Ce a însemnat rumân în evul mediu?
În seara aceasta, la B1tv, mi-a fost dat să aud o prostie de care știam că se lepădaseră detractorii noștri: sensul pe care îl are cuvîntul rumân în câteva acte medievale din Muntenia, din Țara Românească: un sens social, denumind o categorie de țărani săraci, probabil iobagi!
De aici, unii s-au grăbit să concluzioneze doct că în evul mediu rumânii, deci românii, erau țărani iobagi, iar boierii pentru care slugăreau toată ziua nu erau români, erau probabil slavi, așa cum ar arată și etimologia slavă a lui boier. Idee reluată la emisiunea amintită de …boierul Djuvara, foarte mulțumit de sine însuși de câte ori poate să mai scadă din temeiurile naivilor care mai întârzie – niște retardați!, să se simtă bine ca români!
Eu nu pot să dau multe parale pe numitul Neagu Djuvara din mai multe motive. Le voi detalia cu proxima ocazie. Deocamdată mă limitez la discuția filologică!
Teza de mai sus – care, subliniez, nu-i aparține numitului Djuvara, e ceva mai veche și practic abandonată azi de istorici, chiar dacă nu e pe deplin lămurită! Ea contrazice de la bun început bunul simț: de ce țara s-ar mai fi numit Țara Românească dacă rumânii care o populau erau o populație de rang social inferior?!…
E de observat de la bun început că în polisemia lui ROMÂN, semnificația „iobag” este strict regională. Mai mult, se întâlnește numai în acte de proprietate, nici acelea prea multe! Iar toate aceste acte sunt datate după 1600.
Cu ani în urmă, într-o carte scrisă în interbelic de Constantin Giurescu bătrânul, am găsit publicate primele documente în care apare cuvîntul rumân cu această semnificație. Sunt documente de pe vremea lui Mihai Viteazu! Drept care alți pseudo-istorici au tras concluzia că Mihai Viteazu i-a transformat pe țărani în rumăni, adică în iobagi! O altă prostie, vecină cu ticăloșia, pe care istoricii noștri nu au combătut-o cu fermitatea cuvenită!
Citind cartea, citind cu atenție documentele reproduse, m-am mirat că marele istoric nu trăgea concluzia care se impunea, nu pricepea de fapt ce se întâmplase cu cuvintele rumân, a rumâni… Documentele respective vorbeau despre un fenomen care îl îngrijorase pe domnitor:
Mulți țărani români, din câmpia Dunării, au trecut Dunărea ca să scape de dările prea mari pe care le instituise marele voievod. Planurile sale politice și militare nu se puteau realiza decât cu bani mulți! Războaiele nu se mai purtau cu sulița și buzduganul, ci cu armele de foc, scumpe, inaccesibile oamenilor de rând, țăranului! Adică era nevoie de mercenari costisitori, oastea de țară nu mai avea căutare, nu mai era eficientă din pricina armelor noi.
Țăranul era util în aceste condiții noi mai ales ca plătitor de dări, de biruri!…
Țăranul român, care n-a pregetat până atunci să răspundă chemării la oaste, la război, a avut cu totul altă atitudine față de condiția de contribuabil: a încercat să eludeze această obligație. Fie că n-a vrut, fie că n-a putut să se achite de biruri, a descoperit că are o variantă salvatoare pe moment: să treacă Dunărea, să intre temporar sub altă jurisdicție, mai puțin împovorătoare! Stratagemă și azi valabilă, vezi românii care își plătesc taxele auto în Bulgaria…
Nota bene: pe atunci, în sudul Dunării românii erau foarte mulți ca autohtoni! Deci prin trecerea Dunării schimbarea intervenită în viața țăranilor români era superficială, numai de ordin administrativ.
Această stratagemă avea însă o sumedenie de consecințe nefaste pentru Țară. Mihai Vodă le-a prevenit (sau le-a contracarat) dând legile cunoscute, care îl obligau pe țăran să nu părăsească Țara Românească: acesta este sensul vestitei legări de pământ.
Pe unii i-a adus înapoi din sudul Dunării și i-a „rumânit”, legându-i de pământul românesc, de condiția de român!
În aceste condiții cuvîntul rumân a căpătat, contextual, un sens pe care nu-l mai avusese. Iar cu acest sens a fost folosit numai în Țara Românească, o perioadă relativ scurtă, care poate fi precizată din cercetarea documentelor care au apelat la acest termen.
Acest sens „social” al cuvîntului ROMÂN nu apare în niciun text popular sau cult, bisericesc, nu a supraviețuit epocii și a fost reactivat în secolul al XIX-lea, în lucrările de specialitate. Așadar, sensul social al lui rumân, subliniat de Djuvara cu o satisfacție tipic ciocoiască, nu face parte organică din polisemia strălucită a lui ROMÂN.
Cât privește etimologia lui boier, ea nu poate stârni comentarii pe placul aceluiași Djuvara pentru motivul că în limba română moștenim din latină pe domn și pe a domni, domnitor, curte domnească etc. Adică ne știm domni pe acest pământ dintotdeauna.
Ion Coja
Post scriptum: O idee pe care merită s-o avem în vedere, iar specialiștii s-o aprofundeze: apariția armelor de foc a diminuat rolul în război al țăranilor care, de regulă, participau cu arme clasice, ca să nu zic rudimenare: paloș, suliță, buzdugan, coasă, topor, bâtă… Armele adevăratei vitejii, cum le considera Cervantes!
Am gasit un punct de vedere al acad.Ion Aurel Pop in „Istoria si semnificatia numelor de roman/valah si Romania/Valahia si cand era sa spun ca vine in sprijinul teoriei dvs. citind si subsolurile am gasit la nota 28 remarca
„Nu interesează, în cazul de faţă, că uneori, în Evul Mediu şi în Epoca Modernă, termenul de vlah a avut, pe alocuri, şi accepţiunea de ţăran supus, de păstor (păcurar), de şerb (iobag) sau de „schismatic” (ortodox), cum se va vedea mai jos.
Ori acesta este elementul nostru de discutie, deci problema ramane deschisa sau trebuie gasita explicatia cum ruman a ajuns sa desemneze un taran aservit in contrast cu roman taran liber.
Textul integral este pe http://www.acad.ro/discursuri_receptie/…/d0529-IAPop-DiscursReceptie.doc si daca doriti sa-l publicati in mai multe episoade (sunt vreo 25 de pag cu note de subsol), cred ca ar fi un lucru foarte util.
Am sa reproduc cateva fragmente ca sa va trezesc si interesul si sa va asigur ca este un text care merita sa fie publicat:
„românii se numeau pe sine, cel mai adesea, rumâni, termen derivat din latinescul Romanus, în amintirea Romei, a cărei denumire au conservat-o peste secole. Forma rumân este veche, moştenită din limba latină după specificul limbii române, în care vocala „o” neaccentuată, situată adesea
în latină între două consoane, se transformă în româneşte, în anumite
împrejurări, în „u”. Astfel „nomen” devine „nume”, „dolor” – „durere”, „sonare”– „sunare”, „rogationem” – „rugăciune”, „rogus” – „rug”, „bonus” – „bun” ş.a.m.d.
Prin urmare, era firesc ca „Romanus” să dea în româneşte „rumân”. S-a mai susţinut că, târziu şi treptat, sub influenţa umanismului, iluminismului (Şcoala Ardeleană) şi naţionalismului modern, s-a impus tot mai mult forma de „român”, atestată pentru prima oară în secolul al XVI-lea. De fapt, anumite studii au arătat că şi forma „român” este veche, deşi mai puţin răspândită iniţial în raport cu forma „rumân”, din moment ce în anumite regiuni româneşti (de exemplu, zone largi din centrul Moldovei) varianta „rumân” nu există şi nici nu a existat vreodată.
Pe de altă parte, chiar sub aspect lingvistic, vocala „o” neaccentuată din limba latină nu se transformă invariabil în româneşte în „u”, ca în exemplele: „coceam”, „acopeream”, „colindam”, „înotam”, „scoteam”, „şchiopătam”, „torceam”, „portar” etc. Prin urmare, se poate susţine că cele două
forme – cea de „rumân” şi cea de „român” – sunt la fel de vechi, moştenite prin evoluţia firească a limbii române din latina populară. Totuşi, pare să fi fost mai răspândită în limba română, în vremurile vechi, forma de „rumân”, abandonată treptat (în limba literară) în epoca modernă, sub influenţa curentului latinist şi a ideologiei naţionale.
…………………
” o descriere a lumii,probabil de origine toscană (dintr-un manuscris de la Biblioteca Apostolica Vaticana, pusă recent în valoare pentru istoriografia română), spune că, în jurul anului 1314, în „provincia”[1] numită Ungaria, care era reame (regat, structură politică),trăiau, în afară de unguri, şi românii: „In quella medesima provincia sono i Rumeni e i Valacchi, e quali sono due grandi gienerazioni e anno reame e sono paghani”.[2]
[1] Termenul de provincia se referă probabil la împărţirea lumii creştine
(catolice) în „provincii ecleziastice” de către curia papală.
[2] Ş. Turcuş: Prima mărturie străină despre etnonimul „român” (1314),
în „Cele trei Crişuri” (Oradea), seria a III-a, an I (2000), nr. 7-9
(iulie-septembrie), p. 6.
In loc de motto:
„Mihai Viteazul fu cel dintîi domn care legiui… că fiecare țăran, pe a cui moșie se va afla atunci, acolo să rămîie rumîn veșnic. BĂLCESCU, O. I 139”
Acesta este un articol preluat de la George Damian, respectiv : http://www.george-damian.ro/tigani-si-robi-romani-si-rumani-5672.html
” „Rumânii” din Ţara Românească erau echivalentul iobagilor din Transilvania – ţărani lipsiţi de libertate personală, aflaţi în proprietatea stăpânului moşiei. Discuţia despre robie manifestă o mare indignare asupra faptului că ţiganii erau vânduţi şi cumpăraţi „precum vitele” – se merge până la a pretinde scuze şi posibil despăgubiri pentru robie. Doar că şi românii erau vânduţi (sau se vindeau) în „rumânie”. La 13 februarie 1657 voievodul Constantin Şerban întărea un document în care se arată că „megiaşii din satul Samara, moşnenii satului, ei înşişi s-au vândut rumâni acestui boier, cu fii şi cu partea lor de moşie, luând toţi bani gata pe ei, pe fiii şi pe părţile lor, câte 14 ughi şi jumătate de cap, anume: Pădure, cu 87 ughi; Opriş, cu 58 ughi; Fiera, cu 58 ughi etc.” (documentul 31). De asemenea rumânii erau schimbaţi „cap pe cap” cu ţiganii: „dau pentru rumânii judeciţi de ban, cap pentru cap: pentru fratele popii Stoica din Cioroi, cu trei fii, o dau pe Marina ţiganca, cu trei fii; pentru Cozma din Cruci cu doi fii, o dau pe Dilca şi cu fiica sa şi pe Stanca ţiganca etc.” (29 decembrie 1657, documentul 349).
Şi încă un exemplu: la 8 aprilie 1659 popa Vladul din Obislav (rumân al mănăstirii Glavacioc) cumpăra cu 62 de ughi un sălaş de ţigani (Vidul cu ţiganca lui Stanca şi cu un fiu Sava şi cu o fată Curasiia) pe care îl dădea mănăstirii în schimbul eliberării sale din rumânie (documentul 698). Mănăstirile nu aveau nici o reţinere în a deţine iobagi preoţi.
În epocă „rumânia” era percepută ca o stare apropiată robiei: astfel, popa Toma din Voinigeşti află că vărul său Laţco, „rumân” al postelnicului Cornea, fusese vândut paharnicului Stamatie. Popa Toma „au făcut cum au putut”, a strâns banii plătiţi de Stamatie şi a încercat să-l răscumpere de la acesta pe Laţco – „să-l răscumpere din rumânie şi să fie acesta slobod, căci este sângele lui, decât să-l cumpere Stamatie, să-i fie rob”. Stamatie a refuzat tranzacţia, însă divanul domnesc a decis că fiind vorba de legătură de sânge, popa Toma are dreptul să-şi răscumpere ruda, iar Stamatie a fost obligat să accepte banii şi Laţco a fost slobozit. (documentul 723)
Lucrurile erau mai complicate decât pare la prima vedere.”
rumân m. 1. forma arhaică și populară pentru român; 2. supus la clacă, șerb: moșnenii sau micii proprietari liberi, apăsați de biruri și sarcini, începură a se vinde (dela sec. XVI) la Domni, mânăstiri sau boieri și deveniau astfel rumâni; ei nu se mai puteau muta depe moșia unde se aflau și deveniau clăcași de baștină ai proprietarului («fiece rumân să rămâie veșnic în această stare», decretează Legătura lui Mihai-Viteazul). [În vechea limbă românească rumân e sinonim cu țăran (acest din urmă fiind necunoscut vechilor documente), de unde noțiunea de clăcaș, șerbia apăsând asupra sătenilor]. V. clacă. Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929)
Problema – sau, mai bine spus, mirarea este cum a ajuns etnonimul ROMÂN să capete sensul „social”, sensul de „iobag”! În secolul 16 cuvîntul este folosit ca etnonim, în devălmășie cu ROMAN, ca și când ar avea același înțeles. Vezi la Coresi!
Deci cade ideea, concluzia pe care unii s-au grăbit s-o tragă privind raposrtul de supunere a românilor față de o clasă suprapusă de alogeni ajunși boieri! Se știe bină că boierimea a fost românască, chiar și pe vremea fanarioților!
Avem de-a face cu o evoluție semantică, cu un proces psihic, mental, care a dus la apariție acestui sens. În limba română comună când ziceai „l-am făcut rumân” asta însemna „l-am creștinat”, l-am botezat. O săîncerc să găsesc cartea lui Giurăscu. Repet: impresia mea a fost că istoricii nu au sesizat că în acele documente se vede o evoluție de sens a cuvîntului RUMÂN, iar acel proces semantic este cheia problemei. Ce este lucru sigur este că acest sens se află la periferia polisemiei lui ROMÂN: s-a folosit numai o vreme, numai în Muntenia, numai ca termen juridic, nu a fost popular, a apărut relativ târziu și conjunctural.
Speculațiile răuvoitoare care s-au făcut pe temeiul acestui cuvînt sunt neserioase și nu rezistă la un examen critic.
Cred ca se facea o distinctie intre roman-om liber si ruman ca supus la claca, serb.
Astfel, tot pe situl lui Damian am gasit urmatoarele :
„La 1656 germanul Conrad Iacob Hiltebrand descria astfel o scenă din Cluj:”Românii poartă în mod obişnuit ciomege. Felul de folosire al acestor măciuci l-am aflat la Cluj. Un asemenea „Romunus” sau român voia să apuce ceva; atunci, într-o clipită au fost vreo 10 ciomege pe spinarea lui, de ale căror lovituri a ştiut să se apere cu îndemânare cu ciomagul său lung, astfel a scăpat din această treabă fără vreo durere deosebită.”
si
Scrie Turcul vouă pârgarilor din Braşov. Aici vă dau spre ştire despre afacerea ce am avut cu omul vostru, anume Şterca din Făgăraş, când ne-am învoit noi amândoi ca să-i aduc eu femeia din Nicopole, iar el mi-a dat mie 40 florini, iar soroc noi am pus peste o lună: dacă lui nu-i voi aduce femeia peste o lună, apoi el să-şi ia florini 40 de la Talabă. Doar aceasta o ştie Şterca bine, că-mi este dator şi Talabă, că i-am scos capul şi femeia şi copii de la turci. Iar când ne-am învoit Rădilă nu era acolo şi nu-mi este dator cu nimica şi eu lui cu nimica, pe sufletul meu şi pe credinţa mea şi pe legea mea. Dacă ţi se face strâmbătate, apoi tu vino înaintea Voievodului ROMÂNESC. Şi iarăşi noi câmpulungenii suntem martori că Rădilă n-are nici o treabă cu aceşti oameni. Şi Dumnezeu să vă bucure. [Data ilizibilă]
(Grigore Tocilescu, Documente istorice slavo române, doc. 458)
http://www.george-damian.ro/cand-si-cum-au-disparut-artele-martiale-romanesti-5351.html
Am scris cu litere mari ROMÂNESC
Despre cum au ajuns francezii să schimbe pe valaque cu roumain, ne ajută să înțelegem Ion Ghica în Memoriile sale, atunci când relatează uimirea saloanelor pariziene la vederea acelor tineri sosiți din Imperiul Turcesc fără sa fie turci, fiind creștini fără să fie greci, vorbind bine franțuzește și fiind îmbrăcați dupa moda apuseană, susținând că limba lor de baștină este tot una neo-latină și că lor le zice “români”. De notat că la acea vreme, tinerii noștri viitori pașoptiști nu-și ziceau “rumâni” (termen învechit și oricum contaminat iremediabil cu sensul de “vecin”, “șerb”) ci “români” (în nici o scriere a pașoptiștilor, fie Bălcescu, Kogălniceanu, Alecsandri, Ghica, etc., nu apare pronunția “rumân” ci întotdeuna “român” sursa (https://ro.wikipedia.org/wiki/Discuție:Valahi)
deci premiza discutiei este cumva gresita?
Am mai gasit in cartea Romanitatea romanilor a lui Adolf Armbruster urmatoarele:
„Diplomatul dalmat acceptă, aşadar, teoria descendenţei românilor din Flaccus, pentru care găseşte o confirmare în denumirea turcă a Ţării Româneşti (desigur Iflak). Dar el vine cu o teorie nouă: Flaccus instituie în Dacia romană o cârmuire proprie, ruptă de Roma, şi, impunând căsătoriile
între daci şi romani, a contopit astfel două popoare într-unui singur, cel român.35 Afirmaţia cea mai
preţioasă a lui Tranquillo Andronico este aceea că românii înşişi îşi zic romani,36 ceea ce dovedeşte
încă o dată originea autohtonă a acestor idei şi conştiinţa românilor despre originea lor. Tocmai această conştiinţă de sine e confirmată în acelaşi an 1534 de un alt secretar al lui Aloisio Gritti,padovanul Francesco della Valle (mort după 1545).37 El a trecut de cel puţin două ori prin ţările române, având ocazie să stea de vorbă cu românii, despre care afirmă: „La lingua loro è poco diversa dalla nostra Italiana, si dimandano in lingua loro Romei perchè dicono esser venuti
anticamente da Roma ad habitar in quel paese, el se alcuno di manda se sanno parlare in la lor lingua valacca, dicono a questo modo: STI ROMINEST? che vol dire: Sai tu Romano”
Am primit pe E mail următorul mesaj, pe amrginea textului de mai sus: „
Virgil Matei18 Octombrie 05:15
Bună ziua ! Nu numai la B1, ci și în Dacopatia lui Dan Alexe, aceeași prostie cu rumânii. Noroc cu Dvs care-i mai plesniți pe unde-i prindeți ! Sănătate !
Nu mă mir că Dan Alexe jubilează în tandem cu Djuvara. Îi invit pe site să-și prezinte argumentele sau măcar scuzele!…
Ce frumos și admirabil este din partea unei asemenea personalități ca dumneavoastră, sa faceți o pauza de la tema „discuției”, pentru a aminti de un em-ail – eficienta romaneasca!
https://forumwebtop.wordpress.com/2015/10/17/antena-3-continua-sa-ofenseze-rusia/