Spiritul critic (6)
Articoul anterior: https://ioncoja.ro/spiritul-critic-5-valva-muntilor/
„Aceluia îi promiseră şi bani mulţi, şi unu locu în ceriu togma la midiulocu între Domnulu Christosu şi între Feţiora Maria.”
***
Am afirmat anteriore, că Iancu avea calităţi amuţitorie pe care „Doamna Noastră”, cu intuiţia ei vie, le-a descoperit înaintea tuturor. Când au început aceste însuşiri să se arate? Credinţa generală este că ele s-au arătat pe deplin în luptele cu Hatvany şi Kemeny, din mai şi iunie 1849. Dar unele documente maghiare dovedesc că aceste calităţi au ieşit la iveală cel puţin cu un an mai devreme. Este vorba de lucrările comisiei Cozma, care a cercetat acurat situaţia din Munţii Apuseni, luând testimonii (declaraţii) eclatante de la 299 de martori, care cuprind informaţii importante pentru istoria noastră. Iată o descriere proprie, dar exactă, a evenimentelor descrise de lucrările comisiei Cozma:
„În data de 19 iunie, după masa, de pe muntele Pietroasa de lângă Albac s-au auzit răcnete desperate. Fuseseră văzuți soldați străini venind de peste munte. Sau poate chiar hoți ori tâlhari! Erau mulți, vreo 500, și au prins deja vreo șase boi de pe tăpșan, pe care i-au junghiat și fript, fiindcă erau lihniți de foame.
Erau bine înarmați, iar cei care îi văzuseră fugeau din calea lor spre Câmpeni, anunțând, pe unde treceau, satele. Clopotele besearicilor au început a bate într-o limbă a primejdie. Sătenii au pus mâna pe furci şi pe lănci, femeile și-au strâns pruncii, câteva lucrușoare și ceva de-ale gurii și au fugit fie spre Câmpeni, fie în ascunzătorile din pădure. Muntenii s-au adunat cu mare iuţeală în formațiuni militare, așteptând ordine de la căpitanii şi tribunii lor, care i-au aşezat în jurul satelor, să le scutească de
tăciunirile și jafurile fără de cumpăt ale soldaţilor necunoscuţi. În jurul Câmpeniului s-au strâns cete
țărane, care s-au adunat mai întâi în curtea lui Bisztrai Alexandru, vecin cu biraiele Bisztrai Joszef.
Acesta din urmă, adus în absurde, a crezut că muntenii înarmați vor să-i închidă calea ca să-l ia ostatic și, temâdu-și viața, a tulit-o la Bistra. Românii însă, cum avea să afle comisia mai târziu, nici nu i-au închis drumul, nici nu au intrat la el în curte, așa cum i se năzărise judelui în nălucirea lui nebunească.
Românii aveau atunci altceva mai bun de făcut. Apoi, o parte din oameni s-au împrăștiat pe câmp, formând cordoane de apărare în jurul Câmpeniului. Cete armate, ca rezervă strategică, adăstau în oraș,în locuri bine alese, de unde puteau oricând sări în ajutor acolo unde ar fi fost de trebuinţă.
Avram Iancu a fost văzut în mai multe locuri dând ordine sau cercetând dispozitivul de apărare. Au fost trimiși cursori (curieri) în toate satele din jur cu un cerculariu către Frăţii, prin care se demanda grabnic sprijin armat.
Au dat cerutul ajutor Câmpeniului decuriile din satele din Zarand, din jurul Abrudului, din Bucium, Cărpiniș și Mogoș, din Bulzești. Nici bistrenii sau lupșenii nu s-au lăsat rugați de două ori, pornind în mare grabă să-i ajute pe cei pe care-i credeau în primejdie. Dar în 20 iunie, spre prânz, mulți dintre acești luptaci n-au mai ajuns la Câmpeni, din pricina celor care togma se întorceau de acolo cu faima că alarma dată fusese una falşă: nici urmă de soldați străini, hoți ori tâlhari, iar boii cei fripți pe jar pășteau liniştiţi iarba pe hotar. Mulți dintre cei care auzeau aceste faime râdeau pe sub mustețe, fiindcă știau că acele strigăte fuseseră născocite doar ca să înlesnească românilor un ecsercițiu de mobilizare de la care fuseseră opriți de judele nobiliar Bisztrai cu două zile mai nainte. Alții numai bănuiau ceea ce unii știau,
iar cei mai mulți, care într-adevăr crezuseră că vin soldați străini peste ei și le fusese teamă că familiile şi avutul lor sunt în primejdie, au răsuflat ușurați și s-au bucurat că au scăpat doar cu spaima.
Comisia însă, precum și Consiliul din Abrud, n-au putut fi înșelați asupra caracterului belic al
acestei înscenări, care i-a surprins pe toţi prin buna rânduială și iuţeala cu care s-a desfășurat. De asta comisia și-a dat toată osteneala să afle de unde a pornit provocaţiunea. Avându-i a mână pe cei care au dat alarma și strângându-i în pinteni, puteau spera că aceştia le vor dezveli firele care vor duce la ductori. Cunoscându-și îndatoririle, comisia s-a pus pe data pe lucru.
Zvonul a pornit de la Conț Lup din Albac, care a dus faima (vestea) birăului sătesc, Ispas Todea. Acesta, fără să verifice faima, l-a trimis pe același Conț la judele nobiliar Bisztrai Joszef la Câmpeni. Dar în drumul lui, Conț Lup a alarmat toate satele pe unde a trecut, cea ce a făcut ca toti bărbații în putere să pună mâna pe arme.
— Asta ne arată că, dacă la 17 iunie Iancu a conchemat o adunare la Câmpeni cu popor armat, luând noi hotărârea de a-i opri pe valahi de la acest pas periculos, ei au venit la locul defipt (stabilit) fără arme, doar ca să ne înșele, fiindcă armele, deja preparate, le-au lăsat cu toții după uşă! spuse comisarul Cozma Pal parcă cu un glas obosit și lipsit de energhie. Părea că deja pierduse o parte din încrederea că le mai sta în putință a dispune molcomirea olahilor, aducând liniștea în comitat.
Să vedem dacă vom putea ajunge la ductorii care au pus la cale planul acestor exerciții belice, ca să-i prindemu. Cred că vă dați sama cu toții ce evenimente sângeroase s-ar fi putut petrece, dacă întradevăr ar fi venit spre Câmpeni soldații trimiși de la guberniu, ca să ne aducă ajutor proaspăt. Eu vă spun că la o templare, cu atât de mult popor armat, nici zece companii secuieşti n-ar fi putut ţine piept puhoiului românesc.
Comisia, ca un copoi bine dresat, ce știa lua urma vânatului, a aflat că Lup Conț primise faima
venirii soldaților străini de la Nicolae Rus, care a aflat-o de la Dumitru Onieț, cel căruia i-a fost adusă la cunoștință de Mitu Todea, cara a aflat-o de la Ioan Sârba iar acesta de la Ioan Trif, căruia i-a fost şoptită la ureche de către Molnar Furici, care o auzise de la Nicolae Trif. Nicolae Trif însă, nu s-a prezentat în fața comisiei pentru declarație, fiindcă, se spunea, era tare morbos. (bolnav)
La următoarea chemare de tulnic, în seara din 20 iunie, cu fapte asemenea cu cele din ziua
espirată, comisia a avut mai mult noroc. Ajungând la capătul firului, adică la Vasile Motora, acesta, sănătos-tun, s-a înfăţişat în fața Comisiei cu toată energhia, spunând că, pe de o parte fiindcă ziua amurgea, iar pe de alta deoarece era foarte înfricoşiat, văzând pe coama muntelui mișcându-se nește pete alburii, le-a crezut a fi soldați îmbrăcați în sumane albe și s-a grăbit să dea alarma. Dar mai târziu, venindu-şi în fire şi privind dendelete (pe îndelete), și-a dat sama că acele pete alburii nu erau altceva decât o turmă de oi care păşteau. Dar n-a mai putut să-și dreagă greșeala, fiindcă clopotele satului începuseră deja să bată într-o limbă și faima eronată se răspândise în tote zările, ca s-o mai poată prinde din urmă şi trage înapoi.”
Aceste două exerciţii belice, care au avut loc în două zile succesive, s-au încheiat cu succesulu
celu mai îndestulătoriu. Comisia n-a prins de veste decât cu mare tămândare (întârziere) de acea inştanţie (instanţă, lucrare, eveniment), zvonurile au fost lansate la timp şi unde trebuia, semnalele date prin tulnic au fost urmate de oastea ţărană, care s-a adunat la locurile defipte (indicate) cu toată degraba, femeile şi copiii s-au adăpostit în ascunzătorile preparate din vreme, satele au sărit în ajutorul celor presupuşi primejduiţi din toate părţile, iar încercările bietei comisii de a-i afla pe ductori au fost dejucate cu mare artă.
La întrebările legate de primul exerciţiu de mobilizare din 19 iunie, românii s-au jucat cu Comisia de-a şoarecele şi pisica, iar la cercetarea din 20 iunie, moţul ciuf şi boţogaş care era
Vasile Motora s-a arătat în faţa comisiei plin de corajie, spunând că el a dat strigătul de alarmare din greşeală, fiindcă a luat o turmă de oi drept soldaţi străini. Cred că bătaie de joc mai mare n-a suferit conciliarul gubernial Cozma Pal în toată vieţişoara lui! Deci, cu adevărat a fost o demonstraţie momentoasă, care şi-a atins toate propusurile (adică tot ce şi-a propus), spre disperarea de moarte a comisiei, care a fost adusă de totului în absurde. După asemenea organizare fără de păreche, pe care dintre moţi îl mai interesa perişorii de sub nasul Iancului?
Comenteaza