Interviul lui V.Pastuh-Cubolteanu ”Auzul inimii și înălțimea baladei” (15.07.98)
Mesaje primite
x

pastun vitali
10:22 (Acum 11 ore)

către mine
Iată părerea recentă a unui scriitor român ( autor al unui studiu științific despre balada MIORIȚA ), după ce a citit concepția originală a mea despre mesajul etic-filosofic din balada MIORIȚA, expus în interviul meu ”Auzul inimii și înălțimea baladei” (publicat în ”Literatura și arta” din 15.07.1998):

Splendid. Magnific. Toată admirația mea nețărmurită. Nu îmi aduc aminte dacă am mai văzut așa apărător aprig al nației noastre. În orice caz, mai aprig apărător al Mioriței, nu, n-am văzut. Dacă aș fi știut ce ați scris, m-ar fi ajutat foarte mult.
Ați putea dezvolta asta într-un eseu sau în ce credeți că ar fi mai bine pentru propagarea mesajului dumneavoastră?
Mă gândesc să le trimit textul dumneavoastră la organizatorii acelui simpozion ce se va ține în curând. Cu acordul dumneavoastră, desigur. Dacă sunteți de acord, mailul către ei îl direcționez simultan și către dumneavoastră. Astfel veți putea intra în legături directe.
VR
Le 2 août 2017 à 20:06, pastun vitali a écrit :

Auzul inimii şi înălţimea baladei „Mioriţa”

Corespondentul revistei „Literatura şi arta” („LA”) în dialog cu Vitalie Pastuh-Cubolteanu

„LA” : „În prezent, la o răscruce de milenii, lumea este pândită de cataclisme naturale şi sociale. Lumea e debusolată şi în derivă. Intelectualitatea de pe toate meridianele lumii inventează soluţii ipotetice de salvare a omenirii de pericolele majore. În acest plan, câţiva intelectuali de la noi ne propun reţeta abandonării unor valori tradiţionale şi debarasarea de „meteahna mioritismului”. Cum credeţi, există asemenea meteahnă naţională? ”

— Cât priveşte abandonul valorilor tradiţionale, respectivii domni au dat-o în bară. Iar aşa-numitul „mioriotism”- cusur românesc – în realitate, e una din cele mai gogonate prostii de fabricaţie necunoscută, dar cu circulaţie prin părţile noastre, cu precădere la amatorii de masochism intelectual.

„LA”: Cum, nu suferim noi de mioritism?

— Cu o enormă părere de rău – nu . Dar mai întâi să convenim ce înseamnă termenul.Mioritismul, odată ce circulă asemenea cuvânt, ar trebui să însemneatitudinea psihologică din mesajul cifrat artistic al baladei „Mioriţa”. Mesajul artistic-spiritual din balada „Mioriţa” trebuie descifrat şi perceput cu auzul inimii. Or, acei intelighenţi, masochişti intelectuali, au inima completamente surdă. O surzenie specifică, remarcată cândva de Gr. Vieru: „Iar de n-au s-auză dânşii/ Al străvechii slove bucium…”.

„LA”: Deci, „mioritismul”, corect auzit şi corect înţeles, este o calitate? Cum se numeşte calitatea aceasta în limbajul general acceptat?

—E mai uşor şi mai corect să nu foloseşti cuvântul „mioritism”, decât să încerci să-l umpli cu alt sens, fiindcă de termen s-a lipit deja pecinginea peiorativă. Am să demonstrez că mesajul spiritual din balada „Mioriţa” conţine o mare calitate sufletească şi D-voastră singură o veţi denumi. Prima dată, argumentarea ce urmează am adus-o în faţa unor psihologi ruşi de la Moscova. Argumentele au fost acceptate ca valide. Era pe la sfârşitul anului 1989, cînd Mişcările de eliberare naţională din Imperiul sovietic atrăseseră atenţia intelectualilor. Se discuta despre etnopsihologie şi cultură naţională. Când am fost prezentat, psihologilor li s-a spus că eu lucrez asupra unui manuscris de istorie veche a românilor („Istoria neamului de la origine până la formarea Principatelor”). Moscoviţii m-au luat la abordaj: „De ce în eposul dumneavoastră „Mioriţa” moldovenii sa arată laşi în faţa duşmanilor?” Le-am răspuns: „Cunoaşterea baladei „Mioriţa” vă face cinste.

Un lucru e rău – nu aţi înţeles-o. Interpretarea eronată vine din necunoaşterea unor date istorice şi a unor subtilităţi artistice. În primul rând, în baladă, nu e vorba de „invazia duşmanilor”, ci de o “întâmplare în familie”. Ciobăneii vieţuiau pe acelaşi pământ — “Pe un picior de plai” — şi erau de un neam — românesc. Faptul că sunt numiţi “vrâncean”, “moldovean” şi “ungurean” e absolut identic cu faptul că ru­şilor din Siberia li se spune “sibireaki”, ruşilor de pe Don — kazaki şi ruşilor de pe ţărmul Mării Albe — “pomorî”. “Vrâncean” e denumirea românilor din zona Vrancei, “ungurean” e denumirea românilor din zona românească Transilvania, refugiaţi în Moldova de răul prigonirilor naţio­nale şi religioase din partea cotropitorilor maghiari. Comunităţile ruşilor cazaci de Don, de Terec, de Ural, de Amur ş.a. s-au format tot prin refu­giu, doar că ruşii fugeau numai de jugul social, iar transilvănenii — de triplu jug. Pe teritoriile româneşti, de atunci întâlneşti numele de familie Ungureanu.

Ba chiar şi la câţiva kilometri de aici, la Teatrul Armatei So­vietice, montează spectacole regizorul român moldovean Ion Ungureanu. În al doilea rând, nimic mai mincinos decât afirmaţia că românii mol­doveni ar fi laşi în faţa duşmanului. Deschideţi Istoria Europei şi o să citiţi cum, în bătălia de la Grunwald din 1410 împotriva înaintării spre răsărit a Ordinului teuton, corpul de armată moldovean s-a acoperit de slavă. Deschideţi “Istoria Statului rus ” de Karamzin şi o să vedeţi admi­raţia cronicarului dumneavoastră faţă de bărbăţia moldovenilor şi faţă de talentul militar al domnitorilor moldoveni.

Din câteva zeci de bătălii, Şte­fan cel Mare a pierdut numai două. Despre războaiele lui Ştefan cel Mare Karamzin scria: “…malâmi sredstvami tvoril velikoe, vâzâvaia izumlenie gosudarei i narodov” (“…cu mijloace mici realiza lucruri măreţe, produ­când uimire la suverani şi popoare”). Citiţi despre luptele lui Ioan Vodă cel Viteaz. Citiţi despre mişcarea de rezistenţă haiducească.

Doi dintre vestiţii combatanţi ai Războiului civil din Rusia sunt de origine moldo­veni. Serghei Lazo, având gradul de praporşcik, acomandat cu succes divizii (comandarea diviziei e “lucru” de general). Mihail Frunze, al cărui nume îl poartă Academia dumneavoastră militară, a comandat fronturi (frontul este comandat, cum se ştie, de mareşal). Frunze, inginer de profesie şi autodidact în materie de război, a comandat trei fronturi şi toate campaniile lui s-au soldat cu biruinţe.

Moldoveanul Frun­ze a efectuat reforma armatei ruse şi prin aceste reforme, conform afirma­ţiei mareşalului Jukov, a asigurat victoria ArmateiRoşii în cel de-al Doilea război mondial. Citiţi memoriile lui Jukov. Luând cunoştinţă de balada “Mioriţa”, nu trebuie confundat mesajul psihologic al conţinutului artistic cu subiectul. Drept subiect serveşte punerea la cale a unei acţiuni criminale de către pizmăreţi de acelaşi neam. Pizmaşi există şi au existat în toată lumea. Am auzit ruşi văicărându-se supăraţi de o invidie specială –„invidia rusească” . Balada nu ne relatează nimic despre realizarea actului criminal, nu ştim dacă în genere el a avut loc. Descrierea atacului a fost evitată în mod expres, fiindcă ar fi distras atenţia de la mesajul esenţial. Am fi avut o cronică poliţistă în versuri frumoase. Doar atât. Însă balada „Mioriţa” este o capodoperă genială. Genialitate îi conferă operei două momente: perfecţiunea de giuvaer a limbajului şi mesajul general -uman care străbate de sub admirabila haină artistică.

„LA”: Cum se numeşte, în limbaj modern, formaţiunea psihologică în care e cifrat cu mijloace artistice mesajul uman al baladei „Mioriţa”?

—Formaţiunea se numeşteorientare psihologică. Orientările psihologice se manifestă prin atitudini şi practici. Valoarea morală a „Mioriţei” rezidă în practica şi atitudinile ciobănaşului moldovean. Cum e caracterizată activitatea practică a acestui personaj? El e ” … mai ortoman/ Ş-are oi mai multe, /Mândre şi cornute, / Şi cai învăţaţi/ Şi câni mai bărbaţi… ” Cuvântul „ortoman” înseamnă chipeş, mândru, voinic, viteaz. Ce calităţi rezultă din caracterizarea activităţii baciului moldovean? Priceperea, hărnicia, dragostea de lucru. Hărnicia, în cultura populară românească, a fost întotdeauna prim criteriu de evaluare a oamenilor. Ion Creangă, acest perfect exponent al culturii populare româneşti, când enumera virtuţile umane, începea cu hărnicia.

„LA”: Care sunt celelalte criterii de evaluare a omului de către Ion Creangă?

—Am să vă spun cu alt prilej, e o temă aparte. Promit să vă prezint un eseu care se va numi „Portret psihologic al unui român perfect”. Dar să revenim la rolul cuvîntului „ortoman”. Imaginea tânărului viteaz, mândru, voinic se loveşte de imaginea evitării luptei pe moarte pentru a ne conduce la întrebarea: CE L-A DETERMINAT pe baciul moldovean să evite lupta, mai precis, pregătirile de luptă? Doar românii sunt suficient de războinici în viaţa reală şi în balade. Românul merge la luptă pentru dreptate socială: „ Stai, măi Fulgo, barbă neagră,/ Să te fac cu mintea-ntreagă / Şi cum sta şi-l judeca, / Inima i-o despica/ Şi Dolcăi o arunca, / Iară Dolca n-o mânca./ Inima de vînzător / E venin otrăvitor” (balada „Dolca”). Românul merge la luptă împotriva duşmanilor externi: „Ianuş Ungurean, / Mihu Moldovean, / De-o parte se duc, / La luptă s-apuc./ Cruntă-i lupta lor,/ Că e pe omor” (balada „Mihu Copilul”). În alte balade, voinicul se bate cu nouă odată. De ce autorul baladei „Mioriţa” nu-l bagă în luptă pe viteazul moldovean?! Miopii, cei cu inima surdă şi tăntălii consideră, în mod absolut nefondat şi fals, că baciul moldovean evită lupta din laşitate ori din resemnare. De la bun început, “ipoteza laşităţii” este exclusă de prezentarea personajului ca cel “mai ortoman”. Presu­pun că falsa interpretare a motivaţiei comportamentului eroului central a fost cauzată şi de ignoranţă — de necunoaşterea sensurilor cuvântului “ortoman”. Concluzia pe care a dorit genialul autor al baladei ca noi s-o tragem, cred eu, este următoarea: viteazul baci moldovean preferă să moară el, decât să-şi nimicească fraţii de neam! Moartea merituosului baci e un protest împotriva războaielor fratricide între românii origi­nari din diferite colţuri ale “piciorului de plai”. Acesta e unul din mesajele fundamentale ce reiese din autojertfirea ciobanului moldovean. Gătinţa de autosacrificare ridică personajul central al baladei “Mioriţa” la supre­ma înălţime sufletească, la înălţimea MÂNTUITORULUI.

“LA”: Mai există, la alte popoare, lucrări epice care ar avea ca esenţă chemarea Ia încetarea luptelor fratricide?

—Există, de exemplu, “Cuvânt despre oastea lui Igor”, însă acolo e o altă mentalitate şi sunt utilizate alte mijloace artistice. “Mioriţa” e cea mai concisă, cea mai cutremurătoare, cea mai polifonică.

“Cuvântul despre oastea lui Igor ” a fost creat în toiul luptelor fratrici­de feudale între cnezatele slavilor de răsărit, pe la sfârşitul secolului al XII-lea. Rosii (aşa se numeau slavii de la care au provenit ulterior ruşii, ucrainenii şi bieloruşii) se băteau între ei ca nebunii. Citeşti cronicile ace­lor timpuri şi ţi se ridică părul măciucă. “Cuvântul…” a fost scris de un autor anonim, în slavona veche. Esenţa operei constă în apelul către cnejii est-slavi de a se uni. Apelul n-a fost perceput la început suficient de bine. El nu a putut birui egoismul agresiv al cnejilor. Aşa că, la începutul seco­lului al XlII-lea, cnezatele est-slave au căzut lesne sub copitele cailor cu­ceritorilor tătaro-mongoli.Facem câteva paralele între fenomenul “Cuvântului… ” şi al “Miori­ţei”. Ambele lucrări au apărut în epoca duşmăniilor feudale din sânul neamului. Ambele lucrări au ca esenţă, cifrat cu diverse mijloace artisti­ce, apelul de pace. Un paralelism între conştiinţa colectivă rusă şi conştiinţa colectivă ro­mână: atât ruşii, cât şi românii aproape că nu cunosc mesajul din eposurile lor. La ruşi, e clar de ce — apelul a fost auzit, totuşi, mai târziu, cnezatele au fost unite într-un stat.“Cuvânt despre oastea lui Igor” rămâne pentru filistinii ruşi un simplu şi vechi monument literar slavon. Dar de ce, la români, auzul inimii e cam înfundat? Ceva nu e în ordine… în părţile noastre, auzul a fost în mod expres înfundat de alienarea colonială, căreia i-am fost supuşi de vreo 180 de ani.

“LA”: Numai alienarea colonială să fie de vină?

—Şi şcoala naţională, şi intelectualitatea română îşi îndeplinesc slab sarcina cultivării în conştiinţa colectivă a principalelor obiective naţionale. Noi trăim la intersecţia intereselor imperiale străine. Există forţe străine care doresc să împiedice desăvârşirea operei întregirii naţionale române, operă, pe care alte popoare au desăvârşit-o natural cu secole în urmă. Avem “cneji” surziţi de interese egoiste. Surzenia “cnejilor” noştri coincide cu interese-imperiale ale străinilor.

„LA” Cine sunt ponegritorii “Mioriţei”?

—Ponegritorii baladei “Mioriţa ” pot fi împărţiţi în patru categorii:

1) „surzii”propriu-zişi; 2) “histericii” — doritori de a atrage cumva atenţia . propriei persoane incolore, care nu se pot evidenţia altfel decât cumva trăsnit, aiurit — unii din ambiţioşii cu personalitatea de trei parale îşi tatuează ori îşi vopsesc scăfârlia, alţii îşi pun belciug în nas, alţii se înţolesc ca matahalele. Unii se prefac nebuni. Dar publicul de azi, la început făcându-şi cruce, repede se deprinde cu aspectul trăsniţilor şi nu se mai miră. Pentru uimirea publicului trebuie ceva deosebit, ceva extrem de tâmpit, de exemplu, procedeul lui Herostrate. Cum ştiţi, mediocrul grec Herostrate, dorind să-şi facă numele nemuritor, a incendiat templul Artemidei din Efes — una din cele şapte minuni ale lumii antice. 3) snobii — imitatori ai “vedetelor” trăsnite; 4) mercenarii angajaţi de forţe­le ostile pentru demolarea valorilor naţionale române, pentru dezrădăci­narea spirituală.

“LA”: Ce scop urmăreşte activitatea de demolare a valorilor cul­turale şi spirituale române?

—Demolarea valorilor unui popor demolează acest popor ca entitate istorică şi conduce la supunerea sa forţelor coloniale — fără tunuri, avi­aţie, tancuri. Mai întâi, poporul este încovoiat în supuşenie culturală, după care urmează imediat supunerea economică.

“LA”: care sunt celelalte valenţe psihologice şi mesaje morale ale baladei “Mioriţa”?

—Balada “Mioriţa” conţine multiple semnificaţii. S-a scris despre orientările etico-estetice asupra morţii, despre plenitudinea umană inte­grată în natură, despre lipsa angoasei în faţa morţii. Sunt de acord cu acei cercetători ai baladei, care au observat foarte exact că baciul moldovean acceptă senin nu fatalitatea morţii, ci eventualitatea ei. Cititorii superfi­ciali, cu inima surdă, confundă aceste nuanţe importante şi nu e de mirare că ajung la concluzii eronate până la aberaţie. De mirare e altceva, că reviste de prestigiu sunt în stare să tipărească pe prima pagină asemenea, eufemistic vorbind, rătăciri. Perceperea distorsionată a baladei serveşte drept bază pentru concluzii eronate. Din concluzii eronate se tocmesc, de unii domni, “reţete” de lecuire a românilor de rele. Domnilor “reţetari naţionali”! Desfundaţi-vă auzul inimii şi o să ve­deţi acea comoară etică care, pentru dumneavoastră, a fost “în adâncuri înfundată”! Noi. nici în a mia parte, nu corespundem înălţimii morale a baladei “Mioriţa”.

În baladă nu este pesimism, ci o seninătate ce reiese din credinţa în nemurire. Cum să crezi în nemurire şi în acelaşi timp să intri în pesimism în faţa eventualităţii morţii?! Baciul moldovean, ca urmaş al dacilor, credea în comunitatea naturii şi a omului ; ca un creştin ce era, baciul mol­dovean credea în nemurirea sufletului. Aici pesimismul nu are de unde veni, el este apanajul ateilor şi al pacienţilor cu tulburări depresive. Să nu proiectăm propriul pesimism asupra baciului moldovean.

Balada afirmă un ideal uman, o personalitate pentru care realizarea în comportament a înaltelor valori morale este mai presus decât propria se­curitate, decât propria viaţă.

Vreau să vorbesc despre esenţa personalităţii baciului moldovean. Este o esenţă fundamentală şi se numeşte Dragoste umană. Să fac o parante­ză: există pe lume patru tipuri de dragoste — 1) dragostea sexuală, ea conţine mult egoism reciproc; 2) dragostea fraternă, cu multe rivalităţi; 3) dragostea copiilor faţă de părinţi, care adesea conţine mai mult “daţi-mi” decât “na-vă”; 4) dragostea părintească care mereu oferă. De aceea, dra­gostea părintească este expresia dragostei supreme.

Creştinismul a afirmat dragostea dezinteresată, dragostea de calitate parentală ca valoare morală supremă. In una din definiţii, Dumnezeu înseamnă dragostea supremă faţă de aproapele tău. Dragoste supremă au arătat maica Domnului şi Fiul Ei. Uitaţi-vă: balada “Mioriţa ” ne arată încă un caz de dragoste supremă manifestată prin jertfirea de sine a baciului moldovean, care a preferat să moară el decât să-i omoare pe cei doi. Fiind mai ortoman, nu i-ar fi fost greu să-i omoare. Fiind mai ortoman, nu i-ar fi fost greu să-i nimicească “preventiv” pe vrâncean şi pe ungurean. Imaginaţi-vă că balada ar avea alt mers: ciobanul moldovean îi nimi­ceşte vitejeşte pe ceilalţi doi. Atunci, în loc de un ideal etic, ni s-ar fi dat un cântec despre Kotovski. Am fi avut un alt apel — la războire fratricidă. Etica populară nu admite aşa ceva. Normele sociale populare admit, la toate popoarele, nimicirea trădă­torilor, a exploatatorilor nemiloşi şi a răufăcătorilor periculoşi.

La momentul dialogului moldoveanului cu bârsana, ceilalţi doi baci nu se încadrau în nici o categorie pentru care normele populare sancţionau pe­depsirea cu moartea. Doar pentru intenţie de crimă nu se pedepseşte. Etica religioasă, la fel, nu admite omuciderea. Cu excepţia cazurilor, când cei care vin cu sabia, de sabie trebuie să piară. Având dreptul apărării de sabie, baciul moldovean nu se foloseşte de acest drept, din dragoste faţă de fraţii de neam.

Dacă nu ar fi fost această dragoste, ce rost să te sacrifici? Sacrificarea propriei vieţi din dragoste pentru oameni este un act de Cristos. Din dragoste, baciul moldovean doreşte — dacă o fi să moară — să fie îngropat “Aici pe aproape, / în strunga de oi, / Să fiu tot cu voi”. Vrei să fii aproape doar de fiinţele pe care le iubeşti. Din mila dragostei paterne, baciul moldovean intenţionează să fe­rească fiinţele păstorite de ştirea posibilei sale morţi. El roagă oiţa bârsa­nă: “…tu de omor / Să nu le spui lor”. Tot din îndurarea dragostei, baciul moldovean vrea s-o ferească pe mamă de lovitura ştirii morţii lui.

El sugerează Mioriţei versiunea unei netraumatizante explicaţii a dispariţiei sale neaşteptate: îndrăgostirea de o fată de crai. Preafrumoasele fete de crai te orbesc, îţi întunecă minţile şi chiar poţi uita de mama (până în momentul recăpătării vederii normale). Dispariţia prin căsătorie cu fata de crai capătă o mare scuză (poate — unica scuză). Principalul — băiatul e viu şi există speranţa că poate să revină. Dragostea paternă a personajului central al baladei “Mioriţa ” este curcubeul sufletesc arcuit protector deasupra celor apropiaţi. Prin gătinţa senină de sacrificiu, eroul baladei atinge înălţimea spirituală a dra­gostei divine. Mai există undeva o operă populară de asemenea înălţime spirituală?

“LA”: Putem să-I considerăm pe eroul baladei “Mioriţa” o… ver­siune a lui Isus Cristos?

— într-o anumită măsură — da. De aceea eroul baladei nu are nume de”localnic”. E simbolul ideal al omului care întruneşte virtuţile umane ale lui Isus Cristos.

“LA”: Consideraţi că balada “Mioriţa” e scrisă în cheie simboli­că?

— Deşi are pretext o situaţie reală din timpul transhumantei, balada e creată în stilul parabolei estetico-etice. Ni se vorbeşte în tâlcuri. Persona­jele păstorilor sunt personaje simbolice. Simbolurile aduc operei o polifo­nie de sensuri şi emoţii. Balada nu poate fi interpretată literalmente. Pen­tru a nu fi “citită” literalmente, au fost luate măsuri speciale: oamenii din baladă nu au nume (în celelalte balade personajele au nume) şi în titlul baladei-simbol nu figurează numele eroului central (pe când titlul bala­delor obişnuite indică numele eroului principal, precum”Toma Alimoş”,”Mihu Copilul”, “Meşterul Manole” etc). Dacă ar fi fost o baladă simplă, nu parabolă, atunci “Mioriţa” se numea “Baciul moldovean”, conform regulii menţionate din celelalte balade. Denumirea baladei “Mioriţa ” e pur convenţională, procedeu utilizat pentru a numi cumva poeziile fără titlu.

“LA”: Care sunt celelalte faţete psihologice ale baladei “Miori­ţa”?

— In polifonia simbolurilor opera prezinţa încă o dragoste — dragosteea copilului faţa de părinte. De trei zile plânge Mio­riţa. De trei zile nu mănâncă. E comportamentul fiinţei iubitoare când cel iubit e în pericol. Dragostea fiinţei mici, a copilului faţă de fiinţa iubitoare care oferă protecţie vine să întregească, în baladă, cercul dragostei pe această gură de rai. Dragostea paternă este primordială. Fără dragoste paternă, ceilalţi nu pot iubi. Dragostea paternă face lumea să fie umană.

“LA”: Acum înţeleg de ce aţi spus că nu suntem suficient de “mio­ritici”.

— În încheiere, vreau să atrag atenţia asupra unei foarte interesante îmbinări în baladă a două spiritualităţi — a umanismului de înălţime spirituală dumnezeiască creştină cu spiritualitatea antică precreştină, ultima fiind manifestată în deosebita sensibilitate a perceperii naturii şi a contopirii omului cu natura, cu cosmicul. O, de am dori să ne ridicăm măcar la jumătatea înălţimii spirituale a simbolului numit baci moldovean! De am dori cu toţii — ţărani, mese­riaşi, muncitori, intelectuali, oameni de afaceri, burghezie mică şi burghe­zie mare, funcţionari de stat, politicieni şi cârmuitori — să fim la fel de harnici, gospodari şi ortomani ca acest baci! Atunci am ieşi din mocirla mizeriei morale şi materiale, am vieţui omeneşte “pe un picior de plai, / pe o gură de rai”.

Interlocutor Veronica RUSU-BOLDIŞOR

(publicat în revista „Literatura şi arta”, 1998, 15 iulie

.

Nota redcției: Dacă am înțeles bine, dl Vitalie Pastuh Cubolteanu este autorul unui studiu dedicat Mioriței. Îl rugăm să trimită și studiul. Referința la Iisus Hristos mi se pare momentul cel mai important din Interviul acordat de dl Pastuh.