„…Pe drum, evreii ne rugau să le dăm drumul şi să-i facem scăpaţi, că ei vor
merge în direcţii deosebite, [dar] eu m-am sfătuit cu jandarmul Iancu Gheorghe şi
amândoi am ajuns la concluzia ca să-i împuşcăm. După ce am ajuns în pădure am
oprit grupul de evrei şi le-am dat să fumeze câte o ţigară, în care timp aceştia din nou
ne-au rugat să-i lăsăm să plece. Noi însă nu am vrut. Apoi eu am luat pe cei 5 evrei
cu care eram şi le-am spus să se aşeze jos după care de la o distanţă de circa 2 metri
dintr-o margine am tras un foc de armă în direcţia capetelor evreilor aliniaţi
împuşcând mortal pe primul şi rănind pe al doilea, după care am tras apoi câte un foc
de armă în fiecare în cap, executându-i pe toţi cinci. Arăt că în acelaşi mod i-a
împuşcat pe ceilalţi 5 evrei, între care şi femeia, jandarmul Iancu Gheorghe. (…)
Înainte de execuţie am vorbit cu jandarmul Iancu Gheorghe şi am hotărât să-i
împuşcăm în cap. După ce i-am executat, jandarmul a dezbrăcat pe 2 evrei luându-le
hainele, iar de la unul o pereche de bocanci, hainele băgându-le în sacul de merinde,
iar bocancii legându-le şnururile i-a pus pe umăr.”

Mărturie a fruntaşului Gh. Costache despre
una dintre execuţiile care au vizat populaţia
evreiască din Bucovina în iulie 1941.
Cf. ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 209, vol. 1,
ff. 338-339
Acestor evrei, semeni fără apărare,
executaţi barbar în vara anului 1941,
le este închinat volumul de faţă.
Autorul

.

Autorul se numește Florin C. Stan, iar opera sa, o carte de aproape 600 de pagini, este intitulată Situația evreilor din România între anii 1940-1944, editura Argonaut Cluj-Napoca, 2012.

Am primit cartea în format PDF și am încercat s-o citesc. M-am poticnit la una din primele pagini, când am dat peste o frază de recunoștință și înaltă prețuire a autorului pentru haimanaua numită Liviu Beriș, liderul „supraviețuitorilor Holocaustului din Transnistria”. Și autorul unor texte mizerabile și tembele pe acest subiect, subiect care suportă orice inepții cu titlu de mărturie sau argument. N-am putut citi mai departe, cele 600 de pagini, convins că nu voi găsi mai departe nici o vorbă despre următoarele aspecte care nu mai pot fi ignorate de un cercetător serios al problemei:

  1. Existența în arhivele Mossadului a manuscrisului rămas de la Wilhelm Filderman, destinat să intre în posesia Academiei Române. Manuscrisul s-a păstrat la Paris, la ultimul secretar particular al lui Wilhelm Filderman, până pe la începutul anilor 1990. Manuscrisul conținea însemnările zilnice făcute de Wilhelm Filderman. Acesta a fost liderul necontestat al evreilor din România în perioada de care se ocupă cartea lui Florin C. Stan și s-a interesat insistent de soarta evreilor din Transnistria, uzând de relația sa personală cu mareșalul Ion Antonescu.  Acesta, mareșalul, la un moment dat, excedat de insistențele lui Wilhelm Filderman care se alarma la toate zvonurile care circulau cu privire la soarta evreilor strămutați în Transnistria, a dat dispoziție ca însuși Wilhelm Filderman să fie „deportat” în Transnistria, pentru a se convinge singur despre adevărul privindu-i pe evreii din Transnistria și așa zisul regim de exterminare la care se vorbea că erau supuși. Wilhelm Filderman a stat 4 luni de zile în Transnistria și este sigur că însemnările sale zilnice cuprind și cele constatate în Transnistria. După ce a stat în Transnistria 4 luni și a văzut care era realitatea, Wilhelm Filderman a devenit cel mai aprig susținător al ideii că în România nu a fost nici urmă de Holocaust. A ținut după 1944 o mulțime de conferințe pe această temă în Occident, unde s-a retras, s-a contrat cu evreii sioniști și comuniști din România și din Occidnt. Manuscrisul cu însemnările sale zilnice a fost oferit Academiei Române după 1990, dar, cineva din conducerea Academiei (probabil!) a informat Mossadul, iar acesta a intervenit în forță în locuința bietului evreu care deținea în păstrare prețiosul manuscris, l-au speriat de moarte pe bietul om, care a și murit după câteva zile. Se știe acum că manuscrisul se află în păstrare la Yad Vashem și ținut departe de ochii oricărui cercetător, inclusiv evrei. Cumva dl Florin Stan nu cunoaște această urîtă poveste?
  2. Nu cunoaște dl Stan nici textul care circulă de 30 de ani în lucrările unor negaționiști ai holocaustului din Transnistria, text supranumit Testamentul lui Wilhelm Filderman? Citez din acest text, semnat de Filderman în fața unui notar din New York: „„În perioada dominației hitleriste în Europa, am fost în legătură susținută cu Mareșalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuși la persecuția germanilor naziști. Trebuie să subliniez că populația românească nu este antisemită, iar vexațiile de care au avut de suferit evreii în România au fost opera naziștilor germani și a Gărzii de Fier.

    Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa.

    Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aș aminti doar următoarele două exemple: – Grație intervenției energice a Mareșalului a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pașapoarte în alb pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol.

    – Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie cărora, lăsând impresia că sunt date altora, le era asigurată conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.

    Menționez acestea pentru a sublinia faptul că poporul român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul țării, și-a demonstrat sentimentele de umanitate și de moderație politică. Dar când ocupația sovietică a impus tirania totalitară dirijată de Moscova, condițiile s-au schimbat. Românii nu au mai fost în stare să aibă nici cea mai mică autoritate asupra conducerii afacerilor lor interne.”

    Îl întreb de dl Stan dacă a pomenit în cartea sa de 600 de pagini măcar o frază despre acest „testament”, al celui mai important evreu din Europa acelor ani!

  3. Un detaliu extrem de important despre care pun pariu că dl Stan nu suflă o vorbă: Mareșalul Ion Antonescu a știut tot timpul că va da sosoteală de soarta pe care au avut-o evreii sub guvernarea sa. Drept care s-a pregătit pentru momentul în care, la încheierea războiului, i se va cere să răspundă la această întrebare: cum au fost tratați evreii? Și s-a pregătit în felul următor: a adunat documentele guvernării privitoare la regimul impus evreilor.  Aceste documente le-a strâns în câteva lăzi care urmau să dovedească lumii întregi că guvernul român „a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuși la persecuția germanilor naziști.” Aceste lăzi de documnte au fost luate de Armata Roșie ca pradă de război în 1944. După 1990, în debandada care a cuprins URSS, a fost posibil ca emisari evrei să negocieze cu rușii și să cumpere acele documente, aflate de aproape 30 de ani în arhivele Israelului, ferite și acestea de ochii istoricilor, dacă nu cumva au fost distruse.

 

Îl întreb de dl Stan: ce arhive evreiești a studiat? A studiat măcar presa evreiască din România anilor 1940-44? Nu am avut timp să verific, dar nu m-aș mira să constat din lectura cărții că această presă nu a fost consultată. Și asta pentru că toată arhiva Comunității Evreiești din România a fost dusă în Israel, mișcare perfect ilegală deoarece Federația Comunităților Evreiești din România este un ONG bugetat de statul român și are obligația de a prezenta propria arhivă oricui dorește s-o consulte! Eu, când am cerut acces la presa evreiască a vremii, am fost refuzat!

Știe domnul Stan câte facilități li s-au dat istoricilor evrei de a cerceta arhivele românești?! Știe câți cercetători români, prin reciprocitate, au avut acces la arhivele din Israel?  Cunoaște suspiciunea unor cercetători români cu privire la comportamentul unor cercetători evrei care au profitat de slăbiciunile sistemului nostru de arhivare și au distrus unele documente sau au adăugat documente măsluite, așa cum pare și documentul pe care l-a pus în fruntea celor 600 de pagini, suspect de a fi o contrafacere. Dar nu insist asupra acestui aspect. Cartea domnului Stan  oricum nu poate fi luată în seamă atâta vreme cât autorul nu poate răspunde la obiecțiile formulate mai sus. Atâta timp cât una din părțile aflate în conflict – mă refer la partea evreaiscă, nu pune pe masă toate documentele pe care le are, discuția nu poate nici măcar demara. Acesta este un principiu care nu admite discuții!

 

Ion Coja