Un document care ar trebui să pună capăt discuțiilor și acuzațiilor privitoare la suferințele evreilor în vremea guvernării Mareșalului ION ANTONESCU
Reproducem în întregime așa zisul TESTAMENT AL LUI FILDERMAN. În realitate este vorba de o declarație oficială, sub jurămînt, dată de Wilhelm Filderman în procesul desfășurat în Elveția avându-i ca inculpați pe tinerii români, membri ai PNȚ, aflați în exil, care au efectuat celebrul atac asupra Legației României de la Berna. De maxim interes este mărturia pe care o depune Filderman cu privire la perioada guvernării Mareșalului Ion Antonescu. Drept care această porțiune din declarație am cules-o cu litere mai îngroșate, cu aldine.
„Subsemnatul Wilhelm Filderman, doctor în Drept de la Facultatea de Drept din Paris, fost președinte al Federației Uniunilor Comunităților Evreiești din România și președinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York, SUA, Hotel Alamac, Broadway at 71st St., declar următoarele:
În opinia mea, actul de violență al celor cinci tineri refugiați români care au luat cu asalt Legația comunistă de la Berna, la 14-15 februarie 1955, este produsul disperării în care întregul popor român a fost azvârlit, ca urmare a ocupației străine și a terorii exercitate de regimul comunist impus cu forța. În calitate de reprezentant al cetățenilor români de religie mozaică, am fost în situația excepțională care mi-a permis să urmăresc îndeaproape evenimentele care au dus la actuala situație din România. Și, întrucât eu consider că aici trebuie căutată sursa exploziilor psihologice de felul celei petrecute la Berna, va trebui să-mi dirijez atenția asupra acestor evenimente.
Pentru a scoate în evidență diferența dintre situația de dinainte și de după instalarea comuniștilor la putere, de către Armatele Sovietic, voi aminti doar câteva fapte.
A fost mereu acuzat regimul Mareșalului Ion Antonescu că a fost un regim înfeudat nazismului și însuși Mareșalul a fost executat de agenții de la Moscova pentru că ar fi fost fascist. Adevărul este că Mareșalul a fost acela care a pus capăt mișcării fasciste în România, oprind, cu începerea anului 1941, activitățile teroriste ale Gărzii de Fier și suprimând toate activitățile politice ale acestei organizații. Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la propriul proces, montat de comuniști, am afirmat că teroarea fascistă de stradă a luat sfârșit în România la data de 21 ianuarie 1941, ziua în care Mareșalul a luat măsuri draconice ca să oprească anarhia fascistă, provocată de această organizație, și să restabilească ordinea în țară.
În perioada dominației hitleriste în Europa, am fost în legătură susținută cu Mareșalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuși la persecuția germanilor naziști. Trebuie să subliniez că populația românească nu este antisemită, iar vexațiile de care au avut de suferit evreii în România au fost opera naziștilor germani și a Gărzii de Fier.
Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa.
Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aș aminti doar următoarele două exemple: – Grație intervenției energice a Mareșalului a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pașapoarte în alb pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol.
– Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie cărora, lăsând impresia că sunt date altora, le era asigurată conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.
Menționez acestea pentru a sublinia faptul că poporul român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul țării, și-a demonstrat sentimentele de umanitate și de moderație politică. Dar când ocupația sovietică a impus tirania totalitară dirijată de Moscova, condițiile s-au schimbat. Românii nu au mai fost în stare să aibă nici cea mai mică autoritate asupra conducerii afacerilor lor interne.
Asemenea situație poate fi înțeleasă, cu ușurință, într-o țară aflată sub ocupație militară de Soviete – cum e și astăzi România – administrată de o echipă de comuniști, cei mai mulți aserviți ordinelor Kremlinului.
În ansamblul său, populația românească a suferit și suferă cele mai îngrozitoare opresiuni sub regimul comunisto-sovietic. Ea a fost lipsită de orice drepturi și libertăți. I-au fost confiscate toate bunurile mobiliare, i-a fost expropriată, fără compensare, proprietatea imobiliară. Prin așa zise reforme monetare, a fost supusă regimurilor de confiscări periodice, dându-i-se iluzoriu speranța de reconstituire, cât de cât, a independenței materiale, necesare unei vieți omenești scăpate de sclavie. Regimul comunist a distrus mai ales profesiunile liberale, privând zeci de mii de oameni de dreptul de a-și exercita meseria, fiind astfel reduși la mizerie și la degradare.
Am fost martor tuturor acestor tragedii. Am fost martor persecuțiilor politice dirijate de la centru împotriva oamenilor politici democrați, am fost martor întemnițărilor fără judecată și a judecăților fără justiție.
Omnipotența și ubicuitatea poliției secrete și a informatorilor au făcut din teroare trăsătura permanentă a existenței zilnice a românilor.
Cât despre extorcarea sub amenințări, șantaj și pușcărie, evreii au constituit subiect special al atenției din partea comuniștilor. Orice devenea motiv ca evreii să fie furați, jefuiți, prădați până la ultimele lor bunuri. Persecuția împotriva evreilor s-a manifestat prin multiple obstacole ce li s-au ridicat celor care voiau să emigreze în Israel și prin rușinoasa exploatare căreia i-au devenit obiect.”
***
Comentarii:
1. Existența acetui text a fost mereu contestată de așa zișii holocaustologi, care susțin că este vorba de un text inventat în redacția revistei „Baricada”, unde a fost prima oară publicat, imediat după decembrie 1989. Dacă nu mă înșel, „Baricada” a publicat numai fragmentul despre Mareșalul Ion Antonescu, de departe cel mai interesant.
2. Textul a fost integral publicat (pentru prima oară?) în volumul Memorial anticomunist din închisoare, de Oliviu Beldeanu, Editura Jurnalul Literar, 1999. Volumul relatează amplu cele petrecute la Berna, cu ocazia acelui atac, și tot ce a urmat. Sau aproape tot. La București, adică în România, circula înainte de 1990 zvonul că acel atac avusese o țintă precisă: documentul care cuprindea lista parlamentarilor francezi plătiți de Moscova să blocheze diverse proiecte și mai ales proiectul legislativ de înființare a Pieței Comune, punctul de plecare al Uniunii Europene de azi! Documentul a fost găsit în geanta pe care bietul Aurel Șețu, ținta și victima atacului, colonel KGB sub acoperirea de șofer al Legației, nu a vrut s-o dea de bună voie atacatorilor săi. Se povestea că președintele de atunci al forului legislativ francez, înarmat cu acest document, i-ar fi chemat la el în birou pe toți parlamentarii în cauză, i-a comunicat fiecăruia că numele său figurează pe lista cu pricina, dar că el nu crede că acea listă poate fi adevărată… Cum să existe parlamentari francezi în solda Kremlinului?! De aceea așteaptă plin de încredere votul! Iar votul celor de pe listă, abil șantajați, a fost în favoarea înființării Uniunii Europene de azi… Ordinul Moscovei nu a putut fi urmat grație acelor români!
Petre Țuțea trăgea concluzia: flăcăii aceia, cu prețul vieții lor, au salvat Europa de la bolșevizare pe cale parlamentară!… E greu de știut dacă chiar așa s-au petrecut lucrurile. Francezilor le vine peste mână să recunoască, dacă au ce recunoaște!
3. Revin la declarația lui Filderman. E neașteptată referința sa la Ion Antonescu, mai ales că este atât de amplă și fără nicio legătură cu procesul. Care să fie explicația? Eu aș pune-o în legătură cu faptul că evreii chemați să depună mărturie în apărarea celor acuzați în „Procesul Marii Trădări Naționale” au avut atunci, în 1946, o prestație penibilă. Cei mai mulți, în frunte cu Marele Rabin Alexandru Șafran, nu s-au prezentat, iar cei care s-au prezentat, în frunte cu Wilhelm Filderman, au dat declarații marcate de teama de a nu fi considerați complici ai regimului defunct. Cine are timp, să compare această declarație, din 1955, cu declarația aceluiași Filderman de la procesul din 1946. Și să pună pe două coloane declarațiile lui Filderman. Să vedem ce iese!
Vreau să zic că prin această declarație Filderman și-a potolit probabil niscai mustrări de conștiință. La fel cum s-a întâmplat și cu Alexandru Șafran, când a revenit în Țară, în 1995, și a ținut să se vadă cu Șerban Alexianu, vechi prieten, fiul lui George Alexianu, înmânându-i acestuia la sfârșitul întâlnirii următorul înscris: „Lui Șerban Alexianu, amic din tinerețea noastră, în amintirea ilustrului său părinte, care în întreaga-i viață și activitate profesională și mai ales în perioada neagră a războiului a făcut din inimă și total dezinteresat atât de mult pentru comunitate. A plătit la comanda omunistă cumplit și total nedrept. Întreaga-i suferință să-i fie izbăvită.”
Comisia Wiesel a pus la îndoială autenticitatea acestei declarații și l-a trimis la Geneva pe nepotul rabinului Șafran, să afle dacă declarația este olografă. A aflat că este, dar nu s-a învrednicit să publice și să comenteze în raportul comisiei acest înscris, atât de clar și atât de important. Evident, bietul Șafran a avut de suferit după această declarație. El, săracul, o dăduse cu înțelegerea de a fi publicată după moartea lui… Îmi fac mea culpa că nu am respectat promisiunea pe care i-o făcuse în acest sens dl Șerban Alexianu. De îndată ce am obținut o copie xerox a înscrisului l-am publicat fără nicio remușcare, fără să aștept acordul dlui Șerban Alexianu. De la Vérité avant toute chose!…
4. Interesantă mențiunea pe care Filderman ține s-o facă cu privire la confiscarea averilor evreiești pe vremea Mareșalului. Act pur formal, efectuat de ochii lumii, ai Uniunii Europene de atunci, cu sediul la Berlin… Da, dacă îl judeci pe Ion Antonescu și pe români pentru legile și decretele promulgate în acei ani, se poate vorbi de mari crime și abuzuri împotriva evreilor. Dacă faci apel însă la fapte, la efectele legilor anti-semite, nu ai niciun motiv de indignare, de supărare, nici ca vreu, nici ca român!
5. „Mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei”… Să ne aducem aminte de scrisorile lui Filderman adresate Mareșalului, adevărate strigăte de groază și disperare, provocate de măcelul la care evreii erau supuși în Transnistria, unde fuseseră deportați din ordinul Mareșalului. Scrisoarea de răspuns a Mareșalului este un text impecabil sub toate aspectele. Nereușind totuși să fie convingător prin cuvîntul scris, Mareșalul s-a văzut nevoit să recurgă la soluția extremă: l-a deportat și pe Filderman, liderul evreilor din România, l-a trimis și pe el în Transnistria, să vadă cu ochii săi cât erau de adevărate și de întemeiate acuzele cu care Filderman s-a adresat Conducătorului statului. Câteva luni a stat Filderman în Transnistria, a putut să se întâlnească cu fiecare evreu și să afle tot adevărul. Revenit la București, Filderman n-a mai rostit după aceea niciun cuvînt împotriva Mareșalului, nicio plângere în legătură cu soarta evreilor strămutați – acesta este cuvîntul potrivit, strămutați în Transnistria.
Scenele de solidaritate umană, între români și evrei, au fost nenumărate. Dacă este ceva ce n-am să iert niciodată evreilor și românilor care clamează holocaustul din Transnistria, nu este faptul că evreii aceia spun minciuni și că inventează crime abjecte neîntâmplate. Îi acuz și niciodată n-am să le iert faptul că ascund și lasă uitării acele mișcătoare scene de solidaritate care s-au petrecut. Se pierd astfel în neantul uitării, rămân neconsemnate nenumărate fapte minunate de omenie activă, eficientă, eroică! Care deseori țin de domeniul sublimului, al fantasticului în ordinea morală a lumii! Da, există și un astfel de fantastic!…
Un singur exemplu: la un moment dat, de la București a venit în Transnistria dispoziția ca evreii până la 18 ani să fie trimiși înapoi, în Țară. Un român, jandarm, comandant de lagăr, le-a comunicat evreilor care erau vizați prin acest ordin să-și facă bagajele și să se pregătească de drum. S-au prezentat însă la comandant și evreii care abia ce împliniseră 19 ani de câteva zile sau săptămâni. Nu era păcat, pentru o diferență de câteva zile, să nu plece și ei înapoi?! Comandantul s-a învoit, le-a dat dreptate, și a adăugat pe lista celor disponibilizați și persoanele de 19 ani… Imediat s-au prezentat tinerii care aveau 20 de ani, cu același argument. Rezultatul a fost același. S-a ridicat și pentru aceștia limita de vârstă. Și tot așa, până când comandantul a decis că toți clienții săi îndeplineau condițiile de vârstă pentru a se întoarce în Țară… Aveau sub 18 ani chiar și bunicii celor vizați de ordinul de la București. Dacă nu mă înșel, în matematică asta se numește regresie la infinit!… Evident, germanii, ca ocupanți, aveau acces în primul rând la textul legilor și decretelor anti-semite, și mai puțin sau deloc la maniera românească de a le aplica. Dacă ne încăpățînâm să vorbim de un Holocaust în România, atunci trebuie să precizăm că e vorba de Holocaustul vesel, Holocaustul luat la mișto, în derizoriu, conform unei formule sui generis de comportament în istorie, îndelung exersată de români! A se vedea în acest sens și consemnările lui Nicolae Steinhardt, alt mare român evreu!
Pare un basm că așa s-au petrecut lucrurile. Dar ține de domeniul coșmarului și al abjecției umane să constați că niciunul dintre acei evrei „sub 18 ani”, câteva sute, nu a lăsat mărturia sa la Yad Vashem despre acest „moment mișcător de solidaritate umană, dintre evrei și români”! Ceva-ceva din onoarea iudaică a salvat Wilhelm Filderman prin această declarație dată cu puțină vreme înainte de a trece și el în neființă.
6. De la Wilhelm Filderman ne-au rămas și niște memorii, scrise minuțios și lăsate în păstrarea secretarului său Grinberg(?), care a trăit la Paris până după 1990. Înțelegerea era ca aceste Memorii să fie predate Academiei Române, spre păstrare și publicare, imediat ce în România va înceta regimul comunist. Când, după 1990, la București, la Academie, s-a aflat de acest veritabil tezaur, preluarea a fost tărăgănată din motive încă neelucidate, răstimp în care Mossadul a putut să fie informat de existența Memoriilor lui Filderman și să intervină în forță, ridicând materialul respectiv din casa bietului evreu, care ar fi avut dreptul să intre în Istoria Poporului Român dacă apuca să predea prețiosul document. Își făcuse datoria, păstrase cu grijă acel document și a transmis Academiei mesajul venit de la Filderman, evreul despre care în presa americană se afirma deseori că este „cel mai important evreu din Europa”! Cel mai probabil este că informația către Mossad a plecat de la o persoană din conducerea Academiei Române. Pentru cine încearcă să afle adevărul, motivele pentru care am ratat însușirea și publicarea unui document de maximă importanță pentru istoria României, am un singur sfat, antic și de demult: cherchez la femme!… Nu bag mâna în foc, ci doar emit o supoziție.
7. Declarația de la Berna a lui Filderman ne permite să știm cam cum arată în Memorii mărturia sa despre Transnistria, despre așa zisul Holocaust. Este foarte probabil că nu vom citi niciodată aceste memorii. Sau le vom citi cu multe modificări, așa cum s-a întâmplat și cu alte texte de același fel. Mă refer în primul rând la Memoriul făcut de Siegfried Jagendorf, fost șef al lagărului de la Moghilău – Moghilev. Memoriul a fost scris imediat după război, în SUA, unde a emigrat familia Jagendorf. Și a fost predat la Yad Vashem, așa cum se obișnuiește. Și tot așa, precum se obișnuiește, memoriul a fost returnat autorului cu indicații precise ce anume să scoată și ce să mai adauge, pentru ca aminitirile sale să se potrivească cu versiunea oficială a Transnistriei. Autorul, încăpățînat și rebel, așa cum puțini sunt evreii când e vorba de Holocaust, a refuzat să revină asupra textului. Pagubă în ciuperci!… După moartea sa, ușor suspectă, în 1970, s-a găsit cine să facă modificările respective. Le-a făcut însă atât de stângaci încât miros de la o poștă a făcătură… Prostănacă și murdară… Ca și modificările operate asupra celebrului Jurnal semnat de Mihail Sebastian. Semnat, dar nu și scris în întregime de marele Sebastian. Unii zic, dar eu nu cred, cum că Vicu Mândra ar fi acceptat sarcina de mare onoare și încredere de a colabora atât de intim cu un mare scriitor. O pălărie mult prea mare pentru capul fostului meu coleg de partid… Dar pentru cine n-ar fi fost prea mare?! Atât pălăria, cât și neobrăzarea gestului!
8. În fine, despre poziția afirmată de Filderman în această declarație mai găsim o confirmare în cărticica scrisă de Filderman în colaborare cu Sabin Mănuilă, un raport prezentat la Conferința Mondială de Statistică ținută la Stockolm în 1957, dacă nu mă înșel. Tot așa, nici urmă de Holocaust. Dar, din păcate, cu cifre total inexacte cu privire la legionari… Le trecem cu vederea, mulțumiți să constatăm că, la nivelul celei mai înalte funcții din interiorul comunității evreiești din România acelor ani, teza Holocaustului a fost complet infirmată, sub toate aspectele în care ea a fost imaginată și scornită.
9. O ultimă precizare: declarația a fost dată de Wilhelm Filderma în limba engleză și se află la dosarul cauzei amintite. Traducerea pe care am publicat-o mai sus are vizibile stângăcii. Este de interes național ca autoritățile românești să intervină în Elveția pentru a obține o copie autentificată a acestui act. O traducere ca lumea se impune și ea, pentru ca fragmente din acest text să figureze la locul cuvinit în manualele de istorie. Nu de istorie a Holocaustului, ci de istorie a României!
Sperăm să nu ne-o ia Mossadul înainte din nou!… Și să ne-o ia! Cine să-i împiedice?!
25 octombrie 2011
Ion Coja
[…] Filderman este autorul unui text important, supranumit Testamentul lui Filderman, un document decisiv pentru corecta apreciere a guvernării mareșalului Ion Antonescu. Îndeosebi […]
Acum, citesc Mamoriile Marelui Filderman (Memorii & Jurnale, Volumul 1: 1900-1940, Ed. Hasefer, 2016), foarte probabil, „bărbierite” de Jean Ancel (editor) (1940-2008), cunoscut că nu totdeauna a fost, vis-à-vis de români, prieten cu Adevărul. Marele Filderman este, în câteva locuri, tendențios etc. Dar a scris aceste Memorii (Vol. 1) înainte de 1941.
Memoriei lui îi port respect de mulți (30) ani: Europa Liberă a spus că „evreul Filderman a fost un mare român” ! Completez: Și alții !
Dar Mareșalul ? Cu atât mai mult !
Dumnezeu îi odihnește !
D-le profesor Coja, Vă urez Multă sănătate !
(am fost coleg de clasă cu Nona)
Re: Adevărul Creaţiei, Alternativă la religii…
@ Dr. Jurjea Ion
31.10.2011 la 3:00 pm
Domnule Dr. Jurjea Ion,
Aveţi o credinţă asemănătoare, ca să nu spun identică, cu a evreilor. Credeţi că sunteţi mai deştept decât ceilaţi.
Fiecare om are libertatea şi totodată obligaţia să spună ceea ce ştie şi cum îl duce mintea. Nimeni de pe acest sait nu vine pentru a bate câmpii.
Dumneavoastră bateţi câmpii când acordati unei declaraţii, indiferent a cui o fi, statutul de adevăr.
Dacă nu ştiţi vă amintesc eu că prin mărturiile introduse de jidani în „Justiţie” au fost condamnaţi mult mai mulţi oameni nevinovaţi decât vinovaţi! De aceea legea trebuie schimbată!
Isus Cristos n-a venit să schimbe legea ci, să o împlinească. Şi a împlinit-o după cum puteţi vedea.
Greşesc?
Dacă „obiectul declarației sale în fața tribunalului elvețian nu-i cerea să spună vreun cuvînt despre Antonescu.” atunci de ce a făcut-o, cu ce scop? Ca să disculpe pe cineva şi să inculpe pe altcineva în subsidiar?
Doi martori sunt suficienţi, în justiţia iudaică pentru a condamna un om.
În justiţia celorlalte neamuri mărturia, spre ruşinea lor, a rămas ca probă.
Mărturia nu este Adevăr domnule doctor. Mărturia pote fi în egală măsură minciună sau adevăr. Interpretările pe care le faceţi dv., toţi sunt o dovadă că mărturia poate fi interpretată, pe când Adevărul nu!
Recomandarea pe care o faceţi dv. este total greşită!
Dacă toţi cei care nu vă aplaudă îşi fac un sait propriu, după cum recomandaţi, rămâneţi proşti, nu vă deşteptaţi. Aşa se va întâmpla cu jidanii, care nu acceptă critica, ei considerându-se deştepţii lumii. Deocamdată eu scriu numai pentru Români, nu scriu şi pentru evrei, mai bine zis nu scriu pentru jidani; îi las să moară, să piară pe limba lor, ca orice pasăre.
Eu mi-am făcut datoria să le amintesc ce a scris Daniel (judecătorul lui dumnezeu) despre puterea lor, a poporului sfânt, cei ce se cred aleşi de dumnezeu.
Toţi, dacă aţi avea inteligenţă de la Sântio, Creatorul nostru, pentru că inteligenţa aparţine Creatorului şi nicidecum creaturii, aţi putea observa că tot ce scriu jidanii din Ţara noastră (şi nu numai) sunt numai mărturii, numai declaraţii, susţinute cu alte şi alte mărturi. Toate mărturiile lor sunt neverificabile, devenite adevăruri prin mulţimea mărturiilor de acelaşi fel.
Dacă nu ai curajul să mă înfrunţi, pierzi!
Dacă o faci, sigur câştigă cel puţin unul dintre noi dacă nu, chiar amândoi, cum e de preferat. Dar din înfruntarea noastră ies în pierdere, cu siguranţă, cei care sunt mult mai proşti decât noi, adică jidanii.
Re: Adevărul Creaţiei, Alternativă la religii…
Domnule Profesor,
Nu vă înţeleg!
Ce urmăriţi, în fond, dumneavoastră?
Din tot ce scrieţi reiese că vă interesează salvarea sau acuzarea unor persoane, din istoria sau prezentul naţiei noastre. De asemenea reiese că vă interesează mai mult salvarea credinţelor nationale, decât salvarea naţiei.
Greşesc?
Vă petreceţi timpul cu aflarea de mărturi prin care, interpretându-le după mintea dv., să salvaţi şi să acuzaţi români, fraţi de-ai noştri.
Greşesc?
Niciun român nu este vinovat de starea de ACUM a Naţiei noastre!
Am stat de vorbă cu Sântio, Creatorul nostru, cum fac de obicei în fiecare seară înainte de culcare. Toată noaptea am dormit liniştit trezindu-mă, deosebit de târziu, la ora 6, în zori cu gândul că trebuie să scriu ceea ce mi-a fost sugerat.
Caracteristica principală şi specifică a Românilor, a neamului nostru ales de Sântio, Creatorul Pământului şi a tot ce există sub soare, este de a ne critica unul pe altul, a ne vedea greşelile noastre ascunzându-le, conştient sau inconştient, pe cele ale duşmanilor noştri. Întotdeauna ne-am considerat proştii lumii. Bârfele de pe saitul dv. sunt identice cu cele din stradă; este adevărat, la un nivel superior.
Greşesc?
Calomniaţi (bârfiţi) românii care ne-au condus, bine sau rău. Cum am fost conduşi are importanţă mult mai mare pentru duşmanii Ţării, nu pentru noi. Noi când ne alegem conducătorul, credem că este Patriot şi, ales fiind, trebuie să-i acordăm încrederea noastră până la terminarea mandatului.
Greşesc?
Îi scoateţi vinovaţi pe Iliescu, Constantinescu, pe Regele Mihai, pe Băsescu, altii pe Ceauşescu, Gheorghiu Dej, pe miniştrii români şi pe mai toţi conducătorii noştri. Nu! Nu ei au fost principalii vinovaţi de dezastrul Ţării!
Principalii vinovaţi ai tuturor relelor din lume sunt poporul care se crede sfânt şi se crede ales de dumnezeul lor să conducă lumea, să conducă neamurile.
Greşesc?
Spuneţi-mi, ca să mă corectez. Nu pentru mine să mă corectez ci, pentru voi, tinerii care aveţi toată viaţa înaintea voastră nu în trecut ca mine şi alţi bătrâni trecuţi prin ciur şi prin dârmon.
Jidanii sunt vinovaţi de toate relele din lume, cerute de ei dumnezeului lor, Iehova, pentru a conduce lumea aşa cum şi-au imaginat ei că este bine, că le este bine. Pe evrei, în general, nu-i interesează binele nici unui străin de neamul lor. Iar jidanii, care în ultimul timp nu mai sunt excusiv evrei, vor să distrugă 2/3 din omenire.
Greşesc?
V-am scris că faceţi jocul jidanilor.
Aţi tăcut mâlc. Şi unii şi alţii aţi tăcut. Adică şi jidanii, care râd când văd câte de proşti sunteţi, au tăcut pentru că nu au niciun interes să se deconspire; au tăcut şi românii care se cred deştepţii naţiei calomniind-se şi elogiindu-se unii pe alţii.
V-am spus că creştinismul este o conspiraţie jidănească!
Nici unul nu v-aţi apărat credinţa prostească. Creştinismul fiind o credinţă fără acoperire logică, reală, ci evident o conspiraţie jidănească. V-am arătat conspiraţia în Cartea considerată de voi, toţi Românii, Sfântă. Ei bine, vă întreb pe toţi:
De ce tăceţi?
Nu vreţi să aflaţi Adevărul?
Nu vreţi să aflaţi greşelile pe care le-au făcut marii noştri înaintaşi Corneliu Zelea Codreanu, Doctorul Nicolae C. Paulescu, Alexandru C. Cuza, Nicolae Iorga (considerat de mine jidan, într-un moment anume), Alexandru Dimitrie Xenopol şi alţi Români ca ei? Aceşti mari Români sunt acuzaţi de antisemitism.
Antisemitismul este o conspiraţie jidănească!
Greşesc?
Evreii, ca de altfel toate naţiile conlocuitoare, nu trebuie excluşi din viaţa noastră, a tututor Românilor, şi ei sunt şi pot fi Români neaoşi. Excludeţi jidanii, hoţii cu ştaif. Ei sunt principalii vinovaţi ai relelor noastre şi apoi Românii noştri.
Vă consideraţi creştini dar nu luaţi ce-i bun de la creştinism. Vă atacaţi conducătorul care este ales de neam şi aşezat pe tronul României, prin voia Creatorului nostru, Sântio.
Faceţi jocul jidanilor de care-i plină scena politică, adică scena religioasă. Ce altceva este politica decât religie, credinţă prostească?
Greşesc?
Vreţi să mai faceţi un nou partid, o nouă religie?
Staţi liniştiţi Patrioţii nu au nevoie de partid ca să devină o ţintă a jidanilor. Nu au nevoie de laude cum aveţi voi toţi care vă credeţi deştepţi.
Patrioţii se găsesc printre „turnătorii” recrutaţi de Securitatea jidanilor comunişti.
Ştiţi pretextul sub care erau racolaţi informatorii pe care jidanii îi numesc „turnători”?
Cel puţin jumătate dintre ei sunt patrioţi autentici, deveniţi autenci în momentul în care au realizat că jidanii i-au racolat folosindu-i drept coadă la toporul cu care loveau Patria pe care o iubesc până la moarte.
Primul meu nume conspirativ l-am primit, pentru că nu am fost capabil să-mi aleg unul, „Dan Aurel” (Geneza 49:16, 17). Nu-mi amintesc numele ofiţerului de securitate care m-a „botezat” din U.M. 0544 Batalionul de Securitate Timişoara. Când am fost lăsat la Vatră eram conştient că am fost racolat pentru a fi coada toporului jidănesc.
Ofiţerul de securitate Văceanu, securistul institutului unde lucram a încercat să mă plătească cu două sute de lei sau cam aşa ceva. Venise cu o tovarăşă. L-am refuzat motivând că nu-mi apăr patria pentru bani.
Fiţi convinşi că-s mulţi ca mine. Puteţi verifica dar fără să credeţi ce vi se spune, pentru că numai proştii care nu ştiu că sunt proşti cred.
Vă spun toate aceste Adevăruri fără frică de moarte, pentru că nu eu voi schimba lumea, nu eu voi face ceruri noi şi un Pământ nou ci, Sântio Creatorul nostru.
Eu vă spun doar atât: ştiu că sunt Şilo, şi că a venit timpul îndepărtării sceptrului din Iuda (cel care laudă pe dumnezeu) şi a toiagului de cârmuire dintre picioarele lui.(Geneza 49:10)
Nu eu schimb lumea, dar la venirea lui Şilo lumea va fi schimbată, va fi un Pământ nou şi ceruri noi!
Greşesc?
Nu putem cere totul de la un singur om. E destul ca Filderman spune adevărul despre Mareșalul Ion Anonescu. Despre așa zisele persecuții impotriva evreilor. Sunt dezamagit sa vad ca unii comentatori ai acestui document istoric atat de important reprosează autorului ca nu ne da informații corecte asupra legionarilor. Poate ca inadvertențele sale despre legionari au fost menite să-i impace pe evreii care i-ar fi putut reproșa că i-a luat apărarea lui Ion Antonescu. Trebuie subliniată observatia pe care o face dl profesor: obiectul declarației sale în fața tribunalului elvețian nu-i cerea să spună vreun cuvînt despre Antonescu. Și totuși, Ion Antonescu este subiectul declarației, centrul ei de greutate.
Mai am o observație: comentariile unor colegi(sic!) de pe acest site o iau prea des razna de tot si pierd orice legatură cu textele puse in dicuția noastră. Pentru cei care bat campii, o recomandare: să-și facă un site propriu pentru ideile care-i frământă. Sper sa nu se supere domnul profesor!… Cu urati sanatate pentru toți care citesc acest site!
[…] Mărturia depusa de Wilhelm Filderman fost președinte al Federației Uniunilor Comunităților Evreiești din România și președinte al Uniunii Evreilor Români, cu privire la perioada guvernării Mareșalului Ion Antonescu.Un document care ar trebui să pună capăt discuțiilor și acuzațiilor privitoare la suferințele evreilor în vremea guvernării Mareșalului ION ANTONESCU. Testamentul lui Wilhelm Filderman […]
[…] Mărturia depusa de Wilhelm Filderman fost președinte al Federației Uniunilor Comunităților Evreiești din România și președinte al Uniunii Evreilor Români, cu privire la perioada guvernării Mareșalului Ion Antonescu.Un document care ar trebui să pună capăt discuțiilor și acuzațiilor privitoare la suferințele evreilor în vremea guvernării Mareșalului ION ANTONESCU. Testamentul lui Wilhelm Filderman […]
@Mos Darie: Multumesc, reciproc. Am priceput. Mai ales aia cu gardul.
ia vezi aici cate laturi arunca astia,care se poreclesc ,,democratii,, in fond ….mari mancatori de …. zmerua fiarta:
http://www.acum.tv/articol/22129/
http://www.acum.tv/articol/9856/
http://www.acum.tv/articol/22395/
@ Adrian romanul
Este vorba de acelasi mos, iar indemnul, frust si poate un pic ofensator, se referea la expunerea in spatiul public a unor consideratii ce nu pot fi discutate decat in conditii de securitate deplina. Nu ameninta decat cei slabi, si, mai mult, nu spun cum si unde vor ataca, ori cum se vor apara. Daca nu esti sigur ca-i bagi cu capul in gard, mai bine taci! Te rog sa intelegi ca interventia mea este datorata simpatiei ce ti-o port!
@Mos Darie: exista un comentator deosebit de inteligent cult si corect orientat “Mos Darie” pe site-ul lui Eufrosin. La intrebarea mea repetata ”cum sa facem ca sa nu ne mai fie asasinati conducatorii nationalisti?”, acel “Mos Darie” mi-a raspuns ca cei care decid sa fie conducatori trebuie sa isi asume riscul. Eu am inteles mesajul asa: “Noi suntem bucurosi daca un conducator face ceva pentru noi, sa fie primit. La ce conducatorul este dispus sa dea, suntem impreuna. Cand insa este atacat, e pe cont propriu, nu mai suntem impreuna. Si-a asumat riscul, “sa si-o ia” cum se spune in mahala. Recunosc ca am fost tulburat. Daca un om de anvergura pe care a dovedit-o repetat nu pricepe necesitatea suportului reciproc neconditinal, ce sa asteptam de la cei mai multi membri ai Natie care nu se ridica la nivelul sau de perceptie? M-a cam lasat pe ganduri. Recunosc ca a fost un dus, nu rece ci inghetat. Nu a fost nici bine nici rau. Intr-un fel a fost de bine. M-a fortat sa reevaluez tipul si masura sustinerii la care se poate astepta o persoana competenta care pentru s-ai realiza menirea, vocatia, se ofera sa devina conducator vizibil si astfel, sa fie expus distrugerii. Posibil ca sa fie mai sigur, sa planuim astfel ca sa nu asteptam prea multa sustinere decat de la un grup restrans, testat intarit. De aceea trebuie sa se actioneze infinit de inteligent.
In ce priveste invataturile lui Sun Tzu: El a sintetizat excelent procedee de confruntare psihologica si fizica intre primitivii inteligenti. Invatamintele sale ne pot fi de folos doar in ceea ce putem astepta de la dusmani. Am spus frecvent ca radacina problemei consta in aceea ca primitivii inteligenti folosesc ORICE mijloc de a isi realiza obeictivele in timp ce oamenii avansati folosesc doar mijloace morale si legale, si cand acestea nu sunt suficiente, isi modifica obiectivele pentru a sta in limita moralei si legalitatii. In inevitabila confruntare, primitivii trag cu pistolul si inteapa cu sabia, mint si inseala, in timp ce oamenii avansati invoca normele de conduita morala si tin in mana codul penal. Cine va supravietui confruntarii? Mai e un aliat in jocul acesta, cea mai puternica forta aflata de partea celor avansati care nu este folosit de loc pana acum si va fi pastrat in taina pentru a fi util.
In ce priveste dictonul ”scopul scuza mijloacele” amplu exp[lotat de Sun Tzu, este un principiu fals, este justifcarea excrocului, a asasinului, este propaganda mincinoasa. Pentru orice om sensibil este evident ca natura scopului nu poate fi diferita de natura mijloacelor folosite pentru a-l atinge. Si acest principiu este izvorat dintr-o realitate practica: intrucat scopul si mijloacele trebuie sa fie izvorate din aceeasi minte, ele vor avea aceeasi natura. Astfel descoperim ca si la excroci si asasini functioneaza acelasi mecanism, in consecinta aflam ca de fapt, excrocul, asasinul va urmari scopuri de aceeasi natura cu a mijloacelor folosite, dar in timp ce mijloacele sunt imediate si vizibile pentru analiza, sunt puse in dezbatere si sunt justificate de excroc si asasin cu principiul mai sus mentionat, scopul nu este inca prezent, ramanad posibiltatea de a minti in legatura cu natura lui.
@nicu: sunt onorat si la dispozitie.
@Adrian romanul
Nu ti-ar strica ceva lecturi din Sun Tzi…
@Adrian Romanu. Jos palaria! Inca o analiza demna de un sociolog de rasa. Simplu si concret. „Simplitatea este starea morala prin care o seama de taine ni se deschid” spune filosoful legionar Ernest Bernea.
Iata ca si Filderman prin cea ce a spus face bine: ridica mingea la fileu si aduce in discutie o tema extrem de importanta pentru Natia Romana.
Spui precum numai un om intelept poate spune, ca: „Nu sunt sigur ca stiu ce se poate astepta de la Natie.” Da, aici sunt niste taine. Si, asa cum spune filosoful, umbland in simplitate avem sansa sa le deslusim.
Natia ii asteapta pe acei barbati si cu siguranta ca ei exista. Problema este ca acesti barbati sa se adune intr-un gand si o simtire pentru a deveni o forta. Eu vad acea forta in Legiunea Arhanghelul Mihail.
Problema a fost ca si Miscarea Legionara ia asteptat pe acesti barbati. Legiunea insa, nu trage pe nimenea de maneca. Cine vrea sa vina si sa jertfeasca, sa vina! In trecut au venit oameni precum: Nae Ionescu, Noica, Vulcanescu, Tutea, Cioran, G.Manu, Prof. Gavanescul, Sextil Puscariu, Eliade, Racoveanu, Barbu etc., etc.
Din pacate, astazi avem de-a face cu o intelectualitate pervertita si lase. De 20 de ani incoace am gasit un singur intelectual de marca care s’a aplecat asupra fenomenului legionar, l-a cercetat si a avut curajul sa vorbeasca deschis si adevarat despre acest fenomen; este vorba de Prof. Ion Coja. Mai nou vad ca si jurnalistul Ion Cristoiu are curajul. Dar restul???
Spui ca: „In consecinta nu asteptam de la Natie sa faca ceva decat DUPA ce facem noi ceva.” si ai mare dreptate.
Miscarea Legionara a fost impiedicata de a se exprima inca din Ianuarie ’90 cand Iliescu vorbea de pericolul legionar. Insa, trebuie sa recunoastem ca si anii petrecuti in temnite de seniorii legionari au fost pricina unor ezitari.
Dar, incet, incet, Miscarea va lua in considerare noile realitati si va tine cont de analizele pertinente si realiste, fara insa de a devia de la Legile ei fundamentale. Am convingerea ca nu peste mult timp, Legiunea va fi din nou acel stalp al Natiei.
@ Moshe Jon Roue-Wheel
Mai fatioare, nu mai agita spiritele cu legionarii. Nu faci decat rau. Tu sti bine ca de ce ti-e frica nu scapi. Asa ca nu le da idei. Cat despre infiltrare… hai ca nici ai nostri nu-s mai grozavi… Sti ca si Mossad-ul a fost infiltrat mai de mult de romanasi… Nici ai nostri nu-s perfecti. Vezi bine ca s-au prins cam toti ca ai nostri mint de ingheata apele cu shoah-ul…Asa ca fi jidan cuminte si nu mai striga hotul, ca te faci hot.Shalom
@ nicu: de acord. Nu cunosc atat cat sa am certitudini. Am scris despre indoieli, in sensul pozitiv, de deschidere a cailor de a afla nu de sadire a virusului negatiei. Eu nu vad suspiciunile ca ceva negativ ci ca un catalizator pentru un demers intru aflarea adevarului. Am exprimat sincer niste aspecte ce ar putea indica un fenomen, fara a face nici o singura afirmatie categorica.
Sunt si eu constient ca se actioneaza pentru dezbinare prin orice mijloace. Desigur ca solutia este de a veghea permanent si a identifica agentii de dezbinare, a lua masuri, incepand cu a atentiona victimele atacurilor de dezbinare si altele.
Nu sunt sigur ca stiu ce se poate astepta de la Natie. Cum am mai scris, in general sunt oamenii in majoritate covarsitoare bine intentionati, pasnici, creduli si docili. Din punct de vedere al primitivilor, acestea sunt defecte. Din punct de vedere al oamenilor de bine, avansati, acestea sunt calitati pretioase.
Recunosc ca sunt indecis intre mai multe viziuni. Cea mai realista, mi se pare azi, ar putea fi definita asa: grupul de oameni constienti trebuie sa se comporte ca un barbat intr-o familie; Natia este familia compusa din sotie si copii, rude mai mult sau mai putin capabili dar devotati. Poti astepta devotament si suport dar nu initiativa de la ei. Grupul de barbati constienti si stabili, marile caractere, nu stau sa astepte ca familia sa ia initiva si ei ce sa faca? Sa tina steagul cand sunt dusi pe umeri de familie? Categoric nu. Trebuie sa ia initiava si sa apere: In primul rand pe ei insisi, continutatea fortei de initiativa este prioritatea atat a Natiei cat si a dusmanilor ei (istoria a aratat convingator) asa cum te invata in avion sa pui masca de oxigen pe fata adultului si apoi al copilului, apoi sa aparam pe toti ceilalti. De la cine sa asteptam sa lupte decat de la cei mai buni si mai puternici, iar acestia nu sunt Natia ci o grupare de barbati adevarati, constienti si stabili. Observati ca in cuvantul “stabil” am adunat tot ce se poate astepta de la un barbat de la care se asteapta sa fie, cum se spune din batrani “STALPUL FAMILIEI” . Am convingerea ca binele este atat de prevalent sa va avea singur grija de noi incat misunea pare a fi doar de a opri fortele distrugatoare si in primul rand fortele distrugatoare ale celor care iau initiativa.
Legiunea se dezvoltase ca un autentic stalp al natiei. Natia nu at fi putut sa fie inrobita cu acest stalp structural. Pentru acest motiv a fost anihilata.
In consecinta nu asteptam de la Natie sa faca ceva decat DUPA ce facem noi ceva. Dupa cum s-a comportat, Natia tanjeste dupa un stalp de sustinere si aparare. Multi excroci au explotat si au inselat aceasta nazuinta, cel mai elocvent in utimii 21 de ani. Natiunea a obosit dand sanse la excroci dar nici nu poate intelege exact ce i se face de catre acesti primitivi.
Omul bun e credul dintr-o inteligenta si o intelepciune adanca ce se manifesta ca o intuitie profunda, care ii spune ca viata este un continuu schimb de valori mai degraba neconditional, motiv pentru care tot ce este benefic se incepe cu incredere. Ori excrocii cand vad incredere, vad inselaciune care de termina cu dezastru. Nu cel care are incredere e de vina ci cel care insela increderea. Darcum te poti pazi de asta? Nu oricine poate. Barbatii stalpi ai Natiei trebuei s gaseasca solutii si sa le implementeze astfel incat excrocii, primitivii, asasinii sa aiba tot mai mic loc de manevra pana la nici unul.
STALPUL FAMILIEI NATIONALE, altfel spus, STALPUL NATIEI este ce trebuie sa facem sau sa refacem. Stalpul TREBUIE sa aiba: o fundatie tare, pe pamant neperturbat, sa nu poat fi subminat si daramat, sa fie din material solid si mai ales … stabil astfel ca ca membrii familiei sa se poata sprijini pe el si sa se simta aparati. Cum se numeste nu e important acum. Cum se poate apara de dusmani este cheia porblemei. Sunt convins ca sunt zeci de mii de barbati care s-ar uni in “hora” asta cand vom gasi solutia atat la dezbinare cat si la infiltrare si asasinare. Eu sunt convins ca NATIA asteapta de zeci de ani si va reactiona bine si imediat. Timorata, suspicioasa, ezitanta, vulnerabila la intoxicare dar increzatoare si fericita.
@Adrian Romanu. Spui ca: „Eu am mari indoilei in ce il priveste chiar pe Horia Sima.”
INDOIALA si SUSPICIUNEA sunt cei mai mari si mai peruculosi virusi folositi cu dibacie de anumite servicii si organizatii oculte pentru a distruge unitatea. Nu te lasa inselat. Daca ai semne de intrebare, trebuie sa le ai vizavi de cel sau cei ce incearca sa sadeasca indoiala si suspiciunea.
„Cunoaste bine Legiunea” spune Legea Educatiei Legionare. Eu o cunosc si nu o cunosc numai din citite. Cine incearca sa imparta Legiunea in simisti si codrenisti este deja virusat si indiferent cine este, chiar daca a fost legionar, a suferit o deraiere. Vorbesc din punctul de vedere al legionarului si sustin cu tarie ca: ” Atata timp cat va exista in lume un singur legionar constient de misiunea lui, Miscarea Legionara va fi vie, activa si de neinvins.”
Si te asigur ca inca mai sunt destul de multi legionari adevarati care duc crezul mai departe. In rest, depinde de cat de receptiva este Natia.
@ nicu: Nu sunt sigur ca este realist sa urmarim ca multi sa inteleaga tot ce este necesar. Masele sunt in mare masura pasive dar in multe feluri acorda un sprijin solid. Merg pe unde sunt tarate si impinse si manipulate de dusmani acolo unde nu au incotro si sufera. Dar sunt receptive la actiuni in sensul folositor si specific national. Dau din cand exemplare exceptionale, inteleg intuitiv, furnizeaza o opozitie tacita si solida la acte distructive majore. Este de studiat unde si in ce modalitati vor sprijini o schimbare.
Majoritatea nu va intelege o farama din ce scriem noi aici dar dintre ei, o mare parte vor intelege intuitiv catre ceva.
Eu consider ca fiind un gand inoculat, nefunctional deci toxic, sa asteptam ca masele sa inteleaga ce li se face, sa se ridice spontan, sa faca ceva din intiativa lor. In mare masura sunt ca niste copii cuminti: docili si devotati, inteleg putin si dorec sa aiba incredere in cineva binevoitor cu ele si vor acorda un sprijin neconditionat. Se vor inrola la munca si la a contribui la viata sociala dar nu vor avea initiativa. Ar fi nerealist si neconstructiv sa asteptam ce nu pot da dar la fel de nerealist sa ignoram ce pot da. Cand conducatorul este asasinat, vor jeli dar nu vor face nimic altceva decat sa astepte un nou conducator. Intre timp, asasinii le vor viola, le vor insela, le vor minti, le vor saraci, le vor exploata sadic si sarcastic.
Infiltrarea legiunii a fost mult mai mare decat la nivelul de jos. Eu am mari indoilei in ce il priveste chiar pe Horia Sima. Ca un facut, cei dintai, cei autentici, conducatorii care au format legiunea au fost toti asasinati, doar putini au supravietuit in chinuri si doar deschiderea inchisorilor in 1964 le-a mai asigura cativa ani de supravituire, dar …. conducatorii din urma au murit de batranete! Cel putin suspect.
@ Moshe: stai linistit. Nu se va reinfiinta legiunea in forma in care a fost. Nu te mai stradui sa descurajezi lumea. Pierzi timpul. Daca ai putea sa mijesti ochii mai bine, ai putea vedea cum se va coagula ceva la fel de natural si solid ca legiunea dar mult mai complex si sofisticat tehnologic, cu sistem de imunitate antrenat de constientizarea pericolului asasinarii conducatorilor si a infiltrarii pentru compromitere. Poate chiar nici nu veti mai sti pe cine trebuie sa asasinati. Sau chiar nu veti mai gasi ceva sa compromiteti. Aveti dezvoltate mijloace de subminare a formelor de organizare cunoscute. Va fi ceva nou, necunoscut inca pentu care nu ati perfectionat mijloace de distrugere. Cand pericolul este omniprezent, tot asa adapteaza si tintele, poate vor fi chiar …. Omniprezente dar omni …. invizibile. Noi am invatat ca ne veti asasina orice lider vizibil. Inca nu s-a ridicat vre-un lider cat de cat nationalist care sa nu moara inainte de soroc de otrava, de cancer sau de glont si care sa nu fi fost hulit inainte si dupa.
Dle Moshe Jon, cu siguranta ca mergi pe o idee gresita. Desigur ca orice grupare din lumea asta poate fi infiltrata de servicii. Chiar si Miscarea Legionara. Numa ca, aici e un picut mai greu. Una este sa te duci la un sediu de partid, oricare ar fi el, si sa semnezi adeziunea devenind imediat memmbru acelui partid, si alta e sa vrei sa devii legionar unde trebuie sa astepti trei ani doar ca sa pui piciorul pe prima treapta.
Apoi, odata legionar, vei fi permanent sub observatie. La nivel de cuib, vei supraveghiat de Seful de Cuib, iar mai apoi de celelalte cadre ierarhice. Orice neconcordanta va fi sanctionata. Faptul ca un singur KGB-ist (Boieru) a reusit sa se infiltreze la un nivel de jos, nu inseamna ca totul s’a terminat. Miscarea Legionara ramane singura Scoala care a dovedit ca poate schimba mentalitatea romanilor. Este de preferat sa vedem mentalitatea a milioane de romani schimbata in bine chiar cu riscul de infiltrare a catorva cozi de topor, decat romanii sa ramana vesnic debusolati si ratacitori.
Cat priveste numele jidanilor, am impresia ca numai jidanii romani sunt ofensati de propriul nume. Popoarele din jurul nostru le spun tot jidani si nu sunt suparati.
@Adrian Romanu. Analiza e cat se poate de corecta. Dar cum sa-i faci pe romani ca sa inteleaga aceste adevaruri?
Dezbateri aprinse, a fi ori a nu fi.
Desi stiu ca am sa supar pe cineva pe care nu as dori sa supar, merg pe ideea ca miscarea legionara a fost o creatie a unor servicii secrete(inca sunt in cumpana de a le defini, precum KGB, CIA, FBI, Gestapo, Siguranta, etc, atat cele care le-au precedat cat si cele care le-au continuat). Nu a fost o creatie a poporului roman. Poporul roman, dupa parerea mea, este un popor care a fost tinut de 2000 de ani si poate mai mult sub teroarea navalitorilor. Si a trait si traieste si acum cu frica in san.
Care a fost tactica ?
Au exploatat nazuinta de libertate, de demnitate, dragostea de neam si tara, dragostea de familie, de mosii si stramosii nostri stiind ca oropsitul popor roman sau geto-dac sau vlah sau cum doriti sa-l numiti, va dori sa iasa din marasmul in care-l tinura barbarii de dusmani.
Au aplicat principiul vechi masonic, poate chiar antic : „Fa-l sa te urasca si vei avea putere asupra lui”. Si manevrand abil, au lasat de inteles si au explicat cu frumoase cuvinte(A.C. Cuza, Codreanu, Sima, Milcoveanu, Noica, Eliade, Paulescu, Antonescu si alti intelectuali din perioada interbelica, ca tot raul neamului romanesc vine si va veni de la evrei si de la comunisti. Acesti intelectuali au fost folositi cu buna stiinta de dusmani, dovada ca toti au murit de moarte buna, in patul lor, exceptie facand Zelea Codreanu si Ion Antonescu. Cand un om/roman este plin de ura, nu mai gandeste rational si atunci dusmanul te poate dobora.
Scopul : Scoaterea la suprafata a tot ceea ce este antievreiesc si antibolsevic/anticomunist si la momentul oportun, cand vor fi create conditiile, li se va taia capul. Si au reusit.
De ce au reusit ?
Pentru ca au putut folosi oameni de cultura, formatori de opinie cum am zice azi, care au manipulat masele sarace.
Pentru ca multi romani sunt inca naivi si cred tot ce li se spune de fel de fel de formatori de opinie.
Pentru ca organizatia/organizatiile legionare prin insasi forma lor de organizare, statut si program de actiune permite infiltrarea agentilor KGB sau SS, acum ca si atunci care vor actiona provocator pentru defaimarea organizatiei si a idealurilor sfinte ale romanilor. Asa au fost asasinati de romani o multime de alti romani precum Iorga, Madgearu, Armand Calinescu, etc.(Ceva similar s-a petrecut si in 1989 cand ura indusa romanilor contra lui Ceausescu si a Securitatii i-a facut pe romani sa se omoare unii cu altii cautand teroristii vazuti chiar si de Domnul Ion Iliescu cand trageau din toate pozitiile in popor.
Concluzia : Nu mai reinviati legionarismul pentru ca este o doctrina permisiva si permeabila si va fi in orice moment penetrata de tradatori de neam si tara romaneasca. Iar in zilele noastre va fi impanata de securisti si tradatori. Daca s-a putut penetra atunci organizatia legionara, se poate si acum, mai ales acum.
Unii chiar nu vor sa invete nimic din lectiile istoriei. Nu trebuie sa fii mare istoric sa stii ca daca te-ai fript cu ciorba sufli si in iaurt.
PS. Primul pas spre bine este ca tot romanul etnic majoritar sa nu mai foloseasca epitetul jignitor de jidan. Sa-i lasam pe provocatorii gestapovisti si kaghebisti sa-l foloseasca(desi nu avem cum sa nu-i lasam noi pentru ca sub nume rom^nesti vor continua sa arunce cu laturi in evrei si nu avem cum sa-i oprim)
Dl PUSCASU a scos la iveala punctul central al problemei in jurul careia toti se invart dar fie nu il inteleg fie au interes sa nu il faca cunoscut: MISCAREA LEGIONARA NU ERA CORUPTIBILA.
Maxim de interesant.
In capatul opus vedem numeroase organizatii in istoria moderna: partide cu programe de tot felul, organizatii, asociatii, masonerii, culte religioase, toate sunt promovate mai mult sau mai putin public dar nu sunt atacate cum sunt legionarii. Mai mult vedem ca legionarii au fost atacati si sunt continuu calomniati DE TOTI CEI CE DETIN PUTEREA SI INFLUENTA ORIUNDE, DE ORICE CULOARE POLITICA.
SE VEDE CA TOATE ORGANIZATIILE AU UN SINGUR ELEMENT COMUN: DISTRUGEREA SI COMPROMITEREA MISCARII LEGIONARE. Se lupta intre ei dar sunt uniti impotriva legionarilor. Se vede treaba ca legionarii prezentau un pericol existential pentru ceea ce toate aceste organizatii au in comun. Oare ce au toate aceste organizatii in comun? Ghici ciuperca …!
Concluzia care se impune, daca gresesc rog sa fiu coretat cu date certe, daca motivul pentru care legionarii au fost distrusi si se veghehaza ca miscarea sa nu se repete este INCORUPTIBILITATEA, ne putem gandi ca toate celelate organizatii care nu sunt atacate si mai mult, sunt promovate, au ca elemnt central si comun CORUPTIBILITAETA? Si daca da, se impune sa cercetam daca nu cumva CORUPTIBILITATEA ESTE CRITERIUL DE SELECTIE AL MEMBRILOR? Si daca da, nu cumva asta explica starea grotesca in care ajung toate statele dominate de coruptibili?
Si s-ar putea identifica oare ca unica sursa asa zisei puteri a minoritaii cotropitoare si distrugatoare a statelor, natiilor, a progresului omenirii, ar fi chiar coruptia? Nu cumva coruptia este chiar ceea ce se urmareste a fi implementat cu ocazia oricarei revolutii? Parca parca ar fi ceva sambure solid aici de cercetat. O directie de gandire.
Iar despre Dl Filderman, fata de toti cei care ne mint continuu si inseala si fura si distrug, macar sa observam ca jumate din ce a spus este adevar, chiar daca a folosit si acea ocazie, probabil, pentru a ne induce in eroare si a face propaganda negativa in privinta legionarilor. Ca orice excrocherie expert implementata, metoda cea mai mai eficace de inoculare a unei minciuni este de a o impacheta intr-un adevar. Cu cat mai credibil si mai puternic adevarul, cu atat mai eficace inocularea. Si daca dl Filderman a optat pentru a alege adevarul despre MARESAL, se vede treaba ca la acea vreme era un adevar puternic. Asa de puternic ca si azi se fac munci grele de a-l eroda. Eu banuiesc ca dl. Filderman a fost estompat in uitare cand s-a decis de cotropitori ca si MARESALUL sa fie compromis, intrucat si el constituie un component la natiei noastre si e prilej de mandrie nationala romaneasca.
Nu. Nu imi place acest articol.In primul rand nu am nevoie de confirmarea unui evreu,ca sa-mi spuna ca Ion Antonescu,sau orice alt personaj istoric a fost pozitiv.In al doilea rand ce stia pe atunci si dupa,acest evreu Wilhelm Fildman despre masivele infiltrari ale agentiilor sovietici NKVD in Miscarea Legionara,pentru a o dinamita ,compromite si ucide din interior? Ce stia el despre acestea,despre Traian Boeru sau altii? ,,activitatiile teroriste ale Garzii de fier,, au fost ale agenturiilor straine.Spre exemplu un agent grec a ucis pe maiorul german Doring,iar vina a cazut tot pe legionari.Asta da dreptate istorica,si manipulare si minciuna!
Iar acestea sunt putine exemple care le stim…..
Atnaoj Elisav punctat corect. Pana la urma jidanul tot jidan ramane. E clar ca Antonescu nu a fost o problema reala pentru ei, pentru jidani; l-au folosit, l-au mototolit pana la imbratisari iar apoi l-au ucis. Pericolul real pentru puterea lor era Miscarea Legionara pe care, din pacate, au inteles-o mai mult ei, jidovii, decat romanii. Si pentruca au inteles-o au avut si au atata ura vizavi de aceasta. Stiau precis ca Miscarea Legionara nu este coruptibila si ca nu putea fi manipulata precum puteau fi toate celelalte formatiuni politice. Obiectul cel mai curat din politica romanesca trebuia murdarit cumva. Asa se explica acuzatiile gratuite si mincinoase la adresa Miscarii.
Asa sunt jidanii de cand e lumea. Pana si Pastorul jidov Wurmbrand care a fost salvat de la moarte de legionari, nu a mentionat acest lucru in cartile sale. S’a scuzat ca daca pune in scris asa ceva va fi mancat de jidanii lui.
Dar si Hitler a inteles repede ca Miscarea nu putea fi manipulata si l-a ajutat pe Antonescu sa-i inlature pe legionari de la putere.
„Nimic bun despre legionari”, asta este deviza tuturor celor din politica romaneasa trecuta, prezenta si viitoare.
Imi aduc aminte ce a spus Ion Ratiu intr-o conferinta tinuta in Cleveland Ohio pe la mijlocul anilor ’80 cand a fost intrebat de o absolventa a scolii „Stefan Gheorghiu” ca daca poate sa faca si ea parte din Organizatia Mondiala a Romanilor. Raspunsul a fost: „Categoric ca oricine in afara de legionari poate sa adere la aceasta organizatie”
Toate bune si frumoase, adevarul despre „Holocaustul” din Romania i-a chinuit probabil constiinta lui Filderman. Nu insa indeajuns incat sa nu-i permita sa adauge minciunile cu privire la „teroarea fascistă de stradă” si „activitățile teroriste ale Gărzii de Fier”.
De amintit pentru cei ce au uitat si de retinut pentru cei care nu stiu: la Nuremberg, faimosul tribunal a absolvit Miscarea Legionara de orice acuzatie de fascism si extremism. Oared de ce?
1- Articol bulversant. Rastoarna tot ceea ce am citit cu privire la Holocaustul din Rom^nia.
2- Profetul indian vedea in 1930 o Rom^nie frumoasa gandindu-se de pe atunci ca in Rom^nia dupa 1989 se va instaura dictatura indienilor ceea ce s-a si adeverit, Rom^nia devenind un rai si trai pe vatrai pentru indieni si urmasii lor.
3- In profeti/prezicatori bulgari chiar nu am incredere.
4- Nu cred ca Mossadul ar fi slab. Poate ca o mai lasa uneori mai moale pentru a-si lua avant si a lovi si mai napraznic.
5- Daca acum se vede treaba ca unele acuze de holocaust nu sunt adevarate dupa cum se demonstreaza, imi inchipui santajul sau teroarea la care au fost supusi unii evrei pentru a scrie acele lucruri despre holocaustul din Romania. Eu cred ca la ei teroarea si frica fata de Securiatea lor este infinit mai mare decat a fost frica noastra in fata securitatii noastre. Sper sa nu vina la putere la noi vreun partid care sa implementeze o securitate gen Mosad. Fereasca Sfantul.
Asa ca cel mai bine sa stam cuminti in banca noastra si sa incercam sa ne dam pe brazada cum zicea nu de mult un comentator(fara a preciza ce fel de brazda si a cui brazda).
6- Sper ca dezvaluirile de ultima ora sa aiba vreun efect pozitiv pentru majoritarii acestei tari. Sa dea Domnul !
Peste tot sunt oameni buni şi răi. Şi Wilhelm Filderman a fost un om cu conştiinţă, evident, dar a şi fost prins între ciocan şi nicovală, între interesele poporului său şi cele ale românilor, între interesele sale personale şi adevărul pe care trebuia să-l spună în ciuda ameninţărilor Mossadului, fraţilor săi evrei. Marea întrebare este însă probabil alta: se ştie câţi dintre evreii ucişi în Al Doilea Război Mondial erau creştini ori de altă religie decât cea iudaică, câţi din ei erau amestecaţi cu „neamurişe”, cu alte popoare? Am aflat că cei mai mulţi erau creştini, însă nu mi s-a părut prea sigură informaţia, şi probabil este imposibil de aflat…Oricum, semit sau nu, creştin sau nu din punct de vedere oficial, omul care e om are plăcerea de a nu ucide, de a nu fura, de a nu preacurvi, de a nu comite sperjur împotriva altui om, de a nu râvni la ceva ce-i al altuia, iar omul care nu-i om…nu-i om şi are plăcerea de a ucide, de a fura, de a preacurvi, de a comite sperjur împotriva altuia, de a râvni la ce nu-i al lui, aşa cum semiţii se bat ptr stăpânirea şi asuprirea tuturor popoarelor lumii încălcând astfel a zecea poruncă, ca şi pe celelalte prin empatie malefică. Tot la fel de adevărat este că, ca şi reprezentanţă statală, ca instituţie internaţională, reprezentanţa semită este cea mai rapace şi şovină instituţie mondială, cea mai rasistă şi distrugătoare instituţie umană; vezi Organizaţia Naţiunilor Unite, Fondul Monetar Internaţional, casele regale, instituţiile politice mondiale ale tuturor ţărilor din Imperiul Mason (USA, URSS şi urmaşii, Australia, Uniunea Europeană, Japonia, Coreea de Sud, Africa, America Latină cu slabe excepţii, etc ) unde evreii controlează totul prin masonerie, instituţia prin care se aduc cele mai mari hule împotriva lui Dumnezeu atât prin instituţiile pretins creştine cât şi prin instituţiile pagâne pe faţă.
= Replica la:
-* 9. O ultima precizare: …
Este de interes național ca autoritățile românești să intervină în Elveția pentru a obține o copie autentificată a acestui act.*
……………..
= Va fi / va deveni *de interes national*, atunci cand in Dregatoriile Poporului Roman, *vor fi inscaunate autoritățile românești*, …pana atunci rraman toate asa cum au fost si sint tainuite de siracia si amaraciunea sufletului Poporului Roman _ ISAIA 63/18,19, *pana in ziua de Astazi* _ ROMANIA 11/8,3; _ DEUTERONOM 18/18,19; _ 1 PETRU 2/9.
= Cu stima. -Mesia.
– Copii! /”Comentariu _ Raspuns” din ‘PetitiaOnline.ro’ _ „Salveaza Rosia Montana !!!” :
=[Ion Oglinda (17 Octombrie 2011, 19:47)]:
-*Un mare invatat din vechime este intrebat de un invatacel:
„Sa credem in Dumnezeu sau sa ne legam camila?
Marele invatat a raspuns: crede in Dumnezeu dar {*aveti grija* } leagati si camila!”
……………….
Trebuie sa facem ceva pentru a nu ajunge la disparitie ca natie, ce-l putin asa se vede dupa cum merg lucrurile in tara aceasta. Se distrug padurile (plamani) si se otraveste pamantul si apa.
Sa ne rugam la Dumnezeu sa ne ierte pentru toate greselile si sa-i cerem ajutor.
El vede si aude tot timpul!*
***************************
Raspunde:
=[*Mesia* (18 Octombrie 2011, 10:41)]:
= _ EXODUL 4/[10],11,2012; _ IOAN 1/[1-10],11,2012; 10/[1-10],11,2012; 14/1; _ ROMANIA 10/18.
– Intr-un paragraf din „PreVIZIUNILE indianului SUNDAR SINGH despre ROMANIA”, ‘preVAZUTE’ inca dinainte de 1930, acela a zis:
-*Toate cele ce v-am spus aici sunt pe deplin adevarate si in timpurile care vor veni, tara cea aleasa de Bunul Dumnezeu va fi focarul redresarii spirituale de pe fata pamantului.
– Minunile fara de numar ce se vor face in aceasta tara si tainele ce se vor descoperi in vremurile ce vor veni in acele locuri, vor face popoarele lumii sa cerceteze pline de daruire misterele dumnezeiesti.
– In Romania, Dumnezeu va face cu putinta aparitia unor mari miracole pentru acei alesi sa-l descopere, iar necredinciosii sa se intoarca la credinta cat mai repede.
– In acest Popor ales al Romanilor, Dumnezeu a pus o inima calda si iubitoare, firea oamenilor fiind deschisa sa descopere cu usurinta calea catre desavarsire, aproape toti fiind capabili sa lumineze celelalte popoare prin darurile divine pe care le detin.
– In acele timpuri viitoare, Poporul Roman, propovaditor al intelepciunii divine va fi o gazda primitoare plina de dragoste ce se va manifesta fara pic de viclenie si pe intreg teritoriul va fi belsug uimitor, pentru ca toti pelerinii ce vor veni sa poata fi indestulati.
– Sediul Crucii Rosii Internationale se va stabili la Bucuresti , in Noul Ierusalim, deoarece descoperirile acestui popor pe linie de medicina si sanatate vor fi extraordinare, situand, de asemenea, aceasta tara pe primul loc in lume.*…///…
*****************************
= Despre toate acestea si restul / intregul Profetiei / PreVIZIUNII despre ROMANIA, …in aliniatele 5-6, din finalul previziunii, Sundar SINGH a zis:
-*In timpurile ce vor veni, America de Nord si de Mijloc vor ajunge sa fie in cea mai mare parte un gigantic cimitir.
– Aceasta se va intampla tocmai in ajunul unor planuri de dominatie prin care se va urmari suprematia asupra intregii planete.*
*****************************
= Iar din PreVIZIUNILE bulgaroaicei /”oarba”, Vanghelia VANGA despre ROMANIA, [ care nu l-a vazut si nu a vorbit ‘complice’ cu indianul Sundar Singh], …puteti citi [extras]:
-*„Romanii sunt oameni speciali, dar nu mai cred in valorile lor, si, daca mesajul le este adus de un strain, este mai bine primit decat de la unul de-al lor.”
– Sa fie despachetata in luna ianuarie, ziua 24, anul 2005 si, in cel mult o luna de zile, sa fie dusa celui la care voi face referire in text.
– In bucuria acestei lumi, in Romania va veni cel promis lumii.
– Se va bucura intregul Pamant de nasterea lui.
– Dumnezeu il va ocroti intr-un loc, departe de locul unde se odihnesc strabunii lui, pana cand va veni ceasul sau.
– O data cu venirea lui in aceasta lume, tot ceea ce este construit pe minciuna se va narui.
– El va fi piatra de temelie pentru omenire.
– Primii care il vor recunoaste vor fi cei din poporul sau, poporul din care el a iesit.
– Drept rasplata, el va aduce acest popor pe cea mai inalta culme a desavarsirii, din intreaga lume.
– Acest popor va deveni o adevarata pilda pentru toate popoarele pamantului.*
*************************************
= Iar referitor la precizarea d-vs.- Ion OGLINDA:
-*Trebuie sa facem ceva pentru a nu ajunge la disparitie ca natie, ce-l putin asa se vede dupa cum merg lucrurile in tara aceasta.
– Sa ne rugam la Dumnezeu, …
– El vede si aude tot timpul! *, …iata:
= Este scris: _ ISAIA 6/[8],9-[13] _ din Ra-DACI-ni; _{A treia zi _ 2 Petru 3/8};_ Ioan 10/[1-10],11,2012,13-17; _ ISAIA 52/6 -*Iata-Ma!*; _ Ion 14/1; -Transmite-ti pana la marginile lumii _ ROMANIA 10/18,[17,14].
= Cu stima. -Mesia _ ROMANIA 5/14.
VA MULTUMESC……..!!!
doru
Stimate D-le Coja,
Chiar asa de grozav este Mossad-ul?
Din memoriile unor fosti functionari cu munci de raspundere in Securitate,de multe ori au fost depasiti.
Nu prea cred ca sunt Alpha si Omega serviciilor secrete.
Au destule esecuri publicate.
Cu stima,