62% din lexicul limbii române este de origine traco-dacă

Publicat pe 19/05/2019 de Lupul Dacic

Una dintre întrebările rămase fără răspuns pornește de la faptul că romanilor le-a trebuit doar 20% din teritoriul dacic. De ce nu ar trebui să existe toate aceste teritorii, cum ar fi fost normal să procedeze și au ales doar o mică parte a acestui teritoriu? Răspunsul este simplu, dar evitat de istoricii români, care sunt la fel de vinovați de dezastrul creat în istoriografia românească, cum ar fi lingviștii care se fac vinovați de dezastrul din lingvistica istorică românească

Răspunsul la acest mister rămas „neelucidat” este acela că împăratul Traian a hotărât să cucerească Dacia într-un moment de criză financiară mare a romanului imperiului, sperând că aurul dacic va scoate Roma din criză, ceea ce sa întâmplat.

După cucerirea Daciei, românii au adus cu ei cantități fabuloase de aur și argint, așa cum consemnează autorii romani ai vremii. Au sărbătorit la Roma timp de 123 de zile, iar cetățenii români au fost scutiți de taxe pe un an întreg. Unde sa întâmplat o astfel de jaf în istoria acestui planetă?

Răspunsul este nicicând și niciunde! Prin urmare, romanii au ocupat doar acea parte a Daciei, unde se află mină de aur și de salin, restul nu a interesat deoarece era un teritoriu prea mare ca să poată fi protejat de invadatorii care se aflau mult timp la marginea imperiului, fusese indirectă apărat de daci, apărând în sine însuși de tot soiul de invadatori. Ba mai mult, acum și dacii liberi au devenit dușmani de moarte ai Romei (cf. DELR,  Argument ).

Xenopol este de părere că cucerirea Daciei de către români a fost o politică greșită și, prin urmare, românii au fost născuți dintr-o politică greșită. Sântem de acord cu prima parte a aserțiunii lui Xenopol, dar nu și cu concluzia acestei afirmații, întrucât poporul nu sa romanizat, așa cum dovedeste chiar limba română.

O limbă este un document autentic ce nu poate fi falsificat dacă este corect descifrat. Am putea spune că este codul genetic al unei culturi . De fapt, cum puteau să se romanizeze în doar 165 de ani, mai ales că majoritatea covârșitoare a dacilor a rămas în afara provinciei roman Dacia? Ca să nu mai vorbim de faptul că vorbitorii de latină se află doar la orașe, restul provinciei fiind locuit doar de dacii localnici.

Orice teorie care încearcă să ne spună că restul dacilor s-au romanizat prin păstori sau alte bazacoane de acest fel este o ridicolă drept și dovedește  neputința și rea credință a unui mediu academic românesc  în susținerea unei falsi teorii a unei românizări care a devenit a -a drept antiromânească. Să nu mai vorbim că odată cu administrația romană au fost retrași din Dacia toți cetățenii români vorbitori de latină, de teamă că ar putea cădea în mâinile barbarelor, fapt exprimat de istoricii români ai vremii. Cei care vor rămâne în Dacia au fost asimilați de mare masa de vorbitori de limbă daco-getă.

În elaborarea  Dicționarului Etimologic al Limbii Române  (DELR), am putut constata că cel mult 13% din lexicul limbii române pot fi asociate cu limba latină sau cu alte limbi românești. Prin urmare,  87%  din lexicul limbii române nu poate fi considerat de origine latină oricât de bunăvoință ar avea, dar nimănui nu-i pasă de acest  „detaliu” incomod  și de aceea este trecut cu vederea chiar după apariția DELR.

Dintre aceste 87 de procente, 6% sînt de origine onomatopeică, un procentaj destul de mare comparativ cu alte limbi, circa 14% sunt împrumuturi dintre care cele mai mari procente sunt cele ale sclavilor, 5% rămân necunoscute. Nu intrăm în detalii, întrucât acestea au fost discutate în mai multe rânduri (a se vedea DELR,  Argument ).

În fine, 62% din lexicul limbii române este de origine traco-if. La aceste 62% se pot adăuga și cele de origine onomatopeică, precum și o mare parte din cele 13% care pot fi asociate cu latina, întrucât am demonstrat că majoritatea acestor elemente lexicale au cognați nu numai în latină, ci și în multe alte limbi indiene europene, derivarea lor din indo-europeană fiind demonstrată de mine în foarte multe cazuri în DELR.

În realitate, nu există în româna de azi decât cel mult circa 180-200 cuvinte de origine latină care s-au păstrat și au ajuns până la noi. Aici se includ în primul rând acele cuvinte care au intrat în limba odată cu creștinismul, precum și cuvintele aparținând altor domenii de activitate, nu multe în număr.

Nu trebuie ignorat nici faptul că cercetătorii zilelor noastre au descifrat, cel puțin parțial, textele de pe tăblițele de la Sinaia, dezvăluind un limbaj care seamănă mult cu româna de astăzi, dar, într-o oarecare măsură, cu latina, încercând să cred ” daco-manii „dintotdeauna, anume că limba traco-dacă este mama reală a limbii române, latina fiind doar o soră a limbii traco-dace, ambele provenind din proto-iliro-tracă.

Se știe, de asemenea, că strămoșii latino-faliscilor au migrat pe mijlocul cursului Dunării, la 1500 î. Ch. (vezi DELR, Argument), revenind în Dacia peste circa 1500-1600 de ani. La acea vreme limbile erau probabil doar parțial reciproc inteligibile. Deducem acest lucru din spusele lui Ovidiu, care afirmă că geții de la Tomis râdeau să se despartă atunci când auzeau vorbindu-latina.

Cu alte cuvinte, dacii percepeau în latină o limbă similară cu a lor, dar mult „coruptă”. Același lucru fac românii de azi atunci când vorbesc despre macedo-româna sau despre graiul unor moldoveni de peste Prut, mai puțin influențați de literatură. Daco-româna și macedo-româna sunt azi doar parțial reciproc inteligibile.

Ne alăturăm celor care cred în autenticitatea tăblițelor din Sinaia și respingem acele ipoteze care încearcă să arate că aceste tăblițe ar fi falsuri. Argumentele sunt multe în favoarea autenticității acestora. Ne pare rău că ar fi practic imposibil ca cineva (Bogdan Petriceicu Hașdeu sau Nicolae Densușianu) să poată crea astfel de falsuri, fiind nevoie de timp și de multă muncă, ca să nu vorbim de crearea unei limbi, fie ea falsa.

În plus, miza ar fi fost absolut insignifiantă, mai ales că presupusul autor nici nu a încercat să le facă cunoscute. Pe de altă parte, este dureros faptul că din neglijența crasa a Institutului de Istorie, câteva sute dintre aceste plăcuțe au dispărut deja când Dan Romalo a fost sfătuit să facă fotocopii după ele.

În  Argument -ul la DELR, am arătat că popoarele italice au migrat fie din spațiul traco-iliric, fie din Celtic, bazându-se pe argumentele lingvistice, dar și pe mărturiile unor autori anci. Tot aici am arătat că limbile celtice erau aproape înrudite cu traco-ilira, toate evoluând din interiorul Europei cu cea mai mare parte a vorbitorilor, pe care o putem numi cu termenul generic de pelasga.

Menționăm, de asemenea, că limbile italiene aparțin triburilor care migrează fie din spațiul traco-iliric, fie din spațiul celtic, la diverse momente istorice. Prin urmare, ipoteza că limba italiană ar proveni dintr-o proto-italică se dovedește a fi o eroare totală, în ciuda acelora care încă mai cred că ar exista un proto-italic limbaj.

Deși de-a lungul timpului limba română a suferit diverse influențe, aceasta rămâne o conservatoare limbă, păstrând elemente lexicale indo-europene de îngrijire nu mai există în multe din limbile aparținând acestei familii de limbi.

Mergând mai departe, așa cum am arătat în  roada noastră nostră în limba română  (de aici RNLR), din cele 601 rodiri nostratice reconstituite de A. Bomhard & J. Kerns (1994), 216 se regăsesc în limba română actuală, prin urmare mai mult de o treime, aproape fiecare din ele având doi-trei sau mai multe derivate în română. Ulterior, Bomhard a extins multă cercetare, identificând un număr mult mai mare de rodiți nostratice din care, în rândul lor, multe s-au păstrat în română. Desigur, o nouă ediție a RNLR se impune cu necesitate.

În concluzie, în lingvistica istorică românească este necesară o nouă abordare a originii limbii române, întrucât teoria originii latine se dovedește lipsită de sens. Această nouă abordare nu poate avea loc dacă mediul academic românesc refuză să vadă evidența științifică și să nu accepte un dialog deschis cu autorul acestor rânduri, lăsând la o parte atât prejudecățile domnilor, cât și pe acei amatori care nu pot fi luați în serios.

(Extras din cartea lui  Mihai Vinereanu  „Adevăruri incomode despre limba română” apărută la Editura Uranus, București, 2018 – fragment)

http://www.cunoastelumea.ro/