Despre Unire
Col. (r) Marin Neacsu

26 Ianuarie 2020

Unirea la Iași

Românii au sărbătorit 161 de ani de la Mica Unire, care de fapt ar trebui să fie Marea Unire, pentru că ea a atras după sine cealaltă unire și a determinat forțele politice dar și masele, să facă mai mult pentru împlinirea acestui deziderat național. Unirea de la 24 ianuarie 1859 a arătat pentru prima oară – mă tem că și pentru ultima în istoria modernă a României – că uneori omul de rând, buturuga mică, poate răsturna carul mare, adică interesele celor mari. Nu știu dacă vom mai ajunge vreodată să vedem un eveniment similar, fiindcă românilor le-a dispărut acea putere. Văzând la tv evenimentul de la Iași, am reținut patru aspecte:
Aurina Petrea, celebra deja „știristă”, a Moldovei, ne anunța că președintele României „a salutat steagul de luptă al României”. Iată deci că ceea ce nu știa nimeni sau se ținea ascuns de secole este devoalat de această Loredana Chimoiu de Iași, spre disperarea dușmanilor neamului: România are drapel de luptă! Păi dacă Ţara are drapel de luptă, ce nevoie mai  avem de drone, scuturi, rachete şi Armată? Când o să audă dușmanii cel mai bine păstrat secret al României de 2000 de ani, faptul că avem drapel de luptă național, le îngheață sângele în vine și combustibilul în rachete.
Următorul șef al Senatului va fi Titus Corlățean, pentru că el era al doilea om de stat lângă Iohannis pe scenă, acolo unde ar fi trebuit să stea altcineva. Oriunde s-ar duce, mai ales în preajma alegerilor, politicienii, guvernanții au câte o autostradă, un proiect de țară pe care îl promit ascultătorilor, ca să oprească sau astupe huiduielile. Interesant este că Iohannis a atras atenția politicienilor să țină cont de români, de popor, că ei dau votul dar nu a înțeles nimic din huiduielile lor când a spus că „avem nevoie de anticipate”. Iohannis, „profesorul” care dă lecții tuturor, nu a învățat sau nu știe că totuși românul nu e prost-prost, el tace, doarme, înghite, de lene, din plictiseală, de frică, de scârbă, dar nu e chiar așa, prost-prost. A observat că Iohannis a cerut mai întâi palatul  lui, apoi guvernul lui, acuma vrea parlamentul lui, apoi o să vrea legile lui, apoi armata lui, apoi țara lui, iar ceilalți trebuie să dispară. O să ceară cât de curând, ca, așa cum a dispărut Ponta de la guvernare, Dragnea din P.S.D., Dăncilă de la butoane, P.S.D.-ul din Parlament, să dispară, nu știu dacă numai din România, toți cei care l-au huiduit azi, pentru că iată, a constatat și el că „părerile sunt împărțite”. La Alegerile din toamnă, va spune că „românii au nevoie de o singură părere”, așa cum acuma „au nevoie de anticipate”. La Iași, de Ziua Unirii oricine ar veni, e fluierat. Probabil de la Băsescu încoace s-a lansat moda  manifestării „simpatiei” prin fluierături. Oricum Iohannis a reacționat în modul clasic, același rânjet afișat și la bucurie și la supărare, pentru că el are un singur rânjet, cel fabricat.

Unirea la Davos

La Davos, momentul unirii a fost marcat prin întâlnirea marilor mahări ai lumii, adică a celor mai bogați oameni ai lumii, jumătatea din S.U.A., jumătate din India și Rusia, iar „cealaltă jumătate”, din restul lumii. Întâlnirea, altă dată vestită pe toate canalele media, de data asta a rămas în surdină, pentru că lumea nu mai ia în seamă gargara boierilor care cică ar muri de grija muritorilor de foame. Este interesant că acolo ar trebui să se întâlnească și Soroș cu Trump. O ieși cu scântei? Nu știu, dar tot unire e și asta. Unirea eforturilor de prostire a amărâților. Apropo, să nu uit. Neștiind săracul că la masa bogaților nu ai cum să fii invitat dacă ai pantalonii rupți în fund de la șuturile primite și în genunchi de la poziția în care stai, Sică Mandolină explică de ce România nu a fost invitată la Davos, care – repet – este întâlnirea celor putrezi, nu doar bogați. Iată ce spune Sică: „Invitaţiile au fost, practic, făcute înainte de preluarea guvernării de către noi. Noi când am venit, am aflat pe ultima sută de Forumul de la Davos”. Cred că această explicație va concura la premiul „Gluma anului”.

Unirea în Ucraina

Tot despre Unire a vorbit și președintele Ucrainei, Volodimir Zelencki, cu două zile înainte, cu ocazia Zilei Unității și Libertății Ucrainei. Cu această ocazie, numitul Volodea, a spus că România a ocupat nordul Bucovinei în 1918.
Așa a învățat el la Istoria Ucrainei. Săracul de el nici nu știe că Bucovina este prima  regiune locuită de români care a votat și și-a anunțat dorința de unire cu Țara, acea țară fiind România, nu Ucraina care Ucraină nu exista ca stat la acea vreme. Este ciudat cum domnul președinte Volodimir crede că poate vorbi despre ocuparea Bucovinei de către români în 1918, nedreptatea făcută Ucrainei, care și-a realizat „unirea” și independența,  abia un an mai târziu. Ăsta da, prost! Ce li s-a furat, dacă ei nu aveau o țară până în 1919? Să își amintească Volodea că de fapt U Kraina, înseamnă țara de lângă regat, practic ei ucrainienii au fost prima oară identificați ca fiind vecini ai rușilor, de aici și numele de Rusia Mică. În secolul al X-lea, actualul teritoriu al Ucrainei era locuit de ruși, iar dezvoltarea Kievului până la a ajunge important oraș din zona răsăriteană a Europei s-a datorat celor care au pus bazele orașului, adică rușilor. Până la jumătatea secolului al XVII-lea, teritoriul Ucrainei a fost trecut „prin foc și sabie” – ca să îl citez pe Henryk Sienkiewicz, cunoscut scriitor polonez, adică sub sabia hatmanilor polonezo-lituanieni. În 1648, Bogdan Hmelnițki a condus cea mai mare răscoală căzăcească împotriva Uniunii Polono-Lituaniene și împotriva regelui polon Ioan al II-lea Casimir. Teritoriul de pe malul stâng al Niprului a fost integrat în Rusia, sub forma Hatmanatului Cazac, în urma Tratatului de la Pereiaslav, din 1654, și a războiului ruso-polonez ce i-a urmat. Cei din dreapta Nistrului au rămas sub influența Polonă.
Când a început Primul Război Mondial, cele două „Ucraine” au luptat una de partea rușilor, cealaltă de partea Austro-Ungariei. Abia atunci s-a auzit prima oară de ucrainieni, prin înființarea Legiunii Ukrainiene. Dar nici atunci nu s-a realizat ceea ce Volodea denumea „unificarea Ucrainei”, aceasta a avut loc abia în 1992 deci ei sărbătoresc aiurea Unirea din 1919. Poate au și ei o unire mai mică și una mai mare?  Nu mai continui, se știe ce s-a întâmplat mai departe, din informațiile difuzate cu ocazia „revoluției portocalii”. Deci despre ce ocupație vorbește Volodea, despre cea a rușilor, a polonilor, a tătarilor, a cazacilor, a lituanienilor? De unde a auzit el de invazia românilor, când românii se găseau pe acele pământuri înainte ca ei să afle că se numesc ucrainieni ?

Unirea la olteni

La Craiova, oltenii, acești „lorzi printre români” ca să parafrazez un banc cunoscut, sărbătoriră evenimentul ca în fiecare an. Pe o vreme cu soare, dar la -4° Celsius, oltenii, în număr destul de mic se prezentară în Piața A. I. Cuza, adică în fața primăriei din Craiova ca să vadă cum depun jerbe înaltele oficialități. Până și prezența armatei a fost mai mică decât în anii precedenți, o gardă de onoare, garda drapelului, muzica militară și comandanții de unități  însoțiți de o parte din staff-ul acestora. Tot la capitolul armată trebuie semnalată prezența unei grupe mărite de elevi ai Liceului Militar. În rest, ceva reprezentanți ai asociațiilor militarilor și bineînțeles depunătorii de partid, adică cei „atent selecționați” pentru a reprezenta instituțiile de partid și de stat. De remarcat că asociațiile militarilor, au depus in-corpore coroane și jerbe, fără deosebire de sex, religie, specialitate, grade, apartenență sau simpatie politică. Așa, da!
Din partea guvernului, cel mai înalt reprezentant, cel care a dat citire mesajului premierului, a fost Ministrul Tineretului, domnul Ionuț Stroe care era foarte emoționat având în vedere înalta funcție pe care o reprezenta, așa că a recitat cam în stilul lui Sică, nu cum ne-a obișnuit prin emisiunile tv. Au mai trecut  la microfon Prioteasa și Genoiu adică președintele Consiliului Județean și Primarul. Au fost scurți fiindcă-i strângeau hainele la umeri.  Apoi a urmat momentul depunerii coroanelor și jerbelor. Așa cum era de așteptat, partidele și-au mobilizat oamenii, pentru a arăta „mulțimii” că au susținere și sunt mulți, deci merită votul lor. Nu le mai descriu garderoba, e suficient că i-am văzut pe viu, vreau să dorm liniștit. Merită doar militarii care, măcar prin apartenență și jurământ, au dovedit credință Patriei. Și fiindcă tot veni vorba de armată, am făcut câteva fotografii, până la începerea ceremonialului, unor militari din subunitatea însărcinată cu „întreținerea atmosferei” și pentru că în una dintre ele un militar a ieșit cu un râs sănătos, necenzurat, am vrut să îi trimit fotografia și l-am întrebat dacă are adresă de Facebook. A spus că are, dar nu îmi poate da contul, pentru că nu au voie să își pună fotografii pe pagină și nici nu îmi poate da id-ul. Mirat, m-am întrebat ce e secret în imaginea unui militar, atâta vreme cât ministrul apărării are cont cunoscut, nu la secret, ci pe Facebook şi chiar a promis că va interacționa mai mult ca ministru decât ca șef al S.M.Ap. Președintele țării are și el pagină de Facebook, iar miniștrii  anunță schimbările de secretari de stat tot pe Facebook, în orele în care Monitorul Oficial este în „revizie tehnică”. Oricât aș încerca, nu pot să înțeleg cine ar fi putut da o asemenea „recomandare”. Și acum pentru cei care cred că le-au văzut pe toate, iată imaginea României, nu a guvernului sau Craiovei, a României în Ziua Unirii. Când a fost anunțat la stație faptul că urmează să depună coroană Instituţia Prefectului Judeţului Dolj, care reprezintă Guvernul României în Dolj, eu mă pregăteam să-mi găsesc locul potrivit pentru a putea prinde întreaga delegație.
Dar, stupoare. În „vizor” a apărut doar prefectul Dan Narcis Purcăroiu, singur-singurel, purtând coroana cu propriile mânuţe. Să-mi cadă aparatul din mână. Singurătatea prefectuluide cursă scurtă. Am crezut că nu s-a sincronizat cu restul delegației, dar nu, prefectul era singur-cuc.. Să îmi fie cu iertare, dar mi-a fost rușine să îl privesc, îmi era rușine de rușinea lui, parcă era în pielea goală. Este posibil ca din ditamai instituția prefecturii să nu se găsească un singur om care să îl însoțească pe prefect? Bun, am înțeles, domnul Purcărescu nu mai are sprijin politic, liderii A.L.D.E.  sunt și ei cam pierduți în spațiu, Daniel Chițoiu, cel care l-a „promovat” are el însuți probleme penale, nu îl mai poate propti, dar oamenii din prefectură ce au cu bietul om să îl lase să își care singur coroana? Mi s-a părut că așa cum se mișca, își căra crucea propriei cariere politice. Nu pot înțelege atitudinea angajaților prefecturii, sub nici un chip. Este cea mai umilitoare imagine a României în Ziua Unirii, poate unică, dar emblematică pentru starea în care ne găsim. Pot totuși înțelege că Purcărescu nu a fost iubit, sau că lucrătorii din prefectură sunt toți niște oportuniști care nu vor să fie alături de Purcărescu pentru că nu e de „bon ton” să te afișezi cu un „looser”, dar cu Cuza şi cu România ce-au avut ? Cum te poți numi român și să lași singur într-un astfel de moment, de Ziua Unirii un om, o instituție în ultimă instanță,  fie el chiar și căzut din grațiile puterii, căci de fapt nu Purcărescu a fost anunțat, ci Instituţia Prefectului, Dolj?
Numai la Unire nu se gândeşte acum domnul prefect ! Repet, este umilitor, rușinos și totuși reprezintă situația din România de azi. Mă opresc aici cu comentariile, mai menționez doar că după depunerea de coroane a urmat defilarea, apoi moment artistic şi călușarii. Vă rog să meditați la versurile lui Alecsandri, care spunea, parcă profetic, „[…] iarba rea din holde piară, piară duşmanul din ţară !…”. Când? Să nu uit, am văzut în delegațiile partidelor, o serie de tineri, „entuziaști” purtători de jerbe și flori și mă gândeam că dacă înainte trebuia musai să lipești afișe ca să ajungi parlamentar, acum merge și să fii purtător de jerbe, vorba aceea, „astăzi purtător, mâine senator”.