1.Vedere din stradă

Toată țara a fost împânzită cu sute de magazine MICRO, peste o mie, toate într-o rețea gândită de marele întreprinzător DINU PATRICIU. Unde locuiesc eu, la Banu Manta, pe o rază de 100 de metri, vreo patru magazine, identice, clonate parcă, cu aceeași ofertă de marfă, accesibilă la orice chioșc din gară. Nimic specific, nimic nou, nimic care să te atragă. Falimentul mi s-a părut garantat din start. Am pus și pariu, m-am gândit să-l fac public, încă de la început, dar mi-am zis să nu influențez pe nimeni, nici măcar pe nevastă-mea, în alegerea prăvăliei!

Lumea vorbește de o mare operațiune de spălare a banilor la care s-a dedat astfel mafiotul DINU PATRICIU. Organele din controlul financiar al statului, inclusiv Parchetul, ar fi cazul să se autosesizeze și să facă lumină. Dacă există intenția de a descoperi adevărul, acesta poate ieși ușor la iveală, căci nu este vorba de un singur magazin, ci de sute, poate chiar mii, cu mii de persoane la care PATRICIU rămâne dator după această aventură. Această întreprindere nu poate raporta beneficii, ci numai o imensă pagubă, astfel că, după știința mea, nu ar mai putea fi vorba de o spălare de bani. Dar, cine știe, în materie de inginerii financiare, adică în materie de hoție cu acte în regulă, imaginația dinupatriciilor este de multe ori surprinzător de ingenioasă! La furat le merge mintea brici! Deci nu excludem nici această ipoteză, chiar dacă ea este vehiculată de toată lumea. Conform regulei: adevărul nu este acolo unde îl vede toată lumea…

Pentru mine DINU PATRICIU nu este unul dintre cei mai bogați oameni din România, ci este cel mai vajnic propagandist al ideii că – și citez, „statul este cel mai prost administrator”, că „statul trebuie scos din economie”, că „pe piața liberă concurențială statul nu poate să apară decât ca jucător veșnic perdant”! Și alte idei, pretins liberale! Căci DINU PATRICIU, fost ce a fost înainte de 1990, se dă azi mare liberal!… Dar minte! Nu crede în ce spune! Dacă nu exista statul român ca agent economic, nu mai avea din ce să se facă imensa avere a patriciului! Care, toată, înseamnă active care au fost cândva ale statului român!…

Ce este DINU PATRICIU? Pentru mine el ilustrează exemplar adevărul că majoritatea celor care se pricep să fure, să se îmbogățească fără să muncească, fără să exploateze eventual o idee, o strategie economică de succes și inedită, HOȚII, spus foarte pe scurt, nu prea știu ce să facă cu banii după ce i-au obținut prin furt! Ei nu se pricep să-i sporească decât tot prin furt. Iar când e să-i cheltuiască, adică să-i investească, dau kix! Nu se pricep să-i pună la treabă! Ies în pagubă! Mintea lor funcționează numai când e vorba să fure! Nu și când e vorba să facă vreo treabă, să construiască ceva, să înfiripe ceva!

În SUA, printre marii bogătași, afaceriști autentici, circulă o glumă, o vorbă cu mult adevăr: Să nu mă întrebați cum am făcut primul milion de dolari că nu vă pot spune! Vă pot spune cum am făcut celelalte milioane, prin care am ajuns miliardar! Cu alte cuvinte, primul milion l-am furat, l-am obținut fraudând, încălcând legea într-un fel sau altul! Dar pe celalte le-am făcut legal, muncind cinstit și respectând legile!…

Relativ onorabil și acceptabil un asemenea răspuns! Nu trăim într-o lume de sfinți!

Care-i situația patriciului nostru? El a fraudat statul român cu peste un miliard de dolari/euro, iar acum, când a fost să-și etaleze calitățile de manager de mare anvergură, om de afaceri întreprinzător, om cu idei, care își calculează bine pașii și nu riscă de-mboulea, a venit cu investiția în peste o mie de dughene, la concurență din start inegală cu rețeaua de mari magazine! Dacă știe să piardă cinstit și-și va plăti datoriile contractate în numele prestigiului său de mare afacerist, nu m-ar mira să aflu că dă faliment nu numai magazinele Micro-Patriciu, ci însuși acest micro întreprinzător și macro fraudator numit PATRICIU.

Cu ani în urmă, când eram senator, am fost invitat la deschiderea unui mare magazin, pe mai multe etaje, undeva între București și Ploiești, parcă. Magazin de mobilă. Proprietarul era foarte încântat de ideea lui de a deschide un astfel de magazin. Așa văzuse el prin Benelux, marile magazine sunt în afara orașului, ca să nu existe probleme cu parcarea, mi-a explicat! Jumătate din populația Beneluxului lucrează în afara localității în care domiciliază! Așa va fi și la noi în curând! Ș.a.m.d., alte idei manageriale, care mai de care mai nerealistă, mai falimentară, mai neadecvată la realitatea șoselei București-Ploiești… L-am privit cu milă pe bietul investitor. La aldămașul de saftea care s-a dat, am aflat însă cine era individul și cum făcuse rost de banii pe care-i investea atât de iresponsabil: fusese spion în Benelux și furase bani mulți de la statul român trimițând informații pe care le culegea din presă, susținând că le-a obținând din surse acoperite, pe care trebuia să le plătească cu bani grei!… Patriciul acela se pricepuse să fure, să mintă, să scornească povești cu James Bond, dar când a fost să se folosească de banii furați, nemunciți, a dat-o-n bară prostește!

Schema este generală, o regăsim și în politică: și Iliescu, și Băsescu s-au priceput să ajungă mari și tari, în funcțiile supreme. Dar nu s-au mai priceput ce să facă cu puterea! Au dat kix în postura de constructori, de edificatori, de ctitori, de primi gospodari ai Țării. S-au priceput la intrigi, minciuni, au recurs și la crime pentru a ajunge sau rămâne în funcția supremă, dar nu au știut ce să facă cu ea! Nu au lăsat în urma lor decât un imens și dureros, tragic eșec! Ce să mai zic de Emil Constantinescu?! Cât au stat toți trei în fotoliul prezidențial, funcția a fost propriu zis vacantă!… Iar când au încercat să-i dea conținut, au ieșit numai dezastre… Din această pricină democrația produce monștri: căci nu poți câștiga lupta pentru putere decât prin mijloace oneroase, care te pervertesc, te compromit, te înstrăinează de oameni și de Dumnezeu, astfel că atunci când ajungi la putere tu ești deja o persoană stricată la minte, fără inimă, dispusă oricând la minciună, hoție sau crimă!

Revenim la acest jalnic patriciu care răspunde la numele de DINU, DINU PATRICIU…

Colegii de la Arhitectura, profesori și studenți, au știut bine câte parale face! Și atunci când Petre Roman, alt ins anormal ca moralitate, deformat de intrigi și combinații criminale, de scheme mafiote, de obsesii și ambiții malefice, l-a propus pe Patriciu ministru după alegerile din 1990, colegii patriciului au ieșit în stradă, au trimis scrisori de protest, au informat opinia publică românească asupra pericolului social, național, pe care îl reprezintă patriciul acesta. Și n-a mai ajuns ministru: Parlamentul ales în 1990 nu i-a dat avizul. (În paranteză fie spus, Parlamentul ales în mai 1990 a fost cel mai serios. Cu următoarele, cu fiecare legislatură, calitatea parlamentarilor a scăzut continuu… )

Nu a contat prea mult refuzul Parlamentului. Tu-l dai afară pe ușă, iar obraznicul îți intră înapoi în casă pe fereastră, ba chiar o face în lipsa ta!… Așa a fost și cu DINU PATRICIU. În mod normal și între oameni de onoare, cariera publică a lui DINU PATRICIU trebuia să se încheie atunci, în 1990. Dimpotrivă, din afara guvernului, DINU PATRICIU a fost mai eficient, a putut să fure mai mult. De la stat, firește. Nici vorbă să fi pus DINU PATRICIU pe picioare o idee managerială, de individ întreprinzător cu viziune și curaj! Nu a riscat nimic! A primit de la Petre Roman și de la guvernanții de după 1996 felurite favoruri și ocazii de a încălca legile nepedepsit, nesancționat! Însumate, acestea s-au materializat ca miliarde de euro în conturile individului și ale susținătorilor săi! Din păcate, în asemenea inginerii financiare, paguba statului este de zece ori mai mare decât câștigul infractorilor, al fraudatorilor!… Astfel că dacă cineva l-ar lua de guler pe netrebnic și i-ar cere socoteala, el nu are de justificat numai miliardele îndesate în conturile din străinătate, ci și paguba de zeci de ori mai mare a statului român! A noastră!

Dar cine să-l ia de guler?! Până acum n-a mai făcut-o decât Băsescu, atunci când l-a încarcerat pentru câteva ore, ca să-l sperie și să mai împartă și cu alții ce a furat domnul DINU PATRICIU!

Scoate, drace, ce-ai furat, Că te duc la spânzurat!…

Căci totdeauna se găsește, printre mafioți, un patriciu mai mare chiar și decât numitul Patriciu! Dinu Patriciu!… Aflat încă în libertate! O libertate pe care o plătește scump! Cine știe dacă, adunând și scăzând, mai rămâne cu ceva, păgubosul om de afaceri!…

6 Februarie, 2012

2.Vedere dinlăuntru

Mă pregăteam să dau drumul pe internet textului de mai sus, dar întâmplarea a făcut să văd din stradă că magazinul Micro Patriciu de la parter se pregătea de evacuare, de închidere deci. Am intrat în magazin și am intrat și în vorbă cu cei ce lichidau ultimele urme ale afacerii. Am aflat astfel cu totul alte lucruri decât cele care se vedeau din stradă. Le rezum și le numerotez:

1. Din acest faliment al celor peste 1001 de magazine ca-n povești, imaginate de Dinu Patriciu, acest patriciu nu a pierdut niciun sfanț, dimpotrivă, a câștigat foarte mulți euro. Mulți de tot!

2. E pentru prima oară când Dinu Patriciu câștigă zeci și zeci de milioane de euro, dar nu prin înșelarea statului, prin fraudarea patrimoniului public, ci în alt fel! Prin păgubirea directă a unor persoane fizice, a unor oameni anumiți, care au avut încredere că intrând în relații de afaceri cu marele miliardar vor avea și ei de câștigat ceva. Au câștigat …experiență! Sunt, probabil, cu miile cei care au avut încredere în multimiliardar…

3. Acești mii de păgubiți nu au nicio hârtie semnată cu Dinu Patriciu. S-a știut că el este adevăratul patron, prin zvonistica din presă, confirmată de apariții TV ale numitului infractor la ordinea morală a cetății. Altminteri, nu a încălcat niciuna dintre legile statului de drept. Căci legile statului de drept au fost gândite ca să-i apere pe mega-fraudatori, pe mafioți!

4. Apelând la încrederea colaboratorilor în bunul mers al rețelei de magazine, Dinu Patriciu le-a promis furnizorilor că va achita toate notele de plată după 3 sau 6 luni, îndată ce magazinele vor intra pe profit. Ceva-ceva a plătit, dar grosul datoriilor au rămas neachitate. Atât față de proprietarii spațiilor închiriate, față de cei care au asigurat dotarea magazinelor cu mobilierul și aparatura adecvată, față de furnizorii mărfurilor expuse în galantar, cât și față de salariații care niciunul, se pare, nu și-a primit integral drepturile.

5. Mai mult de atât: fiecare responsabil de magazin a fost angajat numai după ce a achitat o garanție de 7.000 de euro. Unii, mai …întreprinzători, au riscat și au preluat gestiunea la mai multe magazine MICRO PATRICIU, adică au plătit de mai multe ori garanția de 7.000. Deh, cine are de unde, își permite… Cine nu și-a putut permite s-a împrumutat la bancă, au pus gaj casa proprie sau pe a socrilor, doar o singură dată în viață ți se ivește șansa de a intra în parteneriat de afaceri cu marele Patriciu! Au plătit și acum așteaptă cu buza friptă ca Patriciu să le returneze garanția…

M-aș bucura să aflu că bieții oameni își vor recupera banii și nu vor avea motive să-l blesteme pe Patriciu ca pe un mare escroc, un MEGA ESCROC! Ani de zile a escrocat statul român, care, dacă ar fi fost un bun administrator al propriilor interese, de multă vreme l-ar fi izolat pe patriciu de restul concetățenilor și azi nu se mai numărau cu sutele, cu miile, cei ce blestemă ziua în care s-a născut, din părinți onorabili, o așa de mare secătură!

9 februarie 2012

ION  COJA

Anexa

Domnule Coja,
Vă apropiați de marile adevăruri. Desigur Păturici e un mare bandit. Asta era și înainte de revoluție. Problema e cine e marele vinovat. Am să vă spun eu: Banca Mondială, FMI și Rothschild. Ei sînt fabrica de bandiți. Bandiții nu s-ar naște dacă n-ar exista acești mari bandiți.
Mecanismul e foarte simplu. Pentru a îngenunchea taurul, adică o țară (mitul lui Mitra), e nevoie ca acea țară să devină datoare. Asta înseamnă că guvernul care o administrează trebuie să fie făcut dator și adus în situația să nu mai poată rambursa datoriile și să devină sclav dobînzii, adică unei datorii imaginare.
Pentru asta marii bandiți lansează proiecte inutile, precum înlocuirea uniformelor și echipamentului  militar cu cel NATO, înlocuirea lui Î cu  din A, trimiterea la plimbare a forței de muncă pentru a diminua capacitatea românilor de a achita datoria, șamd. Sînt multe.
În acest proces al cămătarocrației e nevoie de hoți. Astfel marii hoții sînt nevoiți să creeze hoți pe plan local care să coopereze cu ei pentru că altfel aceste planurile vor eșua. Deci guvernul, pentru a fi ținut dator, e nevoie să fie furat. Marii hoți crează micii hoți pe plan local. Sînt vînați cei avizi de bani și de putere. Nu poți practica corupție planificată cu oameni corecți. Aici intră în scenă oameni de teapa lui Păturici. Ei sînt racolați prin serviciile de securitate care cunosc exact cu cine se poate face hoție și cu cine nu. Securitatea e cea care-i racolează pe micii hoți pentru marii hoți.
Povestea cu milionul de la americani a spus-o Păturici cu gura lui: e mai greu pînă faci primul milion. După aceea banii vin singuri. Adică e mai greu pînă accepți să devi hoț, pentru că după aceea averea din hoție crește văzînd cu ochii fără ca să mai faci nimic. Miliardele se înmulțesc singure în contul hoților.
Deci așa cum am mai spus schema e foarte simplă. Marii hoți au nevoie de mici hoți care să fure statul pentru a-l face dator, după care e stors de avere prin dobîndă deoarece nu-și mai poate plăti datoria.
Prima țară datoare a fost Anglia, apoi Franța, Germania, Austria și Italia. Cei cinci fii ai lui Roth-schild la Londra, Paris, Frnkfurt, Viena și Neapole. Acestor cinci țări li s-a alăturat America, a șasea. După aceea țările datoare elitei financiare de mari hoți au început să se înmulțească ca potîrnichile, văzînd cu ochiii.
Păturici la scară mare va rămîne un Micro-Hoț deoarece nu va depăși niciodată pe Macro-Hoții care l-au creat. Pentru asta întreprinderile lui economice vor fi etichetate cu epitetul Micro și nu cu Macro. Macro-Hoția se bazează pe Micro-Hoție. Fără de-alde Păturici, Banca Mondială, FMI, Rothschild et Company nu ar fi putut fura România. Adică fără hoți mici de care e nevoie să fure statul hoții mari nu ar putea fura statul prin dobînda la datorie, pentru că nu ar putea fi făcut dator. Pentru asta e nevoie de Micro-Hoți care să fure statul sistematic pentru a-l ține dator continuu.
În afară de clasa afaceriștilor care trebuie coruptă la hoție mai e și clasa politică, deoarece una e să fi avid după bani și alta e să fi după putere. Coruperea lor e făcută de hoții mici care îi mituie și le asigură campanii electorale din veniturile lor ilegale. Iată de ce existența hoților mici e o condiție absolut necesară pentru a fura un stat la nivelul Macro-Hoției și a corupe conducătorii lui să fure alături de Micro-Hoți.
Mai am o mică observație și anume că între Băse și ceilalți doi, Ilicescu și Costică a lu Escu, e o diferență mare. Primul e avid după bani și știe să facă bani la scara mare, pe ascuns fără să se știe, în timp ce ceilalți doi sînt avizi după putere dar nu știu să facă bani și întotdeauna au așteptat să li se arunce și lor un pumn de dolari. Investiții afară din țară așa cum a furat și înainte statul tot de-afară. Ultima drăcovenie a fost hotelul din Monte Carlo. El 700 de milioane de euro și Elenuța a lu Udrea 300. Cea mai mare investiție a lui e petrol în Norvegia. În plus nu s-a lăsat nici de găinăriile cu vapoare care chiar dacă nu se strică trebuie reparate. Dă mită unor porturi în lumea largă care declară fals că au reparat vapoare românești și fură statul care plătește reparații care nu s-au făcut. Asta a fost specialitatea lui înainte de revoluție. Se pare că are o slăbiciune pentru ea. Fiecare om are slăbiciunile lui, că doar oameni sîntem.
Numai bine și sănătate!

ZAMOLXUS