„Așa-i românul nostru! Duce… de căpăstru!”
În atenția dlui Nicu COHEN
17 octombrie 2015 de Ion Coja Doctrină naţionalistă9 comentariiEdit
Ce a însemnat rumân în evul mediu?
În seara aceasta, la B1tv, mi-a fost dat să aud o prostie de care știam că se lepădaseră detractorii noștri: sensul pe care îl are cuvîntul rumân în câteva acte medievale din Muntenia, din Țara Românească: un sens social, denumind o categorie de țărani săraci, probabil iobagi!
De aici, unii s-au grăbit să concluzioneze doct că în evul mediu rumânii, deci românii, erau țărani iobagi, iar boierii pentru care slugăreau toată ziua nu erau români, erau probabil slavi, așa cum ar arată și etimologia slavă a lui boier. Idee reluată la emisiunea amintită de …boierul Djuvara, foarte mulțumit de sine însuși de câte ori poate să mai scadă din temeiurile naivilor care mai întârzie – niște retardați!, să se simtă bine ca români!
Eu nu pot să dau multe parale pe numitul Neagu Djuvara din mai multe motive. Le voi detalia cu proxima ocazie. Deocamdată mă limitez la discuția filologică!
Teza de mai sus – care, subliniez, nu-i aparține numitului Djuvara, e ceva mai veche și practic abandonată azi de istorici, chiar dacă nu e pe deplin lămurită! Ea contrazice de la bun început bunul simț: de ce țara s-ar mai fi numit Țara Românească dacă rumânii care o populau erau o populație de rang social inferior?!…
E de observat de la bun început că în polisemia lui ROMÂN, semnificația „iobag” este strict regională. Mai mult, se întâlnește numai în acte de proprietate, nici acelea prea multe! Iar toate aceste acte sunt datate după 1600.
Cu ani în urmă, într-o carte scrisă în interbelic de Constantin Giurescu bătrânul, am găsit publicate primele documente în care apare cuvîntul rumân cu această semnificație. Sunt documente de pe vremea lui Mihai Viteazu! Drept care alți pseudo-istorici au tras concluzia că Mihai Viteazu i-a transformat pe țărani în rumăni, adică în iobagi! O altă prostie, vecină cu ticăloșia, pe care istoricii noștri nu au combătut-o cu fermitatea cuvenită!
Citind cartea, citind cu atenție documentele reproduse, m-am mirat că marele istoric nu trăgea concluzia care se impunea, nu pricepea de fapt ce se întâmplase cu cuvintele rumân, a rumâni… Documentele respective vorbeau despre un fenomen care îl îngrijorase pe domnitor:
Mulți țărani români, din câmpia Dunării, au trecut Dunărea ca să scape de dările prea mari pe care le instituise marele voievod. Planurile sale politice și militare nu se puteau realiza decât cu bani mulți! Războaiele nu se mai purtau cu sulița și buzduganul, ci cu armele de foc, scumpe, inaccesibile oamenilor de rând, țăranului! Adică era nevoie de mercenari costisitori, oastea de țară nu mai avea căutare, nu mai era eficientă din pricina armelor noi.
Țăranul era util în aceste condiții noi mai ales ca plătitor de dări, de biruri!…
Țăranul român, care n-a pregetat până atunci să răspundă chemării la oaste, la război, a avut cu totul altă atitudine față de condiția de contribuabil: a încercat să eludeze această obligație. Fie că n-a vrut, fie că n-a putut să se achite de biruri, a descoperit că are o variantă salvatoare pe moment: să treacă Dunărea, să intre temporar sub altă jurisdicție, mai puțin împovorătoare! Stratagemă și azi valabilă, vezi românii care își plătesc taxele auto în Bulgaria…
Nota bene: pe atunci, în sudul Dunării românii erau foarte mulți ca autohtoni! Deci prin trecerea Dunării schimbarea intervenită în viața țăranilor români era superficială, numai de ordin administrativ.
Această stratagemă avea însă o sumedenie de consecințe nefaste pentru Țară. Mihai Vodă le-a prevenit (sau le-a contracarat) dând legile cunoscute, care îl obligau pe țăran să nu părăsească Țara Românească: acesta este sensul vestitei legări de pământ.
Pe unii i-a adus înapoi din sudul Dunării și i-a „rumânit”, legându-i de pământul românesc, de condiția de român!
În aceste condiții cuvîntul rumân a căpătat, contextual, un sens pe care nu-l mai avusese. Iar cu acest sens a fost folosit numai în Țara Românească, o perioadă relativ scurtă, care poate fi precizată din cercetarea documentelor care au apelat la acest termen.
Acest sens „social” al cuvîntului ROMÂN nu apare în niciun text popular sau cult, bisericesc, nu a supraviețuit epocii și a fost reactivat în secolul al XIX-lea, în lucrările de specialitate. Așadar, sensul social al lui rumân, subliniat de Djuvara cu o satisfacție tipic ciocoiască, nu face parte organică din polisemia strălucită a lui ROMÂN.
Cât privește etimologia lui boier, ea nu poate stârni comentarii pe placul aceluiași Djuvara pentru motivul că în limba română moștenim din latină pe domn și pe a domni, domnitor, curte domnească etc. Adică ne știm domni pe acest pământ dintotdeauna.
Ion Coja
Post scriptum: O idee pe care merită s-o avem în vedere, iar specialiștii s-o aprofundeze: apariția armelor de foc a diminuat rolul în război al țăranilor care, de regulă, participau cu arme clasice, ca să nu zic rudimenare: paloș, suliță, buzdugan, coasă, topor, bâtă… Armele adevăratei vitejii, cum le considera Cervantes!
Oricât pare de ciudat se făcea distincția între român (om liber) și rumân (țăran dependent). În sec.XVI sunt numeroase mărturii străine conform cărora valahii pe limba lor își spuneau români -„Sti rominest”. Dar, tot din sec.XVI avem numeroase documente care atestă că rumânia era o formă de robie de aici și expresia să-l răscumpere din rumânie.
Iarăși o ciudățenie în evul mediu românesc il reprezintă țiganii robi care aveau la rândul lor țigani in robie. George Damian chiar a prezentat o serie de documente care prezintă refuzul țiganilor robi ai Mănăstirii Cozia de a-si plati obligațiile. A fost nevoie de intervenția domnitorului care i-a amenințat cu moartea. Tot George Damian prezenta un document în care un român a încercat să- și răscumpere o rudă din rumânie și pentru că boierul nu dorea a apelat la sfatul domnesc care, având în vedere legătura de sânge,la obligat pe boier să accepte răscumpărarea.
Mihai Viteazul a instituit vânzarea satelor cu tot cu rumâni.De asemenea un român putea deveni rumân în momentul în care nu-și putea plăti datoriile ori se vindea.
Boier ar putea să provină mai degrabă din turcă însemnând om bogat – baiar care se pronunță boier, decât din slava ori chiar din româna desemnand un om bogat care are boi.
Neagu Djuvara este, în ciuda tuturor detractorilor, ultimul istoric povestitor,un Runciman al românilor.
Este perfect adevărat că conducătorii Țărilor Romane de intitulau domni și stăpâni și tot perfect adevărat este că strămoșii noștri se numeau români în tot spațiul României de astăzi, Tara Româneasca, Moldova și Transilvania fiind identități politice și nu etnice, lingvistice. Acest lucru era stiut inclusiv de cronicarii vecini: maghiari, polonezi, otomani și chiar de călătorii străini.
Nu trebuie să ne deranjeze faptul că rumân desemna o stare socială, începând cu o anumită perioadă, pentru că în Evul Mediu marea majoritate a țărănimii era dependenta. Faptul că la noi s-a menținut mult mai mult un nucleu de țărani liberi : moșneni, răzeși care formau Oastea cea Mare a avut o importanță în menținerea autonomiei Țărilor Române. Pe măsură ce crește puterea boierilor incepe să scadă puterea țăranilor . Apariția armelor de foc și necesitatea de a lupta împotriva unor soldați profesioniști (yeni ceri) cu soldați profesioniști precum și faptul că țăranii nu puteau fi ținuți mult timp sub arme va duce la scăderea importanței țărănimii in armata. Nemai fiind un sprijin pentru Domnitor acesta se va baza mai mult pe lefegii curții și ai boierilor.
În 1655 după moartea lui Matei Basarab a avut loc Marea răscoală a lefegiilor – simenii și dorobanții care nemaiputand fi plătiți si existând premisa de a fi reduși sau răsculat și au profanat inclusiv mormântul lui Matei Basarab. De fapt vorbim de o criza care începe în 1653 imediat după Bătălia de la Flinta și reapare și în 1654 ca in anul următor să genereze in cea mai puternică răscoală a Evului Mediu românesc. Nu e întâmplător nici faptul că o serie de simeni și dorobanți erau rumâni.