Domnule profesor ION COJA, cu ce veți participa la aniversarea Centenarului Unirii?

Voi participa, ca toți românii, cu tot sufletul!

Am aflat că se vor publica sau re-publica 100 de cărți legate Unire, de Basrabia, de Transilvania, cred că Transilvania Invincibile Argumentum a dumneavoastră s-ar cuveni să mai fie o dată publicată!

Și eu am crezut la fel și m-am adresat persoanei care a alcătuit lista auto-propunându-mi cartea. Nu s-a arătat bucuros de propunerea mea.

Cunoaște cartea?

Nu mi-am dat seama. L-am rugat să consult și eu lista cărților selectate de domnia sa. Știu bine că sunt multe cărți mai bune decât a mea. Nu le-am numărat, m-aș bucura să fie cel puțin 100! Dar…

Deci?

O să încerc să o public pe banii mei! S-ar putea să primesc niște bani, pe o moștenire pentru care mă judec cu niște mafioți de-ai lui Mazăre de mai bine de 25 de ani!… Mi-ar fi plăcut să mi se facă onoarea de a fi publicat cu această ocazie, cu această etichetă, a Centenarului, cred că mi-ar fi prins bine sufletește!

I-am auzit pe unii istorici contestându-vă calitatea de istoric, valoarea cărților dumneavoastră de istorie! Ziceau că nu aveți metodă științifică!

Contestă ceea ce eu n-am afirmat și n-am pretins niciodată că aș fi! De câte ori mi s-a părut că e cazul am atras atenția că nu sunt istoric, nu umblu prin arhive, nici nu epuizez sursele bibliografice! Eu nu sunt istoric, pretind a fi un foarte bun lingvist și un scriitor fără pereche printre cei în viață!… Firește, nu i-am citit pe toți contemporanii mei, m-aș bucura să greșesc! …Am scris Transilvania – Invincibile Argumentum  din perspectiva lingvistului, a argumentelor lingvistice care susțin continuitatea daco-romană la Nord de Dunăre!… Cred că este cea mai bună carte care s-a scris pe acest subiect! E o poveste interesantă, nu frumoasă, cum am ajuns să scriu această carte!… Eu la catedră am predat teoria limbii, filosofia limbii. De istoria limbii române s-au ocupat alți colegi! Dintre ei nu s-a găsit nici unul să scrie replica lingviștilor români la falsurile cu care au ieșit în lume istoricii maghiari!… A plăcut la multă lume cartea mea, inclusiv unui domn rector care contează azi a fi cel mai important istoric! Cartea a fost scrisă înainte de 1990, la comanda lui Ceaușescu, care a cerut să se scrie repede o carte în replică la teoriile revizioniste bozgorești! Editura Enciclopedică a primit sarcina de partid să scoată o asemenea carte, sub redacția lui Ioan Opriș. Cartea a fost gata, scrisă de trei autori. Capitolul de lingvistică era semnat de Emil Vrabie, un specialist eminent! Cartea era dată la tipar când Emil Vrabie, ajuns în America, nu s-a mai întors!… După regula absurdă de atunci, autorul fiind transfug, nu mai putea fi publicat, nici măcar pomenit sau citat. Așa că Ioan Opriș a venit la mine să-i caut un specialist, adică un coleg care preda istoria limbii române, dispus să scrie în regim de urgență capitolul dedicat argumentelor lingvistice. M-am dus la șeful catedrei de istoria limbii române și am transmis cererea Editurii! Spre mirarea mea răspunsul a fost NU! Șeful de catedră mi-a spus că niciun profesor de istoria limbii române de la Facultatea de limba și literatura română nu este în stare să dezvolte acest subiect, deoarece nici unul nu s-a preocupat de povestea argumentelor lingvistice ale continuității în Dacia… Nota bene: Emil Vrabie era la catedra de limbi slave, dacă mi-aduc eu bine aminte!… Mărturisesc că mi-a fost rușine să-i fac cunoscută lui Ioan Opriș indiferența colegilor mei pentru subiectul respectiv. Rușine de rușinea altuia… Așa că am găsit până la urmă cine să scrie textul de care era nevoie. Faute de mieux,  am apelat la …subsemnatul! Numai că textul dorit de editură trebuia să aibă vreo 50-60 de pagini, iar textul meu a avut în final vreo 400 de pagini… Așa că nu mai putea fi publicat decât de sine stătător! Ca o carte cu un singur autor!… Evident, a trebuit să citesc o mulțime de cărți privind istoria Transivaniei și să adâncesc, prin examenul critic al surselor, acest subiect atât de delicat. Țin mult la această carte, cum țin unii părinți la un copil născut fără a fi planificat!… Ca român născut din bunici ardeleni am avut sentimentul că-mi fac datoria de ardelean „dus în țară de alean”… Cartea a apărut după 1990 la editura Athenaeum, sub redacția aceluiași camarad de arme Ioan Opriș – am făcut armata împreună la Topraisar! Cartea a avut un tiraj de 60.000 de exemplare, iar eu nu am pretins drepturi de autor! Le-am cedat unei organizații culturale: Vatra Românească… Sunt foarte mulțumit de mine însumi în legătură cu scrierea și publicarea acestei cărți!

V-a afectat refuzul domnului… Dar nu mi-ați spus cum se numește domnul istoric!

Domnul refuznic?! Este o persoană pe care o prețuiesc mult pentru ce a scris despre Ion Antonescu! Subiect dificil! Dar…

Dar?

Dar, ca și altor colegi de-ai dumisale, istorici de seamă,  îi plâng de milă că s-a simțit constrâns să tacă și să accepte minciunile altora despre câteva subiecte extrem de importante din istoria noastră recentă! Eu am scris mii de pagini despre legionari și despre „holocaust”, iar în ultima vreme și despre Ceaușescu. Dacă istoricii noștri, în frunte cu academicienii, nu ar fi ocolit aceste subiecte și ar fi spus care este adevărul, eu nu mă apucam să fiu istoric!… Îmi vedeam de literatura mea, de gramatica rațională a limbii române, din care n-am apucat să scriu decât un volum! Am scris despre legionari și despre holocaust nu ca istoric, căci nu sunt istoric!, o mai spun o dată!, ci în calitatea mea de martor, de persoană care a trăit foarte aproape de anii aceia, care am cunoscut persoane participante efectiv la evenimentele care sunt legate de cele două subiecte. Am aflat care este adevărul „prin viu grai”, prin contact direct cu cei implicați în mod nemijlocit! N-a fost nevoie să zac în biblioteci și arhive! Și am simțit că sunt dator să intervin atunci când am văzut că majoritatea istoricilor profesioniști, mai ales universitari și academici, acceptă minciunile cele mai deșucheate pe aceste subiecte! Am scris ca să le dau peste mână celor care au scris atâtea minciuni despre legionari, despre „contenciosul româno-evreiesc”, fără ca istoricii noștri măcar să clipească. Firește, m-am bucurat când un istoric ca Gheorghe Buzatu m-a acceptat alături de el pe baricada adevărului! Dar ceilalți istorici de ce l-au lăsat singur pe Gheorghe Buzatu?! Sau pe Paul Goma, care, ca și mine, a lăsat deoparte literatura, ficțiunea, și a făcut operă de investigație minuțioasă în locul istoricilor profesioniști! Eu nu aș fi fost în stare de ce a făcut Paul Goma în scrierile sale despre drama românilor de peste Prut! Ceva asemnător a făcut și colegul nostru rus, cel cu Arhipelagul Gulag! Care a scris despre acei 200 de ani de coabitare dintre ruși și evrei, atât de importanți pentru istoria planetei! Nu era treaba unui scriitor să atace un subiect atât de vast! Dar și în Rusia, ca și la noi, lașitatea istoricilor oficiali, consacrați, a fost pustietoare!… Sigur că m-a durut refuzul colegului istoric! Nu mă consolează faptul că a girat prin prestigiul său, dobândit în mod cinstit, imensa minciună numită holocaustul din Transnistria!… Mai rămâne ceva din acel prestigiu?! A doua oară n-o să-l mai deranjez!…

Cum adică „a girat prin prestigiul său minciuna numită holocaustul din Transnistria”?

Adică a acceptat să semneze raportul Comisiei Elie Wiesel!… O rușine pentru toți istoricii români care au acceptat să le figureze numele pe acel petec de hârtie netrebnic! Am aflat de acest gest de prostituție intelectuală după ce am primit refuzul! Dacă știam la cine făceam apel, stăteam cuminte deoparte!…

Și atunci? Mai „participați” la Centenar!

Cum să nu particip?! Nu trebuie nimeni să stea deoparte! Măcar să cumpere un steag pe care să-l arboreze la fereastră. Nicio casă fără tricolor la poartă!… Cartea pe care am publicat-o de curând, Preoți cu Crucea în fruntea Neamului, este scrisă cu aceasă țintă, Centenarul și inaugurarea Catedralei Neamului... Dar mai pregătesc și alte surprize, sper să nu reușească să-mi pună iar bețe în roate!!

Cine?

N-aș da nume! Deocamdată! Niște mediocri! Prin toamnă, mi-am luat inima în dinți și l-am întrebat pe un oficial evreu: Domnule, incomodez eu cu ceva interesele Israelului?…  Și ce mi-a răspuns omul? „Domnule profesor, dumneavoastră incomodați multă lume aici, în România! Nu în Israel!…”

Dar și ei vă incomodează!…

Norocul meu cu internetul!… Dar, desigur, a început să mă deranjeze situațiile în care sunt blocat! M-am dus la televiziune cu un proiect mănușă pentru Centenar. N-am primit niciun răspuns, n-am priceput de ce! După aceea am aflat că secția spectacole de teatru de la TVR a fost cedată la UDMR, după nu știu ce algoritm!… Îți dai seama cu ce elan vor aborda Centenarul!

Deci nu vă dați bătut!

Fac și eu ce pot! Dacă aș putea aș merge pe 25 Martie la Chișinău, va fi ceva deosebit! De la Chișinău a început Unirea, în 1918, să nu uităm! Așa că îi îndemn pe ciitorii acestui site: dragi colegi, dragi camarazi, care vreți, care puteți, fiți la Chișinău, pe 25 Martie! Începe Centenarul! Începe Unirea!

Doamne, ajută!

 

A consemnat  Nikita Vanca