Statul paralel român: Ce știm despre el
De către Sorin Breazu – Dec 4, 2017

Călin Popescu Tăriceanu crede cu tărie în statul paralel

Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD, a anunțat că va fi organizat un miting împotriva statului paralel, însă nimeni nu pare să știe mai nimic despre acesta.

”Va fi un miting împotriva statului paralel şi ilegitim, un miting împotriva abuzurilor, un miting împotriva ascultării telefoanelor, împotriva încălcărilor drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, un miting împotriva celor care consideră că din funcţiile pe care le au, nealese, pot să încalce Constituţia şi legile ţării şi să-şi constituie un grup organizat în care decid ei ce şi cum. Este un miting care arată care este adevărata majoritate în România, un miting pe care românii l-au cerut”, a spus Codrin Ștefănescu.

”Statul paralel”, termen introdus de istoricul american Robert Paxton, descrie o serie de organizații și instituții care nu fac parte oficial din statul legitim. Scopul acestora este să promoveze o anumită politică și ideologie socială. Potrivit istoricului american, ”statul paralel” este susținut de elita activă din clasa politică a unei țări.

Termenul a fost folosit intens în ultimii ani de premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care a reușit să își întărească mult poziția în stat în urma luptelor câștigate cu rivalii săi politici, pe care i-a acuzat că fac parte din ”statul paralel”.

Cum rămâne, însă, cu statul paralel român? Cine îl conduce? Când a luat naștere?

Elena Udrea, condamnată la şase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, pentru luare de mită și abuz în serviciu (n.r. – decizia nu este definitivă), a oferit câteva ipoteze.

Anul 2009 a fost începutul creării statului paralel. Apogeul a fost 2014-2015, apoi puterea lui a scăzut. Statul paralel func­ţionează şi azi, are o influenţă importantă în Justiţie, în condu­cerea instituţiilor statului, ţine sub control clasa politică, Parla­mentul şi partidele politice prin lideri”, a declarat fostul ministru al Dezvoltării.

Udrea spune că ”statul paralel a fost influențat și implementat cu ajutorul partenerilor din CIA ai conducerii SRI” și, bineînțeles, în spatele său se află George Soros.

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului și unul dintre marii promotori ai ideii de stat paralel, îl acuză pe Klaus Iohannis, președintele României, că ar fi și liderul țării paralele.

”Dacă aş sta alături de domnia sa înseamnă că aş cauţiona postura în care se află de patron al statului paralel, pe care se face că nu-l vede şi că nu-l cunoaşte”, spunea de curând Tăriceanu.

Și șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, este considerată a fi om de bază în statul paralel. ”Eu nu sunt timorat nici de dosarele pe care le fabrică, la comandă, zeloasa dumneavoastră colaboratoare, Codruţa Kovesi, şi nici de alte instrumente utilizate de ‘statul paralel’ pentru arestarea, compromiterea, chiar condamnarea sau îndepărtarea din viaţa publică a adversarilor dvs. politici”, a spus Tăriceanu într-o scrisoare deschisă adresată lui Klaus Iohannis, în care cerea ”dematelarea statului paralel”.

”PSD luptă astăzi şi cu adversari nepolitici implicaţi ilegal în lupta pentru putere”, spunea și Liviu Dragnea, adăugând: ”Mulţi nu vor schimbarea. Vor încerca să ne oprească. Sistemul însuşi, despre care se tot vorbeşte şi de care se vorbeşte generic, manifestă totdeauna, oriunde, o rezistenţă la schimbare. Sunt unii care se simt ameninţaţi de aceste schimbări”.

Confuzia din jurul statului paralel crește dacă luăm în seamă declarațiile europarlamentarului PSD, Cătălin Ivan: ”Statul paralel există, iar Liviu Dragnea este un exponent al acestui stat. Este un stat care folosește, de exemplu, acțiuni la purtător, acele firme cu acționariat ascuns care iau miliarde din banii publici, sunt acei câțiva foarte bogați, extrem de bogați, politicieni din diverse partide politice și înalți funcționari în statul român care, dincolo de partidele din care fac parte, fac afaceri foarte bănoase împreună”.

Premierul Mihai Tudose a recunoscut, ”cu sinceritate”, că nu înțelege conceptul de stat paralel.