Modelul ROZIN de loialitate față de români.

Transcriu un mic capitol din cartea Imn pentru Crucea purtată a lui Virgil Maxim. Capitolul
Tatăl domnului Rozin, pagina 285-286. Cunosc de multă vreme această carte excepțională din toate punctele de vedere. Iar povestea doctorului Rozin din Focșani am încercat s-o uit. Zilele trecute mi-am adus însă aminte de „fabula” de mai jos. Merită să capete totuși oarece circulație. Scena povestită se petrece în temnița de la Aiud, între deținuții politici de după 1950.

****

Într-o zi mai puțin agitată, conversam cu părintele Pojar în limba germană termeni și expresii curent folosite în medicină; Rozin se apropie.
– Știți că tatăl meu a fost medic?
– Nu știam, domnule Rozin, nu ne-ați spus până acum.
– Vreau să vă povestesc ceva despre tatăl meu.
– Vă ascultăm cu plăcere, domnule Rozin.
– Tatăl meu a fost medic, a început dînsul cu mândrie. Era doctor mamoș. Noi suntem din Focșani, eu acolo m-am născut, tatăl meu era medicul primar al orașului și era boier în toată puterea cuvîntului. Era manierat și cunoștea bine germana și franceza. Era simpatizat, invitat și primit în toate casele mari. Cucoanele îi acordau atenție și interveneau pentru el când avea nevoie de bunătatea celor de sus. Toate avuseseră nevoie de el ca mamoș.
După incursiunea armatei române în Bulgaria, în 1912, la care luase parte și regimentul din Focșani, lumea orașului se pregătea să primească cu entuziasm intrarea regimentului în oraș. Mulțimea de oameni, bărbați, femei, copii de la toate școlile, cu flori în mână și cutii de confeti, se înșirară încă de dimineață pe trotuare, de-a lungul întregului oraș. Regimentul se pregătea afară din oraș, unde fusese cantonat, să defileze biruitor în ovații și aplauze. Toate soțiile de ofițeri erau la tribuna de onoare, prefectul și primarul trebuia să sosească.
Tatăl meu, ca să arate tuturor că de el depinde în oraș nu numai viața noilor născuți și a mamelor, ci chiar și acest eveniment de factură națională, a cerut autorităților orașului permisiunea de a constata starea sanitară a ostașilor, ca nu cumva de pe câmpul de luptă să aducă în oraș microbi sau alți germeni purtători de boli infecțioase: tifos, ciumă sau alte boli epidemice. Cu toate că ostașii nu erau bolnavi, ca să zadarnicească această manifestație triumfală pe care focșănenii o așteptau cu mare bucurie, tatăl meu a anulat în calitate de medic primar al orașului intrarea în oraș a regimentului pe motiv că soldații prezintă simptoame de tifos exantematic. Regimentul urma să stea două săptămâni în carantină în afara orașului. Așa a lovit în amorul propriu toți ofițerii care se pregăteau să intre cu fast în oraș în aplauzele mulțimii.
Și Rozin rîdea cu satisfacție și era mândru de puterea tatălui său. Îl priveam și mă gândeam cu câtă inconștiență deconspira actul iudaic al zădărnicirii unei bucurii naționale. Și am înțeles că nu de puține ori, în spatele unei neîmpliniri a voinței noastre românești și nu numai, stă un gând iudeo-masonic, care prin mașinațiuni și aranjamente oficiale și tot felul de deturnări perverse zădărnicește împlinirea unor idealuri.
Cu ce-l supăra pe tatăl lui Rozin, evreu pripășit în Țara Românească, ajuns în post de răspundere sanitară al unui oraș simbol, faptul că românii se bucurau, sărbătorindu-și armata victorioasă? Nu numai nouă ar trebui să ne dea de gândit acest lucru, ci mai degrabă evreilor. „Ce pizmăreț popor!”

****

Ziceam că zilele trecute mi-am adus aminte de acest caz, al medicului Rozin. Ocazia a fost tare ciudată: la TV se relata despre niște turiști, sărmanii, care s-au înecat la Mamaia… Iar eu, strârnit de această veste neplăcută, m-am pomenit înjurându-l pe …Mihai Florescu, fostul ministru al chimiei înainte de 1990…
De unde și până unde am ajuns la discretul lider cominternist?
Ciudatul traiect al gândurilor îl voi reface în alt text, cât de curând.
Până atunci, toată lumea are liber la comentarii pe seama lui ROZIN, cel de neuitat!

Ion Coja