Doctrina legionară – Principiul selecțiunii în Legiune (III)
Contains Link

Calin Kasper11 hours ago
calin.kasper@gmail.com79.218.154.163
Principiul selectiunii in Legiune (IV)

Articolul, care poarta titlul de „Principiul selectiunii in conducerea legiunii“ a aparut in „Tara si Exilul“, Anul XXIX, Nr. 3-4-5, Ianuarie-Martie 1992 si este scris de Horia Sima. A fost copiat de mine de pe site-ul www.miscarea.net

XI. BIRUINTA DELA 6 SEPTEMBRIE SI PRINCIPIUL SELECTIUNII

Trecând prin aceste teribile încercãri, la capãtul lor apare, luminoasã, marea biruintã dela 6 Septembrie. Tiranul luase drumul exilului, iar tara a înverzit in aclamatiile poporului si in vuietul cântecelor noastre. A fost un moment de neuitat, in fata cãruia au trebuit sã se inchine chiar si cei care priveau cu scepticism sfortãrile noastre si chiar le combãteau, crezând cã se vor sfâsi ca alte dãti.
Trecerea mea in fruntea Legiunii, la 6 Septembrie, s’a facut dupã toate regulele principiului selectiunii. Tara mã aclama, masele legionare erau alãturi de mine si mã considerau seful lor firesc. Insfârsit, in ultimã instantã, Forul Legionar, constituit din Comandantii Bunei Vestiri, din Senatori ai Legiunii si din alti fruntasi ai miscãrii, într’o Sedinta memorabilã, in seara de 6 Septembrie, m’au proclamat Sef al Legiunii. Mai târziu s’a alãturat acestora si grupul legionar dela Berlin, in frunte cu Papanace, care, depe treptele sediului, mi-a dat onorul, considerându-mã Sef al Legiunii. Toate instantele Legiunii îmi stãteau deschise dela 6 Septembrie, fãrã nicio împotrivire si farã sã cer nimic, prin adeziunea simplã si spontanã a tuturor sectoarelor ei. Am fost însãrcinat cu rãspunderea Legiunii, din impulsul general al miscãrii.
Nu le scriu toate acestea pentru a rãscoli o serie de amintiri si nu simt nicio satisfactie reîmprospãtându-le, ci pentru a explica procesul prin care am ajuns in fruntea Legiunii. «Seful Legiunii iese din luptã», scrie Cãpitanul in Testamentul lui. Si nimeni nu poate tãgãdui cã asa s’a intâmplat la 6 Septembrie.
Mai târziu, cei despre care am vorbit in aceastã lucrare, rând pe rând, in împrejurãri diferite, m’au considerat un fel de uzurpator, care le luasem locul lor sau al altor cãpetenii mai vrednice. Ori locul ce li se cuvenea lor, ei însisi l-au pãrãsit succesiv, lasându-mã pe mine singur in fata primejdiei. Depe pozitia legionarã, care treuia apãratã, in diferitele ipostaze ale luptei noastre, din iarna si vara anului 1940, s’au dat la o parte, cãutându-si alte justificari. Conducerea Legiunii era vacantã, pentrucã alte cãpetenii, cari mai târziu mi-au contestat locul, n’au avut tãria necesarã sã stãruiascã in luptã, in fata greutãtilor ce ne asteptau.

XII. INTOARCEREA LA ORIGINI

Pentru a asigura continuitatea Legiunii, in perioada in care am intrat, dupã prelunga robie comunistã, nu existã altã cale mai sigurã de urmat decât respectul principiului selectiunii, fixat de Cãpitan.
Dela cea mai umilã functiune in miscare pânã la cea mai înaltã, niciuna nu se poate obtinea decât prin faptele ce le sãvârsesti in serviciul Legiunii si al Neamului. Dacã aceste fapte te inaltã, in stima si respectul tuturor, atunci drumul îti stã deschis spre orice functiune, chiar spre rangul suprem in miscare. Nu mai ai in cale contestatari, cãci ai fãcut dovada supremã a aptitudinilor tale. Nu se poate împotrivi nimeni ascensiunii tale, nici chiar fostul sef. Cum spune Traian Puiu, ai cuprins întreg sufletul natiei in sufletul tãu.
Ca sã, dãm un exemplu, Corneliu Codreanu s’a despãrtit de Cuza, dupã ruptura ce s’a produs in organizatia acestuia. Dar ce s’ar fi întâmplat dacã Corneliu Codreanu, ani si ani de zile, nu ar fi fãcut altceva decat sã se rãzboiascã verbal cu A. C. Cuza, sã-i descopere erorile si defectele lui in conducerea Ligii, si n’ar fi intreprins nimic personal? Dar el, a doua zi dupãce si-a luat rãmas bun dela fostul sãu sef, in modul cel mai cuviincios, s’a apucat de treabã, creind o nouã organizatie, a tineretului nationalist, Legiunea Arhanghelul Mihail, care a devenit in câtiva ani o fortã politicã in România, depãsind miscarea cuzistã.
De aici concluzia ce se impune. Când se produce o disidentã in miscare, dacã ea este autenticã, dacã pleacã dela un imbold sãnãtos si corespunde unei necesitãti de restructurare internã, atunci se recunoaste dupã iruptia ei eroicã in istorie. Atunci disidenta se converteste într’un nou impuls revolutionar, care creaza un nou moment in viata miscãrii. Dar dacã disidenta continuã sã se mentinã vreme îndelungatã într’o pozitie strict contestatarã si nu se avântã in luptã, pentru a-si demonstra putentialul ei creator, atunci rãmâne o experientã sterilã, o expresie nereusitã a desordinei provocatã in organizatie. E usor a iesi din rânduri, mai ales când nu lipsesc nici justificãrile, dupã decenii de suferintã, dar greul vine dupã aceea, când trebue sã-ti asumi rãspunderile pentru viitorul Legiunii.
Am auzit in exil numeroase plângeri cã Legiunea nu este unitã, cã este desbinata, cã din cauza acestei împrãstieri de forte, nu este capabilã sã-si aducã contributia la procesul de refacere al neamului. E foarte adevãrat. E o risipã mutilã de energii, ce dãuneazã nu numai Legiunii, dar si patriei martirizate. Dar si aici trebue sã ne întoarcem la Cãpitan si sã-i ascultãm îndemnul lui. El spune la un moment dat cã, unitatea Legiunii este asa de hotãritoare pentru biruintã, „incât in iad de-am intra, vom iesi si de acolo, dacã vom rãmânea uniti”. Sunt greseli si greseli, pe care le poate sãvârsi orice luptator, dar greseala desbinãrii le intrece pe toate celelalte. Iatã un alt punct cardinal a1 doctrinei Cãpitanului, pe care ar trebui sã-l aibã in vedere acei ce se referã mereu la actul sãu fundational.
Trãim într’o erã democraticã, in care acest sistem de guvernare pare cã se impune in întreaga lume. S’au ridicat glasuri chiar din mijlocul nostru, cari au cerut ca si noi sã ne adaptãm acestui concept politic, cerând ca si miscarea sã se democratizeze, adicã, in locul principiului selectiunii, sã adoptãm principiul alegerii in desemnarea functiilor in organzatie.
Acesti camarazi fac o confuzie de planuri. Principiul selectiunii este valabil pe planul intern al miscarii, in organzarea ei specificã, in sistematizarea valorilor umane de care dispune, dar nu interfereazã dincolo de ea, pe planul extern. In relatiile cu Statul si cu celelalte partide, miscarea nu vede niciun impediment sã se încadreze in sistemul de guvernare democratic.
Aceastã, declaratie nu e de circumstantã. Dacã cercetãm istoria Legiunii, dela originele ei si pânã in primãvara anului 1938, constatãm, cum stau mãrturie zeci de dovezi si manifestãri, cã miscarea a apãrat democratia contra ingerintelor si abuzurilor celorlalte partide, care se pretindeau democratice. E o intreagã epocã ce dovedeste lupta permanentã ce-a dus-o miscarea pentru apãrarea Constitutiei in vigoare, culminând cu scrisoarea adresatã de Corneliu Codreanu lui Vaida Voevod, dupã lovitura de Stat a Regelui Carol II.
In legãturã cu problema democratiei, mai este o rectificare de fãcut. Miscarea legionarã nu e singura organizatie de tip selectiv. Mai sunt si alte comunitãti cari se conduc dupã principiul selectiunii. Biserica crestinã urmeazã aceeasi directivã in consacrarea slujitorilor Altarului. Preotia nu este o profesiune, ci o vocatie. Preotul trebue sa simtã suflul Chemãrii Divine, înainte ca superiorii lui eclesiastici sa-l primeascã in cler. Scoala rabinicã aplicã acelasi criteriu, al selectiunii, in studiul Talmudului si asa se explicã rezistenta milenarã a acestei religii. Masoneria, de asemenea, este o societate închisã de tip selectiv, indiferent ce credem de Scopurile ei. Toate functiunile se stabilesc de sus in jos in aceastã confrerie internationalã. Dar, chiar si marile partide occidentale, de veche traditie democraticã, au un cerc restrâns de personalitate, in care nu pãtrunde oricine, si din care sefii lor isi aleg personalul politic.
Fãrã selectiune, nu exista clasã politicã sãnãtoasã si fãrã o clasã politicã sãnãtoasã, natiunea merge la ruinã, cum s’a întâmplat cu neamul nostru in ultimele decenii.

XIII. LINIA NEAMULUI

Exista o linie a vietii unui neam, spune Cãpitanul. Neamurile se inaltã in istorie, in mãsura in care urmeazã aceasi linie, si iau drumul decãderii, care poate duce chiar la disparitia lor, dacã se indepãrteazã de ea.
Examinând trecutul Legiunii, sub aspectul acestei legi inerente existentei fiecãrui popor, nu se poate tãgãdui cã, sub conducerea mea, miscarea s’a mentinut permanent pe linia neamului, refuzând orice compromis care ar fi putut sã-i întunece imaginea ei politicã si spiritualã fatã, de alte natiuni.
Aceastã linie nu e ceva abstract, ci trebue definita si reevaluatã in functie de împrejurãrile externe, care se gãsesc in permanentã schimbare. Când s’a ivit primejdia din rãsãrit, dupã primul rãzboiu mondial, Cãpitanul a identificat comunismul ca fiind o amenintare mortalã pentru neamul nostru. Era încã pe bãncile liceului când a dat primul semnal de alarrnã. De atunci, a reînoit fãrã încetare acest avertisment, când a ajuns pe bãncile Universitãtii si apoi cand a intrat in viata politicã. Sunt prea bine cunoscute declaratiile Cãpitanului, fie dela tribuna Parlamentului fie in alte împrejurãri, adresate clasei conducãtoare cat si întregului popor romanesc cã orice apropiere de Rusia, cum preconiza Titulescu, va avea grave urmãri pentru viitorul natiei noastre.
Avertismentele Cãpitanului nu au fost ascultate de clasa conducãtoare a noastrã. Sub domnia Regelui Carol, fortele oculte ale bolsevismului cari controlau politica tãrii, i-au impus monarhului sã extermine miscarea legionarã. Era un act premergãtor al invaziei din rãsãrit. Miscarea era pe punctul sa ajungã la putere pe cãi legale, prin alegeri dernocratice, ceeace ar fi salvat tara de tragica experientã a ocupatiei sovietice.
Prin biruinta dela 6 Septembrie, România si-a regãsit locul ce trebuia sã-l ocupe in ansamblul european, alãturi de Puterile Axei. Dar din nou aceleasi influente, aservite Internationalei Comuniste, s’au strecurat in anturajul Generalului Antonescu, determinându-l pe acesta sã ne atace la 21 Ianuarie 1941, cãlcându-si propria semnãturã depe decretul de intemeiere al Statului national-legionar.
Alãturi de el, aliatii nostri germani ne-au nedreptãtit cumplit, punând la dispozitia acestuia diviziile germane din Romania ca sã ne constrangã la capitulare. O gravã eroare politicã, pe care au plãtit-o scump in 1944, prin cãderea Romãniei si a întregului sud-est european.
Mai departe am suferit lagãrele germane si cele mai mari umilinte, dar nu ne-am desprins de linia de politicã externã, fixatã de Cãpitan, rãmânând credinciosi Puterilor Axei, singurele anticomuniste pe vremea aceea. Când, dupã capitularea României, la 23 August 1944, am fost pusi in libertate si am fost solicitati sa continuãm lupta alãturi de Germania, am uitat toate aceste nedreptãti si am fãcut front comun cu armata germanã. Am format guvernul dela Viena si am creat o armatã nationalã. Peste o suta de legionari au fost parasutati in România, unde au pus bazele miscãrii nationale de rezistentã, luptând pe culmile Carpatilor, contra poterelor dusmane, panã in 1955.
In exil am urmat aceeasi linie de intransigentã fatã de cutropitor. O echipã de legionari au plecat in tarã, pentru a întãri miscarea de rezistentã ce isbucnise acolo. Dupã trei ani de lupte, acest grup revolutionar, in frunte cu Golea, Samoilã si Tãnase, au fost descoperiti si capturati de inamic, sfârsindu-si viata in fata plutoanelor de executie in 1953.
Dar exilul s’a prelungit din cauza indiferentei puterilor occidentale in fata sfortãrilor revolutionare de eliberare ale popoarelor din rãsãrit. Nu ne-a rãmas nici nouã altã alternativã, decât sã renuntãm la orice actiune spre tarã si sã ne limitãm sfortãrile la domeniul politic si propagandistic. Am scris cãrti, am parlamentat, am inaintat memorii privitor la situatia tãri noastre. Am dat bãtãlia in domeniul ideologic, singurul ce ne-a mai rãmas deschis, bucurându-ne de climatul de libertate ce l-am întâlnit in Occident.
La capãtul acestui prelung exil, de peste 40 de ani, am avut bucuria sã trãim Marea Revolutie Nationalã din Decembrie 1989, al carui protagonist a fost tineretul tãrii, si care s’a încheiat cu caderea tiranului Ceausescu.
Nu se poate pune la îndoialã de nimeni traiectoria noastrã politicã impecabilã in raport cu comunismul din tarã si din întreaga lume. In tarã, camarazii ce-au suferit in inchisori cu miile si noi cei din exil, nu am încetat o clipã sã ne împotrivim agresiunilor inspirate de Anticrist. N’am abdicat dela linia neamului, plãtind cu grele sacrificii credinta noastrã in biruinta binelui si a adevãrului.
Dar drumul nostru nu poate fi schimbat de aceste întamplãri nãpraznice pe care le-am plãtit cu mii de morti si nenumãrate suferinte. Cu aceeasi abnegatie, vom reprezenta ideea nationalã si crestinã in lume, atât de scumpe lui Mota si Cãpitanului. E singurul drum pe care se poate salva, nu numai neamul nostru, ci omenirea întreagã. Suntem înainte mergãtorii unei noi ere, care va decide de soartea lumii întregi in viitorul apropiat.
Tara noastrã, ruinatã in cursul celor patruzeci de ani de robie comunistã, asteaptã dela toti Românii sã participe la munca de refacere a asezãmintelor ei morale, politice si economice.
Sperãm cã cel putin acuma, in fata dezastrului din tarã, factorii rãspunzãtori ai Statului, cari se declarã adepti ai democratiei, vor întelege cã este necesarã colaborarea tuturor fortelor nationale pentru a face fatã acestei uriase sarcini si orice discriminare este dãunãtoare neamului.
Din aceastã perspectivã, dacã mã întreabã cineva, acuma la sfârsitul acestei expuneri, cine va fi viitorul sef al Legiunii, nu am decât un singur rãspuns de dat, in conformitate cu principiul selectiunii:
„Acela ce va cuprinde in aria lui de actiune politicã si nationalã întreg sufletul neamului, cu toate nevoile si aspiratiile lui”. Arhanghelul Mihail, patronul Legiunii, va ocroti neamul si îi va arãta calea mântuirii.
HORIA SIMA

Lucrarea lui SIma am impartit-o doar in 4 episoade, nu in 6, asa cum am vrut s-o fac initial. Am dat de urma lucrarii lui Puiu Traian. Maine voi posta un Fragment din „Amintirile” lui.