Text anti-semit preluat de pe site-ul Domnului PAUL GOMA

Sabin Manuilă : Declarație în legătură cu Legea 301/1944

Sabin Manuilă : Declarație în legătură cu Legea 301/1944 (01 martie 2008)
Titlu: Sabin Manuilă : Declarație în legătură cu Legea 301/1944 (01 martie 2008) (75 clicks)
Legendă: Sabin Manuilă : Declarație în legătură cu Legea 301/1944 (01 martie 2008)
Filename: frp_s_manuila-declaratie_legea_301.pdf
Mărime: 30 kB

Sabin Manuilă: Declarație in legătură cu Legea 301/1944

DECLARATIE

Subscrisul Dr. Sabin Mănuilă, domiciliat în New York, USA, 945, 5th Avenue:- fost Director General al Institutului Central de Statistică al României între anii 1932-1947;

-fost Director General în Ministerul Sănătății (1927-1932);

-fost Subsecretar de Stat la Președenția Consiliului de Miniștri (1944-1945);

membru corespondent al Academiei Române;

membru al Academiei de Medicină și al Academiei de Științe;

-actualemte membru al Comitetului Național Român;

declar următoarele:

În una din ultimele zile ale lunii mai 1944, m-a invitat Dl IULIU MANIU, președintele Partidului Național-Țărănesc și fost Prim-Ministru, să viu la locuința sa din Snagov-Ilfov, care locuință era situată în casa familiei mele. Dl MANIU mi-a prezentat un exemplar al Decretului-Lege nr. 301, publicat în Monitorul Oficial din 29 mai 1944 (Partea I-a, nr. 125, pag. 4238), care modifica dispozițiunile legii nr. 509 din 3.8.1943 în sensul că edicta pedeapsa cu moartea pentru evreii care s-ar fi introdus fraudulos în țară.

Textul articolului unic al Decretului-Lege nr. 301/1944 suna astfel:

„La finele articolului 1 din Legea nr. 509 din 30 august 1943, se adaugă următorul aliniat final 23: „Trecerea frauduloasă a frontierei săvârșită de evreii ce vin din alte țări”.

„Dat în București la 26 mai 1944, Antonescu, Mareșal al României, Conducătorul Statului; Ministrul Justiției: Ion C. Marinescu”. Iată cuprinsul raportului nr. 1069 al Ministerului Justiției, privitor la justificarea Decretului-Lege nr. 301:

„Domnule Mareșal,

În ultimul timp s-a descoperit de organele de frontieră că un număr mare de evrei din alte țări au încercat să treacă în mod fraudulos frontiera țării. Cum aceste elemente străine sunt indezirabile, mai cu seamă în aceste vremuri, ele putând periclita interesele superioare ale apărării naționale, s-a socotit că este necesar ca să se aducă un proiect de Decret-lege pentru modificarea art. 1 din Legea nr. 509 din 1943 prin care am adăugat un aliniat nou, care pedepsește cu moartea evreii care se introduc fraudulos în țară.

Art. 2 din acea lege prevede aceeași pedeapsă pentru complicii și favorizatorii acestor evrei.

Dacă și Domnia Voastră sunteți de acord cu acest proiect de Decret-lege, vă rog să binevoiți a-l aproba și semna”.

Implicațiile acestui Decret-lege erau: executarea tuturor evreilor care treceau fraudulos granița României. În acea epocă, problema trecerii frontierei românești de către evrei se practica în Transilvania, unde guvernul unguresc pusese în mișcare aparatul administrativ pentru deportarea evreilor din Ungaria în Germania. Pentru a evita deportarea în Germania, unii evrei au decis să treacă în România, de unde nici un evreu nu a fost vreodată deportat în Germania.

Evreii din Bucovina, Dorohoi și Basarabia au fost evacuați din ordinul nemților în anii 1941-42 în lagărele din Transnistria.

Dl Maniu mi-a cerut să plec imediat la București și în numele D-sale să-i cer Mareșalului Ion Antonescu, Prim-ministru și Conducător al României, ca Decretul-lege 301 să fie revocat. După ce am primit numeroase sugestii tehnice și tactice, am plecat imediat la București și m-am prezentat întâi la Dl. Mihai Antonescu, vicepreședintele Consiliului de Miniștri și ministru de Externe. I-am explicat amănunțit rostul vizitei mele. D-sa mi-a răspuns că n-a văzut Decretul înainte de publicare, așa cum ar fi fost normal. (Cum guvernul unguresc nu acorda pașapoarte evreilor pentru a trece legal granița în România și nici guvernul român nu acorda vize de intrare în România pentru evrei, fruntașii evrei din România – foști demnitari care s-au crezut răspunzători pentru soarta evreilor, dându-și seama că mulți evrei vor încerca să intre în România spre a evita deportarea în Germania, au decis să facă intervenții pe lângă Guvernul Român spre a cere abolirea Decretului-Lege nr. 301 din 1944. În acest scop s-a constituit o delegație compusă din 3 persoane care au ales calea indirectă, socotită deci cea mai eficientă, de a interveni prin Dl Iuliu Maniu, fost Prim-Ministru al României și Președintele Partidului Național-Țărănesc. Imediat după apariția Decretului-Lege 301 în Monitorul Oficial din 29 Mai 1944, cei trei delegați s-au prezentat la Snagov-Ilfov spre a-i cere D-lui Maniu o intervenție la Mareșalul Ion Antonescu, PrimMinistru și conducător al Statului.

Datorită acestei situații D-l Maniu mi-a cerut mie, în fața celor trei delegați, să plec la București, imediat, și să cer, în numele Domniei Sale ca decretul să fie retras.

Din primul moment al audienței mele la Dl Mihai Antonescu, am aflat următoarele amănunte, confirmate mai târziu de Mareșalul Antonescu personal: 1) la ultima vizită a Mareșalului Antonescu la Hitler, i s-a cerut ca evreii din România să fie deportați în Germania. Mareșalul a încercat să se opună. Hitler a insistat însă, arătând că Ungaria a luat o asemenea măsură, care e însă în pericol de a nu putea fi aplicată din cauză că evreii vor trece în masă în România.

Reîntors în țară, au discutat problema, și Mihai Antonescu s-ar fi opus categoric promulgării unei astfel de legi. Atunci Mareșalul n-a mai adus problema în fața Consiliului de Miniștri și a însărcinat Marele Stat Major să întocmească un proiect de lege, să-l prezinte spre semnătură Mareșalului Antonescu și Ministrului de Justiție și să-l publice în Monitorul Oficial, astfel încât nimeni să nu afle de existența lui decât după ce a fost publicat în Monitorul Oficial. Mihai Antonescu a telefonat apoi Mareșalului Antonescu, spunându-i că mă aflam la dînsul, trimis fiind de D-l Maniu, spre a solicita o audiență în chestiunea Decretului-Lege 301. Am fost primiți imediat de D-sa, birourile amândurora fiind în aceeași clădire.

Cum ne-a văzut, Ion Antonescu ne-a vorbit pe un ton ridicat. Întâi i-a explicat lui Mihai Antonescu că a fost nevoit să evite orice publicitate, ca să împiedice intervenții la măsura deportării evreilor din România, dar că, în situația în care se găsea, s-a văzut totuși forțat să răspundă la cererea ce i s-a făcut și să intervină cu o lege care să demonstreze că România se ferește să saboteze măsurile luate de Ungaria împotriva evreilor.

În ciuda ingerințelor exercitate asupra sa, Mareșalul a luat riscul de a nu aplica legea. Cum aplicarea ei trebuie să se facă prin organele grănicerești, iar instrucțiunile de aplicare urmau să fie date Comandamentului Grănicerilor de către Marele Stat Major, nu exista alt mijloc de a împiedica aplicarea legii decât prin omiterea trimiterii instrucțiunilor respective Corpului Grăniceresc. Ceea ce în fapt s-a și întâmplat, căci aceste instrucțiuni n-au plecat niciodată de la StatulMajor. În felul acesta – a spus Mareșalul – nici un evreu nu va fi executat pe graniță, cu toată dispoziția categorică a legii.

Pe un ton apăsat mi-a cerut să-i comunic D-lui Iuliu Maniu că D-sa era conștient de implicațiile Legii, dar că era conștient și de consecințele politice și militare, în caz că ar fi refuzat să facă acest Decret, care totuși, pentru el, însemna un sacrificiu de conștiință și de prestigiu și în același timp, un imens risc național și personal.

Aflând cele descrise mai sus de la Mareșalul Antonescu și D-l Mihai Antonescu, din care rezulta că Legea 301 n-a fost făcută cu intenția de a fi aplicată și că, deși în aparență legea era extrem de brutală, totuși nu era să aibă nici o consecință reală pentru viața evreilor din Transilvania de Nord, am socotit misunea mea îndeplinită și am plecat imediat la Snagov, unde am găsit delegația evreilor în așteptare și mulțumită de informațiunea adusă de mine de la Mareșalul Antonescu.

Aceasta este declarația mea liberă bazată pe experiența personală, pe care sunt gata s-o substanțiez și oral în fața oricăror instanțe administrative sau judiciare, dacă ar fi nevoie.

Iunie, 13, 1959 (ss) Sabin Mănuilă

*

Act legalizat de Harry Rosen-Notary public, State of New York, no. 24.86444550, Qualified in Kings Country, Commission Expires, march 30, 1960.

(ss) Harry Rosen

Notă explicativă: Documentul de mai sus se află în arhiva Comitetului Național Român și ne-a parvenit de la dl Sergiu Aurel Marinescu, cunoscutul istoric și publicist din Statele Unite, care își asumă conformitatea cu documentul original.

P.S. Documentul de mai sus mi-a parvenit prin D. Ion Coja la 22 februarie 2008.

Paul Goma

**********************************************

 

Nota redacției 2016: „Legea 301 n-a fost făcută cu intenția de a fi aplicată și, deși în aparență legea era extrem de brutală, totuși nu era să aibă nici o consecință reală pentru viața evreilor din Transilvania de Nord.”  …Cam aceasta a fost atitudinea lui Antonescu față de evrei: a dat legi aspre împotriva evreilor, dar asta a făcut-o de ochii lumii, ai UE din acea vreme, cu sediul la Berlin… În fapt, prevederile brutale, aspre ale legislației anti-semite nu au fost aplicate niciodată. Evreii de atunci s-au arătat mulțumiți de  această stratagemă. Evreii de azi, înhămați  la propaganda anti-românească, fac tot ce pot să fie uitată și ascunsă esența acestei legislații, mereu invocată într-un mod dezgustător de incorect!

i.c.

Share This Story!

  • radu Stefan

    ANTONESCU OBLITERAT DIN ISTORIE DE PISHICHERUL BANDIT ISARESCU
    Ion Cristoiu | De teama ştiu eu Cui, Mugur Isărescu falsifică Istoria României

    Mă număr printre puţinii jurnalişti români care au tresărit marţi, 26 iulie 2016, la aflarea ştirii că în această zi, mai de dimineaţă, în prezenţa Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, s-a inaugurat la Tismana Muzeul Tezaurului BNR.
    Ca gazetar prin Istorie (nu istoric, e prea pretenţios pentru mine), am vrut să scriu o carte despre Lovitura de stat de la 23 august 1944.
    În chip inevitabil, am studiat la Bibliotecă şi în arhive tot ce- a făcut Mareşalul Antonescu în 1944, mai precis pînă la 23 august 1944.
    M-a preocupat şi mă preocupă în continuare această perioadă din Istoria României şi pentru că țin să-mi imaginez ce încerca elita politico-militară şi intelectuală a României în faţa Tăvălugului rusesc în năpustire către țară.
    Pe 18 martie 1944, ruşii au forţat Nistrul pătrunzînd pe teritoriul României.
    Pe 26 martie 1944, trecuseră Prutul, cucerind localitățile Botoşani, Rădăuţi, Bălţi, Paşcani.
    Cu nici trei ani înainte, în 22 iunie 1941, Armata Română trecuse Prutul în Basarabia.
    Acum Armata Română trecuse Prutul în sens invers.
    De pe 17 aprilie 1944 pînă în noaptea de 19 spre 20 august 1944, cînd s-a spart Frontul Moldovei, frontul s-a stabilizat pe un aliniament care începea de la Gura Humorului, trecea pe la nord de Iaşi, nord Corneşti pînă la Orhei şi de aici pe cursul inferior al Nistrului pînă la Marea Neagră.
    Din 17 aprilie 1944 noi, românii, am avut un răgaz.
    Dinspre ruşi, fireşte.
    Dinspre anglo-americani, n-am avut o clipă de răgaz.
    Ne-au pisat cu bombardamentele de ne-au mers fulgii!
    Pentru asta, după decembrie 1989 le-am dedicat un monument!
    Ce-a făcut Mareşalul în acest răgaz?
    A încercat să negocieze cu Aliaţii ieşirea României din Război.
    Aliaţii l-au trimis să negocieze cu ruşii.
    A încercat să negocieze cu ruşii, prin Frederic Nanu, la Stockholm.
    Stalin era pe cale să cedeze.
    Rezistenţa frontului din Moldova îl îngrijora.
    Se afla într-o cursă contracronometru cu anglo-americanii, debarcaţi în Normandia, pentru cine intră primul în Berlin.
    Numai că deodată, în timp ce Mareşalul cerea ca Basarabia şi Bucovina să fie discutate după Război, Stalin s-a trezit cu oferte mult mai generoase din partea lui Iuliu Maniu, din partea Regelui şi din partea lui Gheorghe Tătărescu.
    Chiar la Stockholm, Frederic Nanu era lucrat de un trimis al camarilei Regale: George I. Duca.
    O altă preocupare a Mareşalului a fost punerea la adăpost a Tezaurului românesc.
    A Tezaurului întruchipat de elita României.
    Drept pentru care, din aurul dat de nemţi, a creat un Fond în Elveţia, care urma să fie folosit de membri ai elitei, plecaţi peste graniţă.
    A venit 23 august 1944.
    Fondul a fost păpat de membrii Camarilei Regale, în frunte cu Buzeşti, cei cărora Pamfil Șeicaru le spunea băieții de bine.
    Un Tezaur care trebuia pus la adăpost era cel al BNR.
    Mareşalul Antonescu a cerut BNR propuneri de punere la adăpost a Tezaurului.
    S-au vehiculat multe scenarii.
    Inclusiv cel al scufundării în Dunăre.
    S-a ajuns pînă la urmă la decizia transportării şi adăpostirii la Mînăstirea Tismana.
    În consecinţă, între 11-22 iulie 1944 au fost transportate la Mănăstirea Tismana şi adăpostite într-o pivniţă 4086 de casete cu 215 tone de aur.
    Pe 6 septembrie 1944, Consiliul General al BNR, dîndu-şi seama că Tezaurul putea fi descoperit de ruşi, cu aprobarea Guvernului Sănătescu, l-a mutat într-o peşteră din apropierea mănăstirii.
    În 1947, Tezarul a revenit la București.
    Cu vreo cîţiva ani în urmă, ajungînd la Tismana, am fost dus să văd peştera.
    În această peşteră, BNR a decis în 2013 să amenajeze un Muzeu.
    Muzeul a fost inagurat marţi, 26 iulie 2016.
    De ce am tresărit la aflarea ştirii?
    Aşa cum se vede din cele scrise mai sus, mutarea în peşteră pe 6 septembrie 1944 e doar un moment din Operaţiunea Transportarea și Adăpostirea Tezaurului.
    Iniţiatorul şi coordonatorul acestei Operaţiuni a fost, incontestabil, Mareşalul Antonescu.
    De ceva timp, Mareşalul Antonescu e la index în România.
    Din cauza asta, una dintre cele mai complicate perioade din Istoria României Septembrie 1940 – 23 august 1944 e ocolită chiar şi de istorici.
    De cît să calce pe bec, istoricii preferă să nu vorbească.
    La fel ca pe vremea comunismului.
    Dacă voiai să n-ai bătăi de cap, ocoleai subiectele care te-ar fi putut aduce în conflict cu poziţia oficială.
    Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a ţinut un discurs cu prilejul inaugurării.
    Am căutat textul pentru a vedea dacă-l pomeneşte undeva pe Mareşal.
    Ei bine, pentru domnul Guvenrator, Mareşalul Antonescu nu există în Operaţiunea Tezaurul BNR!
    Pentru a-i ieşi această grosolană falsificare a Istoriei naţionale, Mugur Isărescu apelează la o şmecherie ieftină.
    Reduce Operaţiunea, care cuprinde în chip necesar Hotărîrea Mareşalului de a pune la adăpost Tezaurul, Transportarea Tezaurului în secret, să nu ştie nici nemţii, doar la mutarea în peşteră.
    Dar chiar și această Operațiune e falsificată, deoarece e pusă exclusiv pe seama funcționarilor BNR de la vremea respectivă, cînd un rol deosebit la avut premierul Constantin Sănătescu.
    Astfel, falsificată Istoria, tînărul de azi, care l-a urmărit pe Mugur Isărescu, rămîne convins că, în 1944, BNR, cu de la sine putere, fără să ştie Mareşalul Antonescu a transportat la Tismana (cu cîrca?!) 200 de tone de aur.
    De ce nu suflă o vorbă Mugur Isărescu despre Mareșalul Antonescu?
    Pentru că ar fi fost obligat să spună ceva bun despre o personalitate contradictorie prezentată de propaganda oficială de azi drept un Monstru.
    Dacă ar fi spus în chip corect că Operațiunea a fost inițiată și coordonată de Mareșal, tînărul de azi ar fi tresărit, întrebîndu-se uimit:
    Cum adică acel Criminal de Antonescu în loc să-și pună ceva parale deoparte în străinătate, pentru a duce o viață de lux în Spania sau Portugalia, cum ar fi făcut mulți dintre liderii postdecembriști, se preocupa de soarta Tezaurului BNR?
    Mugur Isărescu e o personalitate de prim rang a României.
    Din nenorocire, aşa cum se vede, din această falsificare a Istoriei, de teama ştiu eu Cui, Mugur Isărescu e o personalitate de prim-rang a României babuinizate.

  • radu Stefan

    Foarte important text;
    Dece nu devine obligatoriu pentru instanta si in tribunalele Nurnbergului lui Elie Wiesel si ale confratilor lui? D’alde pelteaua I Ionita, care ne judeca intr-una !