Text anti-semit preluat de pe site-ul Domnului PAUL GOMA

Sabin Manuilă : Declarație în legătură cu Legea 301/1944

Sabin Manuilă : Declarație în legătură cu Legea 301/1944 (01 martie 2008)
Titlu: Sabin Manuilă : Declarație în legătură cu Legea 301/1944 (01 martie 2008) (75 clicks)
Legendă: Sabin Manuilă : Declarație în legătură cu Legea 301/1944 (01 martie 2008)
Filename: frp_s_manuila-declaratie_legea_301.pdf
Mărime: 30 kB

Sabin Manuilă: Declarație in legătură cu Legea 301/1944

DECLARATIE

Subscrisul Dr. Sabin Mănuilă, domiciliat în New York, USA, 945, 5th Avenue:- fost Director General al Institutului Central de Statistică al României între anii 1932-1947;

-fost Director General în Ministerul Sănătății (1927-1932);

-fost Subsecretar de Stat la Președenția Consiliului de Miniștri (1944-1945);

membru corespondent al Academiei Române;

membru al Academiei de Medicină și al Academiei de Științe;

-actualemte membru al Comitetului Național Român;

declar următoarele:

În una din ultimele zile ale lunii mai 1944, m-a invitat Dl IULIU MANIU, președintele Partidului Național-Țărănesc și fost Prim-Ministru, să viu la locuința sa din Snagov-Ilfov, care locuință era situată în casa familiei mele. Dl MANIU mi-a prezentat un exemplar al Decretului-Lege nr. 301, publicat în Monitorul Oficial din 29 mai 1944 (Partea I-a, nr. 125, pag. 4238), care modifica dispozițiunile legii nr. 509 din 3.8.1943 în sensul că edicta pedeapsa cu moartea pentru evreii care s-ar fi introdus fraudulos în țară.

Textul articolului unic al Decretului-Lege nr. 301/1944 suna astfel:

„La finele articolului 1 din Legea nr. 509 din 30 august 1943, se adaugă următorul aliniat final 23: „Trecerea frauduloasă a frontierei săvârșită de evreii ce vin din alte țări”.

„Dat în București la 26 mai 1944, Antonescu, Mareșal al României, Conducătorul Statului; Ministrul Justiției: Ion C. Marinescu”. Iată cuprinsul raportului nr. 1069 al Ministerului Justiției, privitor la justificarea Decretului-Lege nr. 301:

„Domnule Mareșal,

În ultimul timp s-a descoperit de organele de frontieră că un număr mare de evrei din alte țări au încercat să treacă în mod fraudulos frontiera țării. Cum aceste elemente străine sunt indezirabile, mai cu seamă în aceste vremuri, ele putând periclita interesele superioare ale apărării naționale, s-a socotit că este necesar ca să se aducă un proiect de Decret-lege pentru modificarea art. 1 din Legea nr. 509 din 1943 prin care am adăugat un aliniat nou, care pedepsește cu moartea evreii care se introduc fraudulos în țară.

Art. 2 din acea lege prevede aceeași pedeapsă pentru complicii și favorizatorii acestor evrei.

Dacă și Domnia Voastră sunteți de acord cu acest proiect de Decret-lege, vă rog să binevoiți a-l aproba și semna”.

Implicațiile acestui Decret-lege erau: executarea tuturor evreilor care treceau fraudulos granița României. În acea epocă, problema trecerii frontierei românești de către evrei se practica în Transilvania, unde guvernul unguresc pusese în mișcare aparatul administrativ pentru deportarea evreilor din Ungaria în Germania. Pentru a evita deportarea în Germania, unii evrei au decis să treacă în România, de unde nici un evreu nu a fost vreodată deportat în Germania.

Evreii din Bucovina, Dorohoi și Basarabia au fost evacuați din ordinul nemților în anii 1941-42 în lagărele din Transnistria.

Dl Maniu mi-a cerut să plec imediat la București și în numele D-sale să-i cer Mareșalului Ion Antonescu, Prim-ministru și Conducător al României, ca Decretul-lege 301 să fie revocat. După ce am primit numeroase sugestii tehnice și tactice, am plecat imediat la București și m-am prezentat întâi la Dl. Mihai Antonescu, vicepreședintele Consiliului de Miniștri și ministru de Externe. I-am explicat amănunțit rostul vizitei mele. D-sa mi-a răspuns că n-a văzut Decretul înainte de publicare, așa cum ar fi fost normal. (Cum guvernul unguresc nu acorda pașapoarte evreilor pentru a trece legal granița în România și nici guvernul român nu acorda vize de intrare în România pentru evrei, fruntașii evrei din România – foști demnitari care s-au crezut răspunzători pentru soarta evreilor, dându-și seama că mulți evrei vor încerca să intre în România spre a evita deportarea în Germania, au decis să facă intervenții pe lângă Guvernul Român spre a cere abolirea Decretului-Lege nr. 301 din 1944. În acest scop s-a constituit o delegație compusă din 3 persoane care au ales calea indirectă, socotită deci cea mai eficientă, de a interveni prin Dl Iuliu Maniu, fost Prim-Ministru al României și Președintele Partidului Național-Țărănesc. Imediat după apariția Decretului-Lege 301 în Monitorul Oficial din 29 Mai 1944, cei trei delegați s-au prezentat la Snagov-Ilfov spre a-i cere D-lui Maniu o intervenție la Mareșalul Ion Antonescu, PrimMinistru și conducător al Statului.

Datorită acestei situații D-l Maniu mi-a cerut mie, în fața celor trei delegați, să plec la București, imediat, și să cer, în numele Domniei Sale ca decretul să fie retras.

Din primul moment al audienței mele la Dl Mihai Antonescu, am aflat următoarele amănunte, confirmate mai târziu de Mareșalul Antonescu personal: 1) la ultima vizită a Mareșalului Antonescu la Hitler, i s-a cerut ca evreii din România să fie deportați în Germania. Mareșalul a încercat să se opună. Hitler a insistat însă, arătând că Ungaria a luat o asemenea măsură, care e însă în pericol de a nu putea fi aplicată din cauză că evreii vor trece în masă în România.

Reîntors în țară, au discutat problema, și Mihai Antonescu s-ar fi opus categoric promulgării unei astfel de legi. Atunci Mareșalul n-a mai adus problema în fața Consiliului de Miniștri și a însărcinat Marele Stat Major să întocmească un proiect de lege, să-l prezinte spre semnătură Mareșalului Antonescu și Ministrului de Justiție și să-l publice în Monitorul Oficial, astfel încât nimeni să nu afle de existența lui decât după ce a fost publicat în Monitorul Oficial. Mihai Antonescu a telefonat apoi Mareșalului Antonescu, spunându-i că mă aflam la dînsul, trimis fiind de D-l Maniu, spre a solicita o audiență în chestiunea Decretului-Lege 301. Am fost primiți imediat de D-sa, birourile amândurora fiind în aceeași clădire.

Cum ne-a văzut, Ion Antonescu ne-a vorbit pe un ton ridicat. Întâi i-a explicat lui Mihai Antonescu că a fost nevoit să evite orice publicitate, ca să împiedice intervenții la măsura deportării evreilor din România, dar că, în situația în care se găsea, s-a văzut totuși forțat să răspundă la cererea ce i s-a făcut și să intervină cu o lege care să demonstreze că România se ferește să saboteze măsurile luate de Ungaria împotriva evreilor.

În ciuda ingerințelor exercitate asupra sa, Mareșalul a luat riscul de a nu aplica legea. Cum aplicarea ei trebuie să se facă prin organele grănicerești, iar instrucțiunile de aplicare urmau să fie date Comandamentului Grănicerilor de către Marele Stat Major, nu exista alt mijloc de a împiedica aplicarea legii decât prin omiterea trimiterii instrucțiunilor respective Corpului Grăniceresc. Ceea ce în fapt s-a și întâmplat, căci aceste instrucțiuni n-au plecat niciodată de la StatulMajor. În felul acesta – a spus Mareșalul – nici un evreu nu va fi executat pe graniță, cu toată dispoziția categorică a legii.

Pe un ton apăsat mi-a cerut să-i comunic D-lui Iuliu Maniu că D-sa era conștient de implicațiile Legii, dar că era conștient și de consecințele politice și militare, în caz că ar fi refuzat să facă acest Decret, care totuși, pentru el, însemna un sacrificiu de conștiință și de prestigiu și în același timp, un imens risc național și personal.

Aflând cele descrise mai sus de la Mareșalul Antonescu și D-l Mihai Antonescu, din care rezulta că Legea 301 n-a fost făcută cu intenția de a fi aplicată și că, deși în aparență legea era extrem de brutală, totuși nu era să aibă nici o consecință reală pentru viața evreilor din Transilvania de Nord, am socotit misunea mea îndeplinită și am plecat imediat la Snagov, unde am găsit delegația evreilor în așteptare și mulțumită de informațiunea adusă de mine de la Mareșalul Antonescu.

Aceasta este declarația mea liberă bazată pe experiența personală, pe care sunt gata s-o substanțiez și oral în fața oricăror instanțe administrative sau judiciare, dacă ar fi nevoie.

Iunie, 13, 1959 (ss) Sabin Mănuilă

*

Act legalizat de Harry Rosen-Notary public, State of New York, no. 24.86444550, Qualified in Kings Country, Commission Expires, march 30, 1960.

(ss) Harry Rosen

Notă explicativă: Documentul de mai sus se află în arhiva Comitetului Național Român și ne-a parvenit de la dl Sergiu Aurel Marinescu, cunoscutul istoric și publicist din Statele Unite, care își asumă conformitatea cu documentul original.

P.S. Documentul de mai sus mi-a parvenit prin D. Ion Coja la 22 februarie 2008.

Paul Goma

**********************************************

 

Nota redacției 2016: „Legea 301 n-a fost făcută cu intenția de a fi aplicată și, deși în aparență legea era extrem de brutală, totuși nu era să aibă nici o consecință reală pentru viața evreilor din Transilvania de Nord.”  …Cam aceasta a fost atitudinea lui Antonescu față de evrei: a dat legi aspre împotriva evreilor, dar asta a făcut-o de ochii lumii, ai UE din acea vreme, cu sediul la Berlin… În fapt, prevederile brutale, aspre ale legislației anti-semite nu au fost aplicate niciodată. Evreii de atunci s-au arătat mulțumiți de  această stratagemă. Evreii de azi, înhămați  la propaganda anti-românească, fac tot ce pot să fie uitată și ascunsă esența acestei legislații, mereu invocată într-un mod dezgustător de incorect!

i.c.

Distribuie!

3 comentarii

  • Nicu Pîrîu  13 octombrie 2016 la 6:37 pm

    Printre scrieriile prof. Alexandru Florian, Prof. univ., Facultatea de Știinţe Politice, universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” se găseşte un articol „Ion Antonescu şi guvernarea totalitară”, pe sferapoliticii , care redă discursul generalului Ion Antonescu din Ședința Consiliului de Miniștri din 07/09/1940 lucru pentru care trebuie să-i mulţumim, pentru acest discurs, tocmai „pentru că reprezintă un anunţ al felului în care avea să se guverneze”
    Grija de țărani. Când spun grija pentru țărani – și fiecare din departamentele dvs. are legături cu această țară – pentru că de acolo vine și energia și viața, și ei mor de foame, atunci trebuie să vă preocupați de acest lucru, pentru a îmbunătăți starea țărănimei. Vă rog să luați măsuri. Toate acestea, bine înțeles, se vor transforma în instrucțiuni încet-încet, care își vor găsi loc în programul de guvernământ care va apare într-o bună zi. Până atunci, însă, mașina Statului nu trebuie să stea în loc.
    Dvs. trebuie să cunoașteți însă și punctul de vedere al Generalului Antonescu.
    Eu nu centralizez, eu pedepsesc însă pe acela care trebuie să realizeze ceva și-mi ascunde adevărata situație. Nu pot da altceva decât directive generale. Aceste directive se execută cu energie, cu credință, inteligență și cinste. Nu vreau ca la fiecare pas să fiu întrebat cum văd problema cutare și nu vreau ca nici mai jos să se petreacă acest lucru.
    Datorită acestui lucru, probleme esențiale rămân în suferință.
    De exemplu, Ministerul Sănătății nu a putut niciodată să facă o operă reală, deși multe sunt racilele pe care trebuia să le repare, racile care au distrus aproape Națiunea (sifilis, malarie, alcoolism, lipsa de hrană, etc.), pentru că nu știe să se apere. În special alcoolismul face ravagii. Țăranul, tot ce câștigă, risipește pe băutură. Vom lua în această privință măsuri ce vor îngrădi posibilitățile de desfrâu ale Națiunei. Mă gândesc la ceea ce fac Englezii, care nu lasă deschise cârciumile în orele de lucru, ci le lasă deschise fie numai între 11-13, fie între 12-14 sau între 7-9 seara, restul timpului cârciumile fiind închise. Este un sistem foarte bun care s-ar putea aplica și la noi. În felul acesta se va forma o proprietate mijlocie, o clasă țărănească mijlocie, de unde ies elite și care vor fi stâlpii de rezistență ai Țării. Pentru cloroformizarea aceasta de la oraș, care va trebui reformată și care ne-a dat pregătirea pe care o avem și forța de rezistență pe care o știți, trebuie să inceteze.
    Dacă un alt Stat, cu altă structură la bază cu o pătură burgheză mai puternică, ar fi fost supus la acest examen, el ar fi fost capabil să reziste la această furtună mai mulți ani, chiar dacă în timpul unei generații ar fi avut o conducere nefastă, cum am avut noi timp de 10 ani. Țara românească neavând nici o structură celulară armonizată, a căzut după câțiva ani de Domnia are a dat exemplul ce a dat.
    Deci, grija pentru țărănime. Nu mai țineți mâna sus; să vă uitați în jos, pentru că numai așa o sa duceți Statul sus.
    În privința uniformelor; să le dezbrăcați și să aruncați de pe ele toate postavele inutile. Chestiunea uniformelor a constituit prima mea ceartă cu Regele Carol II în Iulie 1930. Uniforma de războiu, aceasta să fie azi uniforma ofițerului. Dacă nu mi-e rușine să mor la război cu ea, pe câmpul de luptă, nu mi-e rușine să o port în casa burgheziei, ale cărei (di)ficultăți și calități le cunoaștem cu toții.
    Șapca și casca, munca la cazarmă, acestea trebuie să fie ale ofițerului.
    Raporturile cu Palatul. Una dintre cauzele care au constituit pentru mine o problemă importantă încă de când eram tânăr – pentru pentru că soarta mi-a rezervat dreptul să nu fiu chemat decât în momente grele, dar când a venit la împărțirea beneficiilor, onorurilor, Căpitanul, Maiorul… Generalul Antonescu trebuia îndepărtat, ignorat, umilit, trebuia micșorat ca nu cumva să ridice capul și aceasta provenea din cauza clicei care se aduna în jurul Tronului. Clica exista și sub Regele Ferdinand; în timpul războiului luam o dispozițiune și se trimitea vorbă să se facă altfel, pentru că, am spus, existau atunci două state majore: unul care are toată răspunderea și nu are putere, altul care nu are nici o răspundere, dar are toată puterea. A fost cazul acesta petrecut recent, când nu oamenii au fost răi, ci faptul că au fost conduși rău sau au fost împiedicați să lucreze cum ar fi vrut, a dus la dezastru. Un ministru nu putea să facă nici cât un portar și, câteodată, nu se pricepea la nimic, cum este cazul lui Urdărianu – un incapabil, un sforar. Dar aceste sforării, vă aruncau greșelile în seama dvs., Domnilor. Iată cum mocirla se pusese în capul Dvs. Nu trebuie să credem că ceea ce facem noi nu este judecat de țara întreagă. Țăranul judecă și judecă cu bunul simț atavic românesc.
    S-a terminat cu trecutul, în această privință.
    Palatul nu se va mai amesteca în nici o problemă a Statului și acel ministru sau funcționar al Statului ce va fi prins de mine, va fi destituit imediat și sancționat.
    Am să fac Statutul Casei Regale și îl voiu impune la toți. Chiar de pe acum am dat indicațiuni principale de drepturile pe care le vor avea aghiotanții regali și ele vor fi de așa natură ca să nu mai facă acolo clică (trei luni numai vor sta la Palat aghiotanții regali și apoi se vor schimba; cu această măsură nu vor prinde nici o aderență cu Tronul și cu această măsură putem să trecem câți mai mulți ofițeri la Palat și Regele va putea să-și cunoască armata lui ).
    Când Regele va deveni cu vârsta și mintea ca să-și dea seama de problemele Statului, vă rog să luați notă de acest lucru, nimeni nu va putea să-i supună problemele de Stat și oricine și pe orice treaptă s-ar găsi în Stat, va fi destituit de mine și motivat în fața Națiunei. Sub guvernarea trecută Regele s-a amestecat până și în finanțele Țării și nu voi aminti păcatele multe care s-au comis la Banca Națională cu faimoasele fonduri secrete.
    Fondul secret se poate justifica; eu l-am justificat în timpul războiului. Dar în armată eu nu l-am putut justifica și aici eram tocmai opus cu Generalul Samsonovici. Întâmplător, când mi s-a încredințat Statul Major (predecesorul meu fostul General Lăzărescu), am găsit într-un sertar un tablou secret unde se arăta sumele pe care Generalul Glatz, Moruzoff, s. a., urma să le ia fiecare din fondurile secrete. Actul acesta este în posesia mea și peste puțin timp îl voi publica, ca să se vadă în ce hal ajunsese Statul acesta.
    Această imoralitate o vedem generalizată. D-l Ministru Leon mi-a spus că unul dintre funcționarii săi lua 900.000 lei leafa din diferite comisiuni. Vă întreb dacă o crimă mai mare se poate comite într-un Stat? Câtă inconștiență și imoralitate trebuie să aibă un funcționar ca el să încaseze în fiecare lună 900.000 lei din diferite consilii.
    Domnilor, nu se poate crimă mai mare; și am să introduc pentru aceasta pedeapsa cu moartea și voiu executa. Așa cum ei nu au avut grijă de granițele noastre, nu pot să am milă cu astfel de nemernici.
    Nimeni nu va trece prin fața Palatului decât ca să se închine în fața unui simbol. El este numai un simbol și nu are dreptul să se amestece în conducerea Statului.
    Regelui Carol II, în anul 1933, când am fost Șef de Stat Major, i-am spus: „ești pe traiectorie, Majestate, și s-ar putea să te lovească glonțul. Vei face greșeli politice și Națiunea te va alunga.”
    Nu numai atunci, dar totdeauna, eu i-am spus adevăruri grozave Regelui și m-am opus chiar formulei: Rege și Națiune, spunând că întâi trebuie să fie spusă Națiunea. Din ea trăim, prin ea venim și respirăm, pentru ea trebuie să murim.
    Deplinele puteri. Domnilor, aceste puteri eu nu le-am luat dintr-un instinct bestial – să zic așa – de a porunci unui popor și de a da directive în Stat, de a abuza de putere sau de a mă împodobi cu un absolutism oriental.
    Țiu să vă spun, am avut pentru moment ezitarea dacă e bine să dau sau nu lovitura de Stat, să taiu adânc cu bisturiul ițele acestea cu care era țesut Statul. Simțind că și de astă dată voi fi păcălit – și am fost pe o muchie de cuțit să fiu omorât la ora 3 – 4 dimineața, când chestiunea era aproape eșuată. Știind însă elementele pe care se sprijinea, am dat această lovitură, trimițându-I scrisoarea prin care i-am cerut să abdice – dându-I timp până la ziuă.
    Deci, de deplinele puteri nu voi abuza; eu nici nu am apărut în fața mulțimei, din modestie; nu mă interesează, mă enervează acest lucru. Vă rog chiar să părăsim această plăcere de a ne fotografia cu șefi sau subșefi pentru orice lucru. Deci, să ne punem serios pe muncă și să părăsim toate aceste palaterii inutile.
    Acesta este sensul deplinelor puteri.
    Ele nu se opresc la mine, ele merg la Dvs. Și merg până jos de tot pe treapta ierarhică și înțeleg prin aceasta că Dvs., să vă ocupați și să executați, să nu veniți la mine cu orice chestiune, ci să aveți curajul de a vă lua răspunderea unei acțiuni. Să învățați pe toți, de la cel mai mic, până la cel mai mare, să-și ia răspunderea unei acțiuni, să-i învățați că sunt în serviciu real. Mai mult, fiind servitorul credincios al Națiunei, el trebuie să se poarte bine cu Națiunea, nu ca până acum, să bruscheze lumea și aceasta fiindcă deținea o parte din autoritate, închipuindu-și că îi este permis orice.
    Omenie în raporturile cu cei mici; până azi noi am arătat slugărnicie cu cei mari și brutalitate cu cei mici. Se vedea cum un conducător care avea în stânga un țăran, se purta rău cu el și cum, imediat apoi, observând în dreapta lui un individ de sus se pleca până la pământ.
    Deci, în acest sens, să luați deplinele puteri ale mele, care trec la Dvs. Toți, în celulele în care sunteți, pentru a le întrebuința spre îndreptare.
    Instituțiile Statului. O chestiune care mă preocupă este aceea a instituțiilor din acest Stat: Școala, Familia, Biserica, Armata și Administrația Statului, elemente de a căror forță de rezistență depinde însăși ființa Statului.
    Deci, aceste elemente trebuie să le dezvoltați.
    Mai cu seamă mă gândesc la familie pe care o vom readuce în căminuri, căci astăzi familia a ieșit din căminuri. De soț nu mai vorbesc. Dar femeia ieșind din cămin se duce la cinematograf, face intrigi și chiar spionaj – pe acestea din urmă le voi da fără jenă în fața Națiunei; am avut o răbdare de martir, dar eu știu că erau persoane din înalta societate care veneau să mă spioneze. Le-am primit, stăteam de vorbă și nu mă sfiam să le spun ceea ce gândesc, căci eu vreau să se știe că Generalul Antonescu nu cedează. Chiar la Bistrița (Gorj) mi s-a spus să fac o declarație că renunț la politică și am spus că nu cedez și că eu voiu învinge.
    Și când domnul David Popescu a trimis pe cineva să întrebe dacă scrisoarea legionarilor se răspândește după îndemnul meu, i-am spus celui ce venise că nu se răspândește după sfatul meu, dar o aprob în întregime și i-am mai spus: conștiința mea este curată ca cristalul și de aceea nici Bistrița și nici potopul nu mă înspăimântă și tot cu pumnul la el mor, chiar dacă mă pune între ziduri și dacă mă împușcă.
    Domnilor, școala a fost dezorganizată cu instituția străjeriei, care a coborât la un nivel foarte jos tot ce era mai demn, ea fiind învestită cu puteri ce anihilau adevăratul învățământ și adevărata școală. Am desființat această intituție și am ordonat să se facă o anchetă. Vă rog să luați notă de inconștiența celor ce erau acolo: în timp ce țara era sfâșiată, Regele s-a dus la Breaza unde a spus că: „venind în mijlocul vostru, capăt puteri noi”. În mijlocul Națiunei nu căpăta puteri, trebuia să se ducă la această palaterie să se învioreze. Am pus să o desființeze. O să fie o problemă groaznică pe viitor conducerea Statului, pentru că în trecut s-a pierdut vremea făcându-se numai paiațerii, ceea ce se poate vedea foarte bine, citindu-se cărțile publicate de d-l Sidorovici; o înșirare de cuvinte sunt aceste cărți; totul era gol de fond real, însă plin în schimb de fotografii.
    Mi-am pierdut timpul ca să văd ce este și acolo și concluzia mi-a fost: fond real, nimic nu era.
    Deci, de astăzi, se desființează.
    Școala, imediat, trebuie să intre în noua activitate.
    Aceasta nu însemnează că străjeria în ceea ce are bun trebuie să dispară, dar să se facă sub autoritatea școlară.
    Să armonizăm o necesitate cu alta, ca din combinarea lor să putem lua o rezistență folositoare și maximă.
    Biserica trebuie curățată, trebuie pusă pe baze sănătoase, ea nu trebuie să servească de tribună publică și nici de negustorie, ci de altar de închinăciune și smerenie în fața forței supreme. În același timp, trebuie să dea slujitorilor Altarului posibilitatea să trăiască. Și eu mă gândesc să creez o viață mai bună mai întâi funcționarilor de jos ai Statului, care formează baza de la care trebuie să plec.
    Nedreptatea o vedem și sus: un general de corp de armată are 54.000 lei lunar, miniștrii 40.000 lei, iar alții care stau toată ziua pe stradă, primesc sute de mii. De multe ori oamenii care stau numai pe stradă ajung departe: astfel a ajuns generalul Masievici, care nu a citit o carte de cultură generală; la fel generalul Argeșeanu, care nici „Universul” nu-l citea, mulțumindu-se să se creadă bine informat citind afișele.
    Iată, Domnilor, un General de Corp de Armată și stâlp de apărare al granițelor, nu are o carte de cultură general în bibliotecă, care nu se informează precis; armata, care este astăzi cel mai complicat organism – în care intră tot ce tehnica modernă a inventat – și aceste mijloace multiple trebuie coordonate, reclamă vaste cunoștințe tehnice și de cultură generală pentru cel ce ajunge la o treaptă de conducere.
    Nicăieri nu se cer mai numeroase calități ca în departamentul militar: cel ce nu le are, nu-i conducător, căci generalul trebuie să coordoneze în mod armonios informațiile ce i se aduc și din ele să scoată rezultanta care să-l ducă la victorie. Pentru aceasta trebuiesc studii, trebuie să pierzi timp reflectând, nu plimbându-te sau stând în cârciumi cum s-au ales până acum conducătorii noștri.
    D-l General Pantazi să aibă în vedere acest lucru.
    Chestiunea evreiască. – Eu m-am ferit, Domnilor, în toate proclamațiile mele de până acum să ating această problemă, pentru că din experiența mea de până acum m-am învățat că cel ce atacă multe probleme în același timp, se încurcă și pierde. Aceasta este o problemă mare pentru noi, dar, în primul rând, trebuie să dau Neamului nostru posibilitatea de a respira liniștit.
    Am rezolvat criza regală, mai am de lămurit, temeinic, problema internă ce pretinde măsuri de ridicarea moralului poporului și prin autoritatea ce-mi dă trecutul meu voi aduce toate problemele care vor duce la reconstituirea forțelor Statului, la întărirea lor, și aceasta cât mai curând. Să facem toate sacrificiile, să luptăm din toate mijloacele noastre, să transformăm Statul într-o forță reală. Este o necesitate, căci am ajuns să nu știm ce va veni mâine. Sunt oameni care cunosc probleme și care spun că Statul Român foarte curând poate fi chemat să ia parte la o acțiune ca să-și recupereze, în parte, rușinea de care este acoperit azi. Ca să putem face aceasta, trebuie să ne surprindă acest timp pregătiți, capabili să acționăm.
    Ca să fim capabili să reacționăm, trebuie să reconstruim forța Statului.
    Deci, al treilea scop al meu, este să reconstitui și să reîntăresc forța Statului, cât mai repede, aceasta începând cu problema Armatei.
    Armata trebuie redresată și ca disciplină și ca organizare și ca suflet în conducerea ei.
    În trecut, un rău de care a suferit Statul acesta birocratic, a fost că toate problemele erau rezolvate după ce problema nu mai exista. Pentru ca problema să ajungă la rezolvare, se ivea un decalaj extraordinar și în tot acest timp, acest monstru birocratic cu mii de capete, lucra, se mișca și apoi când ajungea jos, totul se năruia ca un castel de cărți, soluția nu mai era oportună, nu mai era de actualitate.
    Prin urmare, vreau să înceteze acest sistem și ceea ce trebuie să urmăriți Dvs. este să faceți ca soluția Dvs. să ajungă jos la timp pentru a fi folositoare. Altfel, degeaba cheltuim banii și pierdem timpul.
    Aceasta este una din cauzele care m-au făcut să reușesc.
    Totdeauna am fost preocupat acolo unde am fost chemat să dirijez, am fost preocupat și mi-am pus întrebarea dacă ce hotărăsc eu aici corespunde exact cu nevoia care este jos și mă întrebam dacă aș primi-o eu – fiind jos – ce aș face. Întrebându-vă și Dvs. atunci când dați ordine, dacă ați primi ordinul dat de Dv. Atunci când dați ordine, dacă ați primi ordinul dat de Dvs., ați putea să-l executați? Dacă veți face acest dresaj și dacă el este transmis tuturor subalternilor Dvs., veți vedea că aceste probleme se vor soluționa cu oportunitate și nu vom răspunde cu teorii sau absurdități, la realități, cum se petrecea în cele mai multe cazuri.
    Chiar pe câmpul de război problemele se soluționează simplu; dar, pentru că fiecare caută să fie cât mai complicat, atunci rezolvarea iese foarte prost și ajunge târziu unde trebuie.
    Dați problemelor soluțiuni simple, pentru a răspunde jos soluțiunea Dvs., pentru a fi oportună măsura Dvs. Acesta este principiul.
    Demobilizare. În cadrul acestui principiu m-am gândit la demobilizarea armatei și în acelaș timp să pregătesc lucrurile, să dau posibilitatea ca jos și pe toată suprafața țării să putem lucra, pentru ca la anul să avem hrană. Am dat deja instrucțiuni d-lui General Niculescu și D-sa împreună cu D-l Pantazi trebuie să procedeze foarte serios la acest lucru.
    Decongestionarea Statului, atât sub raportul cheltuielilor, dar mai ales mă gândesc la producție, la brațele de muncă ce sunt necesare la țară și ca aceste brațe să fie puse la timp la muncă, nu după aceea; să ajungă la locul destinat din vreme și pe toată suprafața țării să se întâmple acest lucru.
    Foștii conducători nu s-au gândit deloc la acest lucru. S-au făcut rechizițiuni grele; în toate părțile am văzut fel de fel de mijloace de transport, fără să facă nimic. Am plimbat o armată de pe o poziție pe alta și am cheltuit miliarde ca să nu facem nimic cu ea. Năruiam Statul din punct de vedere material cu aceste deplasări, fără să facem nici o acțiune, distrugând în același timp căile de comunicație, distrugând căile ferate. Aceasta a dus la consecințe fatale pentru căile ferate, nici nu a mai putut face față nevoilor ei.
    De aici, o repartizare insuficientă a bogățiilor.
    Căci, în mare măsură, criza economică de azi este o problemă de repartiție. Nu este admisibil într-un Stat organizat, ca la Dorohoi să cumperi cartofii cu 60 bani kgr. și la București să dai 6 lei pe acelaș kgr. de cartofi. Dacă repartiția ar fi bună, prețurile s-ar nivela de îndată. Și pentru a soluționa acestea, trebuie să lucrăm într-o perfectă armonie.
    Să nu mai întrebuințăm, Domnilor, referate. Eu nici în armată și nici în Ministerul de Război, nu am rezolvat problemele cu referate, cu comisiuni. Unde este comisiune, nu este dorință de a rezolva problema, ci numai dorința de a se acoperi de responsabilitate și de a încasa bani.
    Să vă luați responsabilitatea toată și ca să lucrați cum trebuie, să fie fiecare la locul său și să muncească acolo. Pentru că pe plan militar ne-am prăbușit în mare măsură fiindcă a fost un șef de Stat Major care când supunea o chestiune, spunea pur și simplu: „se va aviza”, în schimb își caligrafia numele pe patru coloane și pentru a scrie aceste simple cuvinte „se va aviza”, avea titlul pompos de care se folosea dânsul. Pierdea două minute ca să pună soluțiunea și zece minute pentru a-și enumera titlurile. În chestiunea Basarabiei, acest General cu presiuni enorme asupra căilor ferate, s-a împins tot fierul țării românești – și toată țara știe; sunt munți de fier care s-au dus acolo, ca să nu facem nici o fortificație. În schimb, propaganda cea mai exagerată a umplut lumea întreagă cu fotografii de fortificații românești.
    Această rușine nemaipomenită se datorește acelorași oameni nepricepuți care au concentrat toată armata să sape în mocirlă, ca tot ceea ce făcea iarna, primăvara când au venit apele mari să niveleze tot, și iar o luam de la cap. Acestea au fost fortificațiile, fortificații despre care Regele spunea: „am închis România într-un brâu de foc”…
    (vezi discursul integral la http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:Z69AWJjWsb4J:www.sferapoliticii.ro/sfera/170/art14-Arhiva.php+&cd=13&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)

    Răspunde
  • radu Stefan  13 octombrie 2016 la 3:35 pm

    ANTONESCU OBLITERAT DIN ISTORIE DE PISHICHERUL BANDIT ISARESCU
    Ion Cristoiu | De teama ştiu eu Cui, Mugur Isărescu falsifică Istoria României

    Mă număr printre puţinii jurnalişti români care au tresărit marţi, 26 iulie 2016, la aflarea ştirii că în această zi, mai de dimineaţă, în prezenţa Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, s-a inaugurat la Tismana Muzeul Tezaurului BNR.
    Ca gazetar prin Istorie (nu istoric, e prea pretenţios pentru mine), am vrut să scriu o carte despre Lovitura de stat de la 23 august 1944.
    În chip inevitabil, am studiat la Bibliotecă şi în arhive tot ce- a făcut Mareşalul Antonescu în 1944, mai precis pînă la 23 august 1944.
    M-a preocupat şi mă preocupă în continuare această perioadă din Istoria României şi pentru că țin să-mi imaginez ce încerca elita politico-militară şi intelectuală a României în faţa Tăvălugului rusesc în năpustire către țară.
    Pe 18 martie 1944, ruşii au forţat Nistrul pătrunzînd pe teritoriul României.
    Pe 26 martie 1944, trecuseră Prutul, cucerind localitățile Botoşani, Rădăuţi, Bălţi, Paşcani.
    Cu nici trei ani înainte, în 22 iunie 1941, Armata Română trecuse Prutul în Basarabia.
    Acum Armata Română trecuse Prutul în sens invers.
    De pe 17 aprilie 1944 pînă în noaptea de 19 spre 20 august 1944, cînd s-a spart Frontul Moldovei, frontul s-a stabilizat pe un aliniament care începea de la Gura Humorului, trecea pe la nord de Iaşi, nord Corneşti pînă la Orhei şi de aici pe cursul inferior al Nistrului pînă la Marea Neagră.
    Din 17 aprilie 1944 noi, românii, am avut un răgaz.
    Dinspre ruşi, fireşte.
    Dinspre anglo-americani, n-am avut o clipă de răgaz.
    Ne-au pisat cu bombardamentele de ne-au mers fulgii!
    Pentru asta, după decembrie 1989 le-am dedicat un monument!
    Ce-a făcut Mareşalul în acest răgaz?
    A încercat să negocieze cu Aliaţii ieşirea României din Război.
    Aliaţii l-au trimis să negocieze cu ruşii.
    A încercat să negocieze cu ruşii, prin Frederic Nanu, la Stockholm.
    Stalin era pe cale să cedeze.
    Rezistenţa frontului din Moldova îl îngrijora.
    Se afla într-o cursă contracronometru cu anglo-americanii, debarcaţi în Normandia, pentru cine intră primul în Berlin.
    Numai că deodată, în timp ce Mareşalul cerea ca Basarabia şi Bucovina să fie discutate după Război, Stalin s-a trezit cu oferte mult mai generoase din partea lui Iuliu Maniu, din partea Regelui şi din partea lui Gheorghe Tătărescu.
    Chiar la Stockholm, Frederic Nanu era lucrat de un trimis al camarilei Regale: George I. Duca.
    O altă preocupare a Mareşalului a fost punerea la adăpost a Tezaurului românesc.
    A Tezaurului întruchipat de elita României.
    Drept pentru care, din aurul dat de nemţi, a creat un Fond în Elveţia, care urma să fie folosit de membri ai elitei, plecaţi peste graniţă.
    A venit 23 august 1944.
    Fondul a fost păpat de membrii Camarilei Regale, în frunte cu Buzeşti, cei cărora Pamfil Șeicaru le spunea băieții de bine.
    Un Tezaur care trebuia pus la adăpost era cel al BNR.
    Mareşalul Antonescu a cerut BNR propuneri de punere la adăpost a Tezaurului.
    S-au vehiculat multe scenarii.
    Inclusiv cel al scufundării în Dunăre.
    S-a ajuns pînă la urmă la decizia transportării şi adăpostirii la Mînăstirea Tismana.
    În consecinţă, între 11-22 iulie 1944 au fost transportate la Mănăstirea Tismana şi adăpostite într-o pivniţă 4086 de casete cu 215 tone de aur.
    Pe 6 septembrie 1944, Consiliul General al BNR, dîndu-şi seama că Tezaurul putea fi descoperit de ruşi, cu aprobarea Guvernului Sănătescu, l-a mutat într-o peşteră din apropierea mănăstirii.
    În 1947, Tezarul a revenit la București.
    Cu vreo cîţiva ani în urmă, ajungînd la Tismana, am fost dus să văd peştera.
    În această peşteră, BNR a decis în 2013 să amenajeze un Muzeu.
    Muzeul a fost inagurat marţi, 26 iulie 2016.
    De ce am tresărit la aflarea ştirii?
    Aşa cum se vede din cele scrise mai sus, mutarea în peşteră pe 6 septembrie 1944 e doar un moment din Operaţiunea Transportarea și Adăpostirea Tezaurului.
    Iniţiatorul şi coordonatorul acestei Operaţiuni a fost, incontestabil, Mareşalul Antonescu.
    De ceva timp, Mareşalul Antonescu e la index în România.
    Din cauza asta, una dintre cele mai complicate perioade din Istoria României Septembrie 1940 – 23 august 1944 e ocolită chiar şi de istorici.
    De cît să calce pe bec, istoricii preferă să nu vorbească.
    La fel ca pe vremea comunismului.
    Dacă voiai să n-ai bătăi de cap, ocoleai subiectele care te-ar fi putut aduce în conflict cu poziţia oficială.
    Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a ţinut un discurs cu prilejul inaugurării.
    Am căutat textul pentru a vedea dacă-l pomeneşte undeva pe Mareşal.
    Ei bine, pentru domnul Guvenrator, Mareşalul Antonescu nu există în Operaţiunea Tezaurul BNR!
    Pentru a-i ieşi această grosolană falsificare a Istoriei naţionale, Mugur Isărescu apelează la o şmecherie ieftină.
    Reduce Operaţiunea, care cuprinde în chip necesar Hotărîrea Mareşalului de a pune la adăpost Tezaurul, Transportarea Tezaurului în secret, să nu ştie nici nemţii, doar la mutarea în peşteră.
    Dar chiar și această Operațiune e falsificată, deoarece e pusă exclusiv pe seama funcționarilor BNR de la vremea respectivă, cînd un rol deosebit la avut premierul Constantin Sănătescu.
    Astfel, falsificată Istoria, tînărul de azi, care l-a urmărit pe Mugur Isărescu, rămîne convins că, în 1944, BNR, cu de la sine putere, fără să ştie Mareşalul Antonescu a transportat la Tismana (cu cîrca?!) 200 de tone de aur.
    De ce nu suflă o vorbă Mugur Isărescu despre Mareșalul Antonescu?
    Pentru că ar fi fost obligat să spună ceva bun despre o personalitate contradictorie prezentată de propaganda oficială de azi drept un Monstru.
    Dacă ar fi spus în chip corect că Operațiunea a fost inițiată și coordonată de Mareșal, tînărul de azi ar fi tresărit, întrebîndu-se uimit:
    Cum adică acel Criminal de Antonescu în loc să-și pună ceva parale deoparte în străinătate, pentru a duce o viață de lux în Spania sau Portugalia, cum ar fi făcut mulți dintre liderii postdecembriști, se preocupa de soarta Tezaurului BNR?
    Mugur Isărescu e o personalitate de prim rang a României.
    Din nenorocire, aşa cum se vede, din această falsificare a Istoriei, de teama ştiu eu Cui, Mugur Isărescu e o personalitate de prim-rang a României babuinizate.

    Răspunde
  • radu Stefan  13 octombrie 2016 la 3:12 pm

    Foarte important text;
    Dece nu devine obligatoriu pentru instanta si in tribunalele Nurnbergului lui Elie Wiesel si ale confratilor lui? D’alde pelteaua I Ionita, care ne judeca intr-una !

    Răspunde

Comentează