În Parlamentul României votul secret nu este deloc secret. Spre deosebire de condițiile în care se votează chiar și în cele mai necăjite cătune, unde există totuși o cabină care asigură caracterul secret al votului, în Parlamentul României nu există nici o amenajare tehnică prin care să se asigure secretul votului. În cazul așa zisului vot secret pe buletine, aceste buletine se împart parlamentarilor în sală, iar ei le completează cum li se recomandă de către șeful grupului parlamentar, apoi își arată buletinul de vot unii altora, și abia apoi se duc și depun buletinul în urnă. Dacă ar fi să se respecte secretul votului, ar trebui ca parlamentarul, din momentul în care primește buletinul de vot, să nu se mai intersecteze cu nicio persoană, să completeze buletinul fără ca altcineva să poată vedea cui i-a acordat votul său și să meargă cu buletinul de vot direct la urnă. Așadar, din momentul în care primește buletinul de vot și până îl depune, parlamentarul ar trebui să nu comunice cu nimeni, nimeni să nu poată vedea ce a scris pe buletinul de vot.

În cazul votului cu bile, fiecare parlamentar, că să-și dovedească loialitatea față de partid, față de indicațiile superioare, ține bilele la vedere, numai în două degete, ca să vadă toată lumea cum votează!

Caracterul secret al votului secret trebuie să fie obligatoriu și în Parmanent, așa cum este obligatoriu în cazul votului obișnuit, universal. În momentul de față este opțional. E adevărat, poți să votezi în așa fel încât nimeni să nu știe cu cine ai votat. Numai că procedând în acest fel, parlamentarul român este imediat suspectat că nu a respectat cuvîntul de ordine lansat de șeful grupului parlamentar.

Debandada din Parlamentul României, situațiile aberante și abuzurile binecunoscute care se produc zi de zi, în mare parte sunt cauzate de faptul că parlamentarii noștri sunt obligați să voteze deseori împotriva conștiinței lor, dar în conformitate cu jocul politic imoral al liderilor. E paradoxal și trist să constați că votul secret – care este la temelia democrației, nu funcționează în forul cel mai important al sistemului democratic.

O mențiune aparte pentru spectacolul penibil oferit în Camera Deputaților, unde, așezați în primul rând de bănci, doi deputați, unul al Puterii, altul al Opoziției, prin semne făcute cu degetul mare orientat în sus sau în jos, dirijează votul colegilor de partid, colegi al căror nivel intelectual probabil că nu le permite să judece singuri cum trebuie să voteze…

*

Legea Educației Naționale, la capitolul Învățămîntul pentru persoanele aparținând minorităților naționale, reia și chiar amplifică pretențiile UDMR, absolut aberante în context european. Aceste pretenții UDMR a mai încercat o dată să le legifereze, prin Statutul Minorităților, respins în Parlament în urmă cu câțiva ani. Esența acestor pretenții este conținută în art. 34: ”Toate disciplinele se studiază în limba maternă. Cu excepția disciplinei limba și literatura română”. Prevederile din capitolul respectiv nu pot fi aplicate decât în beneficiul magharilor, așa cum concepe UDMR acest beneficiu. În fapt, prin aceste prevederi copiii maghiari vor fi împiedicați să-și însușească limba oficială a statului, cu tot cortegiul de neajunsuri pe care le atrage acest handicap lingvistic. Din rațiuni îngust politice, UDMR este interesat să existe un număr cât mai mare de maghiari care să nu cunoască limba română. Este în interesul tinerilor maghiari să fie respinse pretențiile udemeriste.

Ion Coja

București, 10 noiembrie 2010