Comunicat nr. 2/15.01.2012
Deoarece,
Preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul condus de Emil Boc au trădat poporul, au minţit şi mint ca să poată fura, să se îmbogăţească ei şi camarila lor cu banii furaţi de la popor (anexăm DOVADA),
Cerem:
1. Demisia preşedintelui Băsescu şi a Guvernului condus de Emil Boc;
2. Organizarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate, în luna mai 2012;
3. Desemnarea de către Parlamentul României a unui guvern provizoriu, care să administreze treburile curente ale ţării şi să organizeze alegerile anticipate.
4. Guvernul provizoriu să fie format din persoane care nu au făcut, niciodată, parte din conducerea statului român.
DOVADA
Preşedintele Traian Băsescu şi primul-ministru Emil Boc ne-au spus că trebuie să ni se reducă salariile şi pensiile, că trebuie ca statul român să se împrumute zeci de miliarde de euro la FMI, la bănci şi alte instituţii financiare, deoarece nu mai sunt bani la buget pentru plata salariilor şi pensiilor.
Au minţit. Au trădat.
Aşa cum se poate vedea în graficul anexat, în ultimii 3 ani, veniturile bugetului consolidat al statului român au crescut, în fiecare an, au fost mult mai mari decât totalul cheltuielilor cu salariile, pensiile şi ajutoarele sociale. În anul 2009, veniturile bugetului a fost de 37 miliarde de euro, în timp ce cheltuielile cu salariile, pensiile şi ajutoarele sociale a fost de 26 miliarde de euro. În anul 2010, veniturile bugetului au fost de 40 miliarde de euro, iar cheltuielile cu salariile, pensiile şi ajutoarelor sociale au fost de 26 miliarde de euro. În anul 2011, veniturile bugetului au fost de 42 miliarde de euro, iar cheltuielile cu salariile, pensiile şi ajutoarele sociale au fost de 25 miliarde de euro.
Iată, deci, că au avut suficienţi bani pentru salarii şi pensii.
În ultimii 3 ani, statul român ar fi putut funcţiona foarte bine fără tăierea salariilor şi pensiilor, fără creşterea TVA-ului, fără împrumuturi.
Nu pentru salarii şi pensii s-au împrumutat peste 30 de miliarde de euro, în ultimii 3 ani.
S-au împrumutat ca să aibă mulţi bani la dispoziţie pentru achiziţii de bunuri şi servicii, pentru ca să umple buzunarele şi conturilor firmelor căpuşe ale guvernanţilor, ale „regilor” bordurilor, asfalturilor, telegondolelor etc.
În ultimii 3 ani, au făcut achiziţii de bunuri şi servicii în valoare de 58 miliarde de euro. Cea mai mare parte a acestor miliarde s-a transformat în profituri pentru camarila guvernanţilor.
Pentru asta s-au împrumutat. Ca să se îmbogăţească ei şi camarila lor de hoţi.
Pentru asta vor să vândă, pe nimic, aurul şi celelalte zăcăminte de la Roşia Montană.
Pentru asta vor să vândă, pe nimic, contra comisioane grase, şi ultimele întreprinderi ridicate cu banii poporului român, în timpul regimului comunist.
Pentru asta vor să „privatizeze” şi serviciul public de sănătate.
Pentru asta nu vor să spună poporului adevărul despre situaţia economică a ţării. Nu vor să-i spună poporului că au „privatizat”, adică au vândut pe nimic străinilor capitalul national. Că, din acestă cauză, cea mai mare parte a avuţiei pe care o producem pleacă în afara ţării, sub forma profiturilor încasate de străinii care au devenit proprietarii capitalului românesc. Din acestă cauză, nu mai rămân bani nici pentru salarii şi pensii, nici pentru investiţii. Pentru că au trădat, pentru că au vândut ţara, ca să poată fura.
Trebuie opriţi înainte de a ne lăsa fără ţară, înainte de a ne transforma pe toţi în sclavi.
Avem soluţie. Ea se numeşte LEGEA COJOCARU privind construcţia economiei democratice.
Dr. Constantin Cojocaru
Preşedinte
Partidul Poporului
http://www.petitieonline.ro/petitie/recuperarea_creantei_istorice_de_la_germania_de_peste_18_miliarde_de_euro-p10919050.html
Recuperarea creantei istorice de la Germania de peste 18 miliarde de euro
06/02/2012
Categorie: Guvernare, administrativ, Politica.
Destinatar: Guvernul Romaniei
Stimați cetățeni,
Animat de dorința de a lămuri datoriile Germaniei fața România şi de a contribui la găsirea de soluții la ieșirea României din criză, supun atenției Dumneavoastră această problemă în speranța ca prin sprijinul popular al românilor vom reuși să sensibilizăm atenția factorilor responsabili pentru clarificarea acestei creanțe istorice de peste 18 miliarde de euro.
In 1935, România si Germania au semnat un acord prin care se stabilea că plățile dintre cele doua țări, provenind din schimbul de mărfuri şi din alte obligații de stat şi particulare, să fie efectuate prin cliring bilateral între Banca Naționala a României si Casa de Compensație Germana. Conform lucrărilor de specialitate (Kiriţescu, S., Sistemul bănesc al leului şi precursorii săi, vol. al II-lea, pag. 503, cercetările din cadrul Academiei Române / INCE), la nivelul anului 1944, soldul activ pentru România rezultat ca urmare a operaţiunilor de cliring depăşea 1 miliard mărci imperiale.
Acest sold este confirmat şi de surse oficiale externe, precum: Arhiva Germaniei; numărul de registru din Berlin este: R 2/222; dosarul cuprinde ultimul extras de cont al Casei de Compensaţie precum şi toate tranzacțiile; Banca Reglementelor din Basel – Raportul de lucru nr.13 si 14 (p. 164 – 166). Din documentele care există, este vorba despre o datorie a Germaniei către România, care datează din perioada celui de-al Treilea Reich, şi care a ajuns în zilele noastre la fabuloasa sumă de 18 miliarde de euro. Toate datoriile pe care statul român le-a contractat în ultimii ani ar putea fi acoperite cu ușurință de o creanța uitata timp de aproape șapte decenii. Si totuși, autoritățile de la București par complet dezinteresate de acest subiect.
Aștept sprijinul românilor pentru a determina guvernul să clarifice această datorie.
NEO LEGIONARII AU PARTIDE
CONSTANTIN BURLACU -SCRISOARE DESCHISA
http://tiraspol66-news.blogspot.com/
Consider incheiata prezentarea mea.
Cine doreste sa stie de unde se pot primi nu de „unde se iau” drepturile cetatenilor români care au muncit ante si post „revolutie”, care este calea legitima, va indrum ca si pentru dl Mos Darie sa vizitati „www.variantacojocaru.ro”, site-ul „Partidului Poporului” (fara dan diaconescu un apendice), unde va puteti elucida aceste probleme sau intrand pe forum sa aveti onoarea sa discutati direct cu dl presedinte Cojocaru pentru orice lamuriri.
Prezentul forum are alta menire, pentru care eu ca vechi om de Vatra Româneasca ma simt onorat sa pot multumi d-lui Prof. ION COJA.
Cu mult noroc pă sănătate domniilor voastre.
@Mos Darie
Pai stai ca n’ai inteles. Ai facut socoata doar pentru un milion. In fond fiecare familie are dreptul la cei 20.000 de euroi. Asta inseamna vreo sase milioane ori 20.000.
De unde se iau banii?
Foarte simplu. Ii scoate Cojocaru din buzunarul stang de la geaca.
Bună sa va fie inima.
Deoarece ar fi bine de stiut de ce Dl. prof dr C-tin Cojocaru presedinte al singurului „Partidul Poporului”( a lui dan diaconescu se chiama:”Partidul Poporului Dan Diaconescu)a transmis acel comunicat prezentat aci, de ce a primit peste 1.000.000 de adeziuni pentru „Legea Cojocaru”(la OTV), de unde se vor lua acei bani de care intrebi draga dl Moş Darie, cat a adurat lupta cu „dan diaconescu” pentru ca actualmente „Partidul Poporului” sa fie inregistrat in registrul partidelor, cu inregistrare fiscală si ca are drept de a se prezenta la viitoarele alegeri, toate astea si mai multe altele foarte interesante si importante pentru neamul românesc, le veti putea afla daca intrati pe web-ul „Partidul Poporului” : http://www.variantacojocaru.ro„. Tot acolo veti putea – pentru a primi mai multe detalii -dialoga pe forum direct cu Dl Prof. Univ. dr.ec. Constantin Cojocaru. Cu respect va saluta Costică.
P.S.- Ce v-am relatat la pct 1. este un exercitiu, anume că 20.000 Euro nu-s putini bani pentru cine stie ce sa faca cu ei intr-un proiect. Ar fi bine de stiut ca avem inrgistrate la 30.0.2011 un nr de 1215489 fam de albine in Romania si peste 5000 apicultori in toata tara(bine ar fi sa maiavem 5.000.Este urmare si a faptului ca prin dr Harnaj(Harnagea) noi , românii am condus APIMONDIA din România peste 25 de ani.
In tarile dezvoltate agricol-industrial sunt ferme cu 10.000-60.000 fam de albine care fac numai polenizarea marilor latifindii ex.:SUA,Canada,Argentina, Brazilia, ş.a.
Da, aveti dreptate sunt si investitii mai profitabile si v-am dat ex la pct2, in care daca 20.000Eu X 100 pers. s-ar asocia in participatiune in acel CONSORTIU, am putea accesa alte 6.000.000 Eu neramburasabili si am porni o prima instalatie tehnolgica din lume care sa extraga aur+argint si alte metale grele, rare sau neferoase) fara a utiliza cianuri.Intr-adevar beneficiile sunt cu adevarat mai mari. Va asteptam, curaj, chiar daca inca nu se obtin acesti bani prin schimbarea puterii actuale, ci doar dupa preluarea puterii de catre acele partide pentru neamul romanesc si cu leaderi verticali ca dl prof C. COJOCARU si Dl prof ION COJA, pentru care am toata pretuirea si prin cofiscarea averilor fraudulos facute sau a averilor ilicite care vor fi imozitate corespunzator ca-n alte tari mai democrate decat a noastra.
Si va mai trebui sa alergam dupa competivitate, productivitate, unicitate prin inventii si produse noi, care inseamna prin aplicare 20 ani suprematie de produs si tehnologie(20 ani campion mondial prin protectia la la OSIM, in Europa si in lume. Sa luam exemplu si de la marii nostrii IT-isti.
Cu bine si cu noroc pă sănătate. Costică
Inca o socoteala pentru Costica, cu toata simpatia:
1.000.000 oameni X 20.000 EURO = 20 miliarde EURO. De unde-i iei?
@ Costica a lu’ Adreica lu’ Ciocan
Ne vom transforma toti in apicultori…da te-ai gandit cati din cei ce vor face apicultura sunt alergici la veninul de albine? Si te-ai mai gandit ca, pentru a te dezvolta, banii aia trebuiesc returnati din profit? Si inca, te-ai mai gandit ca pot exista domenii mai profitabile, care, la sume echivalente, pot sa fie returnate mai rapid?
Si, nu mai putin important, ai cea mai mica idee ce inseamna sa ai grija nu de 250 , ci numai de 50 de familii de albine?
Tot ceea ce scriu aici este numai un apel la calm si echilibru. Admiratia noastra fata de unul sau altul nu trebuie sa ne tulbure analiza lucida!
Costica ai mare dreptate in ceea e ai scris
http://tiraspol66-news.blogspot.com/
Va felicit si va multumesc ca s-a introdus in discutie si acest foarte valoros economist in persoana D-lui Prof. Univ. dr ec. CONSTANTIN COJOCARU, care are cca 2 decenii de bună colaborare cu marele si regretatul economist ANGHEL RUGINĂ.
Domnia-sa poate face parte cu brio si mare cinste in capul LISTEI pe care a-ti emis-o, dar tot asa de valabil este si pentru dvs stimate Dl ION COJA de a fi un bun aliat al dl Cojocaru, in demersurile reciproce de a lupta pentru cauza indreptatita a neamului ROMÂNESC de a avea solutii si conducatori demni, curati, cinstiti, de a relansa ceonomic, financiar, social tara in interesul acestui popor si neam ROMÂNESC.
Stimate dl MOŞ DARIE,
1- suma de 20.000 Euro nu este mica; dacă o preia un apicultor, in fiecare localitate din tara si vedem ca avem cca 3500 fermieri APICOLI, care e in stare fiecare sa dea de lucru la doi lucratori, cumparând sau inlocui cu acesti bani 285 fam de albine cu lazi(stupi)noi; asadar când fiecare fam de albine dă minimorum 40kg miere/an X 10 lei/kg = 285×400 = 114.000 lei adica 28.500 Euro/an, adica intr-un an si-a recuperat investitia data de 20.000 Euro,asigura traiul pe un an la o familie de 3 pers. si are un venit suplimentar de 5000 Euro; in total 3 someri vor avea de lucru X 3500 de proiecte, in cazul nostru se aduce de lucru la cca 10500 pesoane,fara a folosi banii UE.; daca s-ar folosi banii UE cu banii primiti s-ar putea multiplica cu minim 50% marimea investitiei, care inseamna de lucru la un plus de costructori de stupi, de produse apicole principale si secundare ecologice(Carpatii si zonele montane sunt ecologice), venit corespunzator; si f. important prin polenizare entomofila cu albina Mellis Carpatica cresc productiile acestor seminte, fructe ,masa verde cu cca40-200% functie de plantă si atmosfera oferindu-se totodată un plus de oxigen in defavoarea incalzirii globale;(dar ce ziceti ca pot face >14.000.000 persoane cu proiecte din tara + (plus) cca 3.000.000 pers. din noua diaspora lucratoare indeosebi din Europa!!!!!!!)
2- am dori sa primim pe cei care au sau vor primi 20.000Euro/pers-adultă pentru a se asocia intr-un proiect in participatiune cu noi, in „CONSORŢIUL SOCIETĂŢII CIVILE in PARTICIPAŢIUNE pentru DEZVOLTARE DURABILĂ în ROMÂNIA” (inscrisa ca marca la OSIM Bucuresti), invederea realizarii primei instaltii pilot pentru extragere AUR-ARGINT fara a utiliza cianuri, fiind 100% ecologic, mai ieftin si mai scurt ca durată, pe suprafata afectata de exploatare maimica cu cca 30%, fie in Maramures sau in Apuseni (nu neaparat in Rosia Montană),dupa care aplicand la nivel industrial tehnologia aceasta in România, Suedia , Finlanda, etc., fiecare isi va primi cota parte din beneficii coform unor contracte in participatiune absolut transparente.
Cred ca am fost suficient de convingator ca nu e putin 20.000 Euro din coceptul Dl dr. Cojocaru (preluat apoi fraudulos de catre „dan diaconscu” si mai apoi de gvernul nostru drag pentru tineri antreprenori).
Voi continua
Re: Adevărul Creaţiei, Alternativă la religii…
zamolxus
02.02.2012 la 5:04 am
„pentru Băsescu și toți de teapa lui trebuie reintrodusă pedeapsa capitală, condamnați și executați pentru că au vîndut România și au atentat la integritatea neamului și a țării.
numai bine la toți românii de bună credință!”
Încă o dată îmi dai dovadă că eşti jidan, făcând recomandările de mai sus!
Prima oară acuzându-mă că eu confund masonii cu jidanii când în fond tu vrei să existe această confuzie benefică jidanilor. Tu eşti cel care vrei ca voi jidanii să fiţi confundaţi cu masonii, care au adus beneficii lumii. Voi, jidanii, v-aţi infiltrat în mulţimea masonilor pentru a vă ascunde murdăriile voastre şi a-i compromite. Acelaşi lucru faceţi, infiltrându-vă în guverne pentru ca murdăriile voastre să fie imputate cârjelor voastre, guvernelor.
Voi jidanii vă infiltraţi în rândul acestor Patrioţi care vor să-şi salveze Naţia pentru a-i deruta în acţiunile lor nobile de salvare a Naţiei, salvare nedorită de voi, jidani trădători de Patrie.
Ai impresia că m-ai păcălit punându-ţi rândurile despre evreii de tot felul, ca ataşament la „Apelul” pe care l-am făcut la Hotărârea stupidă a Judecătorului Sherwin F. Biesman?
Descrierile tale despre evrei şi luptele dintre evrei sunt benefice scopului urmărit de mine. Confirmă Profeţia din Zaharia 11:14 care spune că Sântio rupe toiagul numit „Legământ” ca să rupă frăţia dintre Iuda şi Israel.
Viitorul omenirii este scris în Biblie, fără voia voastră a jidanilor, printre toate minciunile şi profeţiile scrise de evrei pentru evrei.
Jidanilor!
Legionarii Români, descendenţii lui Nicolae C. Paulescu şi ai Căpitanului se vor trezi la realitatea Legii pe care trebuie să o urmeze. Vor realiza că Isus Cristos a făcut toate recomandările poporului evreu, pe care vroia să-l salveze, nicidecum străinilor, actualilor creştini.
Vă infiltraţi în toate mulţimile de oameni şi influenţaţi mersul acţiunilor în sensul malefic dorit de voi, jidanii. Masonii au adus beneficii omenirii! Masoneria, astăzi este plină de jidani, dar pentru aceasta nu trebuie confundată cu voi jidanii murdari. Patriotismul specific masonilor anului 1787 va reînvia. Iar puterea voastră, a jidanilor, care vă credeţi poporul sfânt, va fi zdrobită de tot. Acesta-i viitorul vostru menţionat în Biblie. (Daniel 12:7)
Ţi-am cerut să-mi arăţi unde am scris recomandarea de a se folosi termenul de mason în loc de jidan sau invers. Până atunci pentru mine şi cei care m-au înţeles, rămâi un jidan ordinar care vrei să manipulezi acest grup de Patrioţi.
nu avem toate elementele pentru a-i face pe altii hoti.sa ne uitam la hotiile noastre mai intaI SI APOI SA ARUNCANM PIATRA.
pentru Băsescu și toți de teapa lui trebuie reintrodusă pedeapsa capitală, condamnați și executați pentru că au vîndut România și au atentat la integritatea neamului și a țării.
numai bine la toți românii de bună credință!
este foarte clar.acest corupt demagog basescu nu are ce cauta in fruntea unui guvern la fel de corupt ca si el.ba chiar mai mult;o actiune juridica trebuie inceputa impotriva lor.gm
nu faceti confuzie intre OTV Elodia si Cojocaru.
Cojocaru e in proces cu dan diaconescu pe numele PPoporului
legea Cojocaru modificata genetic,poate fi utila neamului.In mare prevede CAPITALIZAREA poporului roman!
Apa de ploaie, populism si prostie cat incape.
Intr-un moment cand apele, nu numai la noi, sunt ulburi, cand guvernul Boc, cu toate minusurile, a reusit sa mentina corabia pe linia de plutire, vrei un guvern provizoriu si inca de amatori.
Ne place sa stricam lucrurile ca pe urma s’o putem lua de la capat. E aici un sadism greu de priceput. Sau o fi destaptaciune…………
Ciudat, nu stiam ca domnul Constantin Cojocaru e presedintele Partidului Poporului!
Oricum Legea Cojocaru trebuie actualizata!
Dar din ce stiu PP-DD e al doilea partid al lui Basescu prin care incearca sa suplimenteze voturile din alegeri si sa le adauge la PDL. Basescu, Boc, Udrea, Cocos si altii sunt in spatele partidului.
Eu unul nu am cum sa cred in D.D. si OTV!
Cu tot respectul, suma de 20000 EURO cu greu se poate numi „investitie”, caci nu poate acoperi nici costul unui autoturism mai pricopsit de clasa medie. O investitie serioasa inseamna cel putin 100000 EUR, asadar,in forma prezentata, legea Cojocaru este apa de ploaie, chiar daca are unele idei de principiu care sunt interesante.