| adrian le Légionnaire 6 aprobate |
În răspuns la Ion Coja.
. A fost si amaraciunea sa vezi ca ai luptat degeaba, ca ti’au murit tovarasii de lupta pentru ca mai apoi, situatia sociala a copiilor lor sa fie inzecit mai grea, cu ce rezultate sa te lauzi. Maiorestii, Ioan si mai ales Titu Maiorescu, pentru rolul jucat in moartea lui Eminescu, desfiintarea Societatii Carpatii etc, ma fac sa am o retinere fata de ei. Apai io stiu domn profesor, am vazut taria romanului si pe campul de lupta si in jungla si in desert si prin alte tari si locuri. Numai ca unii invartitori de hartii prin niscaiva birouri, care confunda frustarile si slabiciunile proprii cu cele ale Neamului si le trasfera cu nesimtire, nu contenesc sa faca o treaba perpetua de „picatura chinezeasca” in a turna mica doza de otrava care in final terfeleste toata aceasta frumusete a noastra, de Sisifi ai lui Hristos pe meleagurile acestea, care chiar si atunci cand sunt zdrobiti, injurati, vanduti, mai gasesc puterea sa se ridice si sa o ia de la capat. Stiu ei ca romanii nu sunt perfecti si trebuie totul redus la cel mai ticalos dintre noi, in schimb cand privesc la altii sunt subit loviti de cecita, totul e nemaipomenit si minunat. Treaba asta e planificata, nu este ceva intamplator, sa nu creada ca nu stim, ba mai mult le aratam si capitolele din manualele lor. Si tot ca pe vremea lui Iancu, ei cu tunuri si noi cu mainile goale, dar cu spritul nostru si credinta in Dumnezeu! |
15 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Adrian pentru că, în ultimele comentarii, ai tot făcut afirmații le persoana mea legate de Maioresti, subiect pe care nu l-am comentat, legat de afirmația mea că Iancu alerga cu hârtia în mâna, afirmație pe care nu am făcut-o, că i-am lăudat pe honvezi, în realitate spunând că românii au fost cei mai loiali supuși ai Împăratului și au fost cei mai neindreptatiti, că, spre deosebire de unguri și alte minorități, au luptat până în ultima clipă alături de austrieci, legat de faptul că am denigrat armata româna vizavi de crimele unor soldați români când am spus foarte clar că au fost cazuri izolate, a căror responsabilitate este individuală, te rog să încetezi cu aceste răutăți și dacă ai onoare în tine îți retragi ce mi-ai pus în cârcă.
P. S D-le prof. Coja vă rog să analizați toate comentariile mele și să verificați dacă am spus:
1) Avram Iancu alerga cu hârtiuța în mâna
2) Că am lăudat holbezi maghiari în dauna românilor ardeleni pe care i-am insultat
3) Dacă am făcut vreo referire la Maiorescu în comentarii
4) Dacă este vreun comentariu ofensator la adresa romanilor din Transilvania în timpul Austro-Ungariei.
5) Dacă în sprijinul colegului XXX am denigrat armata româna sau am spus că au fost cazuri individuale ale unor soldați, că politica statului, armatei și Mareșalului nu a fost aceasta.
Dacă există o singură acuzație a lui Adrian care îmi poate fi regăsita în comentariu am plecat, dacă Adrian nu poate face dovada celor afirmate și nu își cere scuze atunci să plece după acest site!
Ai dreptate, te’am confundat. Nu mai am fost o perioada pe site si apoi ti’am gasit cateva comentarii nerusinate si vrand sa raspund si la altele am gresit adresantul. Imi este dificil sa iti caut acum toate comentariile dat fiind ca noul format nu mai filtreza comentariile pe nume etc. As fi vrut sa le prezint la litera. Dar iti mai amintesti fraza cu „armata sovietica chiar a avut un rol eliberator” (pe langa alte enormitati, cand te apuca nu te mai lasa) , pai sa explici asta si romancelor violate sau omorate si sa nu vorbim de milioanele de romani ucisi, deportati, stersi de pe fata pamantului la adapostul aceleiasi armate. Vrei sa cuantificam cateva zeci sau sute de violuri „romanesti” comparativ cu cele de cateva sute de mii sovietice, institutionalizate de catre ideologul ilya ehrenbourg, sau cele ale hamericanilor tot in Germania, ba chiar si in Franta, sau de cele japonezilor care pretindeau muieri in zonele ocupate pt. bordelurile create special pt ei (si astia au o problema cu sexul, au o doaga lipsa la nivelul asta). Cand ma certam cu germanii in Legiune, dupa cativa pumni ii intrebam daca stiu cum Ivan il chema pe bunicul pe care nu si l’au cunoscut (ceea ce era foarte urat din partea mea), sa le mai iau din aerul ala de plini de ei. Si iti zic ca se schimbau la fata, e o mare rana deschisa, semn ca nu te poti juca cu asa ceva.
Mai citez :
„Prof. Coja fiind trubadur și poet în armată i se pare nekosher că în armata româna au fost prinși și judecați dezertori, violatori, tâlhari, criminali (unii și-au ucis camarazii sau superiorii), hoți și delapidatori. Cum în armata noastră creștin ortodoxă animată de cele mai înalte idealuri să se întâmple asemenea fapte? Asta e minciună, propagandă sorosista, boialista, sionista.” Nu te cunosc, dar probabil esti cel putin la fel de valoros macar ca si Eliade sau Noica, de’ti permiti sa’l persiflezi pe domnul Profesor, insa daca tu esti roman si ai avut o singura persoana din neamul tau care a purtat uniforma armatei romane in timp de razboi, nu ai folosi tonul acesta si formularea aceasta, hai sa fiu cuminte si sa zic doar superior-pamfletara. Doar un nepasator, sau un alogen ca boia sau alti brucani, florieni, ar putea vorbi asa. Cati ani ai? Ai prins serviciul militar obligatoriu? Ai pazit o unitate militara, ca santinela (chiar si ca trubadur si poet in t.r.) iarna la – 20 °C. Io am facut’o si in liceul militar si in scoala militara, ani de zile de la cea mai frageda varsta. Stii cum zice o doina pe care o canta si Grigore Lese „ca de’o pierii Straja noastra, a pierit si Tara noastra”! Inainte sa iti permiti tu sa judeci cat de josnici au fost unii soldati din Armata Romana, vorbeste cat de bravi si eroici au fost si asta cu mainile goale si in izmene. Pentru orice roman sunt lucruri sacre de care nu se vorbeste oricum, Familia, Credinta, Tara, Neamul, Drapelul, Oastea cu Eroi ei. Si nu incepe rogu’te, cu aere de inchizitor sa decizi tu cine sta si cine pleaca de pe site. Chiar vrei sa ramai doar tu si sa te certi singur, (la contradictiile pe care le ai nici nu m’ar surprinde), dar n’ar mai fi nimeni sa te mai puna la locul tau. Ideea e ca nu persoana ta am atacat’o, de fapt aici prezenta ta este inlocuita de „Surena”, ci ideile vehiculate. Cu egalul stimei pe care mi’o porti. Adrian
Domnule Adrian, credeam ca legionarii din legiunea franceaza (asa imi explic eu presudonimul dvs.) sunt mai rezistenti ca ceilalti oameni la „agresiunile” din afara.
Noi pe acest blog ne mai si criticam cate odata, fara ca asta sa aiba caracter personal. Scopul este ca cel criticat sa-si imbunatateasca sustanta comentariilor sau poate, sa-si corecteze o lacuna in felul cum isi devoaleaza personalitatea prin scris.
De exemplu, dumneavostra nu va place sa recunoasteti ca ati gresit. In postarea de mai sus incercati sa va desculpati, desi, fie vorba intre noi, nu era cine stie ce mare greseala.
Spuneti ca am citit eu in diagonala si cam neatent ce ati scris. Se poate si asta, desi daca nu intentionati sa va referiti la Ion Maiorescu, nu avea rost sa-i pomeniti numele alaturi de al lui Titu Maiorescu, referitor la moartea lui Eminescu.
Din orice critica, daca e indreptatita si omul este dispus s-o accepte, se poate invata ceva. Daca din ce v-am scris eu nu e nimic de invatat, atunci vina este in totalitate a mea. Pe viitor voi fi mai atent ca sa nu mai critic oamenii degeaba.
Si eu va doresc sanatate si sper sa mai publicati pe acest site si in viitor.
Ha, ha, dar stii ca ai haz?!
Sara buna dl Calin, legionarii din legiunea franceza sunt foarte rezistenti fizic, dar si foarte suspiciosi si orgoliosi, adica daca o insulta se repeta de mai multe ori (odata, vorbeste tu despre „prostioarele” tale gen Sarajevo, alta data, te fac praf etc.). Sa stiti ca, la fel ca orice om normal si responsabil, stiu sa fac diferenta intre o critica si o insulta. Si parintele Steinhard spunea ca Iisus ne’a cerut sa fim smeriti, nu tampiti, lasi sau fricosi. Initial am crezut ca este vorba despre o ranchiuna mai veche, cand nu am fost de acord cu respectul si statutul pe care l’ati acordat lui horea sima, intr’o discutie de mai bine de un an (n’oi fi eu la fel de erudit ca dumneavoastra, dar am o memorie buna), pe care eu il consider tradator si o piesa cheie in planul executiei Capitanului si a elitei legionare. Revenind la discutia noastra era vorba despre Ioan Maiorescu, de care nu pot disocia persoana fiului sau si crima sa cea mai cunoscuta, asasinarea lui Eminescu (printre alte nelegiuiri facute). Bineinteles ca Ioan M. nu are nici o responsabilitate in ceea ce a facut fiul sau, dar a avut’o in educatia lui si in retelele in care l’a introdus. Eu nu sunt suparat pe dumneavoastra, a fost mai degraba un reflex (asa ca la box, cat mai imi permite varsta sa practic si sa’l formez si pe fiu’mi – vedeti fiecare parinte transmite ceea in ce exceleaza – pe langa informatii si tratarea lor, tir si alte tehnici de aparare si supravietuire), o precizare si, bineinteles, o rabufnire orgolioasa. Precizarea dumneavoastra despre refuzul lui Axente Sever sa accepte o acuzatie falsa, care a fost corectata la o curte de justitie austriaca a fost binevenita si repet ca austriecii cu a lor Casa Imperiala si servicii, erau la curent in detaliu cu ceea ce s’a intamplat, cand, cum si cine (erau la curenti si taristii, care si ei i’au decorat pe moti ) treaba cu rapoartele era praf in ochi, totul concludand in 1867 cu abandonul oficial al romanilor, bunului plac al grofilor si a Budapestei (de fapt revenirea la starea de fapt de dinainte de 48). Rapoarte din acestea am avut ocazia sa citesc cateva, ba am fost in situatia cand am redactat si eu cateva la un nivel mai mic, al functiei in care eram numit si totul este doar aranjament si negociere, continand si putin adevar, caruia autorul ii deturneaza sensul dupa interesul sau (vedeti manipularile surenei). Numai bine si Post de Pasti cu liniste si lumina. Daca am exagerat, va rog sa ma iertati! Doamne’ajuta!
Mă bucură acest schimb de mesaje între doi naționaliști autentici. Îi felicit ca pe doi buni prieteni, cum îi simt de mai multă vreme. Două precizări: 1. cred că nu putem fi siguri cu privire la Titu Maiorescu autor moral al morții lui Eminescu. Este aceasta o ipoteză pentru mine devastatoare. Mă rog la Dumnezeu să nu se confirme.
2. În altă ordine de idei, remarc o construcție sintactică cu totul inedită la care recurge bravul nostru legionar: „fiecare parinte transmite ceea in ce exceleaza”… A găsit o formulă simplificată care nu mi-ar fi trecut prin minte. Felicitări!
Sara buna domn Profesor, Titu Maiorescu nu a fost autorul moral al mortii lui Eminescu dar a fost sa zicem asa, supervizorul executarii acesteia, a intervenit de fiecare data cand soarta se intorcea in favoarea supravietuirii acestuia. Va transmit un studiu mai condensat gasit pe net https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2013/01/16/adevarul-despre-cum-a-murit-mihail-eminescu-ucis-la-comanda/
Chelaru este unul dintre marii tradatori!
Expresia folosita de Adrian le Legionnaire de „Sisifi ai lui Hristos” m-a făcut curios, fiindcă mi s-a părut ciudată. Am scormonit puţin prin internet şi am gasit următoarele:
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sisif împingând stânca la deal.
Sisif (în greaca veche Σίσυφος, Sísuphos) a fost fiul lui Aeolus, întemeietor și rege al cetății Corint. Era considerat cel mai viclean dintre muritori. Cu Merope, fiica lui Atlas, a avut mai mulți copii: pe Glaucus, Halmus și Thersander. După o versiune, ar fi fost și tatăl lui Odiseu. Pentru vina de a fi dat în vileag răpirea Aeginei de către Zeus, Sisif și-a atras asupră-și mânia acestuia din urmă și a fost supus în Infern la o caznă perpetuă: el a fost sortit să urce un deal împingând veșnic o stâncă uriașă, care o dată ajunsă în vârf, se rostogolea din nou la vale și cazna era reluată. În afară de aceasta, a încercat să rămână nemuritor printr-un șiretlic, însă a fost descoperit de Zeus.
Deci cine a fost Sisif? Un om viclean, care umbla cu şiretlicuri. Ca atare, nu avea cum să fie al lui Christos.
Povestea ntică despre Sisif, cu toate detaliile ei, este puțin cunoscută. Pentru lumea modernă Sisif este simbolul perseverenței nerăsplătite, sortită eșecului. Metafora propusă de colegul nostru „Sisifi ai lui Christos” mi s-a părut valabilă, chiar m-a pus pe gânduri.
subscriu .
notiunea de Sisif este folosita in literatura mare fara nuanta de smecher ci in acceptiunea de tenace , de astutiune care nu asteapta niciodata rasplata pentru a-si sustine un ideal ad infinitum !
Si mie mi- a placut foarte mult aceasta metafora care se potriveste extraordinar idealistilor care se lasa martirizati nonstop fara sa renunte la lupta lor , impotriva unui dusman DISPROPORTIONAT DE PUTERNIC, CA CEL CE NE EXTERMINA AZI, PE NOI CRESTINII .!
Exact ca legionarii .
Cu asa structura psihica, Titu Maiorescu nu avea cum sa se comporte altfel decat s-a comportat fata de Eminescu – si nu numai fata de el – caci era posedat de o gelozie si o invidie tiranica, de psihopat :
link:
http://romaniamare.info/femeile-din-viata-lui-titu-maiorescu-1/
titlu:
Femeile din viaţa lui Titu Maiorescu (1)
Publicat in Lecturi la lumina ceaiului
– În amintirea criticului şi istoricului literar Constantin Popescu-Cadem (1928-2014), autorul lucrării ,,Maiorescu în faţa instanţei documentelor”, apărută în anul 2004 la Editura ,,Biblioteca Bucureştilor”, care a stat la baza elaborării acestui articol –
Deşi era mai mult scund decît înalt, şi o pată violacee, pe frunte, îi urîţea întrucîtva chipul, prin prestigiul, personalitatea şi poziţia lui socială, Titu Maiorescu a fost, toată viaţa, o ţintă predilectă a femeilor. În afară de aceasta, cu tot misoginismul său (sau poate, în mod paradoxal, tocmai de aceea), căci nu dădea 2 bani pe inteligenţa femeilor, i-a plăcut să fie înconjurat de femei şi nu a obosit niciodată să le cucerească. Mentorul ,,Junimii” simţea o nevoie organică să le vadă aproape de el şi, de aceea, le-a introdus chiar şi în şedinţele ,,Junimii” bucureştene, spre nemulţumirea lui Iacob Negruzzi şi a altora, care se temeau că, prin promovarea femeilor, scade spiritul critic al dezbaterilor. Eminescu şi Veronica Micle au numit grupul feminin de la ,,Junimea” (Emilia, Livia şi Clara Maiorescu, Mite Kremnitz, Cleopatra Poenaru-Lecca, Maria Păucescu şi alte doamne tinere, frumoase şi inteligente) ,,haremul lui Maiorescu”, în care Mite Kremnitz era ,,sultana favorită”. Dar Veronica Micle, deşi, toată viaţa, i-a fost rivală, ca orice femeie sensibilă la aspectul material al existenţei, în forul ei interior, îl admira pe marele profesor, jurist, logician, politician şi critic pentru sucesele şi poziţia lui socială. Spre deosebire de el, idealistul Eminescu părea mai degrabă un învins al vieţii. Acelaşi cuconet era prezent, desigur, mai mult din snobism, şi la cursurile pontifului de la Universitate, unde doamnele respective se distingeau de celelalte studente mai mult prin rochiile lungi, crinolinele şi pălăriile sofisticate.
Emilia
Singura femeie pe care Maiorescu a iubit-o cu pasiune, din adolescenţă şi pînă la sfîrşitul vieţii sale, şi care i-a răspuns cu aceleaşi sentimente intense, a fost, paradoxal, chiar sora lui, Emilia (1838-1918). Aşa cum reiese şi din scrisorile trimise în ţară, pe timpul studenţiei sale, la Berlin şi la Paris, Emilia i-a lipsit îngrozitor, şi absenţa ei l-a făcut să sufere peste măsură. Mai mare cu 2 ani decît el, Emilia i-a străbătut, ca un fir roşu, întreaga viaţă. Şi, de cîte ori el îi vorbea despre o nouă înclinaţie către vreo domnişoară, o asigura că tot ea se află pe primul loc în ierarhia sentimentelor sale. Cînd, în noiembrie 1859, Maiorescu se va logodi, la Berlin, cu Clara Kremnitz, mai întîi, îi va cere acordul surorii sale. ,,De-ai ştii tu, Emilie, cît de mult te iubesc, îi va scrie el. Noi doi sîntem făcuţi unul pentru altul. Amîndoi putem cuteza către cele mai înalte culmi. Noi trebuia să fim nu fraţi, ci soţi, pentru că tu eşti complementul meu vital, pentru că eu trăiesc în tine şi prin tine…”.
O fişă de psihanaliză freudiana avant la lettre ar fi putut lămuri traumele şi refulările celor 2 fraţi. Cînd, în 1869, Emilia se va căsători cu austriacul Wilhelm Humpel, şi încă la o vîrstă înaintată (31 de ani), Maiorescu, deja căsătorit, pretextînd starea materială precară a cumnatului, va face acute crize de gelozie. Tîrziu, prin 1878, cei 2 fraţi şi-au conjugat forţele şi au reuşit să-i smulgă îndărătnicei Clara Maiorescu (autoexilată la Geneva) consimţămîntul scris al divorţului. Stabilită la Iaşi cu soţul ei, Emilia va fi asaltată de scrisori din partea fratelui, care nu se jenează să-i declare că o doreşte intens şi nu mai poate trăi fără ea. Din această cauză, i-a cerut să-şi părăsească domiciliul ieşean şi să se mute la el, în Bucureşti, unde rămăsese singur. În adoraţia lui nefirească pentru soră, Maiorescu nu va ţine cont nici de simţămintele amantei sale, Mite Kremnitz. Norocul a fost că Emilia avea momente cînd nu se arăta atît de exaltată şi îi răspundea cu răceală: ,,Mai lasă-mă în pace!”, altfel, cine ştie unde s-ar fi ajuns. Dar strădaniile lui Maiorescu de a-şi cuceri sora nu au încetat nici după a doua căsătorie a sa, cu Ana Rosetti, motiv, pentru aceasta, să facă nenumărate crize de gelozie. Emilia a murit la Viena, în 1918, după 7 ani de văduvie. Ea şi-a lăsat toată averea, în bani şi bijuterii, rudelor apropiate.
Clara
Maiorescu n-a iubit-o niciodată pe Clara Kremnitz (1839-1890), mai mult grasă şi urîtă, pe care a luat-o de soţie, dintr-o exaltare de moment. Mai degrabă o plăcea pe sora ei mai mică, Elena, frumoasă, vioaie şi inteligentă. Maiorescu a cunoscut-o pe Clara pe cînd era student la Berlin şi îi medita la limba franceză pe copiii juristului Georg Kremnitz. Clara nu a fost fericită cu Maiorescu, care şi-a adus amanta în casă, pe Mite Kremnitz, nimeni alta decît soţia fratelui ei, doctorul Wilhelm Kremnitz. În 1882, biata femeie s-a operat de cancer la ovare, boală care avea să recidiveze fatal după 8 ani. Cei care au cunoscut-o mai bine au spus că n-a avut demnitatea unei femei distinse, care să-şi merite soţul în plan spiritual. S-a comportat ca o nevastă de rînd, nu ca o doamnă de rang nobil (fusese doamnă de onoare la palat), aşa cum şi-o dorise Maiorescu. După divorţ, împreună cu fiica ei, Livia, s-a întors în casa părintească din Berlin, unde a murit la vîrsta de 51 de ani.
Mite Kremnitz
Măritată cu doctorul Wilhelm Kremnitz, Mite era cumnata Clarei. Au intrat în viaţa familiei Maiorescu în anul 1873, la Iaşi, cînd criticul i-a luat în gazdă şi pe ea, şi pe soţul ei, care, abia mai tîrziu, şi-a făcut un bun renume, ca medic, şi a început să aibă clientelă. Mite Kremnitz (1852-1916) a fost motivul divorţului dintre soţii Maiorescu. Era o doamnă distinsă, instruită, inteligentă, impunătoare şi vanitoasă. La scurt timp de la stabilirea ei în Bucureşti, a ajuns metresa regelui Carol I, cu care a avut un fiu, pe nume Emanuel. Dar blegul de Kremnitz (deşi chipeş şi inteligent), ,,suflet de unt”, a îndurat toate escapadele soţiei mult iubite. Aceasta a fost şi o apropiată a reginei Elisabeta şi i-a cunoscut bine pe toţi marii scriitori ai vremii: Maiorescu, Eminescu, Caragiale, Ion Creangă, Slavici, Odobescu, Alecsandri. Învăţase foarte bine româneşte şi i-a tradus pe toţi în limba germană, făcîndu-i cunoscuţi în Europa. Deşi nu era prea frumoasă, prin presigiul, cochetăria şi prestanţa ei teutonă, a atras mulţi bărbaţi în juru-i. Geloasă, Veronica Micle nu putea să o sufere şi îi zicea ,,Năsoasa”. De îndată ce s-a mutat cu domiciliul în Bucureşti, a devenit nelipsită de la şedinţele ,,Junimii”.
O pagină interesantă în Istoria literaturii române a constituit-o presupusa idilă dintre Eminescu şi Mite Kremnitz. Aceasta l-a cunoscut pe poet în august 1876, în casa lui Maiorescu din Str. Vestei, din capul Străzii Batiştei, unde locuia şi ea. În cartea ei, ,,Amintiri fugare despre Eminescu”, semnată cu pseudonimul George Allan, a fixat momentul: ,,În sfîrşit, îl văzui personal pe acest om. El veni, pe neaşteptate, într-o dimineaţă, şi rămase la noi la micul dejun. Pe atunci, Maiorescu şi cu noi aveam menaj comun…”. Onorată de atenţia acestui bărbat de geniu, Mite mai notează: ,,Vream să fiu totul pentru el, iar el, nimic pentru mine! Şi credeam, totuşi, în mintea mea de femeie proastă, că dragostea lui ar fi putut dura…”. De un 4 ianuarie, ziua ei de naştere, Eminescu i-a oferit în dar poezia ,,Atît de fragedă”. Gestul s-a repetat şi în anii următori, cînd i-a făcut cadou poezia ,,Cu mîine zilele-ţi adaugi” şi un caiet întreg cu alte poeme. Acest caiet, împreună cu un album de acuarele ale germano-româncei, conţinînd peisaje din Bucureşti şi din ţară, lucrate cu mult talent şi sensibilitate artistică, a constituit tezaurul ei, din păcate, pierdut astăzi. Nu se ştie, cu exactitate, dacă a existat vreo apropiere fizică între Eminescu şi Mite Kremnitz, căci femeia nu s-a iubit decît pe sine. Cert este că, ros de gelozie, Maiorescu a făcut tot posibilul să-i îndepărteze pe cei doi unul de altul, expediindu-l pe Eminescu la Iaşi, de unde acesta va reveni în Bucureşti, în noiembrie 1877, cînd va fi angajat la ziarul ,,Timpul”. Ranchiuna lui contra poetului s-a menţinut şi în anii următori, cînd l-a defăimat şi i-a diminuat meritele artistice în ochii femeii iubite. Mite Kremnitz a părăsit definitiv România în vara anului 1898, la un an de la moartea soţului legiuit, repatriindu-se la Berlin. A murit în 1916, cu puţin timp înaintea intrării României în război. Titu Maiorescu, fostul ei concubin şi tatăl primului ei copil, Georg Titus, nici măcar nu i-a menţionat decesul în ,,Jurnalul” său. Cînd Maiorescu va muri, la un an după aceea, la funeraliile sale va participa şi Georg Titus, ofiţer în armata germană de ocupaţie.
(va urma)
PAUL SUDITU
Ioan Maiorescu, născut Trifu, (n. 1811, Bucerdea Grânoasă, Imperiul Austriac – d. 24 august/5 septembrie 1864, Craiova, Principatele Unite)
Ion Maiorescu nu avea cum sa participe la moartea lui Eminescu, fiindca atunci era oale si ulcele: murise cu 25 de ani inainte.
As putea sa-l fac praf pe Legionnaire cu prostioara pe care a scris-o, dar ma abtin. De Sisifii lui Christos nu ma ating din principiu.
Sigur ca nu putea participa la ,,moartea”,nu stiu dac v referiti la omorarea sau inmormantarea lui Eminescu,in schimb cel care a participat din plin,se pare ca este principalul vinovat,este fiul sau,Titu Maiorescu,marele ,,iubitor” nu doar de femei,ci si de minore.
Ziua buna dl. Calin. Vi s’a casunat pe mine, s’au ce se intampla? Nu am vrut sa intru in polemica cu dumneavoastra, deoarece am observat de’a lungul anilor eruditia dumneavoastra, insotita de un comportament echilibrat ceea ce a impus respectul meu, dar dupa ultimele comentarii, am fost surprins sa va ca nu doar ca ati inteles gresit ce am spus, ci mai ales insistenta dumneavoastra sa exagerati o expresie si sa cautati gafa cu orice pret. Oricum sunt impresionat de atentia pe care mi’o acordati, neconsiderandu’ma vreun formator de opinie, nici macar vreun reper oarecare. Dar cand citesc diferite texte ale unor persoane care se erijeaza in asa ceva si folosesc diferite tehnici de manipulare, destul de subtile, spre a denigra, minimaliza sau chiar distruge martiri neamului si lupta lor, mi’e rusine sa accept asa ceva. Daca citeati „normal” (adica nu printre randuri, sau la repezeala) ati fi remarcat ca am spus ca pt Maioresti am o retinere si „mai ales” pt Titu M. din cauza participarii lui asasinarea lui Eminescu, participare de lunga durata, ceea ce putem califica de omor premeditat si executat cu sange rece si cruzime. Ca l’a ucis pe unul dintre cei mai mari romani fara nici o ezitare, remuscare l’a ordinul strainilor de neam, nu mai are rost sa mai discutam. In nici un caz nu am spus ca Ioan M. a participat la asasinarea lui Eminescu, dar retinerea pe care o am fata de dansul este ca a fost agent dublu, a lucrat si pentru romani dar mai mult pt straini, iar ca mason si’a initiat feciorul in tainele vanzarii la cel care plateste mai mult. Acum sa nu imi spuneti ca exista si masoni care au servit tara, ca nu’i adevarat. Diavolul nu are frati, ci doar sclavi. Cei care au vrut sa faca dupa capul sau constiinta lor, au sfarsit fie in puscarie, ca Balcescu, fie expulzati, ca si Cuza. Apoi sa cercetati cuvant cu cuvantel ce am scris (tulai da’ important am mai ajuns, glumesc). „Sisif” l’am folosit in sensul perseverentei, m’am gandit sa scriu „Prometei” dar am crezut ca ar fi exagerat, caci personajul mitologic s’a sacrificat sa dea „focul” omenirii, Sisif era ceva mai personal, in sensul simbolic. Dumneavoastra spuneti ca era un personaj malefic, viclean etc.. Io am inteles din acelasi text de pe wiki ca era un om „istet”/ astucieux care a inventat navigatia si multe altele si care din cauza ca a scapat de mai multe ori din capcanele zeilor (l’a incatusat pe Thanatos, geniul mortii trimis de Hades pe pamant sa’l aduca pe Sisif in Infern si asa nu mai murea nimeni), i’au ales o pedeapsa perpetua. Deci mie mi se pare mai degraba un rebel inteligent, decat un om vilcean. Apoi daca vreti sa ma faceti praf, faceti’o chiar va rog, dar sa fie pe buna dreptate iar nu din moft. Va rog sa nu faceti nici amenintari voalate, nici gesturi marete de iertare „à la Cesar” (in sensul ca ati vrea dar va abtineti”, ca sa terminati cu o mistocareala ca nu mai sunteti un marinimos ci doar o gura mare (n’am vrut sa fiu obraznic si sa spun sparta). Sa ma ierte Dumnezeu, daca am fost prea orgolios, caci pe dumneavostra va voi supara. Numai bine! Sus cu Tara si cu Neamul Romanesc! Adrian.https://fr.wikipedia.org/wiki/Sisyphe