerve sau obiecţii faţă de poziţia afirmată fie în Senatul sau Congresul american, fie în rapoartele Departamentului de Stat. Ne-am făcut cunoscute aceste obiecţii prin mass-media şi prin înscrisuri depuse la Ambasada SUA din Bucureşti. Precum şi la Ambasada Israelului…

Din păcate, din partea autorităţilor americane nu am primit nici un semn de luare în consideraţie a faptului că în acest proces de evaluare a Holocaustului există şi această altera pars a disputei, parte care respinge acuzaţia şi teza unui holocaust petrecut în România sau pricinuit de români.

Considerăm că este imprescriptibil şi imposibil de anulat dreptul nostru de a ne face cunoscut punctul de vedere şi dovezile pe care ne sprijinim. Ceea ce include şi dreptul de a primi un răspuns riguros detaliat şi argumentat din partea celor care îşi menţin acuzaţiile la adresa noastră, a părinţilor noştri. Suntem gata să recunoaştem orice greşeală sau incorectitudine pe care ar putea cineva s-o identifice în argumentaţia noastră.

Noi susţinem că în România nu a funcţionat o politică de genocid antievreiesc. Dar nu ne facem iluzii că noi ştim şi că numai noi ştim care este adevărul despre situaţia evreilor din România în perioada 1939-1944. Ne îndoim de unele concluzii, de unele documente sau mărturii pe care ne bazăm argumentaţia. Dar sunt totuşi două fapte, două împrejurări certe, indubitabile şi uşor de dovedit, pe care ţinem să le aducem la cunoştinţa înaltelor autorităţi americane. Mai întâi faptul că o serie de documente şi mărturii evreieşti, numeroase şi de mare forţă probatorie, infirmă teza holocaustului din România, infirmă datele puse în circulaţie de cei care susţin că românii poartă vina uciderii a sute de mii de evrei. Nimeni însă până acum nu a încercat măcar să demonstreze că aceste dovezi – repet, dovezi de sorginte evreiască, nu ar avea valoare probatorie în discuţia despre Holocaust. Punem public această întrebare: de ce nu se iau în seamă documentele evreieşti care neagă ideea de holocaust provocat de români?

A doua informaţie pe care o oferim autorităţilor americane priveşte dovezile de rea credinţă şi de incorectitudine a celor ce susţin teza că în România s-a produs holocaust. Cităm în acest sens împrejurarea că deşi arhivele din România au fost puse la dispoziţia tuturor celor interesaţi, arhivele evreieşti, inclusiv arhivele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, sunt interzise, sunt inaccesibile cercetătorilor.

Insistăm asupra acestui aspect prezentându-vă cazul Wilhelm Filderman, lider necontestat al evreilor din România în perioada 1930-1948. Agresat de evreii comunişti, a plecat din România şi s-a stabilit în SUA. Wilhelm Filderman a fost considerat “evreul cel mai important din Europa”, după aprecierea unui istoric american. După război şi mai ales după ce s-a stabilit în America, W. Filderman a făcut declaraţii explicite în justiţie, din care rezultă clar că:

1. regimul lui Ion Antonescu i-a protejat pe evrei, în ciuda presiunilor germane;

2. în România, inclusiv în Transnistria, nu s-a practicat o politică de genocid, de exterminare a evreilor.

În mod inexplicabil, nici unul dintre autorii care susţin că în România a fost un holocaust, nu ia în discuţie mărturia cetăţeanului american Wilhelm Filderman, martorul cel mai important pentru acest subiect, măcar pentru a explica de ce mărturia acestuia nu merită să fie considerată drept document.

Mai mult, în loc să avem parte de o discuţie amplă şi onestă pe marginea mărturiei lui Filderman., a documentelor rămase de la acesta, autorităţile din Israel au confiscat arhiva rămasă de la Filderman şi au interzis accesul la această arhivă. Printre documentele confiscate şi scoase din circuitul de informaţii istorice se numără Jurnalul şi Memoriile lui Filderman. Precizăm că legatarii testamentari ai lui Filderman au încercat să încredinţeze această arhivă Academiei Române, preşedintelui acesteia, dl Eugen Simion, spre publicare. În momentul de faţă nimeni, nici măcar istoricii evrei, nu au acces la documentele din arhiva Filderman.

Rugăm respectuos autorităţile americane să verifice cele două informaţii şi să-şi facă cunoscut punctul de vedere faţă de atitudinea autorităţilor israeliene, atitudine pe care noi o considerăm obstrucţionistă, în total dezacord cu regulile de probaţiune şi argumentare ştiinţifică sau juridică, în dezacord cu onestitatea şi corectitudinea cea mai elementară.

În chestiunea anti-semitismului din România, despre care vorbeşte şi ultimul raport al Departamentului de Stat, vă rugăm să luaţi aminte la următoarele:

Nu poate fi negată existenţa unor sentimente şi resentimente anti-semite la unii români, mai ales la persoanele în vârstă, buni cunoscători ai istoriei secolului al XX-lea. Astfel de resentimente încep să se nască însă şi în conştiinţa unor intelectuali tineri. Cauzele acestor evoluţii atât de neaşteptate şi de nedorite nu pot fi neglijate ori ignorate. Simpla condamnare a anti-semitismului nu este suficientă şi nu duce la nimic dacă ocolim sistematic aflarea cauzelor. Precizăm că aceste resentimente în România nu se manifestă propriu-zis, ca reacţie, atitudine sau gesturi anti-semite publice.

Iată câteva împrejurări care, după părerea noastră, în ultimii ani ameninţă să genereze anti-semitism într-o proporţie greu de controlat ori de prevăzut:

1. Presiunile care se fac asupra românilor pentru a-l trata pe Ion Antonescu ca pe un criminal de război. Cei mai mulţi români au o părere bună şi foarte bună despre regimul Ion Antonescu, dedusă, printre altele, şi din cunoscuta simpatie şi preţuire pe care Ion Antonescu a avut-o faţă de Anglia, faţă de civilizaţia anglo-saxonă, inclusiv americană. Expresia cea mai convingătoare a acestor sentimente rezultă din atitudinea arătată de mareşal şi de autorităţile româneşti faţă de prizonierii americani şi englezi -un subiect care face cinste istoriei neamului românesc şi lui Ion Antonescu. O pagină de istorie exemplară şi rarisimă la nivel planetar, dar înscrisă în tradiţia românească cea mai autentică. Această pagină poartă semnătura mareşalului Ion Antonescu. Faţă de Ion Antonescu noi considerăm că poporul american are datorii de recunoştinţă pentru grija specială arătată de guvernul Ion Antonescu faţă de soarta celor peste o mie de militari americani care au fost prizonieri în România în timpul celui de al 2-lea război mondial. Datorii de recunoştinţă pe care nimeni în SUA nu şi le asumă! Pentru români este de neînţeles această atitudine…

2. Majoritatea liderilor comunişti, inclusiv liderii organelor de represiune politică din România au fost evrei, îndeosebi în perioada 1944-1964, anii în care s-au produs cele mai grave crime şi abuzuri comuniste împotriva poporului român, a valorilor democraţiei şi civilizaţiei. Procentul de comunişti a fost printre evrei mult mai mare decât la orice altă comunitate etnică din România. Însăşi represiunea comunistă, neîndurătoare cu românii, a fost extrem de tolerantă fată de evrei, inclusiv faţă de evreii infractori la legea penală.

Fireşte, o judecată corectă a lucrurilor nu-i bagă pe toţi evreii în aceeaşi categorie, a evreilor comunişti, bolşevici. Şi dacă avem multe de reproşat evreilor comunişti, considerăm că mult mai reprezentativi pentru statura morală a evreimii sunt acei evrei americani, peste 15.000 la număr, care în 1946 au semnat, la iniţiativa rabinului american Rosenstein, apelul către guvernul român pentru graţierea lui Ion Antonescu…

3. Rolul nefast jucat de unii evrei în evenimentele din decembrie 1989, în ceea ce s-a numit “revoluţia furată”. Evrei cu trecut “glorios” în activul partidului comunist din România, pe care bunul simţ şi onoarea, dacă le-ar fi avut, i-ar fi determinat să stea pe marginea evenimentelor. Profitori ai instaurării comunismului în România, unii evrei, aceiaşi evrei, au ţinut să profite şi de căderea comunismului! Împrejurare care le dă dreptate celor ce susţin că în România după 1990 s-a instalat din nou regimul anti-românesc din perioada 1944-1964!…

4. Implicarea evreilor în afaceri dubioase după 1990, în cadrul a ceea ce s-a numit privatizarea economiei româneşti. Esenţa reală a acestei privatizări este trecerea avuţiei naţionale a României din proprietatea statului român, a românilor deci, în proprietatea unei oligarhii internaţionale de tip mafiot. Printre beneficiarii iliciţi şi nelegiuiţi ai privatizării din România sunt mulţi, foarte mulţi, prea mulţi evrei pentru ca această situaţie să nu stârnească, mai devreme sau mai târziu, resentimente anti-evreieşti şi chiar reacţii publice. Reacţii pe care românii le vor declanşa cu sentimentul, corect, perfect îndreptăţit, că se află în legitimă apărare.

5. Acest sentiment, de comunitate agresată, va fi fără îndoială dureros şi insuportabil atunci când românii vor afla şi vor conştientiza faptul că, în zilele noastre, paralel cu înstrăinarea economiei româneşti, se produce un veritabil atac demografic: după 1990, circa 450.000 (patru sute cincizeci de mii) de evrei au căpătat cetăţenie română. Autorităţile române au făcut un secret de stat din această situaţie atât de anormală şi de contrară celor mai legitime şi naturale drepturi ale românilor. De ce ne este ascunsă această veritabilă invazie?

După 1990 România a intrat într-un declin demografic fără precedent în istoria sa. Declin demografic pe care avem motive să-l considerăm provocat în cadrul unei vaste şi criminale strategii anti-româneşti. Atât populaţia românească majoritară, cât şi minorităţile etnice, au scăzut numeric într-o proporţie alarmantă. Singuri evreii, ca segment etnic de populaţie, au crescut de la 5-6000(cinci-şase mii) câţi erau în 1990, la circa 460.000, adică numărul evreilor din România, în perioada 1990-2004, a crescut de 75 (şaptezeci şi cinci) de ori!

Nu e greu de imaginat cum ar privi evreii din Israel dacă câteva sute de mii de români sau de ruşi ori germani s-ar încetăţeni în Israel, căpătând drepturi egale cu ale cetăţenilor israeliţi!

Atragem atenţia, în modul cel mai serios cu putinţă, că acest exod evreiesc în România constituie un act de agresiune la interesele vitale ale naţiunii române, agresiune care nu va întârzia să stârnească reacţia firească de apărare a românilor. Întreaga răspundere pentru ceea ce se va întâmpla revine celor implicaţi în această formă perfidă şi criminală de imigrare, în primul rând revine evreilor emigranţi, care, cu sau fără ştiinţa lor, au intrat într-un joc incorect şi laş, profitând de slăbiciunea şi corupţia autorităţilor de la Bucureşti, de situaţia precară în care au fost aduşi românii în 1990, prin diversiunea care s-a chemat “epoca de tranziţie”. Tranziţia de la un stat suveran la un stat înrobit capitalului mafiot internaţional, majoritar evreiesc!

Din păcate, scopul urmărit de aceste strategii şi acţiuni cu caracter anti-românesc nu este numai economic şi nici în primul rând economic. Avem motive să ne temem că în felul acesta se reia un vechi proiect anti-românesc care urmăreşte deposedarea românilor, a statului român, de dreptul de proprietate asupra teritoriului naţional. Reluarea după 1990 a acestui proiect se face, desigur, după o strategie nouă, mai bine disimulată şi mai eficientă, mai bine pusă la punct. Nimeni însă nu ne poate lua dreptul de a ne opune la asemenea proiecte deopotrivă nebuneşti şi criminale, care ameninţă nu numai poporul român, dar şi pacea mondială şi spiritul de colaborare internaţională.

În aceste condiţii, a acuza societatea românească de sentimente anti-semite, aşa cum o face recentul raport al Departamentului de Stat, este un gest care denotă din partea autorităţilor americane fie (1) necunoaşterea situaţiei reale din România, ţară agresată într-un mod atât de perfid, fără pereche în istoria lumii, fie (2) colaborarea, complicitatea la proiectul anti-românesc urzit de cercurile evreieşti care au organizat infiltrarea în România a 450.000 de evrei, veritabili invadatori.

Autorităţile române care au îngăduit şi tăinuit această invazie vor da cât de curând socoteală în faţa poporului român pentru acest act de trădare naţională. Dar care este instanţa dinaintea căreia vor răspunde autorităţile americane dacă vor susţine în continuare agresiunea israelită împotriva poporului român?

Cerem deci, în consecinţa celor de mai sus, ca Departamentul de Stat al SUA şi celelalte autorităţi americane care s-au pronunţat până acum cu atâta uşurinţă pe tema anti-semitismului din România, să ia în cercetare situaţia inacceptabilă creată prin încetăţenirea celor 450.000 de evrei şi să se pronunţe public asupra caracterului licit sau ilicit, legitim sau nu, corect sau incorect, al acestui proces.

Cerem acestor înalte autorităţi americane să ia cunoştinţă de desfăşurarea în lumea de azi a unor proiecte politice şi social-economice cu caracter anti-românesc, proiecte care au susţinerea unor guverne, a unor instituţii şi cercuri influente occidentale.

În situaţia grea în care se află, românii sunt în drept să spere totuşi la sprijinul comunităţii internaţionale, al organismelor internaţionale dedicate păcii şi colaborării, al înaltelor autorităţi americane cărora le adresăm mesajul de faţă. Şi mai ales contăm pe sprijinul opiniei publice americane şi mondiale. Considerăm că opinia publică, din America şi de pe această planetă, este o instanţă superioară tuturor autorităţilor politice. Pentru corecta informare a opiniei publice nu vom precupeţi nici un efort. În cadrul vastului, necesarului şi ireversibilului proces de globalizare la toate nivelurile existenţei noastre, noi, românii, mizăm pe solidaritatea planetară a celor care împărtăşesc cu noi credinţa în adevăr şi văd în respectul nostru pentru adevăr forma sensibilă de afirmare a lui Dumnezeu cel al tuturor oamenilor şi al tuturor popoarelor.

Dumnezeu să ne ajute

Ion Coja

Preşedinte al Ligii pentru Combaterea Anti-Românismului, al Uniunii Vatra Românească, filiala Bucureşti

co-semnatari: Uniunea Mondială a Românilor de Pretutindeni, Uniunea Veteranilor de Război şi a Urmaşilor Veteranilor, Liga Naţională a Luptătorilor din Decembrie ’89, Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău, Liga pentru Combaterea Anti-Românismului LICAR, Uniunea Vatra Românească, filiala Bucureşti.

Bucureşti, 21 ianuarie 2005

Excelenţă,

Suntem onoraţi să ne adresăm Domniei Voastre şi, în felul acesta, autorităţilor pe care le reprezentaţi, inclusiv concetăţenilor Dumneavoastră. Speranţa noastră este că textele alăturate vă vor ajuta să cunoaşteţi punctul nostru de vedere cu privire la complexa problematică a Holocaustului. Un punct de vedere radical deosebit de al autorităţilor româneşti, dar foarte apropiat, dacă nu chiar identic cu punctul de vedere al unui însemnat număr de români, de intelectuali şi politicieni, istorici, al căror acces la mass media este, din păcate, în mod sistematic obstaculat, interzis practic.

Avem însă speranţa că în felul acesta vă vom trezi interesul, Excelenţă, pentru o problemă extrem de importantă şi de dureroasă pentru noi, românii. O problemă cu vaste şi strânse conexiuni politice şi etice pe plan mondial, de interes general uman maxim.

Nu vă ascundem dorinţa noastră de a stabili contacte cu un număr cât mai mare de persoane, de specialişti şi ziarişti din ţara Excelenţei Voastre, care ar putea fi interesaţi să cunoască şi alte date privitoare la activitatea noastră dedicată subiectului amintit, chiar dacă, aşa cum ne aşteptăm, dumnealor nu vor împărtăşi nici pe departe poziţia noastră. Vom fi însă bucuroşi să ne susţinem punctul de vedere cu argumente suplimentare, dar şi dispuşi să părăsim poziţia noastră dacă argumentele altora(altera pars!) vor fi mai corecte, mai convingătoare.

Cu stimă şi urări de bine, Ion Coja

Bucureşti, 11 februarie 2005