„Holocaustul din România este o minciună enormă pe plan cosmic”. “În Regat, evreii au dus o viaţă normală, iar din cei deportaţi mulţi s-au întors”. “În România n-a fost Holocaust, doar persecuţii”.
Toate aceste fraze s-au auzit joi, 14 februarie 2013, în Aula Academiei Române, în prezenţa academicienilor Ion Haiduc, Dan Berindei, Dinu Giurescu, Marius Sala, Cristian Hera, Valentin Vlad şi Păun Ion Otiman care au ascultat perfect calmi desfăşurarea discursului negationist susţinut de profesorul Vladimir Iliescu. La final, conducerea Academiei a girat complice aplauzele întregii asistenţe, fără ca cineva să sesizeze natura afirmaţiilor făcute ori conotaţiile penale ale evenimentului.
O înregistrare audio a discursului incriminat circulă pe reţeaua Youtube, lucru care a determinat mai multe instituţii să protesteze în mesaje private către Academie. Printre ele, Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington sau Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România. Solicitată să ofere explicaţii publice, conducerea Academiei Române a publicat abia miercuri, 27 februarie, o justificare, anunţând că se disociază de discursul negationist. Preşedintele instituţiei, Ionel Haiduc, susţine pentru platforma
Dela0.ro ca aplauzele s-au produs pentru că “participanţii erau obosiţi şi se bucurau că întâlnirea s-a terminat”.
În plus, că “nu era momentul deschiderii unei discuţii pe marginea afirmaţiilor” pentru că ele indicau “o părere personală căreia i se dădea prea mare importanţă dacă se punea atunci în discuţie”.
Radu Ioanid, director în cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului, crede însă că “a fost vorba de o încercare de a diminua masiv responsabilitatea regimului Antonescu”, insultându-se astfel memoria victimelor. Nu e primul derapaj de acest fel al Academiei Române, avertizează Ioanid într-un interviu pe care îl puteţi citi integral mai jos.
Inconsecvenţa academicienilor
Discursul girat de aplauzele academicienilor intră sub incidenţa juridică, pentru că legea română interzice negarea publică a Holocaustului şi prevede pedepse penale pentru cei care susţin astfel de demersuri. Cadrul legislativ există însă doar pe hârtie. “Legislaţia în materie nu doar că are vicii de fond, dar este ignorată masiv în România. Va trebui probabil să aibă loc violente sau crime pentru că distinşii procurori romani să se aplece asupra acestei probleme. Steagul secuiesc este o mare problemă, dar cel legionar flutură nestânjenit”, susţine Ioanid.
“Academia nu suportă nici direct, nici indirect cuvintele rostite de domnul Iliescu”, e replica lui Ionel Haiduc. O serie de evidente ţin, totuşi, să-l contrazică pe preşedintele Academiei, în condiţiile în care instituţia a indicat că se disociază de opiniile exprimate în aula sa pe 14 februarie, dar nu a rostit niciun cuvânt despre încheierea relaţiilor instituţionale pe care le întreţine cu profesorul Vladimir Iliescu. Potrivit documentelor publice consultate, acesta este, printre altele, reprezentantul în Germania al unui institut aflat în subordinea Academiei şi membru în cadrul consiliului editorial al revistei Arhivele Totalitarismului, tipărită sub egida celui mai înalt for ştiinţific din România.
Lipsa de consistenţă a explicaţiilor livrate de conducerea Academiei reiese şi din răspunsurile trimise către instituţiile care au protestat faţă de felul în care un discurs negaţionist a fost receptat sub patronajul său. Într-unul dintre acestea, postat online de destinatarul său, se arată că “poziţia Academiei în problema ridicată este reflectată în volumul IX din tratatul Istoria Romanilor, publicat în 2008”.
Argumentul este reluat şi în justificarea publică a Academiei, dar ridică mai multe semne de întrebare decât elucidează. Sursa documentară indicată fost realizată sub coordonarea profesorului Dinu C. Giurescu, prezent el însuşi în sală la evenimentul din 14 februarie, aşa cum se poate remarca din pozele publicate chiar pe site-ul Academiei. Cu alte cuvinte, persoană pe care instituţia o invocă în sprijinul probităţii sale a girat prin lipsa de reacţie discursul negaţionist de care Academia se dezice în scris.
Inexplicabil este motivul pentru care conducerea instituţiei a aşteptat 13 zile pentru a livra o justificare publică, în condiţiile în care primele scrisori de protest au început să sosească pe adresa electronică a Academiei încă de la jumătatea săptămânii trecute. Răspunsurile private ale conducerii forului ştiinţific sunt, în mare, similare celui făcut public, dar câteva diferenţe dau măsură unei încercări de cosmetizare.
Scrie Academia Română într-unul din răspunsurile private: “Conţinutul intervenţiei domnului Iliescu nu avea legătură cu tematica întâlnirii, a fost total neprevăzut şi ne-a găsit nepregătiţi. Academia se disociază de afirmaţiile sale”.
În reacţia publică, instituţia prezidată de Ionel Haiduc are grijă să extragă unele chestiuni sensibile – “ne-a găsit nepregătiţi” dispare – şi să adauge altele – “se disociază total de afirmaţiile sale, pe care le respinge categoric”.
“Nu am înregistrat prezenţa nominală, dar au fost de faţă şi membri istorici”, declară Haiduc. Printre ei, o indică însăşi agenda evenimentului, Dan Berindei, preşedintele de onoare al secţiei de istorie a Academiei, sau Radu Ciuceanu, directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, al cărui reprezentant în Germania este chiar Vladimir Iliescu, autorul discursului negaţionist.
“Academia nu suportă nici direct, nici indirect cuvintele rostite de domnul Iliescu”, precizează preşedintele Haiduc. “Dacă Academia nu sprijină nici direct, nici indirect afirmaţiile domnului Iliescu şi se dezice total de acestea, intenţionează să ia vreo măsură în privinţa relaţiilor instituţionale întreţinute de instituţia pe care o prezidează cu Vladimir Iliescu ?”. Până la ora publicării articolului, Ionel Haiduc nu a dat curs solicitării de a oferi un răspuns.
Modelul german
Nici situaţia academică a lui Vladimir Iliescu nu e ferită de controversă. “Nu îmi este clar ce fel de profesor este. Ştiu însă că Universitatea din Aachen, acolo unde era lector, a întrerupt orice relaţie cu el în urma declaraţiei de la Academia Romana”, arata Radu Ioanid. Varianta este confirmată de Armin Heinen, profesorul care conduce departamentul de istorie de la Aachen şi care s-a declarat “înspăimântat” de opiniile exprimate de Vladimir Iliescu.
“Şocul e cu atât mai mare cu cât îl cunosc de ani buni pe domnul Iliescu şi l-am perceput mereu că fiind o persoană rezonabilă”, indică Heinen într-o reacţie pentru Dela0.ro. Universitarul german clarifică şi chestiunea colaborării departamentului său cu Iliescu: nu a fost vreodată profesor la Aachen, ci doar “i s-a încredinţat o serie de prelegeri neplătite pe teme de istorie est-europeană, majoritatea dintr-o perspectivă geopolitică”. “L-am anunţat deja pe domnul Iliescu de faptul că prelegerile sale nu vor mai avea loc”, declară Heinen.
Într-o corespondenţă electronică purtată cu profesorul Peter Manu din New York, unul dintre cei care au trimis scrisori de protest către Academie, Vladimir Iliescu îşi descrie traseul profesional: “Titlul meu de profesor din Germania provine de la o comisie de reputaţi istorici germani, care m-au „abilitat” ca profesor, adică nu prin concurs, deoarece am fost singurul istoric român care publicase în Historia, Bonner Jahrbuch, Clio şi Classical Philology din Chicago. Imediat Universitatea din Aachen mi-a oferit să suplinesc o catedră liberă. Din 1992 am renunţat la remuneraţie în favoarea unui tânăr asistent”.
Detaliile traseului său profesional, reperabile în arhiva universităţii germane, îl contrazic însă pe alocuri: Vladimir Iliescu a suplinit în vara anului 1985 un loc în catedra de Istorie Antică, iar în luna august a acelui an s-a transferat la Duisburg, revenind la Aachen în aprilie 1993, unde a beneficiat de statutul unui cadru universitar aflat “în vizită”, neremunerat pentru prelegerile sale.
Explică Armin Heinen: “Sistemul german e destul de complicat şi, deşi domnul Iliescu poartă titlul, el nu este profesor la Aachen. Strict tehnic, poziţia sa a fost de visiting lecturer”.
Cât despre cunoştinţele academice care l-ar valida ca istoric al Holocaustului, Iliescu notează în emailul trimis lui Peter Manu: “Competenţa mea în problema evreilor din Răsărit provine din biografia mea. Sunt născut la Cernăuţi”, apoi listează câteva argumente: „am învăţat ‘jiddisch’, făceam curte fiicei preşedintelui evreilor din Cernăuţi, am fost considerat drept ‘jidanit’ şi filosemit, am ţinut cursuri despre problema evreiască în Polonia, în Ucraina şi în Rusia”.
Armin Heinen e categoric: “Domnul Iliescu nu este cu siguranţă un expert în domeniu şi n-a publicat nimic pe tema Holocaustului din România. Singurele raportări publice ale sale de care am cunoştinţă sunt despre amintirile sale din Cernautiul anilor ’40”.
Aplauzele nu au izbucnit când domnul Iliescu a făcut afirmaţia de negare a Holocaustului, ci la sfârşitul intervenţiei sale, pe care a încheiat-o cu ceea ce a vrut să fie o glumă. Cred că participanţii erau obosiţi după ascultarea a unsprezece discursuri şi se bucurau ca întâlnirea s-a terminat. Nu era momentul deschiderii unei discuţii pe marginea afirmaţiilor, mai ales că nu aveau legătură cu tema întâlnirii şi nu au fost luate în serios, fiind considerate, cred, de majoritatea participanţilor ca o părere personală care nu merită mai multă atenţie. Cred că i se dădea prea mare importanţă dacă se punea atunci în discuţie. Având în vedere publicul eterogen din sală, nu ştiu unde s-ar fi ajuns dacă se iniţia o discuţie pe tema Holocaustului”, Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Romane
Aplauzele sunt obişnuite după fiecare comunicare şi la toate sesiunile ştiinţifice. Nu mi se pare să aibă o semnificaţie deosebită. De altfel, domnul Iliescu a terminat discursul spunând că ar iniţia un club al antisemiţilor filosemiţi”, Elena Solunca-Moise, purtător de cuvânt al Academiei Romane
Fără îndoială, a insultat memoria victimelor, adăugând în final acestei insulte o glumă antisemită de cel mai prost gust”, Radu Ioanid, director în cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului
INTERVIU Radu Ioanid: „Steagul secuiesc este
o mare problemă în România de azi, dar cel
legionar flutură nestânjenit”
„În România n-a fost Holocaust, în România s-au petrecut doar persecuţii”, s-a spus pe 14 februarie în aulă Academiei Romane, într-un discurs întâmpinat cu aplauze de conducerea instituţiei. Cred că ar fi util, înainte de toate, să ne clarificaţi care ar fi diferenţa dintre „Holocaust” şi „persecuţii”.
Pe lângă faptul că s-a afirmat că « Holocaustul din România este o minciună enormă pe plan cosmic …» s-a mai spus şi că « în Regat evreii…au dus o viaţă aproape normală, iar din cei deportaţi în Transnistria mulţi s-au întors ». Deci o afirmaţie generală pur negationista şi două minciuni. Pogromul de la Iaşi cu miile de morţi a avut loc în Regat. Munca forţată a zecilor de mii de evrei a avut loc tot în în Regat. Atotcuprinzătoarea legislaţie antisemită care a aruncat evreii în afara legii a fost aplicată din plin în Regat. Iar în ceea ce priveşte Transnistria, din cei 150.000 de evrei deportaţi acolo dacă s-au întors 50.000.
Da, pentru unii ca Vladimir Iliescu ei au fost prea mulţi. Ca să mă întorc la întrebarea dumneavoastră, Holocaustul nu s-a redus la exterminare fizică în masă, el a reprezentat ansamblul de măsuri, economice, sociale, legislative care au pregătit izolarea şi distrugerea fizică a evreilor pe plan european şi naţional. Persecuţii antisemite au avut loc şi înainte şi după Holocaust.
Dacă niciun evreu n-ar fi murit în urma arestărilor şi deportărilor operate de administraţia antonesciana, dar în rest întreg cadrul legal care i-a scos pe etnici în afara legii ar fi rămas în picioare, nu s-ar mai fi vorbit despre Holocaust în România?
Răspunsul este afirmativ. Să luăm exemplul Bulgariei, o ţară care a deportat în lagărele de exterminare naziste “numai” 14.400 de evrei din Tracia şi Macedonia, o ţară în care parlamentari şi vârfuri ale bisericii ortodoxe s-au ridicat în apărarea evreilor. Totuşi, evreii au fost duşi masiv la muncă forţată, proprietăţile lor au fost confiscate, au fost evacuaţi din anumite centre urbane, au fost marcaţi cu stea galbenă. Şi Bulgăria şi România au fost parte a procesului european numit Holocaust. Şi în Bulgăria şi în România exterminarea fizică s-a concentrat iniţial şi cu precădere în teritoriile aflate în dispută cu vecinii.
Credeţi că folosirea termenului „persecuţii, nu Holocaust” indică o tentativă de „spălare” a intenţiilor criminale ale regimului Antonescu ? Dacă Holocaustul urmăreşte exterminarea evreilor, persecuţiile ar urmări doar deportarea lor ?
Absolut, a fost vorba de o încercare de a diminua masiv responsabilitatea regimuluii Antonescu. Nu cunosc trecutul lui Vladimir Iliescu, dar s-a exprimat exact ca « istoricii » comunişti romani ai perioadei Ceusescu care negau Holocaustul în România accentuând asupra celui din Ungaria.
Vladimir Iliescu avansează la un moment dat cifra de „100.000-120.000” de victime ale Holocaustului din România. Cifrele oficiale, avansate şi de Raportul Comisiei Wiesel, sunt cel puţin duble. E atât de importantă, însă, bătălia aceasta pe cifre? E nevoie de un anumit plafon pentru a se face trecerea către crime în masă?
Dintr-un punct de vedere aveţi dreptate, când o etnie este masacrata la nivelul zecilor sau sutelor de mii de victime definiţia rămâne aceeaşi. Trebuie să ştiţi că volumul IX al Istoriei Romanilor coordonat de Dinu Giurescu se referă şi el la aproximativ 120.000 de evrei romani morţi sub jurisdicţie românească în Holocaust. Acest volum nu face o evaluare a numărului de victime evreieşti locale din Transnistria ceea ce explică discrepanta faţă de Raportul Wiesel. Evreii localnici din Transnisitria dublează uşor numărul vicimelor originare din Basarabia şi Bucovina.
O poziţie precum cea asumată de Vladimir Iliescu e catalogabila ca negationista?
Fără îndoială, a insultat memoria victimelor, adăugând în final acestei insulte o glumă antisemită de cel mai prost gust.
Cadrul normativ aflat în vigoare stipulează clar ce se întâmplă în astfel de situaţii. Cunoaşteţi, însă, vreun caz în ultimul deceniu în care negationisti romani să fi fost aduşi în faţa justiţiei pentru declaraţiile şi poziţiile lor publice?
Legea în România are un viciu de fond : nu se referă la Holocasutul din România, ci la Holocaust în general. Poţi să negi, deci, Holocaustul în România şi nu pe cel din Germania şi nu ţi se poate întâmpla nimic. În plus, în România s-a operat din păcate conform principiului « fasciştii noştrii sunt mai buni decât fasciştii lor ». Dacă nu mă înşel, elemente pro-horthyste de la Gheorghieni au fost trimise în judecată, de curând, pentru comemorarea criminalului de război Albert Wass. Iar statul roman a avut o poziţie fermă şi justificată în cazul tentativei de înhumare a lui Nyro.
Dar aveţi dreptate, legislaţia în materie de antisemitism, negationism, extremism fascist este ignorată masiv în România. Va trebui probabil să aibă loc violente sau crime pentru că distinstii procurori romani şi Ministerul Public să se aplece asupra acestei probleme. Steagul secuiesc este o mare problemă în România de azi, dar cel legionar flutura nestânjenit.
Nu credeţi că un efect pervers al cazului Dan Sova e tocmai acesta, că se fac astfel de declaraţii ştiind că legea n-a produs niciodată efecte practice?
Din nou legea nu este aplicată în România când este vorba de antisemitism, rasism, fascism şi negare a Holocaustului. PSD, un partid social-democrat, tolerează ca un primar al său din Târgu Ocna să continue să onoreze cu titlul de cetăţean de onoare un legionar implicat în rebeliune şi condamnat pentru acţiuni în cadrul ei.
Vă întreb altfel: dacă unui absolvent de istorie, precum domnul Sova, i se iartă declaraţiile negationiste şi ajunge membru în Guvernul României pentru că a petrecut câteva zile la Muzeul Memorial din Washington, unde a avut probele documentare ale Holocaustului din România, i se pot ierta declaraţii similare profesorului Iliescu, în cazul în care acesta întreprinde un demers de căinţă similar?
Dan Sova a făcut o declaraţie negationista scandaloasa. Acelaşi Dan Sova a făcut repetate declaraţii în care a regretat ceea ce a afirmat. A mai făcut şi nişte lucruri concrete care demonstrează că a înţeles ceva din ceea ce a înfăptuit. Aş fi fericit să văd că toţi negationistii din România şi de aiurea facă ceea ce face Sova. Nu am văzut nici o urmă de regret la Vladimir Iliescu. Dimpotrivă s-a lăsat utlizat aparent cu plăcere de tot felul de grupuscule neolegionare.
Puteţi să ne spuneţi care sunt ţările europene recunoscute formal ca participante în procesul de exterminare a evreilor?
Holocaustul a fost un proces european. Nu există ţară care să nu fi fost implicată într-un fel sau altul, indiferent cărei alianţe a aparţinut, dacă a fost neutră sau nu. Am să vă dau ca exemplu vasul Struma, în jur de 760 de morţi, majoritatea evrei romani. Aceşti evrei au fugit din cauza Holocaustului cu motor german şi cu cutie de viteze românească. Turcia, tara neutral, nu i-a lăsat să debarce în ciuda condiţiilor precare ale vasului. Marea Britanie nu le-a dat vize pentru Palestina, ceea ce a permis autorităţilor turceşti să remorcheze vasul în larg şi să-l abandoneze cu motorul defect. Vasul Struma a fost torpilat de un submarin sovietic. A supravieţuit un singur om, David Stoliar.
Vladimir Iliescu spune la un moment dat în discursul incriminat că includerea României pe lista ţărilor în care s-a produs Holocaust face foarte mult rău. E o bilă neagră pentru o ţară capacitatea de a onora memoria celor care au căzut victime politicilor abuzive dintr-o perioadă sau alta?
Această afirmaţie a lui Vladimir Iliescu poate fi caracterizată ca fiind patriotism ieftin, de duzină. Care tara, care societate poate să trăiască perpetu în minciună ? Ce imagine proiectează o ţară care minte ? Şi cu ce consecinţe educaţionale şi mai ales morale ? Romanii sunt în sfârşit liberi să-şi cunoască istoria, aşa cum a fost ea, şi nu aşa cum a fost ea dorită să fie de diverşi demagogi totalitari. Accesul la documente este în general liber. Nu este o surpriză să constaţi că cei care deformează istoria totalitară a României, fascista şi comunistă, sunt exact inamicii democraţiei româneşti.
Tot profesorul Iliescu susţine că fostul preşedinte al comunităţii evreieşti din România şi membru al Academiei Romane, Nicolae Cajal, ar fi sprijinit ideea că în România nu a fost Holocaust. Este adevărat?
Nu îmi este clar ce fel de profesor este Vladimir Iliescu. Ştiu însă că Universitatea din Aachen, acolo unde el era lector fără plată, a întrerupt orice relaţie cu el în urma declaraţiei sale de la Academia Romană. În Germania nu se glumeşte cu memoria Holocaustului. Cât despre afirmaţia că profesorul Cajal ar fi declarat că nu a existat Holocaust în România aceasta este probabil o altă minciună. Este adevărat că Nicolae Cajal a votat pentru intrarea lui Paulescu, părintele antisemitismului cuzist şi legionar, în Academia Romana, şi că s-a exprimat în favoarea acestuia şi ulterior. Dar de aici la negarea Holocaustului este o cale lungă.
E un semn de alarmă faptul că unii membri ai Academiei Romane sunt recunoscuţi pentru tezele negationiste sau simpatia afişată faţă de figura mareşalului Antonescu?
Nu este primul derapaj al Academiei Romane. Să ne reamintim de încercarea conducerii Academiei de a instala la Pariş, un bust a lui Paulescu de care vă spuneam. Să ne amintim de controversa privind caracterul peiorativ al noţiunii de jidan, de tentativă de a-l introduce post-mortem în Academie pe Gheorghe Manu, un alt legionar, a cărui activitate nu se poate reduce la delicte de opinie sau la cariera lui de fizician. În plus, o carte net prolegionara a luat premiul Academiei acum câţiva ani.
Aţi discutat cu preşedintele instituţiei, Ion Haiduc, în marginea celor întâmplate ? Cum v-a explicat derularea evenimentului?
Nu am discutat cu Domnia sa. Am primit o scrisoare conform căreia « conţinutul intervenţiei dlui Vladimir Iliescu nu avea legătură cu tematica întâlnirii, a fost total neprevăzut şi că ne-a găsit total nepregătiţi » Scrisoare mai afirmă că « Academia Romana se disociază de afirmaţiile domnului Vladimir Iliescu şi îşi exprimăregretul că aceasta a fost făcută în spaţiul său ». Mesajul este onorabi, dar nu ştiu dacă aceste afirmaţii au fost făcute publice.
Se pot oferi explicaţii plauzibile pentru aplauzele care însoţesc la final discursul lui Vladimir Iliescu?
Unii au aplaudat ca să-şi exprime acordul, alţii pentru că tocmai se sculaseră din somn. Efectul a fost acelaşi însă.
În momentul în care BNR a lansat o serie numismatica comemorând memoria patriarhilor BOR şi incluzându-l printre cei „cinstiţi” pe Miron Cristea, a cărui participare la implementarea legislaţiei antisemite în anii ’30 este de necontestat, aţi spus că „într-o instituţie occidentală, după un asemenea demers ar fi căzut cel puţin un cap”. Ar trebui să răspundă cineva pentru lejeritatea cu care au fost întâmpinate declaraţiile lui Vladimir Iliescu?
Există o mică diferenţă între Academie şi BNR: adunarea generală alege Preşedintele Academiei, revocarea din funcţie a oricărui membru al consiliului de administraţie al BNR se face de către Parlament. Cât despre răspundere, mă abţin de la comentarii. Cert este că imaginea Academiei Române nu poate ieşi decât sifonata dintr-un astfel de eveniment.
Aveţi informaţii că în Academia Română opinii de genul celor avansate de Vladimir Iliescu sunt mai degrabă norma decât excepţia?
Nu vreau să jignesc pe distinşii academicieni în bloc, dar există între ei clar indivizi cu simpatii legionare sau numai ultranaţionalişti care când pot îşi promovează agenda. Alţii sunt pur şi simplu neinteresaţi în acest subiect. Dar să vă pun şi eu o întrebare : unde au fost şi sunt membrii evrei ai Academiei când s-a întâmplat un asfel de incident? N-au fost de faţă? Au reacţionat public ulterior?
În spaţiul academic românesc reacunoasteti mai mulţi domni Iliescu?
Răspunsul meu este mai degrabă negativ. Se mai respinge pe la câte un concurs un autor care a „îndrăznit” să scrie despre antisemitismul românesc, dar sub diverse pretexte. Antisemitismul nu este însă în mediile intelectuale româneşti asumat direct, pe faţă.
Cum interpretaţi în context regional evenimentele de genul acesta? Există vreo legătură între ele?
Îmi amintesc că, anul trecut, a existat cazul Josef Nyro, iar la finalul lui 2012 un politician maghiar a solicitat în parlamentul de la Budapesta „înregistrarea” tuturor etnicilor evrei din Ungaria. Asistăm la o netă recrudescenta a neo-fascismului în Grecia şi Bulgăria. În cazul Ungariei situaţia este într-un fel mai gravă pentru că, aşa cum a demonstrat clar cazul Nyro, uneori granita ideologică între Fidesz, partid la putere, şi fasciştii maghiari, respectiv Jobbik, este foarte fluidă.
„Pentru mine Paul Goma e mort“
Pentru că, recent, au apărut în presa de peste Prut mai multe informaţii cu privire la nominalizarea scriitorului Paul Goma la Nobelul pentru Literatură, l-am întrebat pe Radu Ioanid şi despre o posibilă reacţie a Muzeului Holocaustului, în condiţiile poziţiilor negaţioniste asumate de-a lungul timpului de celebrul disident anticomunist.
Cum vi se pare intenţia Uniunii Scriitorilor de la Chişinău de a-l propune pe Paul Goma la premiul Nobel ? Ştiu că Israelul a protestat deja faţă de această hotărâre.
A fost o dublă prostie. Întâi pentru că Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova a încercat să promoveze imaginea unui disident anticomunist curajos, dar în acelaşi timp şi pe cea a unui antisemit sălbatic şi a unui negationist militant. Gândiţi-vă cum se uită în urma acestei propuneri Germania, Franţa, Marea Britanie, Europa în general la Republica Moldova, o ţară cu oarecare tradiţii antisemite. Pe urmă, acţionând într-un mod sovietic, Uniunea Scriitorilor nu s-a obosit să citească regulamentul Comitetului Nobel al Academiei Suedeze. Anunţând public candidatura lui Goma, Uniunea l-a scos practic pe acesta din competiţie. Candidaturile pentru Premiul Nobel pentru Literatură sunt secrete.
Puteţi să-mi explicaţi de ce n-ar merita Paul Goma să primească Nobelul pentru Literatură?
Nu am să vă spun care este opinia mea despre scriitorul Goma pentru că este irelevantă. Este adevărat că Hamsun a fost fascist, dar sunt convins că în 2013 un antisemit notoriu şi un om care a insultat sistematic memoria victimelor Holocaustului inversând victimele cu călaii nu ar putea în ciuda presupusului talent literar să ia Premiul Nobel pentru literatură.
Vedeţi vreo asemănare cu cazul Gunter Grass? Vorbim tot de un scriitor apreciat, cu o aură aparte în ţara de origine, cu declaraţii publice controversate şi o relaţie nu tocmai bună cu evreii, în general.
Gunter Grass este un mare scriitor, şi empatia sa pentru victimele nazismului este clară. Grass a făcut nişte declaraţii absolut deplasate despre statul Israel, dar ar fi exagerat ca el să fie comparat cu Goma.
Aţi declarat în mai multe ocazii ca în România încă există antisemitism, chiar şi în lipsa evreilor. Credeţi că o eventuală iniţiativa de a împiedica participarea lui Goma – un erou anticomunist incontestabil în România – în cursa pentru Nobel va ajuta eforturile de a diminua acest fenomen?
În primul rând, România a avut înţelepciunea sau spiritul de conservare de a nu-l propune pe Goma pentru premiul Nobel. În al doilea rând, mai există şi alte figuri emblematice ale disidentei anticomuniste româneşti cum ar fi un Dorin Tudoran, scriitor talentat şi un disident cel puţin la fel de curajos şi de autentic. În al treilea rând, vă rog să mă scuzaţi, dar cine vrea să fie antisemit va rămâne ca atare cu sau fără Goma.
Repet, Goma merită să fie respectat pentru trecutul lui anticomunist cu adevărat brav. Goma merită tot dispreţul pentru antisemitismul primar şi pentru tentativa penibilă de a distorsiona tragedia evreilor romani. Cei care înţeleg că această tragedie este în fond tragedia poporului român nu pot să-l admire necondiţionat pe Goma. Goma şi-a distrus singur statutul de democrat prin antisemitismul sau militant. Pentru mine personal Goma e mort.
NOTA REDACȚIEI: I-am zis INFRACTOR numitului Radu Ioanid. Iată de ce: A plecat din România în Statele Unite înainte de 1990. La plecare, a renunțat la cetățenia română, conform legii, și tot conform legii a trebuit să cedeze statului, contra cost, apartamentul construit la vremea sa prin credit de stat. S-a întors în România după câțiva ani și a pretins că apartamentul i-a fost confiscat „de comuniști” și l-a cerut înapoi. În apartament locuia o familie de 3 persoane, doi dintre ei nevăzători… I-a dat în judecată și a obținut apartamentul. La recurs, procesul mergea din nou în favoarea sa. La ultima ședință, avocatul noilor locatari a reușit să descopere în arhiva primăriei și să aducă în instanță actul prin care nemernicul RADU IOANID era despăgubit de statul român și primea o sumă de bani, calculată conform legii de atunci. Din oficiu, judecătorul ar fi trebuit să declanșeze procesul pentru sperjur și fals în declarații făcute în instanță… I s-a trecut cu vederea, pentru a evita un scandal transoceanic: jigodia era – și încă mai este, director la Muzeul Holocaustului de la Washington… La așa muzeu, așa directori…
Pe astfel de netrebnici se sprijină teza
infamă a Holocaustului din România.
Domnului Ioanid i-am transmis o lista de aproximativ 50(cinci zeci) de evrei care (nu de la 1848 de la aparitia „Manifestului partidului comunist” a lui Marx ci din perioada 1920-1960) au comis crime dovedite impotriva poporului roman. N-a binevoit sa comenteze lista si o tine ca chiorul de bat cu aberatia numita holocaustul romanesc.Oare se declara cetatean roman ? Daca da atunci este si el vinovat deacest „holocaust!”
Nu mai faceți afirmații gratuite nefondate despre criminali antiromânești. De ce nu ați pus pe sait lista dacă aveți dovezi? Nu mai aburiți lumea pe aici că și așa avem multă maculatură redundantă de citit în loc să ne concentrăm pe probleme reale actuale.
v-as sugera sa vorbiti si de antiromanism ,mai ales de antiromanismul jidovesc
Legionari sus! Dacă autorul articolului are dovezi trebuie anunțată procuratura capitalistă urgent pentru declanșarea unei anchete penale asupra unei fapte mușamalizate de organele statului capitalist român!
Nu îmi place să discut despre ce nu cunosc. Dar în primul rând nu îmiplace discursul și discuția ilogică.
Antisemit înseamnă mai mult decât antievreu. Deci unde este culpa antisemitului că doar nu vorbește decât împotriva evreului. Din punct de vedere logic cel ce vorbește antievreiește nu este antisemit pentru că punctul de aplicare a operației este foarte mic comparativ cu obiectul semit. Dacă vorbești împotriva arabior nu ești antisemit dar dacă vorbești împotriva evreilor ești antisemit. Numai evreii sunt semiți?
Mai antisemitilor ! De ce nu lasati medicii evrei sa faca trafic cu ovule in Romania ! Ce mare ghiseft, acolo 5-6ooo E ovulul?
@ELISAV
la polonezi le-a mers bine in comunism pentru ca au legalizat AVORTUL,iar natalitatea mica le-a putut asigura usor un trai lejer.Populatie mica=usor de hranit si de facut un nivel de trai mai bun.
In Romania insa CEAUSESCU a interzis avorturile in 1966 si bine a facut,si astfel s-au nascut in plus peste 2 milioane de bebelusi din neamul nostru.In plus,fata de toate previziunile ONU.
De aceea Occidentul si USA terorista si alte tari in special URSS si criminalul mason GORBACIOV,au impus Romaniei un EMBARGO economic de am ajuns sa manacam oase de porc,ca la caini,DE FOAME in 1989!
MARE PACAT CA NU TE-A AVORTAT PE TINE MA-TA, NEBUNULE….
futu-ti pizda ma-tii imbecilule anonim,gaozar poponar,sa vad pizda ma-tii cand o fut ma avorteaza? imbecilul dracului,tarfa de om,poponar platit pentru muie,gaozar cu creier rupt!
Domnului Onisie Bone cu respect.
Qui prodest?
Cele de mai jos s-ar putea sa fie un raspuns.
Între Planul Valev şi Planul Ontario
Pentru a-şi domina şi conduce imperiul comunist Est-European, nu cel intern al republicilor sovietice socialiste din URSS, Moscova acţiona pe cinci fronturi (vezi comparativ acţiunea Globaliştilor de azi):
1. politic prin comisarii politici ai guvernului comunist al URSS şi prin comuniştii locali pregătiţi în URSS.
2. Informativ prin structuri locale ale serviciilor de informaţii ruse
3. propagandistic prin secţiile de propagandă ale Partidelor comuniste locale
4. Militar prin Tratatul de la Varşovia, fondat în 1955 ca o alianţă militară de apărare a ţărilor comuniste (Albania-retrasă în 1968, Bulgaria, România, Ungaria, Cehoslovacia, RDG, Polonia, URSS)- desfiinţat în 1991.
5. economic prin CAER Consiliul de Ajutor Economic Reciproc – fondat în 1949 între URSS, RDG, Bulgaria, Polonia,Cehoslovacia, Ungaria şi România – desfiinţat în 1991.
Interesul de dominaţie al Moscovei era clar. În contextul dezvoltării economice a ţărilor member CAER şi al planurilor comune de dezvoltare, în 1964 se iniţiază un proiect de dezvoltare zonală a Dunării de Jos, iniţial lansat ca articol cu titlul “Probleme ale dezvoltării economice a raioanelor dunărene din România, Bulgaria şi URSS în nr. 2/1964 din „Analele Universităţii din Moscova”, apoi numit Planul Valev. Planul cuprindea un teritoriu de 150 000 kmp (sudul Basarabiei şi al Ucrainei- 12 000 km2, sud-estul României -100 000 km2 şi nordul Bulgariei -38 000 km2) şi o populaţie de 12 milioane de locuitori. Direcţia de dezvoltare era agricultura-energia-transportul iar zona devenea principalul furnizor de produse agricole al CAER şi unul din principalii furnizori de petrol, gaze şi energie!
Cum acest plan însemna scindarea României prin dezvoltarea unui interes economico-politic într-o parte a ţării (Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei), conducerea de atunci a Partidului Comunist şi a statului român l-a respins!
Pentru cei ce ştiu situaţia economică a României în 1964 e lesne de observat că dezvoltarea României comuniste între 1964 şi 1989 a urmat totuşi direcţia acestui plan (culoarul Dunării) şi domeniile agricultură+energie+transport dar fără pierderea autorităţii statale!
Luaţi 1989 comparativ cu 1964 agricultura Câmpiei Române şi a Dobrogei, industria petrolieră şi energetică, culoarele de transport şi principalele oraşe, Bucureşti, Craiova, Piteşti, Ploieşti, Galaţi, Brăila, Constanţa, Tulcea. Această zonă a fost dezvoltată preferenţial!
Ce s-a întâmplat după 1989 e binecunoscut de toată lumea. Datorită acestor oportunişti şi trădători cocoţaţi în fruntea statului, precum şi a colaborării instituţiilor ce în mod normal sunt destinate apărării României, s-a pierdut decizia economică pe averea construită. Mult mai grav însă e faptul că s-a pierdut şi decizia politică.
macroregiuni Romania ( 1964 )
regiuni dupa 1989
Daca totul este spontan (ideea impartirii teritoriale) cum de se mentin actual si culorile hartii vechi?
În noua ordine economico-politică mondială, construită de adepţii globalizării, România arată aşa: 4 macroregiuni cu 8 regiuni de dezvoltare. Perfidia acestui monstruos sistem în atingerea scopului numit distrugerea identităţii, merge de la sintagme gen “dezvoltare durabilă” şi “sat european” până la culoare de transport şi de dezvoltare. Nu mai există Transilvania, Maramureş, Crişana, Banat,Bucovina, Moldova, Basarabia, Dobrogea, Muntenia, Oltenia iar probabil judeţele se vor transforma în microregiuni numite europene!
Între Planul Valev şi Planul Ontario este o singură diferenţă. Alţii sunt stăpânii!
Pentru noi mai este însă o diferenţă masivă!
Nu mai există niciun fel de demnitate naţională sau de stat la nivelul celor ce conduc acest stat numit România!
De douăzeci de ani noi nu avem un plan de dezvoltare al ţării.
Mai grav însă este faptul că nu avem un plan de existenţă!
Situaţia de azi a României este mult mai gravă decât în perioada crizei cehoslovace din august 1968! Situaţia României este mult mai gravă decât în 1989-1990. Suntem o ţară vândută de un stat total corupt, condus de o mafie politică în stare de orice mizerie pentru a se menţine la putere!
Trebuie să ne regăsim identitatea! Noi nu mai avem stat reprezentativ ci o şleahtă trădătoare şi coruptă, nu mai avem societate civilă, nu mai avem biserică şi nici armată, nu mai avem Bancă Naţională, nu mai avem justiţie, nu mai avem viitor! Politica oficială în România este minciuna! Uitaţi-vă cine conduce România, priviţi bunăstarea familiei prezidenţiale în timp ce se fură pensile, cine sunt decidenţii, ce miniştrii analfabeţi avem şi ce parlamentari!
Am schimbat stăpânii de la est la vest! Sluga însă tot slugă rămâne indiferent cui slujeşte!
„PLANUL VALEV” AL UNIUNII EUROPENE
de Adrian Majuru
Primul pas al acestui plan a fost distrugerea Iugolsaviei, unde socialismul a dovedit viabilitate, modelul economic titoist armonizându-se cu forme de capitalism. Sub Tito un milion de sârbi au fost plecaţi în Germania la muncă. Iugoslavia anilor ’80 era o mare provocare pentru Europa. Începuse să dea randament. Nu avea şomaj. Era un model aparte şi le stătea în gât decidenţilor europeni. Cehoslovacia a fost desfăcută pentru a nu fi puternică. Iar acum urmează pasul al II-lea al planului: slăbirea statelor mici prin împrumutare şi creditare. Statele slabe vor trăi numai din împrumuturi şi nu vor mai reuşi să dea înapoi banii împrumutaţi. Este o formă de neocolonialism care nu mai este făcută în Africa, ci în buricul Europei. Nu erau aristocraţii moldo-valahi, pentru guvernantele britanice, nişte „white-niggers”, chiar dacă plăteau bine? Cel puţin aşa a înregistrat beletristica românească fenomenul.
Revenind la actualitate, cel mai puternic decident al Germaniei, Angela Merkel, a sugerat ca statele slabe economic ale Europei, care nu-şi mai pot plăti datoriile, să fie administrate de o putere colectivă a marilor puteri europene, adică aceste ţări să-şi piardă independenţa economică. Ţările din Balcani, de pildă, vor fi administrate de marile puteri şi uite aşa România se va întoarce la stipulaţiile Convenţiei de la Paris din 1858. Sau la prevederile Tratatului de pace de la Paris din 1856, care au pus capăt războiului Crimeei. Şi tot aceste puteri europene vor dicta ce tip de industrie să dezvoltăm sau mai bine zis să nu dezvoltăm pentru a nu le face concurenţă. Vom deveni o masă manevrabilă prin angrenajul consumerismului în schimbul libertăţii. Proiecţia „cordonului sanitar” creat de secolul XX pentru Europa Orientală revine în actualitate. Ce este mai înfricoşător este că, şi din perspectivă rusească, această parte de Europă nu semnifică altceva decât un spaţiu de protecţie şi de filtru sanitar. CAER şi Tratatul de la Varşovia nu au reprezentat altceva.
De peste două sute de ani substanţa economică şi biologică a poporului român a fost serios ameninţată atât de războaiele mondiale cu extensiile lor ideologice, cât mai ales de răzmeriţele interne – „facţiuni politicastre ambiţioase aflate la remorca sau în solda directă şi deseori – indirectă a marilor puteri”. Şi aceasta se întâmplă pentru că broscoiul politic român se umflă pentru a ajunge boul din fabula nemuritoare, neavând remuşcări că-i piere astfel poporul, pe care vrea să-l reprezinte. Dar şi poporul stă şi priveşte inacceptabil de pasiv la propria-i moarte, deşi în faţa lui călăii rânjesc satisfăcut.
Ţările care nu vor fi în stare să-şi plătească creditele, şi neavând o economie fezabilă, vor ajunge să plătească în natură: grecii cu insulele, bulgarii cu litoralul iar noi cu Delta Dunării şi Munţii Carpaţi. Nu demult, Dan Voiculescu insista să concesionăm Delta Dunării străinilor, pe o sumă derizorie, pentru a scoate, chipurile, România din criză. Broscoiul politic îşi calculase probabil comisionul suculent. Prin alte culturi astfel de broscoi politici sunt spânzuraţi în copaci.
În momentul de faţă, ne place sau nu, România are un satut de semi-colonie iar broscoii politici se fac că nu înţeleg. Ce este semi-colonia? Semi-colonia înseamnă „cvasi-autonomie politică şi depedenţă economică”. În cazul Rompetrol de pildă, statul român nu a reuşit să devină acţionar majoritar în ciuda nerespectării termenilor contractuali de către investitorii kazahi. Şi este o bătălie pierdută, tipică pentru statutul de semi-colonie. Pentru ca o ţară să nu fie în dependenţă de capitalul străin, „trebuie ca procentul de investiţii în industrie şi bancă să fie trecut de 50%. După cum într-o întreprindere sau într-o bancă un capitalist nu poate dicta dacă nu are un pachet de acţiuni de minimum 51%, tot astfel şi o ţară nu poate fi considerată ca ieşită din starea de semi-colonialitate dacă nu are un capital bancaro-industrial autonom”
UE am vrut, UE luam. Zilnic
Daca pina acum citiva ani, orice lege prin care unii doreau sa-si traga niste parandaraturi era promovata cu sintagma “asa ne cere UE”, de citiva ani, de cind am intrat in Uniune, toate aberatiile sint justificate simplu – “ca sa iesim din criza”.
Aceste justificari “de serviciu” au fost folosite la implementarea tuturor magariilor posibile si imposibile.
Cine le orchestreaza? Politicienii? Nu, ei sunt doar niste pirghii, sunt mecanismele prin care sunt miscate lucrurile. Mogulii? Nu mogulii nostri, in nici un caz, care sunt folositi doar pe post de sperietoare. Beneficiarii tuturor acestor schimbari si reforme se tin la umbra si nu apar in spatiul public.
Ei sunt cei care doresc paminturi dar fara a fi dispusi sa plateasca prea mult pentru ele. La naiba, doar sunt oameni de afaceri. Si au ajuns la concluzia ca România e numai buna sa devina o tara agricola. Iar românii aplauda acest nou Plan Valev dupa ce, in anii ’50 au respins violent proiectul URSS prin care România urma sa devina o tara preponderent agrara.
Si cei care doresc paminturile le vor avea ajutati de politicieni si de imbecilii care aplauda legea care va amenda taranii care nu-si cultiva paminturile. Numai idiotii cred ca paminturile nu se cultiva de lene; in satul românesc lipseste forta de munca valida si lipseste capitalul. Cei care ar fi putut munci au plecat sa o faca pe bani adevarati in strainatate. Cit despre banii necesari infiintarii unei culturi… Dumnezeu cu mila.
Dar, gata! Prin bunavointa Guvernului si a Partidului, in curind paminturile vor fi scoase la vinzare de taranii care nu vor avea de unde sa plateasca taxa pentru faptul ca n-au bani sa-l cultive. Iar cei care isi doresc paminturile le vor avea ieftin.
INTREBARI CARE NU S-AU PUS
( si la care nu se va raspunde daca se vor pune )
1. Pe cine slujeste BASESCU si BOC ?
2. Cum se poate accepta ideea „raspunderii ” legislative pentru o lege organica?
3. Cum i-a venit ideea reorganizarii teritoriale lui Basescu in mod brusc, instantaneu ?
4. Cine a redesenat actuala harta de reorganizare ?
5. De ce nu s-au facut publice motivele reorganizarii si specificarea publica a celor ce a cerut-o sau impus-o?
6. Daca pentru reorganizarea BUCURESTIULUI se punea problema unui referendum, la nivel de ROMANIA cum se poate realiza reorganizarea teritoriala printr-o asumare de raspundere?
7. Asumarea de raspundere pentru o situatie de termen lung, nu seamana a dictatura?
8. De ce „OPOZITIA” nu a criticat ideea si s-a apucat sa realizeze planuri de reorganizare? Deci accepta ieea?
9. De ce BASESCU nu este suspendat pentru tradarea INTERESULUI NATIONAL?
10. Dupa reorganizare urmeaza DIVIZAREA conform planului initial?
11. BASESCU este K.G.B.-ist sau mason ( de ce culoare ) ?
12. In aceasta intentie indecenta ce implicare are UDMR-ul sau UNGARIA mica?
Exista totusi si o componenta de libertate de actiune in orice imprejurare.
Priveste Polonia. De ce la ei merg lucrurile cum trebuie si la noi nu??? De ce la ei au mers lucrurile mai bine si in comunism???
Mai intai trebuie sa recunoastem ca avem o problema de mentalitate ca sa avem apoi sansa sa ne vindem…..
De ce la ei merg lucrurile bine? Pai, atunci cand raposatul lor presedinte (sau, poate, „asasinatul”) mergea la Bruxelles ca sa negocieze intrarea Poloniei in UE, dupa expresia cuiva, „sareau paharele de pe masa”. Omul s-a batut zdravan pentru poporul sau si a reusit. Poate de acolo i s-a si tras. Ii vezi pe neispravitii nostri in stare de asa ceva? Da’ noi ii votam, si ii votam, si ii votam…Iar despre magariile lor nu zice nimic. Sa-i lasam, saracii, sa-si termine mandatul! Si pe noi…
Incerc eu nicte raspunsuri:
1. Ti-a raspuns Cristi, in repetate randuri, dar se pare ca nu va intra in cap. Basescu a spus=o cu gura lui hahaita: „Decat sa sug la mai multi licurici, mai bine sug la cel mai mare”. E expresia lui, nu te ofusca! In consecinta, sugem si noi.
2. Nu exista asa ceva. Prin Constitutie, parlamentul este indrituit sa voteze legi, iar presedintele sa le promulge. Mai exista si filtrele numite Curtea Constitutionala si Avocatul Poporului. Asadar, teoretic, ai instrumentele cu care poti amenda niste legi inacceptabile. In ceea ce priveste pe parlamentari, ceea ce fac acolo este sa isi exprime o opinie politica, asadar sunt imuni din acest punct de vedere. Nu ai decat, eventual, sa mobilizezi cateva sute de oameni care sa-l bata la cap pe parlamentarul tau zi de zi cu ceea ce credeti ca e de facut. Dar asta este o optiune care nu duce nicaieri, pentru ca alegi sa te bati cu adversarul tau cu armele lui si pe terenul lui, si cu arbitrii lui.
3.Nu „i-a venit”, ci i-a fost, cu siguranta, sugerata. De catre cine? De catre gasca de globalisti care studiaza metode de desfiintare a statelor si de acces gratuit la resursele acestora.
4. Tot ei, dupa care s-au speriat si le-au oferit USL-istilor o harta alternativa, pe principiul ca o regionalizare mai putin convenabila este preferabila decat lipsa ei. Ai auzit vreun politician oferind argumente pertinente in favoarea acestei operatiuni? Numai balmajeli!
5. Din…pudoare
6.De ce ar face ei un referendum cu rezultat negativ stiut dinainte? Nu ii cearta licuriciul ca au fost prosti si nu si-au facut treaba?
7. Nu seamana. Este.
8. Evident, da. Inca un element care ne spune ca sunt condusi din acelasi loc.
9. De aia. Vezi raspunsul precedent
10. Sigur. Dar nu sub acest nume. Se va spune ca e vorba de cresterea nivelului de democratie, apropierea deciziei fata de comunitate, etc.
11. Mai conteaza? Este un securist ce atradat si tradeaza pentru un interes personal. Iar serviciili tac. Oare de ce?
12. Trafic de influenta pe langa Soros si beneficiar al unor interese mai mari, fata de care ei nici nu conteaza.
De fapt, practic, Dl Vladimir Iliescu neaga holocaustul in Romania in sensul ca nu s-au trimis evrei la Auschvitz si nu au fost 300.000 de victime, dar confirma holocaustul spunand ca au fost ucisi 90.000 sau 120.000 evrei care au murit impuscati pe drum de catre soldatii romani sau care au murit de tifos sau alte boli pentru ca au fost deportati de Antonescu, etc. Cum neaga holocaustul cand de fapt el il confirma ? De fapt le ridica mingea la fileu evreilor.
Las fel procedeaza si Dl Paul Goma, justifica represaliile romanilor din cauza atrocitatilor evreilor. Deci confirma atrocitatile romanilor, chiar daca le arata si pe cele ale evreilor. Din pacate evreii trag foloase din ambele situatii(Goma si Iliescu) si raporteaza la ONU, UE, NATO, UNESCO, etc numai partea care ii incrimineaza pe romani. Si este si corect, cei puternici au totdeauna dreptate, dreptatea este numai pentru lei nu si pentru catei. Asta nu inteleg multi romani.
Romanii ar trebui sa invete zicala „Capul plecat sabia nu-l taie” si sa stea in banca lor si sa puna mana pe carte ca sa nu mai ajunga la 35% promovabilitate la Bac.
Nu stiu de ce dar am feelingul ca „iesirile” lui Dan Sova si Mihai Neamtu au fost regizate pentru a mai oficializa tinerea de niste cursuri privind holocaustul.
Dl Sova, dupa exhibitie, s-a dus umil in SUA la Muzeu, cu plecaciune, dand exemplu de cum sa ne comportam.
Domnul Vadim, dupa o lunga perioada de accente antisemite in urma carora s-a format Comisia Wiesel care ne-a acuzat de pogromuri, crime, macelarire de evrei, pentru ca , zicea Dansul : Ati ucis, ati ucis, ati ucis, si drept urmare ne-am trezit cu OUG 31/2002, iar domnul Vadim si-a cerut iertare si a confirmat Holocaustul(cum a procedat apoi si Dan Sova).
Asa se va intampla si acum. Raman la convingerea ca si iesirea Dlui Vladimir Iliescu este similara celor ale lui Vadim si Dan Sova. Ca si aceia si Dl Vladimir Iliescu isi va cere iertare cum ca a gresit(sau va demonstra ca a fost interpretat gresit) si va recunoaste holocaustul. Aceasta n-ar fi nimic, dar cine stie ce OUG ne mai vine peste noi asa cum s-a intamplat dupa Vadim.
Eu nu ma bucur de intamplarea de la Academie. Cred ca a fost o facatura a unor servicii secrete (dar care ?), un fel de provokationen in care erau experti si gestapoul si NKVD-ul.
Sa dea Dzeu cel Sfant sa n-am dreptate, dar tare ma tem ca ne va paste o mare belea dupa episodul Vladimiro-academic. Om trai(daca nu ne omoara astia pana atunci) si vom vedea.
PS. Rememorand date din istoria noastra a ultimului secol constat ca din zona aceea a nordului Moldovei si spre Basarabia au tot aparut nume precum prof. A. C. Cuza, Zelea Codreanu, Paul Goma, Lorin Fortuna, pogromurile de la Iasi si Dorohoi, rascoala de la 1907(care se zice ca a fost de fapt rascoala anti-semita sau provocata sa fie anti-semita), etc. Un expert in geopolitica ar putea sa ne explice ce se intampla in aceea zona si de ce in aceea zona. Si Qui prodest !
Lasati comentariul de mahalagiu, veniti si la subiect:
Unde greseste istoricul Iliescu?
http://www.youtube.com/watch?v=b26KQRat88Q
Unde a gresit? A provocat…aplauze!
V-ati asteptat la alt raspuns din partea Academiei Romane? M-as mira!
Pentru a constata ca raspunsul este in „trend” vedeti va rog si retractarile, mai bine zis cenusa pe care si-au pus-o in cap Dan Sova si Mihai Neamtu dupa ce in opinia celor „de o simtire” cu Radu Ioanid au comis-o, unul avand dubii asupra Holocaustului, iar celalalt a recitat din poetul inchisorilor, Radu Gyr.
Bine, dar ceea ce zice dl. Ioanid e absolut NORMAL, nu?
D-sa (escrocissimä) se aflä pe planul carierei într-o pozitie similarä omologului säu dela Disneyland si schema postului îi cere sä practice un model de „comunicare” bazat pe aceslas tip de coduri de PR.
Mi-e IMPOSIBIL sä-l väd pe dl. Dan Coleman, de pildä, declarând în public cä Împäräteasa cea Rea ar fi defapt o victimä a Albei ca Zäpada.
Substanta obiectului cercetärii (iluzia) fiind comunä ambelor stabilimente (împofida discrepantei surprinzätoare în ceea ce priveste farmecul si umorul) e normal ca PR-ul lor sä apeleze la mijloace si proceduri comune.
PROFUND regretabilä e însä confuzia creatä de presa românä, care, sfidând legea, NU publicä contributiile d-lui Ioanid EXCLUSIV în spatiul destinat reclamei.
Cred, de aceea, cä räspunsul cel mai adecvat îl reprezintä chemarea (promtä) în justitie a tuturor publicatiilor care päcälesc (în mod voit, sau nu) în felul acesta publicul românesc.
În fine, mi-as dori si o desbatere la Academia Românä pe tema … Modelului German. Sunt convins cä interesul pentru studierea sistemului juridic (socialist-terorist) al acestei tzäri (cu o lungä traditie si cu contributii remarcabile în materie) este de multä vreme scadentä, ea (desbaterea) având (prin recul) un deosebit potential clarificator inclusiv asupra temei în discutie. Desbaterea ar putea fi prilejuitä de o initiativä legislativä în sensul combaterii … negationismului – o lege prin care negarea tezei cf. cäreia în Germania sunt închisi (prin decizie judecätoreascä) anual ca. 200.000 de oameni în clinici de psihiatrie (vezi cazul Günther Mollath) sä facä în mod automat obiectul unei cauze penale de defäimare.
PS: demnä de studiat ar fi si corelatia (evidentä dela prma vedere) dintre cele douä performante germane: locurile întâi pe glob la legislatia anti-negationistä si la numärul de schizofrenici-paranoizi pe cap(!) de animal social-furajat si dresat (de locuitor).
În fine: revenind la Disneiland, as dori sä remarc eshecul strategiei onor-piticilor în încercarea de resuscitare a Albei ca Zäpada.
Este evident cä o serie de shoot-uri în koor (rapide si puternice) ar fi servit cauzei INCOMPARABIL mai bine decât drägäläseniile si transformarea victimei în exponat mort (de muzeu).
În temeiul analogiilor presentate mai sus, consider cä metoda ar putea fi extinsä cu succes asemänätor asupra întregii branshe (asupra întregii bande).
Atentie ! Radu Ioanid, in calitate de ofiter al Mosadului, afirma ca ,,Paul Goma este mort”.In limbaj codat acesta este un ordin dat tuturor agentilor infiltrati pentru linsarea mediatica a scriitorului.El mai poate sa insemne ca Paul Goma nu mai este o ,,sursa’ pentru Mosad, daca va fi fost.Se practica procedeul de a transmite ordine cifrate folosind presa.
,,Din oficiu, judecătorul ar fi trebuit să declanșeze procesul pentru sperjur și fals în declarații făcute în instanță”
Cer Procuraturii sa se autosesizeze si sa-l trimita in judecata pe escrocul Radu Ioanid.Nu este tarziu.Nimeni nu este in afara legii
sustinerea legislativa a holocaustului evreiesc in Romania reprezinta precautiuni inutile pentru natia evreiasca.Incearca sa-si pregateasca revenirea si stapanirea Romaniei dar isi vor sparge capul si vor linge ce au scuipat.
Academia Romana = se afunda in rahat, in loc sa le bage mintile in cap golanilor.
HAHA ARTICOL LEGIONAR.
Dragă tovarăşe I. V. Stalin (Djugaşvili),
Mă bucur că suntem camarazi şi de idei, aşa că te rog, pînă ajung la tine în audienţă cei trei escroci – Elie Wiesel, decorat de Ion Iliescu cu „Steaua Romaniei”, Ion Ilescu, care l-a decorat pe Elie Wiesel deşi ştia că-i un escroc interaţional şi porkul de Radu Ioanid şi, pentru că tot veni vorba, poate-l chemi şi pe porcul de Marco K. Katz (vezi şi aici: http://www.ziaristionline.ro/2011/02/21/cine-este-acuzatorul-parintelui-justin-parvu-marco-maximilian-katz-implicat-intr-o-spaga-de-25-milioane-euro-pentru-guvernul-nastase/) -, citeşte, te rog, cartea lui Victor Suvorov, „Acvarium”, ca să înveţi să pregăteşti un coş pe care să iasă fumul după ce-i arunci în cuptorul …cu microunde! Apoi, ca să nu ai remuşcări ca fost seminarist ce eşti, pentru că i-ai pus la frigare, citeşte şi aici, http://relhit.wordpress.com/2011/05/30/, despre cum jidanii (adică sioniştii) au vociferat 50 de ani – din 1900 pînă în 1945 – că VOR FI maltrataţi, persecutaţi, înfometaţi, schingiuiţi, ucişi etc. „6 milioane de evrei” şi pentru care baliverne au stors bani de la fraieri (adică de la miloşii – citeşte tot: fraierii – de creştini!) ca să le dea evreilor amărîţi, presecutaţi, înfometaţi, dar nu le-au dat, după 1945, cînd nici nu se făcuse inventarul celor „6 milioane de evrei ucişi” în „holocaustul” din anii 1940-1945, aceiaşi sionişti au continuat să latre că deja FUSESERĂ ucişi „6 milioane de evrei”, deşi jigodia de jidancă Hannah Arendt scrie „cu mînuţa ei” că acest număr nu a fost confirmat niciodată: vezi aici, îndeosebi Addenda agăugată de mine http://ro.altermedia.info/antisistem/iosif-toma-popescu-despre-holocaust_24692.html.
Dragă Staline, succes la prăjit escroci!
МОЙ ДОРОГОЙ БАЗИЛ, deci – DRAGUL MEU VASILE, nici nu ştii ce mare bucurie mi-ai cauzat acceptând dialogul cu mine … O să-i îndemn şi pe tovarăşii pe care i-am aflat pe-aicea, dar în primul rând pe Marele Führer Adolf Hitler, cu care am devenit în răstimp prieten. Cât de mult regret că nu ne-am înţeles la timp, astfel că, azi, n-ar mai fi fost atâtea discuţii cu Wiesel and Co. despre holocausturi, evrei şi pretenţiile lor exacerbate. Noi i-am expediat pe-ăştia „în afară” (din URSS sau din Germania) pentru ca ei să saboteze America şi Anglia, dar, constat, ei au trădat trecând în gaşca anglo-saxonilor astfel că, acum, ne tulbură liniştea noastră, aici!? … Te rog să înţelegi, мой ДРЎЗЯ, это невозможно! Wiesel şi ai lui au trecut la capitalism, li-s gândurile numai la dolari, au abandonat DOCTRINA! Pe de altă parte, cred că şi Românii tăi sunt mult prea îngăduitori, şi iată de ce? În urma unor maşinaţiuni, cu complicitatea lui Ion Ilici Iliescu, le-am dat evreilor OUG nr. 31/2002 care – este adevărat – SE APLICĂ IMEDIAT, dar NU PREVEDE NICIDECUM CĂ ŞI RECLAMAŢIILE AVANSATE ÎN CONTEXT TREBUIE SĂ FIE SATISFĂCUTE CURÂND … O, NICI VORBĂ, NICIDECUM ŞI NICIUNDE! Cum adică, evreii mei, părăsind ei Rusia să fi uitat de existenţa celui mai venerat şi popular sfânt în spaţiul Europei Est-Centrale … Mă refer desigur la SFÂNTUL … AŞTEAPTĂ! Domnule, – pardon, tovarăşe, – oamenii mei, copiii mei de suflet de odinioară, să-şi fi abandonat religia; nu e bine, semn clar de descompunere. Doar şi voi, şi noi, oameni suntem, aveţi/avem probleme … Am citit azi-noapte presa din Bucureşti şi am descoperit că vă atacă pe planul cibernetic. Dracul ştie ce-o mai fi? Sfârşitul tuturor holocausturilor ori doar ÎNCEPUTUL lor? Cu adevărat, zice proverbul, că atunci când doi nebuni se întâlnesc (dar mai mulţi?) răstoarnă lumea. Exact ce-am făcut noi doi, EU şi HITLER, şi cu ce folos? Azi-mâine se-mplinesc 60 de ani de la asasinarea mea de către porcul de BERIA şi complicii lui, pe când, dacă aş fi trăit măcar două sute de ani, pe măsura operei mele întru eternitate, ehei, altfel arăta lumea, şi noi cu ea … Dar, iată fragmente din ştirea despre atacul cibernetic contra României de care vorbeam. Trebuie însă să închei, deşi nu înainte de a te saluta – ваш ЌОБА/al tău KOBA
PS – <> (Sursa: http://www.evz.ro – 01.03.2013).
antisemitismul este drastic pedepsit iar antiromanismul este tolerat ba chiar incurajat.dece???cine le va acorda despagubiri materiale milioanelor de victime ale comunismului?ce vor acesti acuzatori dela poporul roman?daca romanii sunt etichetati ca antisemiti,dece asa de multi evrei vor sa se stabileasca in romania?este de netagaduit,masuri represive antisemite au fost,insa un holocaust sponsorizat de stat trebuie dovedit cu probe autentice.gm
Stimate Domnule Vasile Zărnescu, tocmai am terminat de citit cele ce-aţi scris, PROFUND DOCUMENTAT, despre Kamaradul Radu IOANID în: http://ro.altermedia.info/general/radu-ioanid-sperjurul-persona-non-grata_23987.html. Sunt, aşadar, de acord că Radu Ioanid este „clona lui Wiesel”, dar,aflând şi de faptul că tatăl său a fost după 1990 „omul lui Ion Ilici Iliescu” la Bucureşti,m-am decis irevocabil să-i RECHEM URGENT PE TOŢI TREI (WIESEL, IOANID şi ILIESCU) ACASĂ, la Moscova, evident că nu pentru post şi rugăciune, ci pentru analiză şi control! Pedeapsa le va fi dură pentru că s-au folosit de holocaust pentru PROSTII ŞI ÎN SCOPURI PERSONALE, INUMANE şi NECIVILIZATE!
Am decis, în Kremlin, astă-noapte – 2.3.2013, la ora 1.11 a.m. – KOBA
de ce este antisemitismul pedepsit penal si antiromanismul este o virtute? care este baza legala? dar baza morala sau umana? acest ioanid insulta milioane de romani!
Despre escrocul ramas nepedepsit din cauza lichelismului Ju$tiţi€i cititi aici: http://ro.altermedia.info/general/radu-ioanid-sperjurul-persona-non-grata_23987.html.
Despre lichelismul Academiei Romane veti citi in curind.
Domnule Profesor Coja, vă asigur că la noi, la Kremlin, au fost anume … chestii,dar nici chiar aşa! Astea-s Panamale, am să-i sancţionez pe nepricepuţii lui Wiesel … Abia aştept să-i recuperez la Moscova, o să fie cu tropăituri. Mamă, deja am început să mă încălzesc. Nenorociţii uită că unul dintre primii noştri academicieni, D. Cantemir, a fost şi la Academia Română, un sanctuar, de care nu îngădui să se atingă careva!!! Cu toată prietenia – KOBA
Pe jigodia de R.Ioanid tare il mai deranjeaza steagul legionar. De ce oare? Se stie bine ca legionarii nu au ucis evrei. Si totusi jidanii sunt asa de vehementi impotriva legionarilor.
Sunt asa de vehementi pentruca si-au dat seama inca de la inceput, de la infiintarea Legiunii, ca aceasta miscare va destepta Neamul romanesc si astfel le vor fi incurcate planurile.
Or jidanii nu vor desteptarea natiilor. In cazul nostru nu vor desteptarea Natiei noastre, pentru ca atunci n’ar mai avea nicio putere de manipulare.
Asta este motivul!
Pe legionari n’ar mai putea sa-i manipuleze si sa-i intoarca, sub presiuni, precum fac acuma cu domnii nostri academiceni.
O Academie cu legionari ar avea verticalitate si n’ar da semne de lasitate dansand pe melodia jidanilor.
Toti romanii trebuie sa inteleaga ca ura jidanilor impotriva legionarilor este tocmai din TEAMA lor ca nu cumva Natia asta sa se destepte. Ei au studiat inca de inceput fenomenul legionar, identificandu-l ca fiind prea periculos pentru cauza lor globala. Si, au folosit toate cozile de topor ca s’o suprime.
Luati aminte cu totii ca DESTEPTAREA NATIEI noastre este ceea ce-i terorizeaza pe jidani. Atacandu-i permanent pe legionari, ei nu fac altceva decat sa arate unde este adevar, unde este curatenie, dreptate, si de unde vine sansa Natiei noastre.
Intr-acolo sa se indrepte toata suflarea romaneasca daca ii e sete de adevar si dreptate!
TLC!
Aici zice bine de steaguri. Nu suntem consecventi, iaca m-am inclus si pe mine.
Avem inima impartita. Legea Patriei spune sa n-ai alti Dumnezei. Deci, orice steag, orice partid/miscare/secta, toate altarele straine sa fie inlaturate si sa ramana doar „fiul Patriei”, „omul tarii”.