Sindicatul succesului
UN ARTICOL DE ALEX. STEFANESCU
Editorial | | NR. 268 din 2010-04-08

Viata literara de la noi nu mai e inocenta. A fost vreodata? Da, a fost. De la inceputurile ei (azi mitologizate) si pana la incheierea (dezastruoasa, pentru noi) a celui de-al doilea razboi mondial n-a avut nimic vinovat.
Bineinteles ca intotdeauna au existat in lumea scriitorilor orgolii dezlantuite si istericale, aranjamente de genul celor din „Lantul slabiciunilor“ si tentative de regizare a succesului. Dar toate aceste incalcari ale regulilor aveau, pe vremuri, o anumita spontaneitate, care le facea inofensive si chiar simpatice.
Pana la instaurarea comunismului, rivalitatea zgomotoasa dintre scriitori, polemicile, fie si lipsite de fair-play, influentarea criticilor literari de catre autoare cu gene lungi si persiflarea geniilor de catre mediocri faceau parte din pitorescul locului. Nu s-ar fi mirat nimeni daca turistii veniti din Occident ar fi cerut sa vada nu numai Delta Dunarii, ci si scene din viata literara romaneasca.
Partidul comunist a stricat acest farmec al vietii literare, luand masuri brutale de transformare a literaturii intr-un instrument de propaganda. Multi dintre scriitori s-au opus, fiecare in felul lui, si astfel s-a creat o solidaritate intre ei. N-ar fi exagerat sa se vorbeasca, la figurat, de un permanent complot al scriitorilor (nu al tuturor, pentru ca bineinteles destui au tradat) impotriva autoritatilor. Uniunea Scriitorilor, considerata de partidul comunist un mijloc de inregimentare a scriitorilor, s-a transformat pana la urma intr-o zona libera de comunism. In perimetrul acestei zone s-a reconstituit treptat ceva din culoarea vietii literare de altadata.
Dupa 1989 nu stiu cum s-a intamplat, probabil a intervenit diavolul, profitand de momentul de neatentie al scriitorilor, extaziati de posibilitatea de a se exprima liber, dar viata literara si-a pierdut treptat ingenuitatea si a devenit urata, urata, urata (la fel ca a tuturor locuitorilor Romaniei). A fost la inceput o repriza de defulari, care n-a avut nimic maret. Unii au vomitat la scena deschisa tot ceea ce fusesera nevoiti sa inghita pana atunci. Nu este placut sa asisti la asemenea spasme, chiar daca ele le fac bine celor in cauza, dandu-le o senzatie de eliberare. Altii si-au luat revansa asupra interdictiilor, producand o literatura scabros-licentioasa sau… denigrandu-l pe Eminescu, ca pedeapsa pentru sacralizarea lui inainte de 1989 (care fusese, si ea, o forma de a-l denigra).
Intrutotul nefasta pentru viata literara a fost promovarea „corectitudinii politice“, forma perfida de reintroducere a „realismului socialist“, sub pretextul occidentalizarii literaturii romane. A izbucnit, apoi, in forme nemaiintalnite la noi, barbare, conflictul dintre generatii. A luat amploare ceea ce s-ar putea numi un „rasism al varstei“, sumbru si terifiant. Unii nou-veniti, porecliti de Daniel-Cristea Enache in mod inspirat „rogozanii“, nu aveau nimic din cruzimea impetuoasa si la urma urmelor tonica a „lupilor tineri“, ci se dovedeau a fi de o rautate batranicios-vicleana. Lipsiti de acei dinti albi ascutiti care fac gloria tineretii, muscau – si continua sa muste si azi – cu proteze dentare.
Dar toate astea inca ar fi suportabile daca nu s-ar fi constituit pe neobservate in viata noastra literara o retea de sustineri reciproce (care nu au drept criteriu valoarea literara) si de excomunicari nedrepte, nefasta pentru creatia literara. Constatarea mea plina de tristete poate fi (si va fi) respinsa cu un zambet subtire, facandu-se observatia ca se numara printre acele teorii si scenarii fanteziste de care este plina mintea romanilor.
Dar… aproape toata lumea stie ca am dreptate (chiar daca foarte putini o spun).
Practic, in viata literara de la noi functioneaza, azi, un „sindicat al succesului“. Daca faci parte din el, te poti bucura de cronici literare favorabile, de mentionari in manualele scolare, de premii si burse, de traduceri in strainatate etc. Daca nu – nu. Exista, desigur, si exceptii (de exemplu, victoriile romantice ale unor solitari), dar ele sunt putine si nesemnificative.
Acest sindicat nu are un statut scris, nu este inregistrat la tribunal ca persoana juridica, dar functioneaza mai riguros decat o organizatie propriu-zisa.  Membrii sai se recunosc inainte de a se cunoaste, iar coordonarea actiunilor lor se realizeaza parca de la sine, din aproape in aproape, asa cum spun biologii ca actioneaza celulele din corpul omenesc. Nu exista o arhiva a acestei activitati, astfel incat nimeni nu poate formula vreo acuzatie in termeni juridici la adresa beneficiarilor ei.
Ce cuprinde reteaua? Cateva institutii de stat si particulare, populate sau inconjurate de cateva sute de autori – toti privilegiati. Tesatura de interese este complicata si greu descifrabila. Este vorba de relatii de genul: obligatii morale fata de conducatori de doctorate sau scriitori cu prestigiu (care pot da diverse recomandari), curtoazie fata de sefi de institutii, recunostinta fata de amante tinere, solidaritate creata de dorinta de a-i marginaliza pe altii, teama de a nu fi exclus de pe listele celor favorizati etc.
Putinii denuntatori si critici ai existentei sindicatului au vorbit de o elita care sfideaza principiile democratiei. Bine era sa fie o elita. Este vorba, in realitate, de o retea care cuprinde si intelectuali de elita, si autori mediocri, si nulitati. Tratarea lor, inclusiv de catre adversari, ca o aristocratie a spiritului dovedeste ca mistificarea practicata de sindicat a avut succes.
In afara retelei exista, la fel, intelectuali de elita, autori mediocri, nulitati. Toti, indiferent de valoare, sunt tratati ca scriitori de categoria a doua. Si, mai rau decat atat, in multe situatii, sunt ignorati cu desavarsire, ca si cum nu ar exista.
Cititorii de buna-credinta (inclusiv seful statului, in masura in care poate fi considerat cititor) sunt manipulati de sindicatul succesului (literar). Iar acei membri ai sindicatului care nu sunt pur si simplu cinici si-au insusit deplin, pana la orbire, ierarhia de valori stabilita de grupul din care fac parte. La randul lor, ziaristii, complexati cum sunt, din cauza inculturii lor cronice, adopta aceeasi ierarhie.
Viata literara din Romania este in prezent blocata de aceasta sindicalizare a succesului, amestec de autoritarism comunist, snobism si carierism. Seamana cu o incapere cu ferestrele batute in cuie, imposibil de aerisit. Daca in acest moment as descoperi un tanar autor genial undeva, in provincie, si as vrea sa il prezint, cu un entuziasm care imi este caracteristic, lumii literare, nu as avea nici o sansa sa ma fac auzit. In zadar am atata experienta si, poate, si o anumita autoritate profesionala, in zadar sunt in stare sa pledez destul de elocvent pentru un nou-venit, nu as putea convinge pe nimeni. Niciunul dintre cei cu care as vorbi nu ar citi textele acelui tanar, nici macar nu ar gasi energia sa simuleze ca le citeste.
Parca o si vad pe o cunoscuta a mea, marcanta membra a sindicatului, ridicand din umeri si mirandu-se (sincer) ca pierd timpul cu un autor de care ea „nu a auzit“. Iar daca m-as adresa cuiva din afara retelei, mi-ar explica, blazat, ca toate logistica afirmarii unui tanar se afla („cum bine stii, Alex“) in mainile „lor“.
Situatia in care ne aflam este cu totul inacceptabila. Nu vreau sa fac parada de moralitate si, de altfel, nici nu cred ca problema trebuie pusa in termeni morali. Ea trebuie pusa in termeni estetici.Transformata dintr-un scop intr-un mijoc (de situare convenabila in societate si de obtinere a unor avantaje materiale), organizata intr-un mod interesat, literatura devine o indeletnicire de o uratenie insuportabila. Seamana cu un fluture caruia i s-au smuls aripile si care se taraste grotesc pe pamant, retransformat in larva.

.
Nota redacției : Text primit de la dl Dumitru Dinulescu PUȘI