UndoOK
Care este soluția pentru țăranul / fermierul român?
No issue detected

Rena18 hours ago
.
S-a dus mitul pamantului nelucrat! Or mai fi pe ici pe colo tarlale parasite, dar din alte cauze. Sa nu ne bagam singuri barna in ochi! Una din cauze este situatia inca nelamurita a suprafetei respective. Sunt proprietari care inca sunt in litigii cu primariile sau alte autoritati. O alta cauza este varsta inaintata a proprietarilor, care nu-si mai pot lucra terenurile si nici nu au mostenitori ori sunt plecati si au ramas singuri si nu-si pot administra suprafata de teren sau au fost trasi in piept de “en” arendasi (legea arendei mai mult ingradeste proprietarul decat il ajuta, mai mult castiga un arendas care incaseaza si toate subventiile si ramane si cu 90% din productie, decat prorpietarul care plateste toate impozitele, uneori nu iei arenda cat platesti impozit!) in acesti 27 de ani incat prefera s-o tina parloaga, ca tot nu primeau nimic sau mai nimic pe ea. Aici sa nu cadeti in capcana intinsa abil ca o parloaga trebuie sanctionata. Dpdv economic, e o pierdere, dar un taran care oricum pierde, prefera s-o tina parloaga, dar dpdv al “odihnei pamantului” nu e rau. Pamantul, in acest timp al odihnei, isi reface stratul fertil, acel humus, pe care-l pierde printr-o exploatare intensiva bazata pe tehnologiile conventionale, cu araturi adanci, dese treceri si rasturnari si maruntiri, “ecologizari” (a se citi erbicidari) si fertilizari chimice care dau acele recolte bogate, bazate si pe o alta gaselnita, a semintelor modificate genetic, ca de celaltele greu mai gasesti. De pe o parloaga poti chiar si castiga daca esti in putere, facand fan si vanzandu-l, dar trebuie si pentru asta sa ai piata de desfacere, cum se spune, ori satele romanesti se cam golesc de animale pentru ca la randul lor n-au piata de desfacere si crescatorii de animale au, la randul lor, problemele lor. O alta cauza ar fi, chiar in putere fizica fiind proprietarul sau familia sa, imposibilitatea de a lucra terenul neavand posibilitatea de ati procura utilajele necesare. Distrugand industria, statul roman a distrus si baza tehnica necesara agriculturii. Adica a dat pamantul, cand si cum si unde l-a dat, dar a intors agricultura la sapa. Ori, azi nu mai poti face performata cu sapa nici pe suprafete mai mici, cele numite de subzistenta, de exemplu, pe care orice guvernare s-a straduit din rasputeri sa le neantizeze. Ce se gaseste pe piata romanesca e de import sau sub licenta din import, noi sau second-hand (la care chiar daca ai opta ajungi in timp sa constati ca nu mai gaseesti piese de schimb, plus ca, inainte orice tractorist era si mecanic agricol, adica stia sa-si repare singur tractorul si utilajele, ceea ce in conditiile actuale e practic aproape imposibil, disparand industria agrciola, agricultura a ramas intr-o râna, apoi au disparut scolile si liceele agricole; ca si in industria mare unde au disparut scolile profesionale si azi “investitorii” se plang ca nu au muncitori calificati si au inceput, in privat, sa le reinfiinteze!), dar tot scumpe. Unele foarte scumpe. Era un banc cu un taran care, vazand o girafa, exclama: asa ceva nu exista! Cam asa si cu noile tehnologii agricole, oferite pe piata romanesca de mai toti “investitorii” (a se citi vanzatorii) straini. Asa si cu asocierea. Asa si cu achizitia de utilaje agricole. Scumpe, dom’le foarte scumpe. Un roman simplu nu o sa aiba niciodata bani pentru asa ceva. Va ramane la sapa cat il va tine puterile sau va lasa totul parloaga cand n-o mai putea. Sau il va vinde, pe mai nimic. Veti zice ca aici n-am dreptate. Ca poate accesa fonduri europene. Aiurea. Astea nu-s facute pentru taranul roman. Pentru fonduri europene trebuie sa ai banii tai, mai intai, sa faci tone de hartoage, si pe urma sa astepti sa-ti vina aprobarea si sa ti se dea banii in transe sau in cativa ani, dupa ce, inainte si dupa trebuie sa indeplinesti o gramada de conditii. Si nu poti pe persoana fizica, musai sa te “privatizezi”, cum ar fi sa intri in “randul lumii civilizate”, sa ai tidula sa stie fiscul de unde sa te apuce. Abia asteapta. Sa te asociezi? Hm, pai unde aiti vazut voi 2 romani asociati care sa nu se certe? Nici pe scara unui bloc nu se inteleg toti, nici la tara pe o strada nu exista sa se intelega toti, doi vorbesc cu trei si ei trei nu vorbesc cu alti 2-3. Adevarate cuvinte incrucisate! Basca trista amintire a colectivizarii fortate si urmarile ei pana in ’90. Aici sunt multe de povestit, o lasam, poate pe alta data. Asocierea tip Musca de la Arad e o exceptie, acolo nu s-a distrus colectiva, iar omul in cauza a prezentat o garantie pentru comunitate incat s-a putut ajunge la ce s-a ajuns azi. Cati fosti sefi de colectiva in ’90 au putut fi un astfel de exemplu pentru colectiva locala incat sa convinga taranii sa nu-si verse obida pe bietele grajduri? Mai toti fostii presedinti de cooperative agricole erau niste neica nimeni pt comunitate, niste parveniti, niste neprofesionisti sustinuti in functii pe linie de partid, multi fara studii de specialitate pe care si le-au procurat ulterior cu portbagajul. Si-apoi taranul roman are un fix. LOTUL LUI. Romanul e nascut proprietar. Sa n-o mai vanturam ca msm-ul limbist cu profundul, unicul si neegalatul proamericanism romanesc. Esenta e proprietatea. Asocierea e perceputa de taranul roman ca o dizolvare a propietatii intr-o masa amorfa, indefinita, in care proprietatea, hotarul isi pierd sensul. Nu mai stii de unde pana unde e al tau, ca la o adica, de nu merge treaba sa te poti dezasocia si sa treci pe cont propriu sau intr-o alta asociere. “Arendasii postrevolutionari” au avut si ei un aport la aceasta neincredere prin aceasta nefericita comasare, care le-a permis, chiar legal, sa faca exact ce a facut regimul comunist, schimburi de terenuri la greu, asa incat proprietarul s-a trezit, desi in titlu erau clar demarcate vecinatatile, sa nu-si mai primeasca terenul inapoi pe amplasamentul specificat in acte, in caz de renuntare la serviciile arendasului, ci undeva la o margine, la mama dracului, unde valoarea si calitatea terenului era cu totul alta si in caz ca-l vindea pretul era altul si oricum, arendasul era primul indreptatit sa-l ia la ce prêt vroia muschii lui pe motiv ca nu face mai mult si ca el are drept de preemtiune. Pentru lotul lui, mare-mic, taranul roman a purtat razboaie, a suferit umilinte. Atata timp cat stie de unde si pana unde-i tarlaua lui, el stie pe ce mizeaza. E plina literatura romana de drama lotului taranesc, ar fi plina si statistica, de-ar reflecta realitatea si ar spune lucrurilor pe nume, de date exacte privind acelasi lot. Ample studii interbelice, statistice si sociologice, explica aceasta “fixatie” a taranului roman pentru lotul lui. Era un mit pe care democratie populara (comunista) a incercat si n-a reusit sa-l darame, dar pe care, acum, democratia “albastra” (europeana) incearca din rasputeri, cu un impresionant aparat de propaganda tembela, total neprofesionista, care nu stie cu ce paine sa mananca agricultura romaneasca, sa-l cante sub alte vorbe, dar ruland aceeasi placa uzata.

O solutie? Solutia pentru taranul roman ar fi sa-l lasi in pace, daca nu-l ajuti, nu-l nici incurca. Un taran roman, proprietar de pamant sau animale care nu-ti cere ajutoare sociale, nu vrea subventii, nu acceseaza funduri europene (!), dar isi plateste toate darile, nu vrea decat sa-l lasi in pace, sa munceasca, sa produca, sa-si vanda marfa la taraba sau la poarta si sa nu-i calci batatura sau sa-l calci pe batatura ca n-are casa de marcat fiscala. Nimeni nu-l intreaba cat il costa sa munceasca, sa produca si cu cat se alege dupa ce reuseste, daca reuseste, sa vanda.
O alta cauza au fost banii cu care romanul sa-si cumpere pamant. Noi, cei cu adevarat cinstiti, am intrat saraci in comunism, pentru ca, nu-i asa, telul comunismului era egalitatea. Inclusiv financiara, pentru plebe, mai sus…nu prea. Cu ce bani sa-si cumpere romanul pamant? Chiar si cand a fost la preturi derizorii, romanul nu-si permitea. Plus de asta, propaganda intesiva dublata de distrugerile masive si progresive si rasdublate de mitul prosperitatii prin consumatorism, a dus mai degraba la credite cu buletinul pentru o plasma, un aragaz sau o combina, o masina, orice altceva decat pamant. Se spune ca memoria romanului e scurta. Dar si burta-i prea aproape!

Si-acum concret. Am o juma de hectar de teren. L-am luat cu gandul sa am o oaresce independenta financiara si siguranta alimentara si bio sau eco, cum e moda acum, dar nu despre moda e vorba, ci despre stomacul meu mai jingas! Pentru banii cu care l-am cumparat am muncit cu greu, bani care mi-au fost o data impozitati, si-am pus ban pe ban, cum se zice, limitandu-ma la strictul necesar in toate privintele. Am lucrat l-a stat, l-a privat, am alergat si m-am zbatut pana m-am scarbit. Aveam in minte si zicerea bunicilor care aveau un cult pentru pamant ca singura garantie a vieturii si chiar a prosperitatii. Mi-aduc aminte cum imi relatau ca in vremea interbelica un taran care vindea un pogon de pamant la tara putea cumpara o casa la oras! Mi-aduc aminte si cum aceeasi bunici poveasteau, intorsi de pe frontul rusesc, cum i-au gasit pe taranii rusi, complet abrutizati, inghesuiti in bordeie sapate in pamant, scuipand la semintele pe care le indesau cu pumnul pe o parte si scuipau cojile adunate pe partea ailalta. Nici nu se mai oboseau sa ia bob cu bob. Asta era modelul asocierii, colectivei de tip comunist, bolsevic, pe care l-au indesat pe gat taranimii romane si pentru care au platit cu grele renuntari, umilinte, ani de temnita sau chiar cu viata. Nici atunci, sarantocii satului n-au crezut si au fost primii care s-au inscris in colectiva, cu cat si ce e alta poveste, restul obligat fortat. Revenind la exemplul meu, ani de zile, apoi, am incercat sa-i fructific existenta luandu-l la sapa, ca nu mai aveam bani sa ma utilez. Pana mi-au iesit ochii. Am trecut apoi l-a faza nr.2. Sunt ani de cand ma rog se posesori ocazionali de tractoare si utilaje agricole sa mi-l pregateasca pentru insamantare, pe care de obicei o fac manual, ca si culturi intercalate, variate. Ei bine, in zadar. Pana nu-si termina ei lucrarile lor, pe suprafetele alea comasate si asociate pana la Dumenezeu, nu te serveste nimeni. Cand te serveste, e tarziu pentru ce vrei tu sa cultivi si parca ti-ar fi facut nu stiu ce favor pe banii tai de te simti ca un milog. Pentru ca costa. Aratura-150, discuirea-150, samanta-300, erbicidarea-150, erbicidul-tot cam pe atata, prasirea mecanica-150, daca o faci de doua ori, cum scrie la carte, 2-300, recoltarea, alte parale, sacii, depozitarea etc alte parale. Vanzarea…de multe ori nu-ti scoate cheltuiala. De exemplu, intr-un an am pus secara, sa starpesc buruienile, eco; am luat kilu de samanta cu 7.5 lei, mi-a ajuns un sac-50 kg (si asta e ieftin ca am luat direct de la un producator samanta din camp, anul asta am pus porumb si-am dat pe samanta vreo 300 de lei/10 kg) si-am vandut cu 3 lei, cu greu. Am cheltuit dublu cat am luat. Sa-mi iau tractor? N-am atatia bani! Se merita pentru o juma de ha? Nu prea! Sa ma asociez? N-am cu cine, in pozitia in care am terenul. Sa incerc sa obtin funduri europene? Nu ma incadez si n-am pupat funduri nici pe vrea comunismului. M-am uitat si eu in stanga, in dreapta, m-am documentat, kaine sanse. Un proprietar de capsunerie locala, cand l-am intrebat cum a facut, daca a luat pe fonduri, mi-a zis ca nu, ca a avut nasoale cu fondurile si nici nu mai vrea s-auda. Un zarzavagiu, aceeasi poveste. Mai va sa faci agricultura! Dar, de fapt, aici au vrut sa ne aduca. Vorbeam cu o ruda stabilita in Germania, pe la mijlocul anilor 90, care si-a gasit, dupa indelungi spalari de cururi nemtesti sau ca vanzator prin supermarketuri, un post la stat, cum e, ce mai face: bine, imi spune, mi-am gasit un job la stat, de-acu sunt asigurat, pana la pensie nu mai am treaba! Dupa “stralucita experienta” am o singura solutie, proprie: poate-mi gasesc si eu un post caldut pe undeva, pe la stat, desigur, ca acolo-i sigur, cat o mai fi si-acolo. Are cineva vreo idée mai buna?