Domnule Sorin, comentariul dvs este de bun simț, ca și invitația de a lămuri pe site câteva probleme teoretice de lingvistică istorică. Când voi avea primul răgaz de un ceas-două mă voi conforma cu plăcere „indicației superioare”. Există câteva reguli elementare în lingvistică de la care nu ne putem abate. Este absolut necesar să cunoști acele reguli. Chiar dacă va fi să descoperi că, uneori, mai apar și excepții!

Primesc cu plăcere „provocarea” domnului Sorin. Inima sus!

 

Pe adresa lui Stan Pățitu

Off topic de la subiectul articolului, pentru a nu mai pierde timpul cu aiureli gen schelete de uriasi, franc-masoneria care ne ascunde primordialitatea si altele potrivite mai curand pentru site-uri gen „extraterestrii printre noi”, sau George Valah Blog, propun dezbaterea unor teme mult mai potrivite de blogul unui lingvist. Spre exemplu, daca d-l Coja are timp si este de acord cu aceasta, poate va putea scrie un articol suficient de detaliat pentru cititorul de rand, legat de limba rom^na, gramatica ei, de ce poate fi considerata o limba neo-latina etc (chiar daca s-a mai scris pe marginea subiectului), considerand ca nu se poate pretinde ca fiecare din acesti cititori obisnuiti sa mearga la biblioteca, sa citeasca 10-15 carti de lingvistica si apoi sa poata fi integrati intr-o discutie.
Mai concret, bunaoara am intalnit contestatari care isi bazau argumentatia pe faptul ca sintaxa limbii rom^ne (si a limbilor romanice in general) e diferita de cea a latinei. Mai exact ei sustineau ca in timp ce rom^na si limbile denumite generic, spuneau ei, romanice, au o sintaxa pentru propozitiile simple gen subiect-predicat-complement ((Eu) in cunosc (pe el) ), latina ar avea o forma de genul „eu pe el il cunosc”, adica subiect-complement-predicat. Cum se exprimau ei, un fel de limba lui Yoda.

D.p.m.d vedere am gasit-o o argumentatie subtire, odata ca nu cred ca sintaxa e definitorie, pe acest principiu nu putem incadra limbile in grupe. Si neamtul, intr-o propozitie simpla spune „ich kenne ihm”. Deci dupa
acest principiu si germana ar fi romanica sau romanicele ar fi germanice. Toate ar fi, strict dupa acest principiu, ce vrea fiecare, romanice, slavice, germanice.
Pe de alta parte, din cate stiu, latina e o limba flexionara, functionand perfect modelul subiect-predicat-complement, cat si celalalt. Exemple pentru primul caz, daca urmarim chiar propozitii din Tatal Nostru, maxime simple de genul „Aquila non capit muscas”.
Ba chiar, in general, forma „limbii lui Yoda” poate fi intalnita mai curand in texte oratorice, poeme, metafore si unele maxime. Lucru dealtfel posibil si foarte intalnit si in limba rom^na. Cum in loc de „soarele ce apune
peste deal” o dai in poetisme si ai spune „soarele ce peste deal apune”. Dar e un punct de vedere de cititor, consider ca un specialist poate intra mult mai mult in detalii pe aspectul asta.
Apoi, de ce este importanta morfologia, de ce morfologia rom^nei este mostenita din latina (si daca este, bineinteles). De asemenea, de ce in etimologie sunt mai importante (daca sunt) regulile de transformare fonetica, care si-au dovedit regularitatea, decat simpla comparare disparata de cuvinte, gen „aaa, pai si in sanscrita e cuvantul X asemanator cu cuvantul latin cutare, sau cu cel din limba rom^na, deci gata, pica treaba cu provenienta din latina”. Se poate stabili un principiu de preluare din sanscrita in rom^na, o regula de transformare fonetica care sa se verifice pentru alte suficient de multe exemple de acolo?
Care cuvinte fac exceptie de la anumite astfel de reguli (de exemplu rotacismul, betacismul etc.) si de ce? Sunt de substrat, sunt intrari mai tarzii in limba rom^na, alta influenta decat latina, prin urmare nu se mai pot aplica aceleasi reguli? Eventual o referire succinta asupra numeralelor, formarea lor…
Alte subiecte de tratat pe tema respectiva, raman la latitudinea specialistului, pe parcurs si in functie de obiectiile cititorilor.

E de asteptat si de bun simt, cred eu, ca cei care au de obiectat la ideile unui astfel de articol, sa o faca punctual si bine argumentat, fara lozinci, fara teorii ale conspiratiei, care nu ar aduce nimic constructiv.