Proiectul Israelului european şi “Republica Sovietică Socialistă Evreiască” de la Botoşani
“Israelul european a fost un proiect al comunităţii evreieşti de a crea un stat al evreilor în Europa.
Radu Mihai Crişan spune că ideea creării unui Israel european pe teritoriul românesc data din timpul ministrului de interne francez Isaac Adolphe Cremieux (1796 – 1880) care a fost un mare susținător al acesteia! Despre acelaşi lucru vorbește şi Paul Goma, care arăta că la Conferința de Pace de la Paris (1919 – 1920), preşedintele american Woodrow Wilson a susținut un plan de formare a unui Israel european alcătuit din: „Galiția, Slovacia, Maramureş, Bucovina, Moldova, Basarabia şi o parte a Ucrainei cu capitala la Lemberg (Liov)”.
Când, la 23 martie 1924 începe la Curtea cu Juraţi din Bucureşti judecarea aşa-zisului complot al studenţimii împotriva propriului guvern, are loc celebra depoziţie de martori din partea Istoriei şi din partea Divinităţii a prof. dr. Nicolae Paulescu, din care cităm:
„Cauza ajunsă înaintea domniilor d-voastră este conspiraţia Forţelor Oculte mondiale de a ni se lua dreptul la suveranitate şi de a fonda aici în spaţiul carpato-ponto-dunărean Israelul european. Israelul european: stat bi-naţional cu evreii clasă conducătoare şi exploatatoare în calitate de naţiune învingătoare şi cu noi, românii, clasă subordonată şi exploatată în calitate de naţiune învinsă”.
În momentul în care a apărut la evrei ideea creării unui stat evreiesc european, protocroniştii evrei au inventat o teorie care să le dea dreptul să solicite un astfel de lucru. Astfel că, teoria unor protocronişti evrei susține că evreii ar fi colonizat Dacia cu câteva secole înaintea colonizării romane. Alţii susțineau şi susțin că evreii erau în Dacia în număr mare încă înaintea formării poporului român. Dintre inventatorii şi susținătorii unor astfel de teorii trebuie amintiți: Schwartzfeld Elias, Johan Kaspar Bluntschli sau Bernard Stambler care în prezent sunt contrazişi de lucrarea Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, 1986, XXI-XXII – Gyémánt, 2004.
Ideea creării unui Israel european pe teritoriul românesc şi-a făcut simțită prezența atât la Conferința internaţională de la Berlin din 1878 cât şi la cea de la Paris de după primul război mondial, prin presiunile făcute asupra României ca să „accepte încetățenirea necondiţionată a oricărui evreu” care voia să se stabilească în România.
De menționat este faptul că venirea evreilor în România după 1830 a facut ca în Moldova, în principalele oraşe, majoritatea populației să fie evreiască: Orhei – 57,8%; Soroca – 56,9%; Bălți – 55,9%; Hotin – 50%; Chişinău – 45,9% şi Fălticeni – 57%; Dorohoi – 53,6%; Iaşi – 50,8%. Mai mult, în 1933 premierul I.G. Duca a semnat un acord internațional prin care accepta intrarea în țară a încă 300.000 de evrei.
Unul dintre instrumentele folosite pentru îndeplinirea planului a fost partidul comunist. De aceea, la izbucnirea revoluției comuniste din Rusia din 1917, când statutul Basarabiei începea să se schimbe, evreii au încercat să se împotrivească. Ei militau pentru „caracterul unitar al Rusiei libere” şi au fost împotriva chemării armatei române de a opri haosul „revoluționar” care domnea. Mai trebuie evidențiat faptul că în perioada 1917 – 27 martie 1918, evreii au cerut ca în comitetele revoluționare să se vorbească doar în rusă.
Poziția minorităților etnice în ceea ce priveşte statutul Basarabiei în perioada 1917-1918 ne este prezentată de istoricul Rodica Svetlicinâi, care afirmă că germanii, polonezii şi evreii susțineau autonomia Basarabiei, iar bulgarii şi ucrainenii voiau unirea cu Ucraina. Același istoric ne spune că: „pe parcursul anilor 1918-1924, estimarea pe naţionalități arăta că germanii şi polonezii acceptau guvernarea românească, pe când ruşii, ucrainenii, găgăuzii, evreii şi bulgarii doreau să se unească cu Uniunea Sovietică”. Astfel că unii dintre membrii Sfatului Țării, în prima lui configurație, doreau rămânerea Basarabiei în componența Rusiei şi s-au opus chemării armatei române pentru a restabili ordinea. Aceştia erau membrii Bundului: Grindfeld Nadejda, Grinfeld Veniamin, G. Grinberg, Grinstein, Lando Gutman, dar şi N. S. Rabei (Rabbei), A. Z. Rabinovici, Seinberg, dar mai ales Iakir Iona şi Levenzon Filip.
Organizaţia politică naţională evreiască Bund propaga două idei de bază: autonomia naţional culturală evreiască şi menţinerea Basarabiei în componenţa Imperiului Rus.
După unirea Basarabiei cu România de la 27 martie 1918, evreii au continuat să lupte şi să spere, şi datorită lobby-ului făcut au reuşit ca la Conferința de Pace de la Paris (1919 – 1920), preşedintele american Woodrow Wilson să susţină, așa cum am amintit la începutul articolului, un plan de formare a unui Israel european alcătuit din: „Galiția, Slovacia, Maramureş, Bucovina, Moldova, Basarabia şi o parte a Ucrainei – capitala la Lemberg (Liov)”.
Cum planul lui W. Wilson nu a putut fi îndeplinit, toate energiile s-au canalizat spre varianta unei republici sovietice, astfel încât „începând cu 23 august 1939 – pactul Stalin-Hitler! – printre evrei a început să circule promisiunea fermă că în curând tovarăşul lor Stalin va preface Basarabia românească în Republica Socialistă Sovietică Evreiască.” De aceea, atunci când prin dictatul din 26 iunie 1940, Rusia sovietică (U.R.S.S.) a reocupat Basarabia, dar a furat şi Bucovina de Nord, „evreii din Chişinău i-au întâmpinat pe sovietici cu lozinci ca: «Bine aţi venit! V-am aşteptat 22 ani!».” Mai mult, „după 28 iunie 1940, evreii cereau şi Transnistria (Ucraina dintre Nistru şi Bug)”.
Alexandru Şafran (rabin şef în România), a recunoscut cu jumătate de gură cele întâmplate declarând în 1946: „Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 şi anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la Uniunea Sovietică a fost întâmpinată cu bucurie de unii evrei din aripa stângă şi comunişti”.
La 7 aprilie 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în momentul intrării armatei sovietice în Botoşani, evreii care controlau în acel moment oraşul şi care-şi formaseră o administraţie proprie au declarat Republica Autonomă Sovietică Evreiască. Mare parte din populaţie precum şi administraţia românească fuseseră evacuate în sudul ţării înainte de intrarea armatei sovietice în Botoşani, astfel că evreii au preluat conducerea oraşului şi şi-au declarat propria republică sovietică evreiască. Ulterior sovieticii au instaurat o altă administraţie comunistă conform cu politica pe care o aveau în vedere
Totuşi, Stalin s-a ţinut de cuvânt şi conform cu spiritul propriei politici a naţionalităţilor pe care o promova, a fondat în 1928, în URSS, la graniţa cu China, Regiunea Autonomă Evreiască, gândită ca un cămin naţional evreiesc. Anterior, „a existat proiectul creării pe teritoriul Crimeii a unei republici autonome pentru evreimea sovietică, însă cum evreii nu au dorit să-şi transforme ţara într-un portavion ne-imersionabil al URSS”, s-a ajuns la varianta enunţată mai sus, a unei regiuni autonome.”[1]
si astazi persista aceeasi idee istorica, ca mai inaintea noastra au fost evreii…iar aceasta teorie e sponsorizata de guvern!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
„Evreii din România***
Armata romană, venită să cucerească Dacia, includea o multitudine de etnii provenite din provinciile imperiului, din rândul cărora nu lipseau nici Evreii. În Evul Mediu, Evreii se aflau printre negustorii care făceau comerţ în Imperiul Bizantin, umblând prin Ţările Române. Un complex de împrejurări a favorizat ivirea primelor comunităţi stabile pe meleagurile Româneşti în secolul XIV, Ţările Române fiind şi principalul azil pentru Evreii alungaţi din Ungaria. În secolul XV, Bucureştiul a găzduit Evrei izgoniţi din Spania dar şi din Imperiul Otoman. Evreii exportau din Moldova în Polonia vite, peşte, piei crude, ceară, vin, etc. şi aduceau în schimb postavuri, articole de galanterie şi nu de puţine ori bani, de care ţara avea nevoie. O poziţie importantă pe lângă curţile domneşti deţineau Evreii creditori. Evreii se adaptau lesne civilizaţiei, negoţului, meseriilor şi formării capitalului incipient, necesare societăţii Româneşti. Numeroasele acte domneşti din secolul XVIII dovedesc că Evreii au fost chemaţi să populeze sate şi oraşe şi să întemeieze târguri (singura condiţie care li se punea era să nu fie băştinaşi, căci se urmărea sporirea numărului de contribuabili). Imigranţii căpătau terenuri pentru construirea de locuinţe, sinagogi, băi rituale, şcoli, ş.a. cu dreptul la tăierea rituală a animalelor necesare hranei lor drept condiţie de importanţă existenţială (în general, Evreii în diaspora medievală şi premodernă, identificată cu precădere – sau chiar exclusiv – după religie, au vegheat întotdeauna şi pretutindeni la menţinerea şi cultivarea tradiţiei mozaice; conduita lor moral-juridică şi viaţa lor tradiţional-religioasă erau reglementate de aceeaşi învăţătură cuprinsă în Tora / Vechiul Testament şi în Talmud – comentariile rabinice la Tora – iar codul de legi mozaice / „masa orânduită” prevedea comandamente ritualice pentru fiecare aspect de viaţă individuală şi colectivă, în familie şi la sinagogă). În Epoca Modernă, Evreii s-au considerat Evrei Români, şi-au însuşit limba şi cultura Românească pe lângă Idiş (un dialect Germanic vorbit de majoritate), realizând de multe ori o originală simbioză între tradiţia şi cultura lor, experienţa lor de diasporă – pe de o parte – şi spiritualitatea Românească, pe de altă parte; Evreii şi-au asumat destinul istoric al poporului Român, implicându-se şi participând activ la marile evenimente economice, culturale, etc. ale ţării. Evreii au susţinut, inclusiv internaţional, dreptul Românilor asupra provinciilor integrate României în 1918. Activitatea creatoare a Evreilor în contextul societăţii interbelice a fost întreruptă brusc de evenimentele dramatice din ultimul război mondial. În anii comunismului, Evreii rămaşi în România au cunoscut un mare proces de intelectualizare. După Revoluţie, au crescut conştiinţa şi coeziunea de grup etnic a Evreilor din România, sporindu-se manifestările de solidaritate intraetnică şi de ajutor comunitar, diversificându-se manifestările vieţii culturale. Evreii – care se identifică prin 3 dimensiuni (religia mozaică, naţionalitatea declarată ori limba vorbită) – utilizează un alfabet propriu din 22 de litere şi n-au sărbători naţionale; chiar acelea care sunt pornite de la amintirea unei întâmplări la capătul căreia istoria a înregistrat un act naţional au fost legate de credinţa în Dumnezeu; toate evenimentele naţionale, care s-au înregistrat fără colaborarea expresă a divinităţii, n-au încrustat pe filele Calendarului Evreiesc nici o sărbătoare: astfel, evenimentul naţional al ieşirii din Egipt e prăznuit prin sărbătoarea Paştilor, fiind opera exclusivă a lui Dumnezeu, în timp ce cucerirea Canaanului, care nu s-a săvârşit cu sprijinul divinităţii – ci numai prin oameni – nu constituie o sărbătoare, după cum nici cucerirea Ierusalimului nu constituie, din aceleaşi motive, o sărbătoare. Evreii urmează un calendar lunisolar = Lunar-Solar / care pune de acord anotimpurile cu fazele Lunii, socotind datele de la crearea de către Dumnezeu a primului om, Adam – corespunzător zilei de 7 Octombrie 3761 î.C. (Calendarul Creştin e Solar / corelează anotimpurile cu mişcarea aparentă a Soarelui iar Calendarul Musulman e Selenar / Lunar, adică bazat pe fazele Lunii).”
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
textul extras din
http://www.calendarintercultural.ro/agenda.php?namecat=7&words_ev=&etnie=1
***Proiect realizat cu sprijinul financiar al Guvernului României, Departamentul pentru Relaţii Interetnice
„ideie”
O lae! Las-o asa, că era bine. Bine c-ai pus-o măcar în ghilimele! Ne prostim la cap cu agramatismul internaut.