Un text inedit al CĂPITANULUI

 

 

      Vânzarea.

 

      Sufletul Dumnezeiesc al Mântuitorului Iisus Hristos, de acolo de sus desigur își aduce adesea aminte de timpul petrecut pe pământ, ca om, printre oameni. Multe din acele amintiri sunt dureroase.

      Cea mai dureroasă amintire nu este însă, nici amintirea palmelor pe care le-a primit de la Ana și Caiafa, nici aceea a mulțimii nebune de mânie care striga: „Răstignește-L”, „Răstignește-l”; nici chiar accea a răstignirei însăși, cu nenumărtatele dureri ale oaselor străpunse de cuie.

      Nici una din aceste amintiri dureroase nu este încă ca aceea, care-I sângerează necontenit inima: amintirea vânzărei.

      Nu L-a dururt atâta că mii de oameni au strigat „Răstignește-L” pe cât L-a durut faptul că unul din cei 12 pe cari i-a crescut la sânul Lui, pe cari i-a iubit nemărginit, L-a vândut.

      Acesta este punctul culminant al marelor dureri ale Mântuitorului.

      De aceea ori de câte ori vede vre-o „vânzare”, „trădare” pe pământ, fața Lui se întristează nemărginit și inima lui sângerează de durere.

      Fața lui se întoarce cu oroare de la trădător.

      Și de unde își întoarce Dumnezeu Fața, de acolo începe pustiul, blestemul și moartea.

      De aceea de multe ori prin sate sau orașe se observă case pustii, bătute parcă de blesteme și cercetate de duhuri necurate:

      Sunt casele trădătorilor sau ale copiilor lor, de la care s-a întors însângerata Inimă a lui Hristos.

 

*  *  *

 

      Mă gândesc:

      Alegerile politice constituie primul pas în opera de gospodărire a Țării.

      Ziua aceea a alegerilor, care ar trebui să înceapă cu rugăciuni populare, nu este în realitate decât o zi a „vânzărei”, o zi a trădării colective.

      În această zi sunt mii de oameni care se vând, își vând țara, cui dă mai mult. Unii se vând pentru un singur kg de vin.

      Când primul pas în conducerea unui stat începe cu o vânzare, de pe deasupra căruia și-a retras Dumnezeu Binecuvîntarea, cine se mai miră de ce nu crește iarba pe câmpii, de ce gospodăriile sunt ruinate și Țara o paragină?!

 

                                                                                     Corneliu Zelea Codreanu

 

Așadar, domnule profesor, ați descoperit un text inedit al Căpitanului! Un text magnific! Dar te apucă și jalea când îl citești!…

 

Nu eu l-am descoperit, ci un tînăr cercetător care de ani de zile caută prin arhive ceea ce alții, mai înaintea sa, nu s-au priceput să vadă. Textul a zăcut la Academie vreme de 60-70 de ani, nebăgat în seamă! Din fericire!

 

De ce „din fericire”?

 

Pentru că de foarte multe ori fondurile speciale ale Academiei, ca și Arhivele Naționale sau alte depozite similare, au fost cercetate de falși cercetători ca să fie distruse documente dintre cele mai importante pentru istoria și sufletul nostru etnic! Cine a făcut asta? Știu bine – am mai scris despre asta, că Securitatea română, prin anii ’80, era pe urmele unei rețele de indivizi care se ocupau cu sustragerea sau, când nu puteau să sustragă, cu distrugerea de documente de arhivă importante pentru apărarea intereselor noastre. Rețeaua ducea la Viena, adică la Budapesta „frățească”. Informația – și unele detalii, am primit-o de la Mihai Cârciog, înainte de 1990, după 1990 am făcut-o publică, Mihai Cârciog nu a dezmințit-o, dar, din interese personale, legate de bunul mers al afacerilor sale, nu a comentat. Numele codificat al operațiunii a fost Mazărea!… Poate scoatem dosarul la vederea publicului!… Alte interese au fost ale sioniștilor, pentru a ascunde adevărul despre Transnistria, despre legionari și despre Antonescu, în mod special. Colecția de ziare a fost hăcuită de cei care au consultat-o înarmați cu o lamă de ras, invizibilă la vreun control, iar cu lama de ras au tăiat mici bucăți din pagina ziarului, mai ales numele autorului sau alte nume ori articole în întregimea lor!… Unii mi se pare că au fost prinși! Poate aflăm cine erau aceștia!…

 

Să revenim la textul …dumneavoastră!

 

Nu-i al meu, domnule! Este textul Căpitanului, scris în perioada februarie – martie 1934, în plină prigoană anti-legionară, declanșată după executarea lui I.G.Duca. O bună bucată de vreme Corneliu Zelea Codreanu s-a ascuns în casa unui colonel. Însemnarea de mai sus este făcută deasupra consemnării de jurnal din ziua de „Marți 13 Fenruarie”. Textul are 29 de pagini. O frumusețe de text.

 

Cine este tînărul istoriograf?

 

Este un vechi și activ membru al Uniunii Vatra Românească. La vremea respectivă, el l-a descoperit pe Constantin Dărășteanu, l-a adus la mine, iar eu, bine sfătuit de domnul profesor Gheorghe Mihai, marele jurist de la Timișoara, i-am luat o declarație la notariat extrem de lămuritoare în legătură cu înscenarea de la Abator, din ianuarie 1941. După mintea mea, m-aș fi mulțumit cu o declarație filmată! Noroc că mă mai iau și după capul altora, mai breaz ca al meu! Recunosc cu plăcere!

 

Textul mi se pare deprimant! Românii își vindeau votul în perioada intebelică, ca și azi, în perioada post-decembristă! Adică, în termenii Căpitanului, se vînd cu aceeași frenezie!…

 

Nu te grăbi! Nu uita că în 1937 românii nu și-au mai vîndut votul, ci l-au dat …pe gratis legionarilor! În 1937 legionarii, cu voturile primite de la alegătorii români, trebuiau să intre la guvernare, prin votul Țării, al românilor! Adică, atunci când au avut cu cine vota, când au recunoscut că li se oferă soluția valabilă, singura valabilă, românii au votat cu cine trebuia, cu cine merita! Dar când nimeni nu merită, când ai de ales între alde Băsescu și alde Năstase, doi infractori, situație în care ne aflăm de 22 de ani, ce pretenții poți să ai de la alegători?! Nu te grăbi să arunci cu noroi, să blamezi neamul ăsta în care azi, mai mult ca oricând, dau toți! Succesul pe care l-au avut legionarii la alegerile din 1937 este în primul rând o mare victorie, o victorie istorică, a poporului român! Care și-a dat votul unei mișcări politice idealiste, a unor tineri săraci și curați, calomniați de toată presa, de întreg establishmentul politic. Milioane de români au știut să vadă adevărul despre Căpitan, despre legionari!… Uităm, atunci când avem cuvinte de prețuire pentru legionari, uităm să remarcăm inteligența, instinctul politic corect al electoratului român, al poporului român!…

 

Ce veți face cu textul descoperit?

 

În întregimea sa, textul este …două texte. Da, s-a mai găsit un text, mai doctrinar, mai „teoretic”, mai ideologic. În total, 50 de pagini. Și încă câteva documente, fotografii necunoscute, material suficient pentru o carte. Când o vom publica, se va afla și povestea cercetării care a dus la aflarea acestor texte. Dorim să-l premiem consistent pe tînărul cercetător. Sperăm să găsim și persoane care să contribuie la un premiu cât mai substanțial. Vrem ca în felul acesta să lansăm un precedent: interesul pentru legionari să înceteze a mai fi un gest de sacrificiu de sine! Să devină „lucrativ”! Cineva care se ocupă de istoria legionarilor să nu mai riște a fi marginalizat de colegii de breaslă, ci să aibă efectiv de câștigat, ca și când s-ar ocupa de istoria lui Ștefan cel Mare sau a epocii pașoptiste. Adică să intrăm în normalitate! Să existe istorici care să facă carieră, inclusiv academică, din cercetarea „pe bune”, a Mișcării Legionare! Un subiect atât de pasionant!…

 

Credeți că mai sunt de descoperit și alte documente legate de legionari?

 

Cu siguranță! Mulți oameni dețin asemenea documente, dar ezită să le scoată la lumină. Trebuie încurajați, trebuie să se convingă că nu mai riscă nimic dacă scot la iveală lucruri ascunse cu mari riscuri vreme de decenii! Trebuie ca acelor oameni să li se ofere și o satisfacție materială! Rămâne de văzut cum.

 

Dumneavoastră ce satisfacție „materială” ați oferit persoanei care v-a oferit plosca de la nunta Căpitanului?

 

Persoanele de față se exclud! Dar despre ploscă vorbesc cu plăcere. Vreme de câteva decenii plosca a fost în posesia lui Simion Ghinea, iar la mine a ajuns după un „intermediu” de vreo 20 de ani, de la o persoană mai puțin cunoscută. Este plosca de lemn pe care Căpitanul a primit-o la nunta sa și a păstrat-o apoi, o lua cu el mai ales când umbla călare!… Se poate spune că „a călărit” toată Țara, atât în sens propriu, cât și figurat, al cuvîntului. Este un obiect emoționant, nu sunt multe obiectele trecute prin mâna Căpitanului care să fi ajuns până la noi. Prigoana împotriva legionarilor a fost pe cât de stupidă, pe atât de sălbatică… Nu s-a teminat nici măcar azi! Vezi distrugerea sediului legionar din Guttenberg… Sper să apuc ziua când la Muzeul de Istorie Națională se va deschide secția dedicată Mișcării Legionare. Voi dona cu mare plăcere plosca de la nunta Căpitanului!… Marea lovitură ar fi dacă se va descoperi filmul făcut la nunta Căpitanului. Părintele Vasile Boldeanu îmi spunea, la Paris, în 1984, că are încredințarea că acel film nu a fost distrus… Ca și manuscrisul volumului doi din cartea Pentru Legionari a Căpitanului… Doamne, ajută!

 

 

A consmenat Petre Burlacu