Nil dat qui munere tardat!
În traducere liberă „Mai bine mai târziu decât niciodată!”
„IDENTITATE, SUVERANITATE ȘI UNITATE NAȚIONALĂ
Apelul unor academicieni români
Către Poporul Român,
Către instituțiile Statului Român
Având în vedere poziția Academiei Române, de instituție identitară fundamentală, aflată de un secol și jumătate în serviciul Națiunii Române,
semnatarii acestui Apel,
îngrijorați de evoluțiile interne și internaționale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă și alarmantă încercare de erodare a identității, suveranității și unității naționale a României, cu multe acțiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate corectitudini politice, dar și cu multe acțiuni îndreptate direct împotriva Statului și Poporului Român (rescrierea tendențioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei, denigrarea simbolurilor naționale, subminarea valorilor și instituțiilor fundamentale, sabotarea viitorului, dezmoștenirea generațiilor care vin după noi prin vânzarea pământului, a resurselor solului și subsolului, prin defrișări masive, prin înstrăinarea sau falimentarea unităților economice, prin degradarea învățământului și a sistemului sanitar, prin politizarea excesivă a tuturor subsistemelor statului și societății, ceea ce are ca efect deprofesionalizarea, confuzia valorilor, corupția, lipsa de eficiență, apariția unor tensiuni sociale),
preocupați în mod deosebit de încercările recurente de regionalizare a României sau de crearea de enclave autonome pe baze etnice, contrare Constituției României și tendințelor de integrare europeană, total neproductive din punct de vedere economic, social, al calității vieții în aceste zone,
ne exprimăm ferm împotriva tuturor acestor acțiuni,
ne pronunțăm cu tărie în favoarea identității, suveranității și unității naționale,
solicităm instituțiilor abilitate ale Statului Român, de la toate nivelurile, să vegheze și să acționeze pentru a preveni, pentru a contracara și, atunci când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate diversiunile și agresiunile la adresa identității, suveranității și unității naționale a României și a stabilității statului de drept.
Chemăm alături de noi, în acest demers, întregul popor român, pe toți locuitorii acestui pământ,
ne adresăm în particular intelectualilor, invitându-i să fie exemplu de înțelepciune și de patriotism,
ne adresăm oamenilor politici, invitându-i să conlucreze cu responsabilitate și patriotism pentru binele României,
cu atât mai mult cu cât ne aflăm în preajma sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a centenarului aducerii împreună a tuturor provinciilor românești, eveniment pe care poporul român l-a așteptat, pentru care a suferit, a lucrat și a luptat atâtea veacuri și pe care l-a realizat cu atâtea jertfe.
Să ne cinstim eroii, să fim la înălțimea lor, lăsând generațiilor următoare, tuturor locuitorilor României, o țară unită, suverană, cu dragoste pentru trecut și pentru cultura sa, cu respect de sine, stăpână pe pământul său, educată și prosperă, o țară a Europei Unite, dar cu identitate proprie, românească.
Așa să ne judece viitorul!”.
Semnatarii Apelului Academicienilor Români sunt:
1. Acad. Victor Voicu
2. Acad. Ioan-Aurel Pop
3. Acad. Eugen Simion
4. Acad. Gheorghe Păun
5. Irinel Popescu, MC al Academiei Române
6. Acad. Nicolae Breban
7. Mircia Dumitrescu, MC al Academiei Române
8. Mircea Martin, MC al Academiei Române
9. Acad. Nicolae Ghilezan
10. Acad. Nicolae Cristescu
11. Acad. Constantin Ionescu-Târgoviște
12. Acad. Octavian Popescu
13. Dumitru Mihalache, MC al Academiei Române
14. Acad. Sabina Ispas
15. Gheorghe Chivu, MC al Academiei Române
16. Voicu Lupei, MC al Academiei Române
17. Acad. Victor Spinei
18. Mircea Dumitru, MC al Academiei Române
19. Ioan Tomescu, MC al Academiei Române
20. Acad. Gheorghe Benga
21. Valeriu Matei, MO al Academiei Române
22. Petre T. Frangopol, MO al Academiei Române
23. Acad. Florin Filip
24. Costin Cernescu, MC al Academiei Române
25. Mihail Voicu, MC al Academiei Române
26. Acad. Dan Tufiș
27. Gheorghe Ștefan, MC al Academiei Române
28. Acad. Gheorghe Tecuci
29. Acad. Alexandru Balaban
30. Ovidiu Băjenaru, MC al Academiei Române
31. Ioan Dumitrache, MC al Academiei Române
32. Nicolae Dabija, MO al Academiei Române
33. Marius Guran, MO al Academiei Române
34. Acad. Dorel Banabic
35. Acad. Marius Andruh
36. Acad. Dinu C. Giurescu
37. Acad. Cristian Hera
38. Mircea Flonta, MC al Academiei Române
39. Acad. Nicolae Panin
40. Acad. Păun Ion Otiman
41. Acad. Alexandru Zub
42. Acad. Marius Sala
43. Acad. Maria Zaharescu
44. Acad. Constantin Popa
45. Maria-Luisa Flonta, MC al Academiei Române
46. Acad. Lucian-Liviu Albu
47. Crișan Demetrescu, MC al Academiei Române
48. Mariana Nicolescu, MO al Academiei Române
49. Acad. Ionel Haiduc
50. Gheorghe Sin, MC al Academiei Române
51. Acad. Nicolae Anastasiu
52. Nicolae Florea, MO al Academiei Române
53. Dumitru Oancea, MC al Academiei Române
54. Dan C. Jipa, MC al Academiei Române
55. Dumitru Murariu, MC al Academiei Române
56. Acad. Maya Simionescu
57. Ileana Mânduțeanu, MC al Academiei Române
58. Sorin Dumitrescu, MC al Academiei Române
59. Acad. Victor Giurgiu
60. Ovidiu Badea, MC al Academiei Române
61. Ion Grosu, MC al Academiei Române
62. Acad. Dan Berindei
63. Acad. Lucia-Doina Popov
64. Acad. Nicolae-Victor Zamfir
65. Mihaela-Maria Hillebrand, MC al Academiei Române
66. Cristian Silvestru, MC al Academiei Române
67. Gheorghe Coldea, MC al Academiei Române
68. Acad. Dan Dubină
69. Acad. Anca V. Sima
70. Acad. Dumitru Radu Popescu
71. Acad. Constantin Corduneanu
72. Eugen Mihaesco, MO al Academiei Române
73. Mircea Petrescu, MO al Academiei Române
74. Wilhelm Dancă, MC al Academiei Române
75. Tudor Sireteanu, MC al Academiei Române
76. Acad. Ioan-Ioviț Popescu
77. Mihnea Colțoiu, MC al Academiei Române
78. Ion Toderaș, MO al Academiei Române
79. Dorel Bucurescu, MC al Academiei Române
80. Viorel Badescu, MC al Academiei Române
81. Dorin Ieșan, MC al Academiei Române
82. Acad. Bogdan Simionescu
Hai Sureno, zi si tu ceva!
Diferenta intre academicieni si Trump:
Trump vrea sa faca ca si Hitler o revolutie ( Hitler era tot timpul cu acest cuvant in gura – ca si Trump!)
Nu si academicienii care nu vorbesc decat defensiv si intelepteste , absolut pasnic!
Trump vorbeste demonstrativ despre o miscare populara, pentru care sustine ca a luptat – ca si Hitler??? – si NU !!!!!!!! despre un partid ! NU se lasa intimidat de aceasta comparatie nemeritata, cu Hitler – academicienii ce fac, se lasa intimidati de stigmatul comparatiei cu hitleristii sau cu legionarii sau cu rasistii albi sau you name it, chiar daca nu-si cer decat drepturile ?
Oare academicienii dece nu insotesc poporul roman si cu indemnul SA SE RASCOALE !!! , caci poporul roman azi , ESTE IN LEGITIMA APARARE fata DE BANDELE care l-au preluat si il extermina??? LUCRAND CONTINUU IN AFARA LEGILOR SAU SCALAMBANDU-LE, CA SA-SI FACA DE CAP ???
Ori academicienii nu cunosc legea Romaniei care permite REZISTENTA – DEVENITA O DATORIE !!! – atunci cand TARA ESTE DEVASTATA DE BANDE DE CRIMINALI , inclusiv criminali juridici, si mai ales economici si politici, din interior si dinafara ?
Trump este in stare (intentioneaza??? Se intreaba deja multi !!!) – sa ridice blocade rasculandu-si masiv poporul contra Congresului American, pe Twitter, explicand maselor dornice de munca faptul ca O BANDA CORUPTA GLOBALISTA IL IMPIEDICA SA LE ASIGURE PAINEA SI LOCURILE DE MUNCA distrugandu-le sistematic pe acestea .
Academicienii nostri nu rascoala pe nimeni pe Twitter ca sa nu semene cu Adolf Hitler si cu Trump –oare au dreptul sa stea cuminti si timorati ?! Un apeluts si gata ?
Deoarece Trump are garda nationala in spatele lui precum si o buna parte a armatei americane , care de asemeni ii impartaseste vederile , contand pe acest sprijin, s-ar putea ca acest presedinte sa aibe curajul sa riste o rascoala populara pentru reconstruirea intregului sistem statal, desfiintand America anului 1913, adica “the FED’s America” .
Academicienii ce fac ? Tac si lasa Twitterul sa “twit” ne – concertat ? Chiar si fara garda nationala si armata in spate , pe twitter se pot sincroniza foarte multe reactii , la nivel de masa !
Trump stie ca acest sistem cangrenat de coruptie , trebuie distrus din interior pentru a putea construi o forma de trai pentru oamenii ce vor sa munceasca in tara lor. In acest scop si “the FED” trebuie distrusa , precum si sistemul financiar capitalist global care spulbera locurile de munca in loc sa le creeze, sa le stimuleze si sa le asigure.
Asta stiu si academicienii, dar in ce masura ne arata ei cum sa distrugem acest sistem putred, din interior, in Romania ?
Vrem tactici si strategii puternice pentru un razboi pe viata si pe moarte si care trebuie numit drept ceea ce este: UN RAZBOI PE VIATA SI PE MOARTE CU BANDELE CARE AU PRELUAT ROMANIA SI CARE TREBUIESC PUSE IN AFARA LEGII !
D-le profesor, dacă era folosită încheierea AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU, cred că s-ar fi subțiat tare mult lista semnatarilor !
….si daca am mai sti si numele bunicilor/ strabunicilor semnatarilor am putea afla mai multe.
Ar mai fi nevoie de o listă, a academicienilor care n-au vrut să semneze sub formula de încheiere îndătinată AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !
De unde au scos penibila formulă „înlocuitoare” ?!
….unii mai in virsta cred ca au scos-o de la „Academia de Stiinte Politice Stefan Gheorghiu”
Mozolici – „poetul si bucatarul” – Mircea Dinescu ar putea veni cu amanunte, deoarece este singura „facultate” pe care a absolvit-o…