NOTA REDACȚIEI – Public din nou acest text, spre folosul unor colegi comentatori care nu se ostenesc să se informeze și de la alte surse decât cele manipulatorii. Există o literatura de denigrare a legionarilor extrem de bine susținută pe toate planurile. Site-ul nostru și-a propus să combată textele și campaniile de presă de natură mercenară, având ca țintă ascunderea adevărului.
Regret că persoane care comentează pe acest site nu se ostenesc să citească nici măcar ceea ce acest site le oferă. În legătură cu legionarii există zeci de texte publicate de-a lungul anilor pe site-ul nostru. Sunt adunate la categoria LEGIONARII ÎN ETERNITATE. Sunt dezolat că persoane care comentează pe acest site nu apelează la serviciile acestui site, a cărui principală menire este să ofere „informații alternative” față de cele „oficiale”.
Întrebările la care am încercat să răspund mai jos mi-au parvenit prin E mail nesemnate. Le-am dat un răspuns cât mai concis, dar și suficient de cuprinzător. Pentru date suplimentare, a se vedea textele din categoria amintită: LEGIONARII ÎN ETERNITATE.
i.c.
Întrebări și răspunsuri
Întrebări și răspunsuri cu privire la „crimele” legionarilor
1- La sfîrşitul luni octombrie 1924 – Corneliu Zelea Codreanu – îmbrăcat în albul lui costum naţional cu broderii, l-a asasinat el însuşi pe prefectul Manciu.
2- Pe 29 decembrie 1933, seara, Ion Duca – prim-ministru liberal a fost împuşcat de la mică distanţă în gara Sinaia de un comando de trei legionari, condus de Niki Constantinescu, în vîrstă de 29 de ani, absolvent al Academiei Române de Înalte Studii Comerciale, funcţionar la compania de transport public din Bucureşti, şi care provenea dintre militanţii aleşi ai primei perioade a Legiunii. Ceilalţi doi erau Iancu Caranica şi Doru Belimacea, studenţi macedoneni.
3- În luna iulie 1936, o echipă de zece legionari, studenţi la Teologie, l-au asasinat pe Mihail Stelescu în spitalul în care aştepta să fie operat de apendicită. Au tras în total 120 de gloanţe împotriva victimei şi apoi, pe acelaşi pat, au ciopîrţit cadravul cu topoarele etc.
4- La 21 septembrie 1939 – un grup de prahoveni legionari l-au asasinat pe prim-ministru Armand Călinescu în centrul capitalei Bucureşti.
5- În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940 legionari au masacrat 64 de deţinuţi politici din închisoarea Jilava.
6- În dimineaţa zilei de 27 noiembrie 1940 au fost răpiţi de legionari şi asasinaţi Nicolae Iorga şi economistul şi omul politic ţărănist, Virgil Madgearu.
Vă mulţumesc anticipat pentru răspuns.
Iată și răspunsul meu:
1. Nu a fost un asasinat, ci un gest în legitimă apărare. S-a ținut un proces, s-au adus dovezi, s-au depus mărturii etc. Nu putea fi vorba de un proces măsluit, deoarece a fost un proces cu jurați. Procesul a însemnat un mare câștig de popularitate pentru Corneliu Zelea Codreanu și ideile sale. Vă recomand cartea Pentru legionari, a Căpitanului. Nimeni nu a contestat până acum faptele descrise în această carte așa cum le prezintă autorul.
2. După cum vedeți, e vorba de persoane cu un statut profesional impunător. Cei trei au avut un singur revolver, unul singur dintre ei a tras, iar ceilalți doi s-au declarat solidari cu camaradul lor. L-au omorît pe Duca, s-au dus la postul de poliție să se predea, iar polițaiul a rupt-o la fugă, așa că cei trei s-au urcat în tren și au venit la București să se predea! Deci puteau să fugă, să se ascundă, nimeni nu știa cine sunt. Și totuși nu s-au ascuns. De ce? Pentru a atrage atenția asupra faptului că gestul lor era un act de justiție! Într-o țară în care justiția nu funcționa și trădarea unor interese naționale nu era de nimeni pedepsită, legionarii au găsit această cale pentru a băga spaima în politicienii corupți, care se știau imuni în fața justiției. Această imunitate dispărea în fața judecății legionarilor. Nota bene: Acest asasinat s-a făcut fără șiința Căpitanului.
Știu din familia lui Duca o scenă: ajuns acasă, după ce a semnat un act de trădare a intereselor românești, Duca s-a prăbușit într-un fotoliu și i-a spus soră-sii: Mi-am semnat condamnarea la moarte!… Fusese avertizat de legionari să nu semneze acel act prin care, ca prim ministru, accepta venirea și încetățenirea a 50.000 de familii de evrei din Germania. Nu putuse refuza cererea finanței mondiale, fiind constrâns de jurămintele făcute ca mason!…
A mai fost și o complicație în plus: guvernul refuza primirea în România a câteva zeci de familii de aromâni expulzați din Grecia pentru că refuzau să se declare greci!… Se considerau români, iar guvernul de la București le purta de grijă evreilor din Germania!… Bieții români stăteau pe cheiul portului Salonic, alungați din casele lor, iar Bucureștiul nu se gândea să-i primească… De aceea doi dintre nicadorii de la Sinaia erau macedoneni.
3. Ca și la Sinaia, a fost vorba de o singură armă și de o singură persoană care a tras cu arma ucigându-l pe Stelescu. Toți cei zece fuseseră camarazi de cuib legionar cu Mihail Stelescu. Omorul a avut caracter demonstrativ. Au dorit să arate astfel că se simt vinovați că din mijlocul lor s-a ridicat un trădător și un criminal: Mihail Stelescu încercase de două ori să-l asasineze pe Căpitan, la ordinul Siguranței, al cărei agent era. Sunt povești din presa de pe Sărindari ce spuneți în textul întrebării privind topoarele etc. Din nou, dacă legionarii erau niște criminali ordinari, nu veneau zece inși să tragă de un singur pistol! Au vrut să dea o lecție pentru viitorime. Deduce fiecare ce poate din această lecție! Legionarii au avut o obsesie: cât de mult rău ne-au făcut în istorie trădătorii! Hotărîți Dvs dacă aveau dreptate! Și de data asta cei în cauză au acționat fără să aibă încuviințarea Căpitanului, știind bine că acesta i-ar opri!
4. Armand Călinescu a fost un criminal pentru care nu exista decât o singură lege: să-i facă pe plac regelui poltron și criminal! Era vinovat de asasinarea mișelească a 14 tineri patrioți, printre care se afla și Corneliu Zelea Codreanu. Acest asasinat politic se pare însă că a fost rezultatul unei manipulări, aranjat de mintea diabolică a regelui criminal, spre a se descotorosi de Armand Călinescu, devenit incomod, și pentru a avea motiv să treacă la cele mai dure represalii: a doua zi după asasinarea lui Armand Călinescu, circa 300 de legionari au fost luați din mijlocul familiei lor și împușcați demonstrativ, în stradă, câte trei în fiecare capitală de județ! O crimă de dimensiuni unice în istoria noastră!
5. La Jilava au fost împușcați foști politicieni, judecători, procurori, găsiți vinovați de asasinatele comise împotriva legionarilor în anii precedenți. Ajunși la putere, la guvernarea țării în septembrie 1940, legionarii au deschis un proces împotriva celor ce încălcaseră legea și comiseseră sute de asasinate sub protecția regelui. A fost alcătuită o listă de câteva sute de acuzați, iar cei mai vinovați au fost arestați ca să nu fugă din țară. Sunt mai multe versiuni pentru a explica asasinarea acestor deținuți în celulele de la Jilava, înainte de a se ține procesul. Indiferent de aceste explicații, un lucru e sigur: toți erau vinovați de participare la asasinarea în masă a elitei tineretului naționalist din România. Repet: printre cei asasinați la Jilava niciunul nu era nevinovat, toți aveau mâinile pătate de sângele tineretului legionar: circa 320 de legionari uciși fără a fi condamnați sau judecați!
6. M-a preocupat cazul Iorga. Azi sunt convins că Iorga și Magearu au fost asasinați de persoane infiltrate în Mișcarea Legionară, agenți ai unor „agenturi străine”. Mișcarea număra peste un milion de membri! Este sigur că cei infiltrați în Mișcare pentru a o dezorganiza sau discredita erau cu zecile, poate chiar cu sutele! Dintr-o discuție relativ recentă cu istoricul Vergatti, am aflat o ipoteză nouă: ținta principală a dublului asasinat a fost Magearu. Acesta era implicat în niște tranzacții bancare care vizau deopotrivă masoneria, finanța mondială, NKVD-ul. Știa prea multe despre persoane importamte din Occident plătite cu bani grei ca să facă jocul Moscovei!
Prin asasinarea lui Iorga s-a reușit compromiterea Mișcării legionare în ochii românului de rând, căruia nu-i iese din cap că marele patriot Iorga a putut fi ținta unui asasinat executat de niște indivizi care se pretind patrioți!… Vor mai trce ani de zile până când ne vom elibera de povara acestui gând și tot românul va pricepe că pe Nicolae Iorga l-au omorît niște adversari și dușmani de moarte ai legionarilor. Aceștia s-au priceput de minune să însceneze un omor care să-i incrimineze pe legionari. Pe nedrept însă. Sunt foarte convins de asta. În urmă cu câțiva ani, la Academie s-a comemorat moartea lui Nicolae Iorga. Trecuseră 70 de ani. M-a impresionat faptul că dintre cei patru vorbitori academici, niciunul nu a pomenit cuvîntul legionar, nu a spus nicio vorbă de înfierare și condamnare a legionarilor, așa cum se obișnuia la astfel de ocazii. Mi-am dat seama că la acest nivel, academic, fusese acceptată o jumătate de adevăr: pe Nicolae Iorga nu l-au omorît legionarii! Acest lucru e ușor de dovedit. Mai greu este de dovedit cine l-a omorît pe Iorga, dacă nu legionarii?!… De aici încolo încep speculațiile și ipotezele se înmulțesc.
Cam atât, în cele mai puține cuvinte! Deocamdată. Găsiți mai mult citind pe acest blog textele grupate la secția Legionarii în eternitate.
[…] https://ioncoja.ro/de-ce-de-ce-se-ascunde-adevarul-despre-crimele-legionarilor/ (foarte aproape de adevăr, în cele prezentate în articol) […]
Pacat ca nu ati reusit sa o convingeti pe sotia dvs. si pe ginere
Legionarii care i-au pedpsit pe Gheorghe Duca, pe Armand Calinescu si pe cei 64 de calai si ucigasi ai legionarilor de la Jilava, sunt eroi si martiri ai neamului romanesc
Nu stiu daca multi vor fi de acord cu cele enuntate de mai sus. Dar asta este concluzia logica care rezulta din randurile de mai jos, extrase din memoriile lui Mihail Sturdza, (diplomat de cariera, fost ministru de externe al Romaniei si patriot infocat) intitulate „Romania si sfarsitul Europei. Amintiri
din tara pierduta.“
„Sarcina politicienilor răzvrătiți era cu atât mai grea cu cât, atât în Franța cât și în Marea Britanie, înțelegerea din Muenchen, cel mai inteligent instrument iscălit de diplomația europeană în vremurile interbelice, fusese primită de masele naționale cu un entuziasm de nedescris. Niciodată, pentru tanicele puteri ale revoluțiilor și ale războaielor, situația nu fusese mai critică. Panica lor a ajuns la culme când s-a anunțat că un acord franco-german (similar cu cel care fusese încheiat între Germania și Marea Britanie) fusese redactat și că Ribbentrop în persoană era să vie să-l semneze la Paris. Acest moment a fost ales de Puterile Haosului, pentru asasinarea, de către evreul Herschel Grunspann, a tânărului Ernest von Rath, consilierul ambasadei germane din Paris. Iată comentariile lui Monzie, om politic de stânga, în cartea sa, Ci-Devant, asupra acestui eveniment.
„Opt noiembrie 1938. Un tânăr everu-polonez, Grunspann, a rănit mortal pe consilierul ambasadei germane. Cum Acordul franco-german a fost încheiat tocmai ieri, coincidența acestei crime lasă impresia unei legături de la cauză la efect între actul diplomatic și actul criminal. Ar trebui poate să îndepărtăm orice ipoteză de complicitate politică… Cum însă, ca rezultat al acestei crime, totul poate fi repus în discuție, ne întrebăm ce mai rămâne din acest preludiu de apropiere franco-germană. Ne vom mobiliza pentru apărarea ovreiașului asasin, ne vom bate pentru a-l preamări, după ce vom fi cotizat pentru a-i plăti avocații, pentru a scrie și publica pamflete, pentru a organiza mitinguri; sensibilitatea franceză și muncitorească va agrava acest asasinat, periculos pentru noi, periculos pentru evreime, căci el asociază muncitorimea evreiască la activitățile războinice ale finanței israelite”.
De Monzie avea dreptate în previziunile sale. Dar a fost „sensibilitatea nord-americană” care s-a manifestat mai zgomotos. Presa Statelor Unite s-a pus imediat în mișcare, sărbătorind „eroul” evreu. Reuniuni s-au organizat imediat de la New York până la San Francisco. New York Times, entuziasmat, anunță că „Mai mult de 30 de mii de dolari au fost puși imediat la dispoziția lui Herschel”. Roosevelt, cu preciziunea maniacă a piromanului, a ales acel moment pentru a rechema definitiv ambasadorul său din Berlin, procedând astfel fără nicio provocare. Aceasta a fost prima rupere de legături diplomatice între țările care trebuiau să se încaiere în curând.
Asasiantul lui von Rath nu a condus însă la rezultatul dorit de cei care îl puseseră la cale. Guvernul german s-a grăbit să arate că nu considera Franța întru nimic răspunzătoare de asasinatul diplomatului său. Ribbentrop s-a dus la Paris, a semnat Acordul franco-german și a distribuit distincții și decorații personalului spitalului unde von Rath fusese îngrijit, precum și foștilor combatanți francezi, care oferiseră sângele lor pentru transfuziile ce se făcuseră rănitului. Tainicele Puteri pregăteau însă un alt Grunspann, ținut în rezervă.
O primă vizită a Regelui Carol la Londra fusese un fiasco total. Invitat automat, ca rege domnitor, la funerariile Regelui George al V-lea, în 1936, plecase cu un batalion întreg de vânători, în capul căruia avea pretenția să participe la cortegiul funebru și se prezentase la Calais cu patru zile înainte de ziua protocolară, desemnată pentru sosirea restului invitaților. Guvernul britanic i-a comunicat că batalionul de vânători nu era dorit și că el personal trebuia să aștepte cuminte în Franța ziua hotărâtă. Batalionul a fost retrimis în țară și regele a așteptat în nordul Franței permisiunea de a-și continua călătoria, vizitând câmpurile de bătălie, pentru a-și găsi o ocupație. La Londra, neajunsurile și umilințele au continuat: Regina Mary nu a consimțit să-l primească; presa și-a bătut joc de expediția sa militară, precum și de un personaj misterios, pe care îl numea <> și care îl urma pretutindeni, în costum național românesc. Singurele puncte mângâietoare ale acestei călătorii fuseseră recepția rezervată regelui în gara Calais de către francmasoneria locală, în odăjdii, și adunarea în grabă de către Banca Națională a tuturor devizelor ce se aflau pe piața Bucureștiului și în cuferele băncilor pentru a fi remise regelui, în momentul plecării sale, pentru cheltuieli de călătorie.
Atitudinea Londrei față de Carol s-a schimbat însă subit și total în aceste zile de destin. La o săptămână după asasinarea lui von Rath, la 15 noiembrie 1938, spre mirarea multora, Carol merge în vizită oficială la Londra, primind o invitație specială din partea guvernului britanic. La 28 noiembrie Carol s-a reîntors în țară. În chiar noaptea reîntoarcerii sale, a avut loc o lungă întrevedere cu Călinescu și cu Gavrilă Marinescu, cărora le-a dat ordinele cuvenite. Douăzeci și patru de ore mai târziu, în noapte Sfântului Andrei, 29/30 noiembrie 1938, Codreanu era asasinat în codrii Tâncăbeștiului de către călăii regelui.
O explozie de bucurie a scuturat presa internațională la vestea uciderii Căpitanului. Times din Londra și Times din New York strigau: „Bine ați făcut!” Ward Price, cunoscutul publicist englez, care a vizitat pe Carol câteva zile după acest asasinat, declara: „Am fost impresionat de atitudinea sigură și energică a regelui, pe care ne obișnuisem în Anglia să-l considerăm om de caracter puțin serios”. Ministrul Marii Britanii la Praga s-a crezut obligat să facă o vizită de felicitare ministrului nostru, Radu Curtzescu. „A fost un mare act de curaj”, i-a zis el. Astăzi încă, acest act mișelesc este povestit în diferite cărți și publicațiuni franceze, britanice și germane. Sub inspirația unor români ce nu au priceput că păcatul teribilei crime cade astăzi și asupra lor – cu amănunte mincinoase sau cu uitări socotite, pentru a micșora sau chiar a ignora vina lui Carol al
II-lea.“
Evreul Herschel, un ucigas, este socotit mare erou, desi victima lui
nu era nici criminal si nici ticalos. Iar Carol al II-lea, a dat dovada de „mare
act de curaj“ dand dispozitie unor calai ca sa ucida 14 legionari aflati deja
in detentie, deci care, din punct de vedere juridic, isi ispaseau deja
pedeapsa. Deci o crima prin care se incalcau legile tarii si ale omeniei. Cum
sa dai ordin sa fie omorati niste detinuti? Care era baza legala a acestei
actiuni?
Si atunci, de ce sa n-avem dreptul sa spunem in gura mare ca pentru noi,
Nicadorii, cei care l-au pedepsit pe Duca, vinovat pentru ca prin ordinele lui
fusesera ucisi deja 6 legionari de catre „fortele de ordine“ sunt eroi si
martiri ai neamului? Alaturi de eroica echipa a lui Miti Dumitrescu, cei care
l-au asasinat pe Armand Calinescu, cel care a dat ordinul criminal de a ucide 14 legionari care deja erau intemnitati prin sentinta judecatoareasca? De ce evreul Herschel, care a ucis un om nevinovat sa fie considerat erou si
Nicadorii si echipa lui Miti Dumitrescu, care au executat niste politicieni
criminali, sa fie stigmatizati ca ucigasi? Eu, dupa toate regulile logicii,
sunt obligat sa-i consider, ori imi place ori nu, pe acestia de doua ori eroi.
Cu mult mai eroi decat evreul Herschel.