A cui slugă a fost Augustin Buzura?
Dezamăgirea numită Augustin Buzura
De mortuis nil nisi …veritas
Nu am citit nicio carte a lui Augustin Buzura. (Și vice-versa, probaabil…) Nici la un pahar de vorbă nu am reușit să stăm, la o cafea măcar… Ne salutam și atât! Vag, câteva aprecieri auzite la oameni pe care îi prețuiesc, mă făceau, atât înainte, cât și după 1990, să-l consider că suntem de aceeași parte a baricadei.
Câteva texte care au circulat pe internet, eseuri asupra condiției de român post-decembrist, le-am citit cu mulțumirea de a recunoaște în Buzura un con-militon. Îi treceam astfel cu vederea un gest de lașitate intelectuală, deloc singular printre colegi. Al lui Buzura fiind totuși un gest dintre cele mai „nasoale”! Mai greu de trecut cu vederea!
Cred în dreptul și șansa de a repara ce ai stricat, de a te trezi din pumn, cum zic boxerii! De a reveni la loc pe șina de pe care ai sărit! I-am recunoscut lui Augustin Buzura acest drept și am tot așteptat repunerea sa pe linie!… Adică am așteptat un răspuns la o incriminare publică pe care i-am adresat-o cu ani în urmă!
Zilele trecute i-am citit un text publicat în revista CULTURA pe care o păstorea de câțiva ani. Un text pe care mă pregăteam să-l bag în seamă și să-l comentez cu asprimea meritată. Intitulat MÂNDRIA DE A FI SLUGĂ!… Foarte probabil, în intenția lui Buzura, o parafrază, o aluzie nefericită la sintagma MÂNDRIA DE A FI ROMÂN, transformată de politicienii de teapa lui Victor Ponta în lozincă electorală, una atât de grețoasă când o rostește o secătură ca alde Victor Ponta!… Rămâne oricum paradigma român-slugă pe care ne-o propune academicianul!… O fi din capul său?! Prost cap a avut!
Din păcate, până să scriu eu ce aveam de spus împotriva textului și a autorului, Buzura a mai dezamăgit o dată – a treia oară, și a plecat dintre noi înainte de a da câteva răspunsuri cerute și așteptate nu numai de mine. Să-i fie somnul lin…
Nu aș vrea să i-l tulbur, dar faptul că nu mai poate să-mi răspundă nu este suficient pentru a renunța la intenția mea. Mai ales că în versiunea inițială, celebrul dicton latin suna cam așa: DESPRE MORȚI NUMAI ADEVĂRUL!… Este versiunea care mie îmi place mult mai mult! Se pare că la origine a fost un principiu egiptean, îmblânzit de latini într-un chip neinspirat, după mine! Despre morți numai adevărul! Numai și numai adevărul! Mai ales despre acei morți cărora cât au fost vii li s-au adus ȘI sau NUMAI laude nemeritate!… N-aș zice că este cazul răposatului nostru coleg!
Dezamăgirea cea mai mare din partea lui Augustin Buzura am resimțit-o în 1994, când, în calitate de director la Fundația Culturală Română – devenită ulterior Institutul Cultural Român, Buzura a acceptat să dea la topit o carte scoasă sub egida Fundației pe care o diriguia! Și nu orice carte, ci una care trebuia să fie urmată de încă vreo patru-cinci volume, proiect editorial la care lucrase un grup numeros de istorici, majoritatea militari, istorici militari deci, categorie de istorici pentru care am o stimă deosebită. Toate volumele preconizate fiind dedicate unui subiect din ce în ce mai arzător după 1990: situația evreilor din România în anii legislației antisemite 1939-1944.
Pe acest subiect s-au spus atâtea minciuni! Atâtea calomnii infame au țintit demnitatea noastră de popor civilizat și omenos, popor cu-minte. E foarte probabil că dacă volumele pregătite pentru tipar apăreau, sub egida unei instituții publice, guvernamentale, le pierea cheful să mai mintă cu atâta nerușinare evreilor reciclați după 1990, din istorici ai PCR deveniți mari istorici ai holocaustului din România!… O viață întreagă așadar dedicată unor minciuni: istoria Partidului Comunist din România și istoria Holocaustului din România. Două „istorii” inventate, fără obiect de studiu propriu zis! Îi compătimesc, nevolnicii!… Mari specialiști în ceva ce nu s-a întâmplat!
Așadar, Augustin Buzura a acceptat interzicerea unor volume pregătite pentru tipar de niște autentici profesioniști ai cercetării istorice: dr. ION ALEXANDRESCU, dr. CONSTANTIN BOTORAN, dr. ION CALAFETEANU, Colonel (r) dr. NICOLAE CIOBANU, FLORICA DOBRE, locotenent-colonel ALESANDRU DUȚU, IRINA GUȚU, colonel (r) AURELIAN MIRIȚĂ, locotenent-colonel ALEXANDRU OȘCA, locotenent-colonel PETRE OTU, GHEORGHE PINTILIE, dr MARIA COVACI și ION NEACȘU. Munca acestor inimoși români a fost batjocorită de academicianul Buzura, au fost scoși de pe terenul disputei pentru adevăr, făcându-le loc să se destrăbăleze în public unor „specialiști” de talia impostorilor Radu Ioanid, Alexandru Florian, Aurel Vainer, Liviu Beriș etc…
Oare Augustin Buzura nu a înțeles, nici măcar mai târziu, cât de mare a fost răul pe care ni l-a făcut la toți românii?! Este lucru neindoielnic că inițiativa acestei măsuri unice după 1990 nu i-a aparținut lui Augustin Buzura, ci i-a fost impusă. A primit ordinul și l-a executat! Încă din 2003 i-am cerut public „dlui Augustin Buzura, directorul Fundației Culturale România, să facă cunoscute publicului românesc împrejurările în care s-a produs acest act anti-cultural și anti-românesc. Cine și de ce a dat dispoziție pentru distrugerea cărții de documente Situația Evreilor din România 1939-1941 vol.I ”
Cu alte cuvinte, ceream să ni se spună A CUI SLUGĂ FUSESE AUGUSTIN BUZURA când a acceptat să asculte de ordinul de a topi cartea și de a anula un proiect editorial atât de important, aflat „pe țeavă”!?!… Cum era să ne lămurească mai sus numitul?… A tăcut ca și când isprava sa nu era una dintre cele mai rușinoase și mai păgubitoare pentru tot neamul românesc!
…Având ocazia, i-am pus aceeași întrebare lui Zigu Ornea, aflat și el la Fundația Culturală România, ca secund al lui Buzura. Mi-a dat un răspuns complet aiurea, fără legătură cu problema. Dar a recunoscut de unde a venit „sesizarea”: de la FCER, adică de la Federația Comunităilor Evreiești din România…
…În fine, cuvintele promise despre textul din revista Cultura, apreciat de mulți comentatori ca fiind un veritabil „testament politic”! Nu cred că Augustin Buzura nu găsea ceva mai bun ca să ne „lase”, vezi, Doamne, lăsata lui Buzura!… Un text penibil pentru o conștiință publică precum a academicianului! Un text în apărarea societarilor de la „Beciul Domnesc”, cei mai mulți atât de nevinovați, zice Buzura!… Când am citit pledoaria lui Buzura împotriva procurorilor mi-a venit să zic: domnule Buzura, dacă ar fi să fie băgați la Beci tot Parlamentul, cu Guvern cu tot, niciunul nu ar putea susține că-i nevinovat!… Din păcate vinovăția fiecăruia e mai greu de probat în condițiile „statului de drept”, al unor legi croite să apere corupția.
Da, procurorii mai fac abuzuri, dar deseori aceste abuzuri sunt legitime, chiar dacă nu legale! Repet: abuzuri legitime, chiar dacă ilegale! Legitime față de realitatea faptelor, și ilegale față de legile nedrepte! Procurorii de la DNA aplică de fapt un procedeu american, grație căruia un gangster și un criminal – mă refer la AL CAPONE, a putut fi totuși condamnat, nu pentru crimele și jafurile nenumărate comise, ci pentru un „fleac” de abatere de la disciplina fiscală… Sunt sute, mii de șmecheri care au știut să fure legal, la adăpostul unor prevederi gândite în Parlament pentru a se fura și abuza fără niciun risc… Averea lor nu poate fi justificată, dar legea nu le cere hoților s-o justifice, ci le cere procurorilor să dovedească în instanță despre ce furt este vorba!…
Problema, i-aș fi spus lui Augustin Buzura, nu este la procurori, colega, ci la judecători, care se ascund după imperfecțiunile legii și îi protejează pe marii infractori. Căci modelul american AL CAPONE se poate aplica de procurori cu simț justițiar, numai de conivență cu niște judecători onești și luptători pentru dreptate. Procurori și judecători în tandem împotriva marilor corupți, împotriva unei legislații părtinitoare cu corupția!
Ce i-o fi venit lui Augustin Buzura să se prefacă a nu înțelege încotro bat abuzurile acestora! Cine – persoană sau interese, a putut să-i comande un text atât de partizan cu marea furăciune care macină România de aproape trei decenii?! A cui slugă a fost Buzura încă o dată, la o vârstă când nu mai ai voie să greșești căci s-ar putea să nu mai ai când să repari?! Exact ce i s-a întâmplat nefericitului rob al Bunului Dumnezeu, academicianului Augustin Buzura! E greu de iertat păcatul cu care s-a încărcat…
Ion COJA
Cineva a sters textul nostru ! Rugam o explicatie, Dle Prof.Coja !
N-a fost o conștiință românească așa cum tindea mereu să pară. Toate aparițiile lui publice se rezumau la un plictisitor discurs de banalități fără vreo luare de atitudine clară. Nimic din ce s-a scremut Buzura să scrie nu prea rezistă când vine vorba de valoare literară. Dacă n-ai fi știut ce profesie are cu greu ți-ai fi dat seama din limbajul sărăcăcios din interviurile tv că se ocupă cu scrisul. S-a adaptat de minune la vremuri . A trăit bine în toate regimurile chiar și atunci când s-a erijat în opozant al regimului comunist care, se plângea mereu că îi bloca maculatura suferind de pe urma cenzurii, dar atenție, nu politice, ideologice, ci de calitate a scriiturii sale. Sclifoseala lui publica n-a fost decât un paravan pentru eșecul lui literar, social, politic, uman… A avut grijă însă să-și întrețină aura de scriitor..
Apare pe lista celor care au smenat pentru gogu radulescu… Acolo mie mi s-a rupt filmul. Acum , coroborat cu informatiile de mai sus, cam incepe sa se contureze profilu.
O intrebare dle Profesor, totusi lucrarile autorilor mentionati mai sus au fost totusi tiparite? Putem obtine mai multe detalii in acest sens?
A fost publicat volumul respectiv în 2003 la Editura Țara Noastră a Uniunii Vatra Româneasc, fără a se mai cere acordul autorilor. Celelalte volume au rămas nepublicate. Voi reveni asupra acestei chestiuni.
i.coja
Va multumesc!
Până revine domn profesor puteţi citi textul Colonelului (r.) Vasile I. Zărnescu la adresa :
http://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/48236-protectorii-romani-ai-jidanilor-au-fost-asasinati-ca-sa-dispara-dovezile-inexistentei-holocaustului.html
Lucrarea la care se face referire este:
Lt.-colonelul Alesandru Duţu şi dr. Constantin Botoran, coordonatori, SITUAŢIA EVREILOR DIN ROMÂNIA. Vol. I, partea întâi 1939-1941. Ed. Ţara Noastră, Uniunea Vatra Românească, Bucureşti, 2003[1].
„..
Referitor la aceasta din urmă trebuie să fac o expunere specială, chiar dacă succintă. „Lucrarea, datată 1994, avea, într-adevăr, să apară în acel an. A fost tipărită într-un tiraj corespunzător importanţei subiectului tratat şi urma să fie lansată şi difuzată după tipicul consacrat. În preziua lansării, însă, cartea a fost oprită de la difuzare şi trimisă la topit, fiind, aşadar, literalmente distrusă, şi asta din dispoziţia (ordinul) domnului Augustin Buzura, preşedintele Fundaţiei Culturale Române, sub a cărei egidă s-a întocmit volumul“, scria, la 4 iunie 2003, prefaţatorul cărţii, prof. Ion Coja (cf. op. cit., pag. 5). Într-o discuţie pe care o avusese, cu câteva săptămâni înainte de 4 iunie 2003, cu Augustin Buzura, prof. Coja l-a rugat să-i releve cine a făcut presiune asupra lui ca să topească volumul, iar acesta i-a răspuns că „nişte lideri ai comunităţii evreieşti din România, cărora li s-a părut inadmisibil faptul că, printre materialele cu valoare de document istoric, au fost inserate şi câteva articole de ziar…“ (idem, pag. 5-6)! Evident, era un pretext ridicol, pe care Augustin Buzura – mare patriot încă din vremea Socialismului şi rămas aşa şi acum – ba încă adulat de o lichea ca Radu Tudor[2] –, în Capitalismul sălbatic – trebuia să-l respingă vehement şi nu să dea, din laşitate şi lichelism faţă de jidani, cartea la topit. În interiorul volumului, prof. Coja îi adresează o Scrisoare deschisă ambasadorului de atunci al Israelului la Bucureşti, Sandu Mazor, în care-i cerea să se pronunţe cu privire la modul în care şi la motivele pentru care se predau în şcolile româneşti lecţii despre holocaust etc. De asemenea, îi cere lui Augustin Buzura să-i denunţe pe liderii jidani care făcuseră presiuni asupra lui pentru distrugerea unei cărţi elaborate de un colectiv de reputaţi istorici români. Fireşte, nici unul dintre cei interpelaţi nu a catadicsit să-i răspundă: Buzura s-a lăfăit, în continuare, în scaunul lui de academician bine plătit degeaba[3], iar Mazor în cel de ambasador; şi, cum am relevat mai sus, pe ăsta din urmă l-a apucat dorul de afaceri în România şi a cerut, cu tupeul tipic jidănesc, „cetăţenia română“. Unde eşti, tu, Ţepeş, Doamne?! Dar de ce trebuie să-l invocăm, mereu, pe Ţepeş?! Noi nu putem să le înfigem ăstora o ţeapă? Mai ales că doar câţiva sunt ambasadori, ceilalţi sunt escroci de rând, ca Sorin Beraru, Nati Meir ş.a., sau speculatori financiari, ca George Soros, filantropi ca George Soros sau incitatori ai ţiganilor ca George Soros!
Cum se ştie, un precedent similar fusese provocat de către şef-rabinul Moses Rosen, care a împiedicat apariţia volumului al IX-lea al Operelor lui Mihai Eminescu, pe motiv că ar conţine multe articole „antisemite“. Dar acest lucru fusese posibil fiindcă tartor-rabinul Moses Rosen – care devenise un dictator în comunitatea jidanilor din România şi, de aceea, era dezavuat chiar de unii intelectuali coreligionari de-ai lui – era în relaţii foarte apropiate cu Nicolae Ceauşescu, tot dictator şi el. Acum, însă, în plin regim „democratic“, cine îşi putea permite să impună topirea unei cărţi despre aspecte importante ale Istoriei Românilor?! În continuarea notei introductive, Ion Coja ţinea să sublinieze: „Credem, însă, că gestul de a opri de la publicare aceste documente are o forţă probatorie copleşitor de mare. Este un gest mai elocvent decât toate dovezile istorice posibile. În mod normal, această fărădelege pune capăt disputei despre holocaustul din România. Căci gestul de a pune pumnul în gură adversarului dovedeşte reaua credinţă a făptaşului, grija de a ascunde adevărul, preocuparea sistematică şi conştientă de a împiedica aflarea adevărului. O asemenea atitudine este caracteristică numai celor care ştiu că se înscriu în fals şi în minciună prin ideile şi tezele promovate. Or, cei care au împiedicat difuzarea cărţii noastre sunt acei reprezentanţi ai comunităţii evreieşti din România care şi-au făcut un scop al existenţei lor ratate din a convinge lumea şi, în primul rând, pe români că românii, autorităţile guvernului Ion Antonescu, au ucis sute de mii de evrei…“ (ibidem, pag. 6). În pledoaria de aici, prof. Coja are, evident, dreptate: ascunderea „dovezilor care atestă că România i-a protejat pe evrei“ îi incriminează pentru măsluire, pentru mistificare, pentru înşelătorie pe cei care acuză România de holocaust. De aici, d-l prof. Coja conchide că nu a fost holocaust în România. La fel a raţionat şi a conchis şi în articolul în care acuza Mossadul că a furat Memoriile lui Wilhelm Filderman, în care acesta, Filderman, mărturisea că mareşalul Ion Antonescu i-a protejat pe evrei. „Gestul Mossadului, recte al guvernului din Israel, de a ascunde mărturia lăsată de Wilhelm Filderman, este echivalent cu recunoaşterea faptului că aceste memorii contrazic şi infirmă teza oficială a evreimii mondiale cu privire la holocaustul din România, din Transnistria“.
„..am încheiat citarea.
D-le profesor acuma întreb și eu, nu dau cu paru`:
Dacă tot era vorba să se publice încă 3-4 volume ce s-a făcut cu informațiile adunate ? Sau pe măsură ce se adunau informații erau publicate ? Nu s-au mai păstrat nicăieri printr-o bibliotecă personală ceva ? Că de acces la arhivele privitoare la acea perioadă nici vorbă…asta dacă mai există încă la noi arhivele respective !
Băbuiesc că autorii mai au manuscrisul. Dar mi-ați dat o idee: o să-i caut să văd care esre situația.