Exista atat de multe lucruri ramase necunoscute despre acea perioada si despre care in manualele oficiale ale „holocaustologilor” servite tinerilor de astazi (si aprobate si publicate de autoritatile romanesti din bani publici!) nu se sufla un cuvant… De exemplu cazul lui GHERMAN PÂNTEA, primarul general al Odesei din perioada 1941-1944. Citesti si te crucesti: daca am lua de bune afirmatiile holocaustologilor, un ditamai maresal sovietic al glorioasei Armate Rosii (insusi presedintele Comisiei Aliate de Control din România!) intervine in iulie 1945 pentru eliberarea unui „afurisit de primar fascist roman” care timp de patru ani a „holocaustizat” (ca orice bun reprezentant al dictaturii antonesciene) si „a exploatat la sange evreii si populatia sovietica locala” din Odesa, siliti sa indure ororile regimului de ocupatie si de exterminare romanesc! Sa mai spuna cineva ca nu exista si minuni pe lumea aceasta! Dar evenimentele erau atunci mult prea recente (razboiul se terminase de abia de doua luni) si marturiile si declaratiile locuitorilor Odesei prea multe si convingatoare pentru ca autoritatile militare sovietice („partenerul strategic” de la acea vreme) sa nu fie nevoite sa recunoasca (fie si macar intr-un singur caz) adevarul si aiba onoarea si cavalerismul sa le dea peste mana proto-holocaustologilor si cominternistilor gen Silviu Brucan, Ana Pauker, Valter Roman, Leonte Tismaneanu, Dionis Patapievici, etc., eliberandu-l pe Gherman Pântea si transmitandu-i totodata MULTUMIRI CALDUROASE PENTRU MODUL UMAN SI CIVILIZAT cu care s-a purtat de-a lungul celor patru ani cu INTREAGA populatie din Odesa (deci inclusiv populatia evreiasca)!

” (…) Pentru a desluşi mai bine motivele atitudinii binevoitoare în cazul său a factorilor politico-militari sovietici, trebuie luată în calcul poziţia moderată şi plină de înţelegere pe care Gherman Pântea o dovedise, pe timpul exercitării funcţiei de primar general, faţă de populaţia Odessei, inclusiv într-o situaţie mai specială, precum cea a sorei mareşalului sovietic Tolbuhin,
Elena Rudenco, funcţionară la primăria din Odessa şi soţia profesorului Rudenco. În vara anului 1942, aceasta s-a îmbolnăvit grav, iar directorul direcţiei imobilelor Constantin Tudorovschi, avocat din Chişinău, a cărui soţie fusese colegă de liceu cu sora mareşalului Tolbuhin, a intervenit pe lângă marele chirurg Pavel Ceasovnicov, rectorul universităţii, şi l-a rugat
să o opereze pe sora mareşalului Tolbuhin. Dar Ceasovnikov a refuzat categoric, spunând că el nu vrea să opereze pe sora unui mare comunist şi mareşal sovietic. Atunci Tudorovschi a venit la Pântea şi l-a rugat să intervină la Ceasovnikov, pentru ca Elena Rudenco să fie operată de urgenţă. „Am intervenit imediat – arată Pântea –, rugându-l pe rectorul Universităţii să o opereze pe sora mareşalului Tolbuhin. Rectorul a înţeles, a operat-o şi a salvat-o de la moarte, căci mai târziu mi-a spus mie, că operaţia ar fi fost grea şi riscantă. După ce s-a vindecat, d-na Rudenco a venit să-mi mulţumească, dar eu, văzând-o slabă şi obosită, i-am aprobat un concediu pe un an de zile, cu plata salariului integral“. Acest gest umanitar nu a rămas fără urmări. Mareşalul Tolbuhin devine preşedintele Comisiei Aliate de Control din România şi, în vara anului 1945, vine la Bucureşti pentru decorarea regelui Mihai cu ordinul „Pobeda“ („Victoria“). „Folosind acest prilej – arată Pântea – mareşalul Tolbuhin dă dispoziţii prefectului de poliţie român să mă invite pe mine şi pe directorul Tudorovschi, la ora 5 după amiază, la Comisia Aliată de Control. Pe mine prefectul de poliţie nu m-a găsit, căci eu în acest moment eram în ilegalitate, dar Tudorovschi s-a prezentat la ora 5 în audienţă la mareşal. Mareşalul l-a primit foarte radios şi benevoitor şi i-a spus că regretă foarte mult că nu-l poate vedea
şi pe fostul primar general al Odessei, Gherman Pântea, căci el ne invitase pe amândoi să ne mulţumească pentru că i-am salvat sora de la moarte. Tudorovschi spunând că acest lucru l-a făcut numai primarul general, mareşalul i-a răspuns că ştie totul, căci el acum vine de la Odessa, unde a vizitat pe sora lui, pe care nu o văzuse de 5 ani. MAREŞALUL L-A MAI RUGAT PE TUDOROVSCHI SĂ-MI TRANSMITĂ MIE MULŢUMIRILE LUI CĂLDUROASE PENTRU MODUL UMAN ŞI CIVILIZAT, cum m-am purtat eu nu numai cu sora lui, DAR ŞI CU ÎNTREAGA POPULAŢIE DE LA ODESSA, CARE PÂNĂ ÎN MOMENTUL DE FAŢĂ ÎMI POARTĂ DEOSEBITĂ RECUNOŞTINŢĂ. Iar la urmă, adresându-se generalului Susaikov, locţiitor de preşedinte al Comisiei Aliate de Control, mareşalul Tolbuhin i-a cerut să intervină pe lângă guvernul român să înceteze imediat cercetările impotriva mea şi să claseze dosarul meu.“
(fragment din cartea lui Constantin Ion „Gherman Pântea – Între mit și realitate”, Ed. Biblioteca Bucureștilor, 2010)

– https://arhiva.bibmet.ro/Up…ântea_Intre_mit_si_realitate.pdf
– https://www.historia.ro/sec…
– https://romaniabreakingnews… (video)