Am primit pe E Mail textul de 593 al lucrării cu titlul de mai jos. Reproducem un fragment cât de cât edificator pentru carte și autor.

WEBSTER G. TARPLEY
TEROARE FABRICATĂ
MADE IN USA
11 SEPTEMBRIE –
MITUL SECOLULUI XXI
Versiune românească de Daniela Dimitriu

„Cele petrecute la 11 Septembrie 2001 nu dovedesc forţa
Statelor Unite, ci imposibilitatea Americii de a se privi în oglindă fără
să se scuipe, să se pălmuiască şi să se blesteme singură. ”

La 26 octombrie 2001 am contestat pentru prima dată teza oficială
despre atentatele teroriste de la 11 Septembrie, cu ocazia Reuniunii
organizatorilor de Programe Internaţionale din Indiana. Manifestarea
a avut loc într-un magnific cadru natural, la aproximativ 80 de
kilometri est de râul Wabash, în Parcul natural Brown Country. Întrun
moment în care guvernul de la Washington, majoritatea profesorilor,
întreaga intelectualitate, presa, televiziunea, radioul se lăsaseră
înşelaţi în ce priveşte cele petrecute şi evaluarea situaţiei în care a fost
pusă întreaga lume, am invitat auditoriul de universitari şi erudiţi să
regândească, în lumina războiului nostru din Vietnam, strategia şi
tactica de urmat în contextul creat de atentatele teroriste. Cu această
ocazie, am arătat că Statele Unite traversează o epocă identică cu
aceea de pe vremea războiului din Vietnam, subliniind că agresiunea
contra Afganistanului nu este motivată nici din punct de vedere
militar, nici pe plan politic, fiind operaţiunea barosanilor războinici
din reţeaua CIA, de corupere a traficanţilor de droguri, cu asistenţa şi
sprijunul concret al bombardamentelor şi al diverselor forţe secrete.

La 20 ianuarie 2002 am lansat o versiune mai radicală a acestei
critici, la Hanover College din Indiana, în campusul universitar de pe
faleza fluviului Ohio, deasupra colinelor împădurite din Kentucky. În
faţa celor 150 de persoane, din sala de conferinţe, am comentat şi
aprofundat constatările perspicace ale francezului Thierry Meyssan
(reţeaua Web Voltaire), interviul crucial al lui Andreas von Bülow,
fostul ministru german al Tehnologiei (Tagespiegel, Berlin, 13 ianuarie
2002) şi remarca incisivă a fostului cancelar german, Helmut Schmidt
(10 decembrie 2001), la televiziunea germană N-TV. Pe bună
dreptate, fostul cancelar german subliniase că aplicarea articolului V al
pactului NATO este ilegitimă, întrucât « ea necesită dovada că atacurile
teroriste de la 11 Septembrie sunt opera unei puteri străine.
Această dovadă nu fusese furnizată !». Trei ani şi jumătate mai târziu,
diversele comitete şi comisii de anchetă nu reuşiseră încă să furnizeze
această dovadă ! Propria mea interpretare a atentatelor de la 11
Septembrie a luat o formă mai precisă în cadrul colocviului din 1-2
noiembrie 2003 (Lucerna, Elveţia, în prezenţa lui Andreas von
Bülow, Gerhard Wisnewski, Peter Dale Scott, Mike Ruppert, Nick
Begish şi Thomas Meyer), al Anchetei internaţionale a lui Carol
Brouillet (San Francisco, prima fază 6-29 martie 2004), al aceleiaşi
Anchete internaţionale (Toronto, faza a doua, 25-31 mai 2004,
organizată de Barrie Zwicker, Ian Woods şi Michel Chossudovsky), în
conferinţa din 11 septembrie 2004 (Manhattan Center, New York),
sub organizarea lui Nico Haupt şi Nick Levis, cu sprijinul lui Jimmy
Walter. Anumite idei şi chiar încurajări am primit cu ocazia lecturii
unui manuscris privind lipsurile apărării anti-aeriene din 11 Septembrie
2001, trimis de prietenul meu Maurizio Blondet, un curajos
ziarist catolic ce scrie în cotidianul milanez Avenire, al Conferinţei
episcopale catolice italiene.

În cadrul acestor manifestări şi al altora încă, am cerut crearea unei
comisii internaţionale independente, pentru aflarea adevărului despre
11 Septembrie (IITC). În cadrul acestei comisii, un număr de eminente
personalităţi internaţionale (oameni de Stat, artişti, filosofi,
istorici, savanţi, umanişti) urmau să asculte, să analizeze şi să dezbată
rapoartele doveditoare redactate de cei mai buni specialişti din cadrul
Mişcării pentru Adevăr despre 11 Septembrie, cu scopul de a trage
concluziile ce se impun şi care ar precumpăni faţă de versiunea
oficială a Comisiei guvernamentale americane, Kean-Hamilton.
Modelul acestei anchete ar fi putut fi tribunalul Russel-Sartre12 din anii

 

12. Acum cincizeci de ani, pe timpul războiului din Vietnam, mulţi dintre intelectualii
epocii s-au raliat ideii filosofului britanic Bertrand Russell, pentru constituirea
unui tribunal neutru şi imparţial, fără nicio putere, care să judece cinstit atrocităţile
incredibile ale soldăţimii Statelor Unite. Înfăţişările tribunalului Russel-Sartre au avut
loc la Stokholm şi Copenhaga, contribuind la restabilirea păcii în Vietnam. Ideea, nu
şi modelul acestui tribunal, venea de la Nuremberg! După tribunalul Russel-Sartre,
aceiaşi sau alţi intelectuali cinstiţi au constituit alt tribunal, de acelaşi gen, mai puţin
cunoscut, care a rejudecat procesul de la Nuremberg, devenit astfel Nuremberg I,
1966-1967. Fără a accepta poziţiile filosofice ale acestor două
personalităţi, consider că tribunalul respectiv a fost foarte eficace în
privinţa mobilizării intelectualilor contra războiului din Vietnam. O
astfel de comisie internaţională incontestabilă ar putea juca un rol
similar şi în cadrul pretinsului « război actual contra terorismului ».

Între timp, am beneficiat de sfaturile competente ale lui Ralph
Schoenman (KPFA, San Francisco), fost secretar general al tribunalului
Russel-Sartre. Amândoi aparţinem clubului foarte select al absolvenţilor
Universităţii Princeton, ce consacră criticii actualei oligarhii
conducătoare a Statelor Unite cea mai mare parte din viaţa lor. Sper
că prezenta carte va contribui la mobilizarea forţelor lumii întregi în
scopul înfiinţării Comisiei internaţionale pentru aflarea adevărului
despre 11 Septembrie (IITC). Altfel spus, este vorba de consolidarea
păcii mondiale, de dezvoltarea viitoare a lumii.

Un aspect important al studiului de faţă este modul cum văd eu
chestiunea originii atentatelor de la 11 Septembrie 2001. Nu cred că
acest eveniment a fost cauzat cât de puţin de situaţia din Afganistan
sau Orientul Mijlociu. El este punctul culminant al unui deceniu de
crize economice, financiare, politice, militare şi culturale din Statele
Unite. Dintr-o perspectivă generală, 11 Septembrie este fructul a zece
ani de mondializare economică dezastruoasă, de sărăcire şi slăbire a
întregii lumi. Cele petrecute la 11 Septembrie 2001 nu dovedesc forţa
Statelor Unite, ci imposibilitatea Americii de a se privi în oglindă fără
să se scuipe, să se pălmuiască şi să se blesteme singură. Acest 11 Septembrie
se înscrie în tradiţia terorismului geopolitic, al sferelor de
influenţă, şi al pactului NATO, aşa cum s-a manifestat ea în Italia şi
Germania de la 1965 la 1993.

Refuz să dau terorismului o explicaţie naivă, chipurile sociologică,
pretinzând că mizeria, opresiunea şi disperarea ar da naştere organizaţiilor
teroriste ce exprimă spontan aceste stări de lucruri subînţelese.
În epoca noastră, realităţile politice şi sociale sunt permanent manipulate
de către serviciile secrete (CIA, FBI, MI-6, FSB/KGB,
Mossad, BND, SDECE, SISMI şi altele). Efectul cumulativ al acestei
faţă de recursul/rejudecarea lui în noul proces, Nuremberg II. Sentinţa pronunţată
de tribunalul Nuremberg II nu a confirmat-o pe aceea a tribunalului anglo-francosovieto-american,
adică Nuremberg I, ceea ce constituie o altă problemă. Potrivit
unor scăpări din cadrul SRI-ului, printre eminenţii intelectuali din Grupul de Dialog
Social, institutele pentru studierea crimelor comunismului, Asociaţia foştilor Deţinuţi
Politici, Academia Română şi chiar Biserica Ortodoxă, circula ideea constituirii
unui tribunal cetăţenesc cinstit, care să judece cu adevărat răul dar şi binele celor 45
de ani de comunism. Graţie Internetului, ideea nu pare irealizabilă, iar guvernanţii
paşalâcului de după asasinarea lui Ceauşescu, ca şi stăpânii lor israelo-americani, ar fi
obligaţi să înghită găluşca. Dă Doamne! (NT).
manipulări este re-determinarea sau supra-determinarea realităţii de
referinţă.

În consecinţă, modelul social cel mai potrivit pentru înţelegerea
terorismului este cel situat în centrul problematicii serviciilor secrete
sau al avatarurilor acestora, ce recrutează terorişti potenţiali din
rândul maselor mizerabile, fabricând organizaţii clandestine supuse
directivelor ce vin din exterior, din culise, de « sus ». Adevăratul terorism
internaţional nu este ceva spontant. El este fabricat şi necesită
continua prezenţă a experţilor ce îl plătesc, îl controlează şi îl conduc.
De aceea, aprecierea realistă a celor petrecute la 11 Septembrie 2001
nu se poate baza pe studiul societăţii Orientului-Mijlociu, ci mai
curând pe antecedentele NATO şi CIA în materie de terorism de Stat
în Europa de vest şi peste tot, după cel de al II-lea Război mondial.
Nu în grotele din Hinducuş vom găsi metodele şi autorii atentatelor
din 11 Septembrie 2001, ci în comandamentele NATO şi CIA. Dacă
la originea lui, termenul grotesc desemnează ceva ce provine dintr-o
grotă, pe bună dreptate putem respinge explicaţia oficială a atentatelor
din 11 Septembrie 2001, arătând că aceasta este teoria grotească
a terorismului. Nimic nu poate fi mai grotesc decât ben Laden cu
laptopul într-o mână şi Alah în cealaltă, prin grotele din Afganistan !
Terorismul fabricat este strategia utilizată de oligarhi pentru a se
război cu popoarele înţelese în sensul de popolo (Machiavelli), de clasă
mijlocie. Trebuie să ne opunem acestui terorism. Modul meu de a
vedea terorismul provine din faptul că m-am ocupat de acesta ca
analist, ziarist şi scriitor, în decada teroristă italo-germană dintre 1970
şi 1980.

În iunie 1978, pe când eram corespondent la Roma, am fost
contactat de Giuseppe Zamberletti, din partidul Democrat-Creştin
italian. Răpirea şi deznodământul tragic al afacerii Aldo Moro luaseră
sfârşit în mai 1978, când cadavrul fostului prin-ministru italian fusese
descoperit într-un automobil pe Via Caetani din centrul Romei, la
câţiva paşi de locuinţa şi biroul meu de atunci. Zamberletti era unul
dintre foarte rarii oameni politici italieni ce « mirosiseră » mâna
pactului NATO în răpirea lui Aldo Moro. Două zile după dispariţia
lui Aldo Moro şi uciderea bodigarzilor acestuia, Zamberletti era în
atenţia presei britanice care scria : « Signor Zamberletti, un democratcreştin
inteligent, fost vice-ministru de interne, peste serviciile secrete
italiene, a făcut unele observaţii interesante despre NATO. Zamberletti
ar fi declarat că preşedintele francez De Gaulle s-ar fi retras din
NATO datorită numeroaselor tentative de asasinat contra lui şi că,
graţie acestui lucru, Franţa a reuşit să rezolve problema terorismului »
(The Times, Londra, 17 martie 1978). Într-un alt interviu, Zamberletti
a declarat că, pentru a se proteja contra terorismului este nevoie de o
vigilenţă « la 360 de grade » (Panorama, 4 iulie 1978). Aceste cuvinte
erau ecoul celebrei expresii a preşedintelui De Gaulle, care vorbise de
o apărare « tout azimut » contra aliaţilor declaraţi ca şi contra adversarilor
din Vest sau din Est, precum Statele Unite, Anglia sau URSS.
Acest mod de a vedea lucrurile făcuseră din Zamberletti ţinta
preferată a partidului anglo-american din Italia.

Zamberletti mi-a cerut un studiu despre modul cum trataseră
ziarele cazul Aldo Moro, căruia presa îi acordase toată atenţia vreme
de două luni. Am reunit câţiva colegi şi amici din Executive Intelligence
Review (EIR), agenţia de presă în care lucram, punându-i în
temă cu studiul cerut de Zamberletti. Doritori să scape de coşmarul
terorismului şi să facă dreptate lui Aldo Moro, cei mai mulţi dintre
aceştia, Italieni şi o familie de Americani, au acceptat să sacrifice o
lună de vacanţă pentru a reuni piesele anchetei dorite de Zamberletti.
Nu s-a pus problema banilor. Cu cât căutam mai adânc, cu atât
găseam mai multe. Intitulată Chi ha Ucciso Aldo Moro ? (Cine l-a ucis
pe Aldo Moro ?), ancheta noastră depăşi recapitulativul succint la care
se gândise Zamberletti. Redacţia finală a avut loc la sediul european
EIR de pe Schiersteinerstrasse din Wiesbadem (Germania), nu
departe de aeroportul din Frankfurt.

În septembrie 1978, cu ocazia unei conferinţe de presă, fructul
muncii noastre fu adus la cunoştinţa publicului. Principala noastră
descoperire consta în faptul că Aldo Moro fusese ucis de către
serviciile de informaţii NATO, care utilizaseră Brigăzile Roşii ca
instrument şi acoperire. Moro fusese asasinat din cauza deciziei sale
de a da Italiei o conducere stabilă prin integrarea Partidului Comunist
Italian în guvern şi în majoritatea parlamentară. Proiectul acesta viola
sferele de influenţă fixate la Yalta, în 1945, potrivit cărora Italia [ca şi
Germania] era un vasal al Statelor Unite, prin intermediul controversatului
Establishement al politicii externe americane, condusă atunci de
Henry Kissinger, şi de filiera anumitor grupări masonice italiene,
reunite în jurul lojii P-2, secretă la data respectivă. Din această cauză,
ancheta mea cita ca principali suspecţi pe Kissinger, NATO, serviciile
secrete britanice, nu ambasadele statelor tratatului de la Varşovia,
desemnate de presa şi televiziunea din Italia. Mai târziu, văduva lui
Moro a revelat faptul că soţul ei fusese ameninţat de o personalitate
conducătoare a Statelor Unite, pentru că persista să includă Partidul
Comunist Italian în majoritatea parlamentară de la Roma. Omul
politic american spusese lui Moro că orice tentativă de includere a
PCI în guvernul Italiei va avea consecinţe teribile pentru propria sa
persoană. Cei ce au crezut că este vorba de Kissinger nu s-au înşelat.

Aşa s-a ajuns la concluzia anchetei Chi ha Ucciso Aldo Moro ? Aşa se
explică reputaţia mea de cunoscător al terorismului : am demonstrat
înţelegerea funcţionării acestuia. De aceea, studiul meu se distinge de
vorbăria legiunilor de « experţi în terorism », ce parazitează canalele
de televiziune şi presa, dezinformând şi manipulând populaţia.