Lucian Boia văzut mai de aproape (II)

Demintologul Lucian Boia și tezele sale (II)

 

      Există un consens printre istorici privind această „întârziere”.  E foarte adevărat că românii s-au organizat într-o formație statală mai târziu. Cronicarii noștri au explicat mai multe asemenea întârzieri prin faptul că țara în care Dumnezeu ne-a dat să trăim se află „în calea tuturor răutăților”! Dacă te simți însă solidar cât de cât cu acest popor, mai bagi de seamă un lucru: românii și-au creat un stat propriu mai târziu, așa e!, numai că o dată înființate aceste state, ele n-au mai dispărut de pe harta politică a Europei niciodată! Muntenia și Moldova, la care putem adăuga și Transilvania, de la data apariției lor și până azi au avut o existență neîntreruptă! Care popoare din Europa se mai pot lăuda cu o asemenea continuitate?! Cel puțin la popoarele cu care ne învecinăm situația este cu totul alta! Atât în sud, cât și în vest sau nord!… Numai Marea Neagră ne întrece în stabilitate și continuitate…

      Așa se face că atunci când în jurul nostru au apărut sau reapărut state naționale după secole de absență, conducătorii popoarelor respective – mă refer la bulgari și unguri, au venit la București și au cerut să facă stat comun cu românii! Îi speria autonomia! Se desvățaseră să mai fie suverani. Bulgarii în 1880, și ungurii în 1920, au cerut parteneriat, federalizare, întovărășire, cum vreți să-i zicem, cu noi, cu amărîții de români ai lui Lucian Boia!… Nu mai știau cum e să fii de capul tău! Se obișnuiseră sub tutela sau călcâiul altei autorități suverane! 

      Însăși apariția statelor românești, spre deosebire de alte țări (state) din zonă, s-a produs fără amestec și tutelă străină, externă! Ca o inițiativă „locală”! Au pregetat românii să-și afirme existența, dar când au făcut-o n-au mai plecat de pe harta lumii!

      Nu am cerut de la nimeni voie sau sprijin să ne facem stat! Iar când am fost nevoiți să acceptăm obediența față de turci, conducatorii noștri s-au priceput să negocieze și să păstreze pentru Țară cele mai importante prerogative ale suveranității: turcilor li s-a interzis să cumpere moșii în țările românești sau să înalțe moschei! În țările românești s-a dus o viață românească tot timpul, dintodeauna! Și aceasta este esența suveranității!

      Mircea Eliade și Vasile Pârvan, pe urmele altor istorici români și străini, au semnalat rolul jucat de români și de statele înființate de ei aici, la porțile Europei. Un rol de santinelă, ducând o existență în nesiguranță, cu rare perioade de pace și înlesnire! La adăposttu asigurat de noi, în Vest ceilalți creștini au ridicat catedrale mândre, orgolioase, la care s-a trudit decenii la rând sau secole chiar! La noi s-a inventat Biserica pusă pe roți, în căruță purtată, ca să o putem lua cu noi când satele erau nevoite să plece în bejenie din calea răilor…  

      În 1994 poetul Ioan Alexandru a fost invitat în Germania, unde urma să se întâlnească chiar cu președintele țării. Mi-a cerut o idee, ce să-i spună marelui lider politic european din partea românilor. Avea Ion destule idei, nu-i vorbă, dar nu strica să aibă din ce alege, cât mai multe. Așa că i-am sugerat și eu una: frate Ioane, spune-i neamțului că noi românii trăim un sentiment de frustrare, de amărăciune, când vedem că Europa Occidentală se lasă invadată de musulmani! Noi, românii, câteva secole bune ne-am opus pătrunderii necredincioșilor dincolo de noi, în inima Europei! Iar acum vedem cum aceștia iau avionul și trec pe deasupra noastră ca să se stabilească nestingheriți în Occident, li se permite să-și facă geamii și moschei mărețe etc. Ne simțim păcăliți! Păcat de sacrificiile noastre!…

 

 

5. Universitatea din Bucureşti s-a înfiinţat cu 500 de ani în urma celei de la Praga, de exemplu, de aceea nu putem concura cu restul Europei ca nivel de educaţie şi instruire.

     

Nivelul nostru de educație și instruire s-a putut vedea cel mai bine, măsurat în modul cel mai corect, când copiii români, după câțiva ani de școală în România, au ajuns să-și continue studiile în străinătate! E poveste bine cunoscută: copii care în România erau mediocri, în Occident au devenit premianții clasei! Matematica făcută în clasele 9-10 se face numai la facultate, în țări cu veche tradiție academică, universitară!

După 1990, o directivă specială venită de la Bruxelles și aplicată în toate școlile a impus coborîrea nivelului de predare, să nu se mai învețe atâta în școlile românești!

Am avut ocazia să vorbesc cu mulți străini, aproape toți mi-au relatat uimirea că în toate casele de români în care intraseră găsiseră o bogată bibliotecă, cu sute de volume, cu tiluri dintre cele mai valoroase, mai „clasice”!

Miron Grindea, ziarist londonez plecat din România înainte de 1940, revenind prin anii 70, avea numai cuvinte de încântare pentru nivelul canalului cultural al Televiziunii, era entuziasmat de câtă muzică simfonică se transmitea!! Nu l-am prea crezut când mi-a pus că asemena canal TV nu exista în Anglia și nici în tot Occidentul… Azi, în România care trăiește tot mai intens după modelul occidental, un asemena canal este tot mai greu de întreținut…

6. Tot ceea ce este cât de cât bun în România, tot progresul (atât cât este), îl datorăm străinilor. Carol I a fost cel mai mare conducător al ţării, edificiile arhitectonice de calitate au fost ridicate de francezi. Concluzia lui Boia: românii n-au fost şi nu sunt capabili de nimic, iar fără minorităţile evreiască şi germană, lucrurile ar fi stat şi mai rău!

 

Carol a fost adus în România nu ca să conducă Țara, o puteau conduce și românii. S-a făcut însă un calcul și s-a ajuns la concluzia că ar fi bine să avem un domnitor străin, dintr-o familie de regi și împărați! Ca să avem astfel „o pilă” la cel mai înalt nivel european, acolo unde se iau deciziile majore. Ca să putem intra în sistenmul de alianțe politcie, imposibil de ignorat sau de evitat! Cu acest calcul a fost de acord și Cuza!

      Majoritatea țărilor din vecinătatea noastră, de voie, dar mai ales de nevoie, căci li s-a impus, au avut în frunte regi sau prinți străini. Cel mai concludent exemplu sunt ungurii, al căror stat apostolic, adică înființat de Vatican, cu sprijinul și sub tutela Bisericii Catolice, a avut cu precădere regi străini! Regii de sorginte ungară îi numeri pe degetele de la o singură mână!

      Ceea ce am făcut noi abia în 1866, în restul Europei se făcea de sute ani! Nerușinatul de Boia ne face acest reproș, că am adus un rege străin?! Dar uită să spună că acel rege nu ieșea din cuvîntul lui Ion C. Brătianu, întemeietorul adevăratei dinastii, a Brătienilor, care a condus Țara după 1848 vreme de un secol!

      Da, avem multe clădiri ridicate de arhitecți francezi! Dar mai presus de orice avem un stil arhitectonic românesc, numit și brâncovenesc! Ați auzit de așa ceva cu privire la celelalte popoare ale Europei?! Acest stil este predominant la Casa Poporului, cea mare clădire din lume. Cel care a dispus ridicarea ei a mai avut o ambiție, pe lângă aceea de a construi în România clădirea cea mare din lume: anume să fie ridicată și terminată, cu finisaje cu tot, folosindu-se numai materiale și dotări made in Romania!… Ai comentat vreodată această poveste, dle Boia?

      Evident, din punct de vedere arhitectonic – dar și din altele, Transilvania poartă o pecete nemțească, o amprentă germană de preț, pentru care trebuie să le fim recunoscători sașilor și șvabilor, a căror plecare din România reprezintă într-adevăr o mare pagubă!… Este semnificativă dificultatea cu care foarte mulți germani din România s-au integrat în mediul total nemțesc din Germania! Traiul printre români și-a pus și pe ei o amprentă de preț pe care se străduie să n-o piardă!  

      În privința evreilor din România, îmi vine în minte un text al lui Jacob Negruzzi, dacă nu mă înșel. O epistolă, în care  deplânge soarta Iașilor, oraș pe care „invazia” evreiască îl urâțise. În ce fel? Toate casele din Iași aveau dintotdeauna o curte, o grădină cu flori care mai de care mai frumos aranjată, de parcă locuitorii orașului s-ar fi întrecut între ei cine are grădina cea mai îmbietoare! În timp, tot mai multe case, mai ales de pe ulițele centrale, și-au schimbat proprietarul. Casele cumpărate de evrei le recunoști, spune scriitorul moldovean, după aspectul jalnic al curții, al grădinii de care nu se mai ocupă nimeni!… Comentând la seminar acest text, asistentul ne-a făcut atenți că în perioada interbelică prinseseră și evreii gustul grădinii cu flori și Iașul arăta din nou, cel puțin din această perspctivă, a oraș moldovenesc, românesc…

      Frate-meu, care a fost medic la țară vreo patru ani, a făcut o observație asemănătoare: într-un sat dobrogean recunoști ograda unui machedon după acest detaliu: nu crește flori… Numai niale!…

      Ce vreau să spun cu asta? Ca și în cazul germanilor, evreii care au avut norocul să trăiască sau chiar să se nască în România, au căpătat și ei o anumită amprentă românească, prin care se deosebesc de ceilalți evrei. Ceea ce se poate cel mai bine constata în Israel! Ce au luat evreii de la români? Nu numai imnul de stat al Israelului, nu numai aurul scos mai mult sau mai puțin ilegal din România, și atâtea altele, ci și un stil românesc de comportament care-i particularizează printre ceilalți fii ai Israelului. „Dăruind vei dobândi!”, obișnuia să spună Nicolae Steinhardt, marele român evreu. O vorbă care se potrivește cu ce am spus mai sus! Lucian Boia vede numai jumătatea acestui proces! Nu are ochi pentru a consemna câștigul dobândit de evrei! Ține să ne scoată cu orice preț datori la toată lumea! Nu are habar, sărmanul, cât de plăcut este pentru român să se simtă dator și recunoscător!… Numai să aibă cui!

 

Ion COJA

Distribuie!