Conducerea Ministerului Apărării a decis să facă inventarul cadrelor, al calității resursei umane din armată, al climatului şi moralului trupelor româneşti. Experții militari atrag atenția că, în caz de război, foarte important este nivelul de dotare a armatei, iar până în acest moment se știe că stăm bine la sisteme moderne de armament, dar avem probleme serioase la capitolul tancuri, arme extrem de utilizate în Ucraina, sau nave militare.

Moralul militarilor români este unul bun și nu vor da înapoi dacă vor trebui să-și apere țara. Așa crede ministrul Apărării, Vasile Dîncu, însă experții militari atrag atenția că, în caz de război, foarte important este nivelul de dotare a armatei. „Aşa cum fac şi ucrainenii, eu sunt foarte sigur că românii ar răspunde, dacă ar fi cazul, să-şi apere ţara”, a declarat Vasile Dîncu. Dar, pentru a fi sigur de asta, oficialul a dispus realizarea unui studiu privind calitatea resursei umane din Armată, a climatului şi moralului trupelor româneşti, ale cărui rezultate vor fi făcute publice în circa două luni. Vasile Dîncu a menţionat că studiul cuprinde inclusiv întrebări despre condiţiile de muncă ale militarilor, despre ceea ce au nevoie aceştia. Soldații vor fi chestionaţi și despre șefii lor, dacă sunt mulţumiţi de meritocraţie, sistem, comandanți sau de modul în care pot da feedback sistemului. Dincolo de problema moralului militarilor, care este una crucială în luptă, lucru dovedit dacă mai era nevoie și în războiul din Ucraina, factorul dotare este și mai important. România stă bine la capitolul sisteme de rachete HIMARS, după ce a decis să cumpere trei sisteme de rachete sol-sol cu bătaie mare cu un total de 54 de lansatoare care au raza efectivă de până la 300 km. Mai multe sisteme de acest tip au ajuns deja la militarii români, care le-au și operaționalizat. Ministerul Apărării Naționale (MApN) a primit în primă fază și 81 de rachete tip M31A1 Unitary și 81 de rachete tip M30A1 Alternative warhead, dar și 54 de rachete de tip ATACMS.

Sisteme de rachete HIMARS

România a achiziţionat cea mai recentă versiune de sistem Patriot aflat în serviciu şi testat în luptă, capabil să angajeze toate tipurile de ameninţări aeriene actuale. Este vorba de şapte sisteme în configurația 3+, iar pachetul achiziţionat de România include 58 de rachete PAC-2 GEM-T şi 168 de rachete PAC-3 MSE. Cel puțin unul dintre aceste sisteme este deja operat de militarii români. Totodată, România a optat deja pentru aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon, iar piloții români au în exploatare o astfel de escadrilă, numărul acestora urmând să ajungă la trei după ce vor fi livrate avioanele din Norvegia.

F-16 Fighting Falcon

Apoi, Forțele Terestre Române au în exploatare blindate moderne 8×8 Piranha V. În diverse configurații, dar mai ales în cea cu turelă Elbit cu tun de 30 milimetri, Piranha V au ajuns deja la Armata Română. Vor fi urmate de blindate dotate cu mortiere Cardom de 120 milimetri care pot utiliza și muniție inteligentă ghidată prin GPS. În total, MApN va avea 227 de transportoare blindate şi derivate pe platforma Piranha V fabricate în mare parte în România de americanii de la General Dynamics European Land Systems, dar numărul acestora este considerat insuficient de experți.

Piranha V

Este adevărat că MApN mai are și 31 de transportoare blindate 8×8 Piranha IIIC cu turelă cu mitralieră 12,7 mm, dar și 12 derivate din acestea, și peste 100 de blindate șenilate MLI-84M „Jderul”, care dispun de turele cu tun de 25 mm Oerlikon și lansator cu două rachete antitanc Spike pentru a putea angaja în luptă și unități inamice blindate, dar numărul blindatelor moderne, „rupte” de perioada Tratatului de la Varșovia, rămâne tot unul relativ mic, consideră experții. Pe lângă aceste vehicule de luptă, MApN mai dispune și de blindate ușoare cum ar fi Humvee (300 de unități), URO Vamtac (100) și Panhard PVP (16). În plus, Forţele pentru Operaţii Speciale și-au cumpărat cu 54,62 milioane de dolari 130 de blindate americane Oshkosh JLTV. Toate aceste sisteme moderne de armament dau o capacitate majoră de ripostă militarilor români, dar forța ridicată de lovire vine și cu un preț pe măsură. Concret, pentru toate sistemele de armament enumerate mai sus, MApN a achitat, sau este în curs de a o face, peste 6,3 miliarde de dolari și 2,06 miliarde de euro. În plus, după invadarea Ucrainei de către fosta Armată Roșie, MApN a deschis în această vară mai multe licitații pentru dotarea cu echipamente militare moderne. Concret, în luna august Armata Română, prin compania Romtehnica, a lansat două licitații pentru achiziția de sisteme „de război electronic în comunicații” pentru care valoarea estimată a contractelor se apropie de 1 miliard de lei. Prima licitație se referă la „Sistem de război electronic în comunicații H/V/UHF-LINX” și are o valoare estimată de 517.586.000 de lei (fără TVA), iar cantitatea maximă estimată pentru acordul-cadru este de 2 completuri. Pe de altă parte, a doua licitație se referă la „Sistem de război electronic în comunicații V/UHF-ARGUS” și are o valoare estimată de 444.681.000 de lei (fără TVA), cantitatea maximă a acordului-cadru fiind de 3 completuri. Apoi, tot în luna august, Armata Română a anunțat că vrea cumpere sisteme moderne de rachete antiaeriene portabile similare celor cu ajutorul cărora ucrainenii decimează flotele de aeronave de luptă rusești. Concret, Armata Română va achiziționa 231 de sisteme de rachete antiaeriene destinate structurilor din cadrul Forţelor Terestre, Forţelor Navale, Forţelor Aeriene şi Comandamentului pentru Operaţii Speciale, dar și o serie de echipamente auxiliare, iar valoarea maximă estimată a contractului este de 677.298.000 de euro fără TVA. Un al patrulea contract scos la licitație a fost cel pentru achiziția de „radare de dirijare la apropiere și aterizare mobil. Acesta are o valoare estimată la 150 de milioane de lei, cu tot cu TVA, iar în schimbul acestei sume, MApN urmează să primească patru astfel de radare mobile. În fine, în luna septembrie, Forțele Terestre Române au anunțat că vor fi dotate cu 18 celebre drone de luptă de fabricație turcească Bayraktar TB2 care au băgat panica în militarii ruși, iar achiziția este estimată la 300 de milioane de dolari. MApN preciza când a făcut anunțul că sistemele vor ajunge la Forțele Terestre Române și că vor fi extrem de eficiente în misiunile de luptă. „Sistemele UAS menționate sunt destinate structurilor din cadrul Forțelor Terestre care acționează în mediul operațional și asigură sprijin informativ în timp real, continuu sau pe durată îndelungată, concomitent cu posibilitatea angajării țintei, fără a pune în pericol integritatea fizică a personalului aeronavigant”, susține Ministerul Apărării.

Bayraktar TB2

Înregistrăm însă și minusuri serioase. De exemplu, Armata Română nu are nici măcar un obuzier autopropulsat, tip de armă folosit cu foarte mare succes de ucraineni împotriva rușilor. Astfel de piese de artilerie de calibrul 155 de milimetri sunt letale împotriva țintelor aflate și la 40 de kilometri și prezintă uriașul avantaj că sunt foarte mobile. După tragere, ele pot părăsi rapid perimetrul și sunt mai greu de „vânat” de radarele contrabaterie inamice. Un proiect al Armatei Române a avut în vedere achiziția de sisteme obuziere cal. 155 milimetri autopropulsate pe șenile, dar acesta nu s-a concretizat. În plus, avem probleme serioase și capitolul tancuri, armă extrem de utilizată în prezent în Ucraina. Concret, militarii români se bazează pe aproximativ 50 de tancuri relativ moderne TR-85M1 „Bizonul”. În rest, mai există peste 100 astfel de blindate model TR-85 (replica românească a bătrânului T-55) și, mai grav, cam tot atâtea tancuri sovietice T-55. Și aici s-a discutat la un moment dat de achiziționarea de tancuri germane Leopard 2, dar programul de înzestrare nu a fost demarat. Asta ca să nu mai vorbim de Forţele Navale Române, care au numai nave de luptă vechi, iar de ceva timp MApN nu reușește semnarea contractului de achiziţie a patru corvete și modernizare a fregatelor luate de la britanici, care nu au sisteme de rachete antiaeriene şi antinavă.

Sursă: Adevărul