„Românii nu mai pot spune astăzi n-am ştiut de Holocaust, mai degrabă pot spune n-am vrut să ştim, nu ne-a interesat, nu ne pasă”, a spus istoricul Matei Cazacu, într-un interviu acordat Radio France Internationale.
Vorbind despre un vast studiu lansat recent în Franţa, „Holocaustul românesc”, istoricul afirmă că, în România, până în 2002, s-a negat importanţa acestuia. Acum, spune Cazacu, „avem, pe de o parte, intelectuali, în general, mai tineri, care caută să înţeleagă şi să aducă lumină mai multă asupra acestui trecut, iar pe de altă parte, o anumită rezistenţă din partea unor intelectuali de vârstă medie, a mai slăbit şi nu pot nega la infinit suma de suferinţe pe care mărturiile supravieţuitorilor le aduc şi care, puse cap la cap, dau o imagine nouă”.

Cifrele Holocaustului – impresionante
Referindu-se la documentul de 700 de pagini, editat de istorici precum Alexandra Lanier Lavastine, Florance Emane şi Jorge Bensusan şi publicat în revista de istorie a Holocaustului, Matei Cazacu explică şi de ce acesta este important.
Studiul, structurat în trei părţi, cuprinde informaţii despre statul naţional legionar şi regimului Antonescu, Basarabia, Bucovina şi Transnistria, în perioada 1941-1944, în vreme ce ultima parte, „România faţă cu trecutul său genocidar”, analizează opiniile istoricilor şi publiciştilor români din ultimii 20 de ani.
Potrivit lui Matei Cazacu, cifrele victimelor holocaustului sunt impresionante şi variază de la autor la autor. „După un anumit număr de victime devenim mai puţin sensibili, pentru că nu le putem realiza”, a declarat pentru Radio France Internationale istoricul român. „Ceea ce este important este căutarea adevărului, şi adevărul se face prin cercetarea arhivelor, înregistrarea mărturiilor supravieţuitorilor, compararea acestora şi publicarea de cărţi şi articole şi documente, care să permită istoricilor să depăşească ceea ce este încă un stadiu emoţional şi moral, pentru ca într-o zi, nu se ştie când, toate aceste lucruri să poată fi prezentate într-o lumină, dacă nu mai senină, cel puţin mai clară şi mai lipsită de ambiguităţi”.
Până în 2002, autorităţile române au negat Holocaustul
Referindu-se la volumul publicat la Paris, Holocaustul românesc, Matei Cazacu crede că opinia publică din România ar putea fi puţin şocată, pentru că multă vreme, cel puţin în anii comunismului, s-a crezut că evreii de la noi nu au avut chiar o soartă teribilă precum cei din Polonia, din Ungaria, ori din Germania. Or, noile documente demonstrează contrariul. „Este un fenomen destul de cunoscut, de amnezie colectivă”, spune Cazacu.
„Faţă de ororile trecutului, oamenii se protejează, uităndu-le, aşa cum încercăm să uităm propriile noastre nefericiri şi insuccese. Dar este o atitudine generală, pentru că nu a existat din partea guvernelor româneşti de după 1944 o voinţă clară de a reliefa responsabilităţile”, explică istoricul român. „Să nu uităm că până în ’47 România era angajată în semnarea unui tratat de pace cu aliaţii, la Paris, pentru care reclama dreptul de cobeligerantă şi deci încerca să-şi prezinte mai ales suferinţele şi mai puţin păcatele. După aceea, regimul comunist a cunoscut o luptă importantă între legaliştii de origine română şi cei alogeni, mai ales evrei şi unguri, luptători în Spania şi aşa mai departe, care, bazată şi pe antisemitismul lui Stalin, a dus la câştigul naţionaliştilor sau cel puţin al autohtonilor, care au reuşit deci să-şi impună punctul de vedere că singurii care au suferit în România, înainte de ’44, au fost comuniştii. Iar apoi, prin plecarea evreilor în Israel, după 1959, şi restrângerea continuă a comunităţii evreieşti din România, însăşi această comunitate, ca şi mass-media din Israel, au păstrat o oarecare discreţie, deoarece nu voiau să supere regimul comunist al lui Ceauşescu, ca să nu închidă din nou şirul plecărilor. Deci, au existat tot felul de convenienţe”, explică Matei Cazacu contextul istoric.
El aminteşte şi de negarea Holocaustului de către autorităţile române. „Până în 2002, preşedintele Iliescu nega importanţa acestui Holocaust. Mai apoi, însă, s-au creat condiţii din ce în ce mai bune (.). În România, avem, pe de o parte, intelectuali, în general, mai tineri, care caută să înţeleagă şi să aducă lumină mai multă asupra acestui trecut, iar pe de altă parte, o anumită rezistenţă din partea unor intelectuali de vârstă medie, a mai slăbit şi nu pot nega la infinit suma de suferinţe pe care mărturiile supravieţuitorilor le aduc şi care, puse cap la cap, dau o imagine nouă”.
„Nu vom şti cifrele exacte, dar e important să ştim marile suferinţe”
„Românii nu mai pot spune astăzi n-am ştiut”, mai degrabă pot spune „n-am vrut să ştim, nu ne-a interesat, nu ne păsa, aveam fiecare grijile noastre”, a mai spus în cadrul interviului acordat RFI Matei Cazacu. Este o atitudine comună, explică acesta, care a fost reproşată germanilor pentru lipsa lor de cunoştinţă sau de sensibilitate faţă de Holocaustul din cel de-al treilea Reich. Se poate spune acelaşi lucru şi despre sovietici, crede istoricul stabilit în Franţa.
„Fiecare familie avea câte un membru în gulag, dar, pe de altă parte, toţi îl aplaudau pe Stalin, pe Lenin, şi cântau Internaţionala sau erau foarte patrioţi. Este din nou rolul intelectualilor, rolul oamenilor care sunt adevăraţii fermenţi ai culturii, să discute aceste lucruri”, crede Matei Cazacu.
„Nu e de mirare că în evocarea Holocaustului românesc apar şi note disonante, apar şi greşeli, apar exagerări, bineînţeles. Există, pe de altă parte, şi acuzaţia de industria Holocaustului, lansată de o doamnă, însă este evident că în România de astăzi Holocaustul este o problemă care este serios privită de către comunitatea intelectuală şi de stat, se fac cursuri de Holocaust în şcoli, există tratate, manuale, deci, nu trebuie să disperăm. Lucrurile se vor limpezi şi din ce în ce mai multe mărturii şi studii vor da dimensiunile exacte. Nu vorbesc în cifre, nu le vom şti niciodată, după cum nu ştim nici câţi morţi români au căzut pe frontul de est sau de vest, dar ceea ce este important este să cunoaştem marile mişcări, marile evoluţii şi, mai ales, marile suferinţe”, conchide cercetătorul român.

Sursa: www.gandul.info