Ungaria Mare nu a existat!
Publicat de Ion Coja in Doctrină naţionalistă pe 01.12.2013 | 24 comentarii
|
Da, ca realitate istorică aşa este: Ungaria așa zis Mare nu a existat decât în minţile înfierbântate care confundă realitatea cu visurile deşarte de mărire! Ungaria aşa zis Mare a fost un artificiu administrativ, o găselniţă birocratică, a unui funcţionar oarecare, numit Buest, decizie luată în 1867, de azi pe mâine, într-un birou, în urma unor intrigi şi aranjamente de culise. Ungaria aşa zis Mare nu a fost o realitate istorică, împlinită printr-un eveniment de anvergură. Nici vorbă să se compare cu procesul prin care s-a ajuns la constituirea României Mari, proces care are la temelia sa jertfa a zeci, sute de mii de români!
Prin jertfă se consolidează tot ce este trainic în istorie.
Unde este jertfa ungurească la 1867?!
Unde a fost jertfa ungurească atunci când, după un veac şi jumătate de ocupaţie turcească totală, Budapesta este eliberată de armatele imperiale austriece?
Să le aducem aminte celor care calomniază România cu atâta pasiune, faptul ruşinos, penibil, jenant, de care ne-am ferit să facem caz, că în armata care i-a alungat pe otomani din Budapesta şi din Ungaria, nu a existat niciun combatant ungur!
Repet: când turcii, care transformaseră Ungaria în paşalâc, au fost alungaţi de armatele unei puteri europene, creştine, în acea armată nu a fost niciun ungur care să fi ridicat sabia pentru gloria, liberatea sau demnitatea maghiară! Nici unul!
La fel cum, în cele aproape două secole de ocupaţie turcească, nu s-a înregistrat niciun moment de rezistenţă, de opoziţie ungurească la ocupaţia musulmană.
Nota bene: principatul medieval ungar, creaţie a Bisericii Catolice, nu a avut o omogenitate etnică comparabilă cu a principatelor româneşti, între care includ şi Transilvania. Nu întâmplător regii Ungariei de origine maghiară îi numeri pe degete, într-o jumătate de mileniu! Asta până la Mohaci, în 1527, când statul ungar dispare. Dispare Ungaria, dar nu şi Transilvania, care continuă să existe! De ce nu dispare şi principatul Transilvania odată cu Ungaria, la 1527?
Simplu: pentru toată lumea, pentru toate cancelariile din acea vreme, Ungaria şi Transilvania erau lucruri diferite, entităţi complet separate, care nu puteau fi gândite împreună!
Dimpotrivă, în linii mari, Transilvania se afla în aceeaşi situaţie cu Moldova şi Ţara Românească, fiind toate trei părtaşe în mod firesc la aceeaşi istorie, la acelaşi model de organizare politică.
Insistenţa cu care ne atacă detractorii maghiari ne obligă la gestul cel mai firesc: comparaţia între cel calomniat şi calomniator!
Foarte uşor şi la îndemâna oricui este să constate că oportunismul şi lipsa de demnitate este mult mai prezentă la liderii maghiari, decât la cei care ne-au condus şi reprezentat pe noi!
S-o spunem pe şleau şi pe înţelesul omului de rând: momentele în care să-ţi fie ruşine de tine că eşti maghiar sunt mult mai numeroase şi mai jenante decât cele care i-ar îndreptăţi cât de cât pe români să trăiască acest sentiment dureros.
Nu mai intrăm acum în detalii, dar aceste detalii de urgenţă trebuie adunate de istoricii specialişti şi puse pe tapet, căci numai aşa vom închide gura celor care şi-au făcut o meserie din a calomnia tot ce este românesc!
Ţinem totuşi să punem o întrebare pentru bravii noştri detractori maghiari, mai activi ca de obicei în preajma zilei de 1 Decembrie:
Câţi sunt românii care au făcut istorie pentru Budapesta, şi câţi sunt maghiarii care au marcat istoria pentru români?
Câţi sunt românii al căror nume a fost maghiarizat şi se fălesc azi cu ei toţi maghiarii, şi câţi sunt maghiarii cu
nume românizat?
Să mi se ierte simplicitatea, aproape penibilă, a demersului pe care îl propun!
Dar nu avem încotro şi trebuie să ne coborâm la nivelul cerebral al celor care ne agresează, agasanţi şi insistenţi cu orice ocazie!
Să vorbim aşadar pe înţelesul minţii lor, împuţinată de ură şi năluciri deşarte!
Avem nevoie, zic, de aceste două liste, riguros alcătuite, ca să le facem publice şi să tranşăm o dată şi pentru totdeauna disputa artificială, nefirească, la care suntem obligaţi să participăm, oricât de neserioasă ni se pare nouă, românilor. Pentru cei ce vor face această operaţiune, de listare a românilor care împodobesc Pantheonul unguresc, le recomandăm să verifice situaţia din satul Buia, unde s-au născut cei doi mari matematicieni Farkas şi Janos Bolyai. Am prieten un istoric din Sibiu, care mi-a demonstrat că tatăl, Farkas din Buia, scris Bolyai, era român, că tot satul Buia era românesc pe la 1800, iar numele de botez Farkas, adică Lupu, este un binecunoscut nume de botez tipic românesc, larg răspândit la românii din Ardeal, din Maramureş! Din păcate acel coleg se teme pentru persoana lui şi pentru familie să-şi susţină ipoteza, adevărul!. Să-l ajutăm noi, dacă nu pe domnul istoric, atunci măcar pe domnul Adevăr să iasă în lume teafăr, întreg, nemăsluit!
Acelaşi exerciţiu nu ar strica să-l facem şi cu ceilalţi vecini, întrebându-ne câţi ucrainieni, ruşi, bulgari, sârbi sau greci au scris pagini de istorie românească, şi câţi români i-au fericit pe vecinii noştri şi ar binemerita nu numai un cuvânt de recunoştinţă din partea acestora!. Dar ar merita ca în toate aceste ţări, în Grecia, în Bulgaria, în Serbia, în Ucraina, în Ungaria, să înceteze prigoana împotriva celor ce simt româneşte şi se consideră români!
Oare cât vom mai tolera persecutarea şi marginalizarea românilor fără a face auzit măcar protestul nostru, al românilor din România, care nu riscăm nimic demascând neruşinarea guvernanţilor vecini, a guvernanţilor noştri, complet surzi la suferinţa românilor din ţările vecine?!
Pentru acei unguri care nu mai ostenesc blamându-i pe români în toate felurile, să le reamintim: la Trianon, în 1920, s-a decis crearea statului Ungaria!
Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevărat, suveran, încă din 1527, după dezastrul de la Mohaci. Abia după 400 de ani, la Trianon, a apărut din nou un stat ungar.
De data asta, pentru prima oară în istoria lor, ungurii erau majoritari în propria ţară. Iar statul ungar era, pentru prima oară, un stat naţional!
Comunitatea internaţională le-a făcut ungurilor acest dar, iar ei, maghiarii, consideră că atunci, la Trianon, s-a produs cel mai mare dezastru din istoria lor!
Care e logica acestor resentimente?
Cum puteţi deplânge la nesfârşit dispariţia graniţelor care aparţineau altora, adică habsburgilor?! Nicidecum maghiarimii! Nu vă deranjează ridicolul situaţiei?!
Până la Trianon, vreme de 400 de ani, ungurii au trăit sub guvernarea şi administrarea altora, ba a turcilor, ba a austriecilor.
Abia după Trianon, ungurii s-au trezit fără stăpân, liberi să se guverneze cum vor!
Şi ştiţi dumneavoastră, fraţi maghiari, care a fost prima iniţiativă a politicienilor dumneavoastră de atunci, a liderilor de la Budapesta?
Care a fost primul lor gând de autoguvernare maghiară, suverană şi independentă pentru prima oară după 400 de ani?
Nu ştiţi, căci este tare jenant ce a decis, de capul ei, clasa politică din Ungaria!
Au decis, amărîții, să trimită şi au şi trimis la Bucureşti o delegaţie, de trei conţi maghiari, care i-au propus regelui Ferdinand şi lui Ionel Brătianu ca Ungaria să se lipească la România, într-un stat dualist, după modelul dualismului austro-ungar instituit în 1867!. Nici mai mult, nici mai puţin!
Aşadar instituirea unui dualism româno-ungar a fost proiectul politic cel mai dorit, speranţa cea mare a politicienilor maghiari!
Lipsiţi de exerciţiul guvernării, al libertăţii, fruntaşilor unguri le-a fost teamă de riscurile şi provocările la care te supune suveranitatea.
S-au simţit singuri şi neajutoraţi, neasistaţi! Nu ştiau încotro s-o apuce!
Cam la fel cum au reacţionat ţiganii noştri când au fost eliberaţi din aşa zisa robie: s-au trezit şi ei dintr-odată neasistaţi şi s-au întors pe capul boierului român să afle cu ce l-au supărat şi să ceară să rămână mai departe sub pulpana sa!
Unde era dispreţul ciocoiesc al politicienilor maghiari faţă de tot ce este românesc atunci când au venit la Bucureşti cu căciula în mână cerşindu-ne întovărăşirea?!
Unde era dorul de libertate şi neatârnare care animă, se zice, întreaga istorie a cavalerilor maghiari?!.
Prin ce impuneau românii în faţa vecinilor maghiari ?
Prin faptul evident că în această parte a Europei, a lumii, statul cel mai vechi şi mai stabil, cu o continuitate neîntreruptă de peste 600 de ani, era statul român.
Nici în toată Europa nu găseşti multe popoare care s-au învrednicit de o asemena performanţă politică!
Semn de cuminţenie şi de înţelepciune atât la nivelul domnilor, cât şi la nivelul omului de rând de la talpa Ţării!
Nu întâmplător românii se numără şi printre cele numai câteva popoare din Europa care au fost în stare să elaboreze un cod juridic propriu, vestitul Jus Valachicum.
Da, oameni buni, aşa s-au petrecut lucrurile după Trianon!
A fost un moment jenant pentru bieţii conți veniți din pusta ungară, iar guvernanţii şi mai apoi istoricii români, ca nişte veritabili domni, ca nişte adevăraţi boieri, ca nişte buni vecini, ca nişte oameni adevăraţi, ne-am abţinut să-l popularizăm, să-l mediatizăm şi să-l comentăm!
Să facem caz, ori, ferit-a Sfântul, să facem haz! Căci comentariul, oricare ar fi fost, nu putea fi decât unul complet defavorabil ne-prietenilor noştri! Şi poate că aşa ar trebui să procedăm şi în continuare!
Să facem uitate asemenea momente de slăbiciune ale Celuilalt!
Din păcate, abnegaţia ungurească sistematică, instituţionalizată, de a lovi şi calomnia tot ce este românesc, ne obligă să părăsim îndătinata noastră atitudine de a-i lăsa pe neprieteni în plata Domnului. Bunătatea noastră şi bunul nostru simţ sunt considerate slăbiciune, prostie chiar!
E timpul ca această impertinenţă să capete răspunsul cuvenit, iar cei fără ruşine să fie obrăzniciţi şi puşi cu nasul la perete, să nu şi-l mai ridice aşa de sus fără niciun temei! Dacă nu se găsesc maghiarii de bun simţ care să-i tragă de mânecă pe connaţionalii lor mai zănateci sau nu îndrăznesc, să ne ocupăm noi, românii, de această trebuşoară!
Şi s-o facem de data asta temeinic, cu sistemă!
Avem nevoie, aşadar, de o strategie bine pusă la punct prin care să contracarăm eforturile sistematice ale celor care, cu fel şi fel de minciuni, ne calomniază şi ne sabotează cu orice ocazie! Noi nu avem nevoie de minciuni, de alte calomnii ca să le răspundem, ci avem de partea noastră adevărul şi nu mai putem întârzia cu punerea în funcţiune a acestei arme teribile: ADEVĂRUL!
Şi adevărul este de partea noastră în cele mai multe cazuri!
Numai detractorii noştri au motive să se teamă de adevăr! Ceea ce înseamnă că îl avem de partea noastră şi pe bunul Dumnezeu, care este, în fapt, alt nume al adevărului.
Numai că trebuie să avem grijă mare: Dumnezeu, oricât ne-ar iubi, nu ne bagă şi în traistă!
Ne-a iubit Dumnezeu atunci, la Alba Iulia, şi a vegheat Sfântul Duh la opera care se finaliza în acea zi de neuitat.
Dar acel final fericit se împlinea prin fapte de vitejie şi de dăruire apostolică a cărturarilor noştri, şi datorită jertfei româneşti din acei ani teribili ai Marelui Război.
1 Decembrie s-a împlinit prin voia Domnului, dar nu ne-a picat din cer!
Tuturor românilor aşadar, pentru fiecare român în parte şi pentru întreg Neamul nostru cel românesc, inima şi fruntea sus! Avem de ce!
La Mulţi Ani Frumoşi!
ION COJA
Post scriptum 2014:
Publicăm din nou acest text, uitat, cu ocazia marii sărbători naționale a poporului frate ungar: 4 August 1919, ziua eliberării Budapestei și a Ungariei de sub cizma bolșevismului descreierat. 95 de ani de când ungurii au gustat din binefacerile opincii valahe, oltenești!
|
„Deznaţionalizarea şi maghiarizarea românilor din Ardeal prin biserică şi şcoală înainte de 1 Decembrie 1918”
de Ioan Străjan
Întreaga evoluţie istorică a omenirii demonstrează că, fi e el barbar sau pretins civilizat, orice ocupant de teritorii şi populaţii străine urmăreşte, cu încăpăţânare, dominarea, exploatarea şi, dacă se poate, asimilarea celor supuşi. Metodele şi mijloacele sunt variate. Scopul rămâne constant. Exemplele ni le oferă atât trecutul, cât şi prezentul.
Nici ocupantul, prin forţă, al Transilvaniei, din secolul al XIlea, descendent din triburile hunice, migratoare de prin deşerturile Asiei, nu face excepţie. Toate suferinţele, dramele şi tragediile românilor ardeleni de-a lungul veacurilor, până la 1 Decembrie 1918, reluate, cu o virulenţă inimaginabilă, după odiosul Dictat de la Viena – 1940-1944 -, sunt mărturii indubitabile în acest sens, care nu pot fi şterse uşor din memoria individuală şi colectivă a băştinaşilor majoritari.
Cercetând numeroase arhive, lucrări ştiinţifi ce, publicaţii de presă, economistul Ioan Străjan, directorul revistei Dacoromania, albaiulian de baştină, un pasionat, până la împătimire, de istoria Transilvaniei, cu accent asupra celei locale, a adunat, în decursul mai multor ani, un impresionant volum de documente, care vizează una din metodele de intensifi care a maghiarizării şi deznaţionalizării românilor, de către unguri, prin folosirea a două importante instituţii ale statului – şcoala şi biserica.
Strânse între coperţile unei cărţi (335 p., format 20/28 cm), documentele au apărut spre sfârşitul anului trecut, la Editura Altip, Alba- Iulia, în condiţii grafi ce excelente, însoţită de o prefaţă cuprinzătoare, semnată de poetul Ion Mărgineanu, intitulată sugestiv: „Argument pentru libertatea adevărului”.
Structurată pe trei capitole – complementare prin conţinutul şi mesajul documentelor -, cartea cuprinde evenimente petrecute între anii 1700-1918, cu precădere în perioada dualismului austro-ungar, când ofensiva maghiarizării românilor din Transilvania a cunoscut forme deosebit de violente.
Parcurgând fi lele cărţii, cititorul are posibilitatea de a lua contact direct cu unele studii şi lucrări (parte nepublicate) ale unor mari cărturari şi patrioţi ai vremii – Inochentie Micu Klein, Simion Bărnuţiu, Alexandru Papiu Ilarian, Gheorghe Şincai, Nicolae Densuşianu -, care şi-au închinat viaţa apărând eroic, cu demnitate şi devotament, drepturile românilor, oprimaţi permanent, prin felurite mijloace, de dominaţia maghiară. De asemenea, va găsi documente cu privire la legile (Apponi) şi măsurile draconice luate de guvernele şi parlamentul de la Budapesta împotriva şcolilor şi a bisericii greco-catolice româneşti din Ardeal, care au lovit brutal aceste două instituţii (prof. Dr. Ştefan Manciulea, Graniţa de Vest, p. 307-334).
Exemplul cel mai convingător de maghiarizare a românilor prin biserică, detaliat prin documente, îl reprezintă amestecul direct al ofi cialităţilor de la Budapesta în treburile interne ale Episcopiei şi Mitropoliei greco-catolice de Alba- Iulia şi Făgăraş, prin care, fără niciun temei religios, 83 de comune, sute de parohii şi zeci de mii de credincioşi români greco-catolici au fost scoşi de sub jurisdicţia Episcopiei şi Mitropoliei româneşti şi trecuţi, fără voia lor, la Episcopia ungurească, nou înfi inţată, de Hajdu- Duro, situată pe teritoriul Ungariei, de alt rit şi cu altă limbă, necunoscută de români.
Sunt inserate în volum numeroasele acţiuni de protest faţă de această măsură arbitrară, care au cuprins întreg teritoriul Transilvaniei, înfăţişate şi susţinute de presa vremii în limba română, germană şi chiar maghiară. Este semnifi cativ strigătul de revoltă: „Nu ni se mai îngăduie nici aceea de a ne ruga la Dumnezeu în limba maicei noastre!” (p. 121). Un loc aparte în cadrul acestor manifestări îl ocupă, în volum, Adunarea de protest a clerului şi poporului român greco-catolic, ţinută la Alba-Iulia, în 29 mai 1912, la care au participat 20.000 de români din toate părţile Transilvaniei, în fruntea cărora s-au situat marcante personalităţi politice şi culturale ale timpului – Vasile Lucaciu, Gheorghe Pop de Băseşti, Iuliu Maniu, Ştefan Cicio Pop, Ioan Agârbiceanu, Romul Boilă, Camil Velican şi alţii (volumul nominalizează 100 de personalităţi). Amploarea acestei manifestări precum şi documentele adoptate demonstrează importanţa unităţii de voinţă şi acţiune a românilor în apărarea unei cauze majore, devenită naţională. Sprijinindu-se exclusiv pe forţa documentelor, autorul a recurs la publicarea, prin facsimile, a tuturor lucrărilor adunării, după originalele în limba română, latină şi maghiară, precum şi a unor statistici din arhivele afl ate la Budapesta, Viena şi Roma, care demonstrează convingător ceea ce nu poate fi , în niciun fel, contestat – faptul istoric.
Volumul cuprinde şi alte documente importante – telegrame, petiţii, memorii, adresate de Episcopia şi Mitropolia de Alba-Iulia şi Făgăraş, papei Pius al X-lea şi împăratului Iosif al II-lea, precum şi răspunsurile negative ale acestora la necazurile şi cerinţele românilor.
Considerăm cartea economistului Ioan Străjan, prin toate documentele pe care le cuprinde, o reală contribuţie adusă, alături de alţi autori, la cunoaşterea zbuciumului şi dramelor românilor din Ardeal, a rezistenţei acestora împotriva oprimării lor de către ocupaţia maghiară, într-o anumită perioadă istorică. Valoarea acestei cărţi rezidă în volumul impresionant de informaţii, în autenticitatea documentelor, în noutatea multora dintre ele şi în mesajul pe care acestea îl conţin.
Cititorul atent va înţelege de ce unele documente de arhivă, în limba maghiară, germană, latină, au stat şi mai stau încă intenţionat ascunse şi netraduse pentru marele public. De asemenea, va desluşi vicleniile, cârdăşiile şi trădările celor ce domină, atunci când interesele lor comune o cer, chiar împotriva supuşilor care, cinstiţi, dar naivi, le acordă încrederea şi îi socotesc protectorii lor loiali şi siguri.
Unii, eventual cititori, sfi dători ai românilor, aroganţii din fi re, mereu pretinşi mari democraţi şi europeni, ar putea să întrebe de ce trebuie să se mai publice, azi, asemenea documente.¬ Răspunsul este simplu: pentru a se cunoaşte adevărul istoric. E dreptul fi ecăruia să-l afl e.
Este meritul lui Ioan Străjan de a fi scos la lumină adevărul. Cine vrea să priceapă, e bine să culeagă învăţămintele ce se impun, căci maghiarizarea românilor din Ardeal nu s-a oprit! Continuă!!!
Prea ne-a fost şi ne este falsifi – cată şi batjocorită istoria! prof. Ioan Ciobotă (Alba-Iulia)
Cristian Campeanu: pe site-ul Vocii Rusiei a apărut un articol semnat de același celebru Valentin Mândrășescu, care sub pretextul unei critici aduse lui Maior și parteneriatului României cu Statele Unite, enumeră câteva scenarii de destabilizare a României din interior și exterior. „Nici pentru o secundă, Maior nu-și pune întrebarea: ce se întâmplă dacă…? Ce se întâmplă dacă Washington-ul nu răspunde la telefon? Ce se întâmplă dacă iarna dispare gazul natural, iar americanii spun doar «descurcați-vă!» și-și văd de treabă? Ce se întâmplă, dacă în interiorul României se formează o enclavă care nu recunoaște autoritatea centrală de la București? Ce se întâmplă dacă începe un război civil în Republica Moldova, iar Găgăuzia este recunoscută drept stat independent de Rusia și Turcia? Ce se întâmplă dacă lovește cel de-al doilea val al crizei economice, iar Germania decide că țările europene care sunt slabe din punct de vedere economic trebuie lăsate să moară?”.
Dintre scenariile lansate de Vocea Rusiei, numai unul este plauzibil. Pericolul separatismului maghiar nu există atâta vreme cât Ungaria și România rămân membre în Uniunea Europeană și NATO. Alunecarea regimului Viktor Orban spre un regim autoritar și apropierea Budapestei de Moscova sunt de natură să îngrijoreze România, dar acțiunile unor agenți pro-ruși cum sunt cei de la Jobbik nu sunt de natură să destabilizeze serios România. Ceea ce nu înseamnă că Rusia n-ar putea încerca să agite lucrurile. Pericolul tăierii gazului este real pentru alte state care depind de gazul rusesc în proporții de peste 50%, nu pentru România, care nu importă decât 25% din necesar din Rusia.În schimb, pericolul destabilizării Moldovei prin încurajarea separatismului găgăuz este unul real. Rușii susțin tendințele separatiste de la Comrat, dar deocamdată nu pot acorda sprijin militar direct. Situația s-ar putea schimba însă dramatic dacă Rusia ar decide să abandoneze orice pretenție că este un stat responsabil care respectă legile internaționale, să ducă până la capăt proiectul „Noii Rusii” și să înainteze militar până la gurile Dunării și Transnistria, o temere exprimată și de președintele Traian Băsescu.
http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/cristian-campeanu-pus-putin-ochii-pe-romania/
CNN – precum un banc bun
„Zeci de mii de ţigani au protestat ieri într-una din cele mai sărace regiuni din România”, a titrat azi CNN, cu referire la marşul organizat de secui în Harghita şi Covasna. Se pare că redactorii CNN au fost induşi în eroare de mustăţile tipic secuieşti, care nu sunt cu nimic diferite de cele tradiţionale ale ţiganilor.
În articol se precizează că „ţiganii” au mărşăluit pentru a cerşi în grup. „Individual, cerşesc bani sau mâncare. Odată adunaţi câteva zeci de mii, pretenţiile lor cresc: cerşesc bani direct de la Guvern, dar şi teritorii întregi, pe care să le conducă după bunul lor plac. O mentalitate care nu-şi are locul în Europa secolului XXI”, apreciază jurnaliştii americani.
Americanii militează pentru integrarea lor în societate, în primul rând prin alfabetizare. Asta după ce au constatat că peste 90% dintre cei care au mărşăluit nu numai că nu cunosc limba engleză, dar nu sunt în stare să se exprime nici măcar în română. Mai mult, marea lor majoritate nu deţin noţiuni elementare de istorie sau geografie. „Trăiesc în secolul greşit!”, au spus jurnaliştii CNN despre ei.
PS – martie 2014
Părintele protopop Florin Tohănean:
“Aici, dacă nu ştii ungureşte, ori înveţi, ori pleci!”
“Şi să fie foarte clar: dacă în 1918 aveam conducătorii
de azi, la această oră vorbeam toţi ungureşte. Marea
Unire n-ar mai fi existat!”
Interviu
„Aici, dacă nu ştii ungureşte, ori înveţi, ori pleci!”
S-a ajuns ca, în inima ţării, limba română să se mai vorbească doar în biserică?
Vor să părăsim zona. Sunt parohii în protopopiatul nostru, sate în care găsim câte două biserici româneşti. Şi mai sunt câte 10-15 suflete care se declară că sunt români. Ceilalţi sunt români de sânge, botezaţi ortodocşi, dar care zic ”dom’le, suntem unguri!”. Ce să mai zici?
Dar să vedeţi în partea Baraoltului, încolo, Aita Mare, Aita Medie. Am slujit acolo în biserică împreună cu preotul şi cu episcopul, şi când am mers la masa de după slujbă, am rămas trăsnit: românii de la masă vorbeau ungureşte între ei. Şi i-am întrebat: „Băi, fraţilor, voi ce sunteţi? Români! Păi de ce vorbiţi ungureşte? Păi în casă vorbim ungureşte, numai la biserică vorbim româneşte”. Mi-am făcut cruce, da!
S-a cam retrocedat tot în Harghita şi Covasna, mai puţin pământurile Bisericii Ortodoxe Române…
E o problemă încă nerezolvată. S-a încălcat legea agrară, ei au retrocedat toate suprafeţele expropriate de România înainte de 1945. Dacă cineva ar fi curios să studieze un pic legea actuală, aşa cum e ea, cu imperfecţiunile ei, va vedea că „nu face obiectul retrocedării nicio palmă de pământ care a fost expropriată înainte de 1945”, or, ei şi-au refăcut tot ce au avut înainte de acel an, deşi se plătiseră atunci şi despăgubiri. Ni se spune că nu mai există teren de retrocedat, în condiţiile în care Biserica noastră – în Covasna vorbesc, aici unde sunt în cunoştinţă de cauză – mai are peste 700 de hectare de teren arabil neretrocedat şi peste 300 de hectare de pădure.
La nivel judeţean se încearcă „ştergerea urmelor”?
Eu m-am preoţit mai târziu oleacă, aşa pe la 38 de ani, fiind iniţial inginer agronom. Episcopul m-a împuternicit să mă ocup de problema asta a pământurilor. Am găsit hărţi, schiţe cadastrale de la reforma agrară, procese-verbale de împroprietărire. I-am luat un pic pe nepregătite, iar când s-au „trezit” le-au făcut dispărute. Nu se mai găsesc acum, dar mi-am făcut copii, cât am putut să fac… Nu sunt chiar aşa de nevinovaţi, acţionează în perfectă cunoştinţă de cauză.
Care este reacţia guvernului?
Să ştiţi că autoritatea statului în zonă e aproape de cota zero. Chiar şi acolo unde mai sunt români, statul nu şi-a manifestat în niciun moment interesul – culmea – să-şi apere proprietăţile lui! Practic ştiţi ce se întâmplă? Terenurile care au fost ale Bisericii Ortodoxe n-au fost în proprietate nudă, au fost majoritatea date sub titlu de folosinţă. A rămas statul proprietar, Biserica având drept de folosinţă. Eh, acum când s-a retrocedat, practic s-a retrocedat proprietatea statului. Am fost pe la Procuratură, pe la Preşedinţie, pe la ministere, pe unde am crezut eu de cuviinţă să-i înştiinţez. Nici măcar nu s-au obosit să-mi răspundă, darămite să mai ia şi măsuri! Nu i-a interesat şi nu-i interesează nici acuma.
S-au succedat destule guverne, de diverse „coloraturi”, şi mai toate au jucat ceardaşul cu UDMR. Care să fie motivul?
Până anul acesta – şi vorbesc în nume personal, îmi exprim convingerile mele – s-au supus toţi unui şantaj ordinar, scuzaţi-mi expresia. Aveau nevoie de udemerişti pentru a se menţine la putere cu orice preţ. N-au ţinut seama de mamă, de tată… doar puterea! Pur şi simplu nu le-a păsat. Dar nici măcar acum, existând această „circumstanţă atenuantă”, nu se întâmplă nimic. Ăştia (USL care au vrut sa bata palma in miez de noapte sa “coabiteze” cu UDMR)nu mai au nevoie de unguri la putere şi nu-i înţeleg de ce nu fac nimic. Am crezut că se va „mişca” câte ceva, dar nimic, nimic, nimic, sub nicio formă. De-aia sunt aşa obraznici, pentru că se cred intangibili. Şi ştiţi de ce se cred intangibili? Pentru că ei nu recunosc legile statului românesc, legi care oricum nu se aplică. Asta-i concluzia mea. Nici nu le pasă, domnule!
Ce-nseamnă, părinte, să-ţi duci crucea de român în teritoriul pe care-l denumim generic HarCov?
Vedeţi, toată lumea se foloseşte de sintagma asta, ”românii minoritari”. Noi nu ne considerăm şi nu ne simţim minoritari pentru un simplu motiv: în ţara ta nu poţi să fii minoritar! Suntem inferiori numeric, suntem mai puţini – suntem cam 24 la sută -, dar suntem la noi în ţară. Şi-aici e durerea mare, pentru că noi cu ungurii am trăit – aici trăind şi moşii noştri şi strămoşii şi vom mai trăi şi noi şi cei de după noi -, dar cei puşi de Dumnezeu să ne conducă nu fac acest lucru. Noi nu contăm pentru ei, contează doar interesele politice şi materiale. Ăştia cu bani mulţi nu se mai uită care e ungur şi care e român… N-au ruşine faţă de oameni şi nici în faţa lui Dumnezeu. Ne-au părăsit! Ba mai mult, atunci când le convine şi le-apare câte-o situaţie favorabilă, îşi mai aduc aminte, aşa în treacăt…
Era o vreme când pe tricolor, pe stema regală, scria „Nimic fără Dumnezeu”… Când vom mai vedea aşa ceva?
Probabil când se va pune din nou coroana regală pe steag, atunci ne vom întoarce din nou cu faţa spre Dumnezeu. Noi ştim să ne trăim viaţa aicea cu ungurii, dar acum avem nevoie de ajutor. Ce să vă mai zic, iată şi un domn ministru de-aici din zonă, domnul Duşa – Dumnezeu să-i dea sănătate -, pe care-l cunosc dinainte de a fi ministru, chiar avansa ideea, ca şi când ar fi descoperit apa caldă: „Domnilor, românii şi ungurii de condiţie socială normală se înţeleg domnule, e o armonie”. Da’ cum să nu, leul şi mielul trăiesc împreună! Nu-s de acord cu opinia asta, care este valabilă doar pentru generaţiile mai vârstnice. Generaţiile de după 1990 nu mai sunt aşa. De ce? Pentru că ei au avut abilitatea să-şi urmărească consecvent strategia pe care şi-au pus-o la punct. Îi stimez din punctul ăsta de vedere, să ştiţi. Le zic „bravo!”. Şi-aţi văzut cum s-a purtat şi preşedintele Consiliului Judeţean, Tamaş Şandor, cu ce aroganţă…
Mi-ar fi ruşine să mă numesc guvernant sau un om politic al zilelor noastre dacă aş realiza ce se întâmplă. După 1990 s-a realizat şi s-a reuşit o segregare. Şcoala e separată. Ruşine, în secolul 21 să vorbeşti de şcoala românească şi şcoala ungurească. Cultura… Avem teatru românesc şi unguresc, conservator separat, muzeu secuiesc şi românesc, auziţi…! Prima lor grijă în ’90 a fost să arunce exponatele româneşti din muzeul judeţean şi să-l transforme în muzeu secuiesc. Ei n-au făcut întâmplător chestia asta. Tinerii care sunt acum la vârsta de douăzeci de ani au trăit în climatul ăsta al intoleranţei, educaţi în sensul ăsta, după manuale editate în Ungaria, care prezintă, culmea, istoria şi geografia României. Cum sunt posibile toate aceste lucruri? Prin complicitatea şi îngăduinţa guvernanţilor… Până la urmă, fără a spune vorbe mari, eu consider că este un act de trădare naţională! E un cuvânt greu, dar trebuie să-l spun.
Spuneaţi nu demult că în acest ritm vom ajunge precum în vremea ocupaţiei horthyste din ’40…
Am spus lucrul ăsta. Deja suntem în situaţia de a ne declara 1940. Mi-a spus cineva că vorbesc prostii, că exagerez. Nu vorbesc prostii! Îl înţeleg pe domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Harghita când a zis „va fi ca în Irlanda!”, el asta urmăreşte. Dacă statul şi-ar exercita autoritatea aşa cum trebuie – nu să facă exces de zel -, s-ar rezolva multe lucruri. Vă dau un exemplu: am primit o clădire – Banca Naţională a avut o clădire în mijlocul municipiului Sfântu Gheorghe -, o clădire faină, ce să vă spun. În 2004, guvernul României, când s-a schimbat atunci, pe ultima sută de metri, a dat această clădire în folosinţă Bisericii, la cererea noastră, prin hotărâre de guvern. A ieşit un scandal mare, care continuă şi astăzi. Cum de a făcut guvernul chestia asta, să dea clădirea în folosinţa Bisericii Ortodoxe… Au făcut ce au făcut, a venit domnul Tăriceanu, pe vremea aceea era prim-ministru Marko Bela – Lenin al lor -, care avea vreo patru miniştri în guvern şi care a zis că „sub nici o forme nu se pote da această clodire… indiferent de consecinţe, românilor; trebuie neaporat să fie a comunităţii locale”. De parcă noi, românii, biserica, am fi din Patagonia.
Biserica noastră vă sprijină?
Ne sprijină, dar ce poate să facă? Aici este vorba de o chestiune ce ţine de legalitate. Biserica este o putere în stat, dar să ştiţi că părintele arhiepiscop Ioan, aşa ne-a educat pe noi, aici în zonă: totul să fie în spiritul dreptăţii şi legalităţii. Biserica nu poate, prin natura ei, să folosească măsuri represive şi agresive.
Sunteţi cel mai fin observator al zonei, pentru că toată lumea vine la dumneavoastră. Care ar fi calea de ieşire, paşii ce trebuie urmaţi pentru a reveni la normalitate?
Un singur pas ar trebui făcut: statul să revină în îndatoririle şi drepturile lui. Să-şi restaureze autoritatea asupra acestei zone. Este act de voinţă ăsta, şi de responsabilitate naţională. Dacă nu realizează guvernanţii că ei sunt cei care trebuie să-şi restabilească autoritatea asupra zonei, indiferent ce am face noi, nu vom avea nici un rezultat pozitiv. Ei nu respectă legea, justiţia. L-a întrebat domnul Cornel Nistorescu la un moment dat pe domnul Tamaş Şandor: „Domnule Tamaş, dumneavoastră respectaţi o sentinţă definitivă şi irevocabilă?”, la care domnul Tamaş a răspuns: „Da, eu respect legea”. Or, eu am acum cazul acesta concret în care el dispreţuieşte şi nu se conformează unei sentinţe definitive, irevocabile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Iar partea tragică este că acest lucru se întâmplă cu complicitatea RA-APPS-ului, o instituţie de stat, subordonată Guvernului României. Nu respectă legile ţării pentru că nu le cunosc. Trebuie puşi la punct. Cum? Cu legea. L-au schimbat pe Codrin Munteanu (n.r. – fostul prefect de Covasna). Au dat mâna cu ei şi le-a satisfăcut cererile, că asta urlau toţi: „Munteanu afară!”. Le-a făcut pe plac. Revenind la domnul Duşa, dânsul zicea că există o înţelegere inter-etnică. Nu există, e un slogan fals ăsta. Există numai între oamenii bătrâni, că aşa au fost educaţi. Tinerii sunt educaţi în spirit revanşard, intoleranţă şi dispreţ faţă de tot ce este românesc. Între tineri nu există această convieţuire, ei resping tot ce este românesc.
Tare mi-e teamă că istoria tinde să se repete. Probabil că regionalizarea va rezolva problema din punct de vedere economic. Banul nu va mai fi în mâna Consiliului Judeţean, va fi în altă parte, într-o regiune care la rândul ei va încerca să se autodetermine teritorial şi politic. Nu se vor schimba treburile prea mult, vă spun eu. Dimpotrivă, mi-e teamă să nu fie mai grave, pentru că atunci ei stau şi mai ascunşi şi îşi fac lucrarea şi mai obscur, mai liniştiţi. Adică cum? Statul român finanţează activităţile societăţilor lor fasciste? Statul român le finanţează tabere şi şcoli de vară în care se ştie ce se întâmplă?
Considerând că de mâine îmi iau catrafusele şi doresc mă mut undeva în Covasna, să îmi iau o casă, am variante să rezist acolo ca român?
Nu, dacă nu aveţi ceva, puţin acolo, aşa cum avem noi, deşi nici eu nu sunt de-al locului. Auzi, să spună că eu sunt venetic. Păi venetic e el, eu sunt în ţara mea, cum să fiu venetic? Dacă veniţi în locuri cum e partea noastră a Întorsurii, unde suntem majoritar români, atunci da, că sunteţi încă român. Dar dincolo, unde aveţi nevoie de o autorizaţie, aveţi nevoie să vă cumpăraţi pământul. Ştiţi că există, neoficial, interdicţie de a se vinde pământ românilor? Deci unguri care vor să îşi vândă pământul în condiţii normale românilor sunt pur şi simplu proscrişi, daţi deoparte, stigmatizaţi. Ăsta este adevărul. Greu poate un român să îşi cumpere pământ în zonă. au apucat să îşi cumpere, că eu ştiu în zona asta apropiată de Braşov că şi-au mai cumpărat după ’90. Acum să meargă cineva să cumpere să vadă dacă mai poate! Nu mai vinde nimeni, că şi ungurilor le e frică, pentru că sunt scoşi afară din comunitate. Sunt consideraţi trădători. Nu prea mai ai unde să te angajezi, şi aici îţi spune clar, în faţă: ştii ungureşte, bine, nu ştii ungureşte, să fii sănătos, ori înveţi, ori pleci!
Şi să fie foarte clar: dacă în 1918 aveam conducătorii de azi, la această oră vorbeam toţi ungureşte. Marea Unire n-ar mai fi existat!
Marcel Bărbătei
Vineri, 01 februarie 2013
Un lucru si mai grav este ca jumatate din pamantul Ungariei este de drept al romanilor.
Capitala actuala Budapesta se numea „AQUINCUM” care provine din cuvantul latin „AQUA” ca radacina si apoi „AQUILA” acvila ,pasare vultur de apa, „AQUILEUS”…etc si alte nume care razbat pana azi la popoarele latine „AQUILERA”
Deci acest oras era infintat de latini stramosii romanilor, era locuit de romani.
Am putea avea tot dreptu istoric asupra capitalei lor .
Apoi numele lor este iar furat.
Din „HUNI” au format numele Hungaria ,desi se spune ca au luat numele de la cetatea „UNG” care este un cuvant „DANEZ” i inseamna
„TANAR” yO-UNG.
UNGURII AU OCUPAT PAMANTU ROMANILOR.
Uite o lista de orase facute de stramosii romanilor ocupate azi de unguri.
Ad Flexum (Mosonmagyaróvár, Hungría)
Ad Mures (Ács, Hungría)
Ad Statuas (Vaspuszta, Hungría)
Ad Statuas (Várdomb, Hungría)
Alisca (Szekszárd, Hungría)
Alba Regia (Székesfehérvár, Hungría)
Alta Ripa (Tolna, Hungría)
Aquincum (Óbuda, Budapest, Hungría)
Arrabona (Győr, Hungría)
Brigetio (Szőny, Hungría)
Caesariana (Baláca, Hungría)
Campona (Nagytétény, Hungría)
Contra Constantiam (Dunakeszi, Hungría)
Contra Florentiam o Lugio (Dunaszekcsõ, Hungría)
Gorsium-Herculia (Tác, Hungría)
Intercisa (Dunaújváros, Hungría)
Lussonium (Dunakömlőd, Hungría)
Si dupa cate vedeti nici-un nume nu s-a pastrat in limba maghiara, ceea ce arata ca populatia romana ori a fost decimata de unguri ,ori a fugit.
Poate o parte in Transilvania.
Sunt multe cuvinte românești în maghiară! Chiar foarte multe!
Aaaa, acum inteleg de ce un filolog din Budapesta m-a lasat perplex cind mi-a afirmat ca limba romana provine din Maghiara si Rusa cu ceva adaosuri din latina.
Mda, fiecare vede problema lingvistica in felul in care a fost instruit sa o faca.
Poate îl mai găsiți pe acel „filolog”, să ne scrie un text lămuritor!
Pai eu am cautat de curand cuvintele „tusea si stranutul” folosind translate.
In latina avem” tussis et sternumentum ”
In italiana „tosse e starnuti”
si atunci concluzia ar fi ca filologul maghiar era baut.
https://translate.google.com/#ro/it/tusea%20si%20stranutul
in maghiara avem ” köhögés és tüsszentés”
adica unguri zic la stranut tuse ,si se vede clar ca au luat cuvantu de la romani dar nu au inteles sensul, iar
in rusa avem „kashle i chikhanii”
adica nici o legatura cu latina si romana.
https://www.youtube.com/watch?v=Z_dSC2cQP0I&list=UUzhS9KiPUKqw5AUXHGzC_4A
Luati si cititi cu incredere :)
Apoi veniti si comentati aici la domnul Coja pe subiect.
Respect.
Noi ne agitam si ne enervam, iar ei isi vad de interesele lor si nici nu ne baga-n seama. Citi articolul din link-ul de mai jos.
http://www.paginaeuropeana.ro/ungaria-ar-putea-transporta-combustibil-nuclear-din-rusia-pe-deasupra-romaniei/
Doina, cine anume suntem acei „noi”?…care ar trbui sa fim bagati in seama de miliardarii care conduc lumea.
Oare consideri ca datul cu parerea pe aci, automat iti confera niste puteri supranaturale? :)
In curind nu numai combustibil se va transporta.
Ungurii stiu doar sa jefuiasca,sa sterpeleasca,sa-si insuseasca pe nedrept,sa agaseze populatia romanesca din zonele unde sunt mai multi unguri,sa reclame la toate portile ca Romania nu le acorda toate drepturile ce li se cuvin etc.Si aceasta o fac pentru ca la conducerea Tarii avem niste mameluci si se aliaza cu ei pentru a fi la putere.Ce cauta unguroaica de Rozalia in Guvernul Romaniei,ati vazut vreun roman in Guvernul de la Buda-Pesta?Nici vorba!Noi,romanii suntem prea toleranti,dar pana cand???Afara cu UDMR-ul de la guvernare si din Tara Romaneasca!
„Unde a fost jertfa ungurească atunci când, după un veac şi jumătate de ocupaţie turcească totală, Budapesta este eliberată de armatele imperiale austriece?”
Dupa batalia de la Mohacs din 1526 Ungaria este transformata in pasalic (administratie turceasca; NU si Transilvania insa!), iar pina in 1867 trecusera: 1867-1526 = 341 de ANI!
Gresesc cumva?
NU 1967 ci 1867! sint totusi 341 de ani si aproximarea mai corecta ar fi – cred – aproape TREI SECOLE JUMATATE!
Nu greșiți! Dar mergând pe ideea dumneavoastră, calculul cel mai corect este 1920 – 1526 = 394 de ani de inexistență a statului ungar!
De acord! Multumesc!
Chiar uni unguri știu asta. Pildă de pe un forum în engleză:
„…Transcarpathia is technically the former North-Eastern counties of the once Kingdom of Hungary. They were not separated administratively like Transylvania was.” (Gender:Male
Location:Hungary)
Scris chiar astăzi cam așa: Transcarpația nu iera separată administrativ de Regatul Ungar precum Transilvania.
Dar ce te faci că (se fac că) nu știu profesori universitari de la UBB Cluj, profesori plătiți de stat. (vezi Sorin Mitu)
Nu-i lucru de șagă că Trianonu (1920) nu a luat ungurilor ci românilor; la 1919 granița iera pe Tisa și, pare-se, că nu numai din pricini militare, ușor de apărat, dar și pentru că ierau mai mulți români.
PS Io-s di pă Valea Someșului iar cuvîntu șagă l-am auzit în sat unde tătă lumea-l folosește. Dexu zice că vine din bg. šega….oare pă unde-o trecut Dunărea și munții.
Corect (nu uitati Valea Timocului), subscriu!
….asa este:
„…de la Nistru pina la Tisa, tot romanul plinsu-mi-sa…”
[…] Ungaria Mare nu a existat! Da, ca realitate istorică aşa este: Ungaria așa zis Mare nu a existat decât în minţile înfierbântate care confundă realitat… mai mult: http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/9500/ […]