|
 |
|
||
|
||||
Stimate domnule Coja,
Vă mai trimit din ce-am lucrat. Am găsit și conspectat Atlasul lingvistic francez. Se văd din el două lucruri : că zona cu rotacism (cer, sare, gură, bureți, îngeri, scară, tremur, viorea) se extinde puțin din Italia în Franța, dar numai în zona înaltă a Alpilor dintre Italia și Franța.
Am găsit niște chestii foarte interesante în Glosele din sec. IX-XI. abia vizibile,
fungus id est omnis boletus – fungus, adică orice fel de bureți.
Dacă te uiți la ea, n-arată nicicum.
Dacă te uiți în schimb la hărțile lingvistice, devine mai clar.
În Franța a apărut champignon, din campaneolus.
Italia a păstrat fungo, din fungus.
Cine avea nevoie deci să explice că fungus sînt ”orice fel de bureți” ?
E o zonă mică, cocoțată pe Alpii dintre Franța și Italia,
unde nu se zice nici champignon, nici fongo, ci buré, buret, boulet – Piemont, parte din Provence, zona romanșă.
Deci, putem arăta că
a) zona unde fungus e înlocuit de boletus,
b) e zona unde o devine u,
c) e și zona cu rotacism,
d) e și zona unde pers. III pl. e scurtă : costa / costano.
e) e și zona unde bocca/bouche e înlocuit de gula/gura.
etc.
Nota Redacției: Domnul DAN UNGUREANU stăpânește metoda științifică în cercetarea istorică a limbilor, în materie de etimologie. Nu cu ajutorul Wikipedia poate fi împinsă mai departe cercetarea istoriei limbii române, fără niciun respect pentru exigențele metodologice impuse de o tradiție bi-centenară! Cercetarea științifică presupune cunoașterea rezultatelor la care s-a ajuns, examinarea lor critică și formularea de ipoteze noi în limitele metodei consacrate. Metoda nu este bătută în cuie și, de regulă, suportă corecturi, completări, ameliorări. Schimbarea de metodă nu este permisă decât celor care au aplicat-o și i-au descoperit limitele. Nu este permis să renunți la metoda conscrată numai pentru că nu o cunoști și ți-e greu să pui osul la muncă și să ți-o însușești.
Aviz amatorilor de descoperiri scoase din căciulă! Competența în materie de etimologie nu ți-o dau dicționarele cumpărate și consultate fără o pregătire teoretică minimă.
domnule Coja
doresc să-i transmiteți dlui Ungureanu aprecierea mea pentru ceea ce face, și-i doresc sănătate și bani ca să călătorească pînă la Atlantic cu tema pe care și-a propus-o! Probabil o să vă surprindă, dar secretule că m-a ajutat foarte mult în teoriile mele tracologice.
dumneavoastră spuneți că metoda de lucru e prin lingvistică istorică. Foarte adevărat, dar dacă lingviștii nu țin cont de istorie, cum mai poate fi ea lingvistică istorică? Dl Ungureanu a spus că nu se bagă în istorie.
am afirmat și doresc să mai afirm odată un lucru foarte important, și anume că, istoricește vorbind peninsula Italică în perioada pre-romană era ocupată de daci, celți și gali la nord, iliro-traci pe est, etrusci pe jumătatea de vest și Sardinia, greci în sud și puni în Sicilia, amestecați cu greci și traci.
italicii, adică triburile considerate indigene, deși și aici e o problemă care se pune în ultima vreme mai serios, erau doar 5 în minoritate în mijlocul peninsulei.
diversitatea mare de popoare tribale au constituit baza separării dialectale, care a făcut ca pînă în zilele noastre să se păstreze la fel de numeroase și de diferite, încît urmașii lor din zilele noastre trebuie să apeleze la italiana literară, ca să se poată înțelege între ei. Deci la ei acasă urmașii romanilor nu se pot înțelege între ei fără a apela la limba literară, deoarece există dialecte diferite, descendente din limbi diferite.
majoritar e vorba de limbi descendente din limbile traco-celto-șcite, față de limba greacă sau a italicilor tribali.
nordul studiat de dl Ungureanu, a fost locuit de daci, celți și gali, toți neamuri trace. Era normal ca multe cuvinte să semene cu cele din Română, dar să nu semene cu cele ale italicilor. Sensul migrațional a fost dinspre Balcani spre Europa de Vest, nu invers, și asta se reflectă și la nivelul limbii.
faptul că dl Ungureanu susține că ciobanii romani din nordul peninsulei ne-au transmis cuvinte de substrat, sugerează că și substratul limbii române ar fi latin. Nu știu dacă se poate afirma așa ceva, deoarece în momentul acela se elimină complet contribuția limbii traco-dace la formarea limbii române, ea devenind doar urmașa limbii latine. Nu cred că lucrurile stau chiar așa, și nu cred că dvs puteți fi de acord cu o asemenea teorie, după ce ați spus în nenumărate rînduri că nu negați substratul dac, mai exact traco-dac, al limbii române.
cînd am dat adresa cu triburile italice din wikipedia nu am avut pretenția să explic nimic, în afară de a atrage atenția în viteză, care era situația compoziției etno-genetice în peninsula Italică, în perioada preromană. Faptul că aruncați din nou cu zeflemea, ca să n-o numesc altfel, pentru a mă descalifica din nou, în loc să vă fi uitat măcar pe harta aceea cum stăteau lucrurile dpdv istoric, vorbește de la sine că nu sînteți interesat deloc de istorie nici dvs, nu numai dl Ungureanu. Dl Ungureanu a fost sincer și a spus că nu se amestecă în istorie, pentru că nu e specialitatea lui, dar dvs ați ignorat total la ce mărefeream eu, dar nu v-ați reținut să nu mi-o trîntiți că eu nu mă pricep la lingvistică istorică, pentru că vezi Doamne eu studiez doar wikipedia. N-am cuvinte. Vă recomand dicționarele pe care le am eu și le studiez. Le-am pomenit de cîteva ori aici la dvs, dar vă faceți că nu vedeți trimiterile mele la dicționare.
printre ele am dat și exemplul dicționarului Catalan-Român, pe care îl am. Este obligatoriu și pentru dl Ungureanu să-l studieze, pentru teoria lui cu ciobanii ”romani” care au purtat cu ei ”latina” pe munții Pirinei, Alpi, Carpați și trebuie menționați și Balcani și Dinari, ca să avem tabloul complet al ”latinizării”. E valabil și pentru dicționarul Sardu-Italiana, pe care de asemenea îl am.
cuvinte de bază din substrat catalan similare: foc, nas, joc, greu, etc. Sînt multe. Apoi un lucru deosebit de important este prezența sunetelor comune cu limba română, inexistente în latină și nici în spaniolă: ă, ge, ci, j, ș, ț, de exemplu.
vreau să-i mulțumesc dlui Ungureanu, pentru că realmente m-a ajutat foarte mult! Nu așa cum credeți dvs că m-ar fi încurcat. Din contră, cele prezentate vin în sprijinul teoriilor mele.
doresc o copie la cartea dlui Ungureanu, imediat ce apare cu autograful lui, pe care o voi achita pe loc! Opriți-o la dvs! Spuneți-mi doar cînd s-o plătesc! E valabil și pentru cărțile lui care vor apare în viitor.
Domnule Coja, as mai avea o intrebare. Cunoasteti probabil lucrarea d-lui Sorin Paliga, Influente romane si neromane in limbile slave de sud. La baza ar fi ideea ca macar parte din ce se considera influenta slava in limba rom^na ar putea fi mai curand substrat, care a influentat si ceea ce e amintit in ultima parte a titlului.
Mai concret, as vrea sa intreb legat de formarea numeralelor 11-19. Noi spunem unsprezece (unu-spre-zece…putin fortat), bulgarii spun (edin)(na)(deset)……….. (nu stiu cum se scrie corect, redau ce se aude). Noi spunem (doi)(spre)(zece), bulgarii spun (dva)(na)(deset) etc. Care ar fi parerea dv., influenta slava in lb. rom^na, sau substrat trac ramas si care ulterior a influentat si bulgara?
Popular unşpe, doişpe, treişpe, etc, de unde-s, din romaneşte ori din slavoneşte? Căci există rostirea academică si cea populară, iar eu mai degrabă îl cred pe ţăran când e vorba de limbă, decât pe academician.
Posibil, de-aia intreb. Iar pe mine ma intereseaza ambele rostiri, ca nu poti scrie catre nimeni un text cu „unspe, doispe”. Orice limba are graiuri, dialecte, dar si forma literara. Chiar nu cred ca-s exceptii. Apoi sunt tarani care spun unspce, doispce, asa ca….
Aveti stire cand va aparea lucrarea d-lui Ungureanu?