Marele secret al Securității a fost faptul că, fără aprobarea sau știința lui Ceaușescu, ea a intrat în jocul unor colaborări globale.

(………………………………………………….)

M.A.M.: Eu mi-am pus de multe ori întrebarea cum de nu a putut Ceaușescu să supună Securitatea. La câtă forță a avut el…

C.L.: Serviciile secrete sunt totdeauna cu un pas înaintea restului societății. Informațiile pe care le deține un serviciu de nivelul fostei Securități, ca să nu mai vorbim de dimensiunea serviciilor secrete de astăzi, adunate la un loc, din toată societatea, sunt o mare forță. Fenomenul globalizării a început cu serviciile de informații. Marele secret al Securității a fost faptul că, fără aprobarea sau știința lui Ceaușescu, ea a intrat în jocul unor colaborări globale. Serviciile din toată lumea și-au propus să coopereze între ele pentru a-și da reciproc puterea de care aveau nevoie pentru a-și promova interesele și a putea ieși de sub controlul puterii politice. Pentru a se afirma în fața politicului Securitatea, prin intermediul D.I.E./D.G.I.E./C.I.E., a colaborat cu alte servicii și a adus în țară informații prețioase, pe multiple planuri, inclusiv tehnologie avansată. Ceea ce nu știa Ceaușescu este că această tehnologie nu se sustrăgea prin mijloacele spionajului clasic, al pătrunderilor prin efracție în locuri sensibile etc. Majoritatea informațiilor aduse de spioni se obțineau la schimb. Securitatea dădea secrete ale României sau ale partenerilor ei și primea la schimb informațiile necesare economiei naționale, sau alte informații solicitate de conducerea țării. Aici se ridică marea întrebare: cu ce preț s-au obținut acele informații? Care informații au fost mai valoroase? Cele primite, sau cele predate? A fost realmente de folos această activitate, privit în perspectivă istorică? Este foarte greu de cuantificat. Eu cred că nici generalul Aristotel Stamatoiu, adjunctul lui Vlad pentru spionaj extern, nu putea evalua exact raportul valoric între ce se dădea și ce se primea la schimb.

Apoi, această globalizare a serviciilor este dăunătoare tuturor statelor care doresc să fie suverane. În lumea globală a serviciilor, marile servicii ale lumii le domină pe cele mici și odată cu ele, domină politicile guvernamentale. Un stat poate fi independent doar dacă are servicii secrete independente. Gradul de independență al serviciilor exprimă nivelul general de suveranitate al țării. Uitați-vă la România de astăzi: serviciile secrete sunt aservite total străinătății/colaborării globale, iar România este colonie. Majoritatea zdrobitoare a resurselor țării sunt cărate de străini, pe nimic, pe niște redevențe nesemnificative, iar profiturile companiilor, băncilor și societăților de asigurări sunt exportate nefiscalizat.

Dar, așa aservite cum sunt, serviciile secrete românești sunt puternice. Mai puternice decât politicul și lor li se cere din străinătate să boicoteze eventualele măsuri care ar conduce la o suveranitate națională sporită. Nu vedeți că guvernele actuale nu pot face ce și-au propus? Nu sunt lăsate să mărească salariile și pensiile, să fiscalizeze și să aducă în legalitate companiile și băncile străine, li se fac dosare penale politicienilor civili de vârf, li se scoate lumea în stradă etc. Fenomenul a început de pe timpul lui Ceaușescu, dar la o scară ceva mai mică. Din această cauză, doar șefii mari de la vârful Securității intrau neraportat/neoficial/neconsemnat în cooperare cu serviciile străine. Șefii Consiliului Securității Statului/D.S.S., șeful și adjunctul D.I.E./D.G.I.E./C.I.E., ofițerii de la cifru și unii curieri ilegali au fost în contact cu serviciile secrete de pretutindeni. Totuși, atunci nu-și permiteau atâtea colaborări fățișe, ca astăzi, de frica „odiosului și a sinistrei sale soții”, ca să folosesc și eu o expresie mult uzitată cu trei decenii în urmă. Astăzi colaborarea este pe față.

Eu am fost preocupat mult de aceste aspecte și tot nu mă pot pronunța asupra rentabilității economice a spionajului practicat în timpul dictaturii de dezvoltare, dar sunt tentat să spun, din câte am văzut până acuma, că în timpul regimului ceaușist raportul între câștig și pierdere în activitatea spionajului extern a fost „Tandea pe Mandea”. Desigur, nu socotesc și jaful colosal făcut de unii securiști după 22 decembrie 1989. Dacă îl socotim și pe acesta, bilanțul devine tragic.

M.A.M.: Dar „Tandea pe Mandea” a costat și pe vremea aceea…

C.L.: A costat enorm, ca să nu mai vorbim de greșeala uriașă făcută de Ceaușescu, în 1982, când s-a lăsat prostit și a aprobat implicarea majoră a Securității în tranzacțiile economice ale țării. S-au înființat unitățile de aport valutar special, I.C.E. „Dunărea”, fabrica de diamante sintetice. Astfel Securitatea a primit acces la „borcanul cu miere” și îmbogățirea a devenit obiectivul de bază al multor cadre din vârful aparatului de securitate. Acumularea unor valori imense, pe care nu le-a adunat nici o altă țară socialistă europeană, cu excepția Uniunii Sovietice, a catalizat trădarea din decembrie 1989 și asasinarea președintelui României. În acele zile, mulți ofițeri de la vârful Securității așteptau ca Iulian Vlad să-l aresteze pe Ceaușescu, apoi să-l omoare și ei să ia acasă „borcanul cu miere”, cu totul. A fost unul din marile jafuri ale istoriei României.

M.A.M.: Da, într-adevăr, s-a tot vorbit că Ceaușescu a fost omorât la ordinul Moscovei, al marii finanțe internaționale, dar mâna ascunsă care mișca interesele românești de ucidere a lui Ceaușescu nu a fost menționată.

Din ce spuneți dumneavoastră, rezultă indirect că, în mare parte, forța serviciilor secrete vine din colaborarea globală.

C.L.: Categoric. Dar această colaborare globală ține serviciile secrete ca într-un corset.

M.A.M.: Cum?

C.L.: Oficial, la vedere, serviciile secrete din România fac parte din Comunitatea Informativă a N.A.T.O. și există colaborări tot mai adânci între serviciile statelor din U.E. În afara acestor colaborări firești, sunt interesele economice ale serviciilor. Firmele serviciilor unor țări sunt acoperite și protejate pe teritoriul altor state. Fiecare stat din zona de influență în care ne găsim noi în acest moment istoric ocrotește firmele unor servicii străine. Le protejează afacerile, le scutește de taxe și impozite, le ferește de controalele organelor fiscale etc. Din activitatea economică a serviciilor se adună valori imense. Serviciile secrete sunt mari imperii financiare, nevăzute decât în mică măsură de conducătorii politici și deloc de opinia publică. În jurul acestor imperii economico-financiare se ridică și afaceri personale ale angajaților serviciilor secrete și ale familiilor lor.

În acest fel, domnule director, este foarte greu ca politicienii să supună serviciile secrete și să le mențină în limite constituționale. Eu apreciez eforturile lăudabile ale unor politicieni, jurnaliști și personalități publice din România, în direcția eliminării abuzurilor „statului paralel”, dar nu cred că se poate în acest moment istoric. Sper mult să mă înșel și România să ajungă realmente o țară democratică. Deocamdată, democrația există numai teoretic. Ea este mimată. Faptul că unii, cum suntem și noi, putem să vorbim despre niște adevăruri, nu înseamnă democrație. Decidenții politici și „statul paralel” nu țin cont nici de noi și nici de alții ca noi. Ei continuă să aranjeze alegerile cum vor ei, să reprime prin poliție politică represivă a magistraților și A.N.A.F. pe cei incomozi politic și pe cei vizați să li se ia afacerile. Se merge până la crime. Unele din acestea au ieșit la lumină, altele nu. Ce, dumneavoastră mai credeți cumva că medicul Ilie Vonica, patronul „Polisano”, s-a sinucis?

(………………………………………….)